Crăia­sa Ză­pe­zii

Beau Monde Mirese - - Editorial - Ma­ra Wag­ner

Era tris­tă pri­e­te­na mea, ar fi vrut să-și fa­că nun­ta în va­ră, un­de­va în mij­lo­cul na­tu­rii, între flori și bu­cu­rie de viață. Dar prin­tr-un con­curs de împre­ju­rări, da­ta a tre­bu­it amâna­tă și s-a tre­zit că ur­me­a­ză să se că­să­to­re­as­că în pli­nă iar­nă, da­că nu vor să amâne nun­ta la nes­fârșit. „Adio, câmpii înflo­ri­te și cântec de pă­să­re­le“, mi-a spus re­sem­na­tă. Am încer­cat s-o con­so­lez: „Dar știi că iar­na poa­te fi un ano­timp și mai fru­mos da­că știi să o pri­vești și s-o prețu­i­ești cum se cu­vi­ne“. Și împreu­nă am încer­cat să pu­nem ța­ra la ca­le pe timp de iar­nă. Orga­ni­za­rea s-a do­ve­dit foar­te fa­ci­lă, soțul ei a gă­sit ușor o ca­ba­nă co­che­tă și in­ti­mă la mun­te, co­man­da ro­chi­ei – o su­per­bi­ta­te din dan­te­lă, gar­ni­si­tă cu pe­ne și o ca­pă al­bă din bla­nă – a mers re­pe­de, fur­ni­zo­rii erau aproa­pe toți dis­po­ni­bi­li. Doar nu­mă­rul in­vi­tați­lor a tre­bu­it re­dus din cau­za spați­u­lui li­mi­tat al ca­ba­nei, ce­ea ce s-a do­ve­dit mai târziu a fi un lu­cru bun, pen­tru că nun­ta i-a fost o pe­tre­ce­re căl­du­roa­să și in­ti­mă, la ca­re au venit nu­mai oa­me­nii foar­te apro­piați și pri­e­te­nii dra­gi, fă­ră obli­gații, co­le­gi de ser­vi­ciu și ru­de înde­păr­ta­te. Întu­ne­ri­cul zi­le­lor scur­te de iar­nă s-a lă­sat re­pe­de asu­pra că­bă­nuței și a învă­lu­it-o într-un aer fe­e­ric, în ca­re fe­li­na­re­le din ju­rul ca­ba­nei încăl­ze­au su­fle­te­le, oa­me­nii se si­mțe­au tot mai bi­ne pe mă­su­ră ce lem­ne­le tros­neau, pa­lin­ca fă­cea con­cu­re­nță șam­pa­ni­ei, slă­ni­nuța afu­ma­tă și ce­a­pa stă­te­au ală­turi de so­mo­nul fu­me, mu­zi­ca lău­tă­re­as­că se împle­tea ar­mo­ni­os cu val­suri ve­chi ce­le­bre. La mi­e­zul no­pții, chiar du­pă tăi­e­rea tor­tu­lui, a înce­put să nin­gă ca în po­vești și toa­tă lu­mea a ră­mas fer­me­ca­tă în fața fru­mu­seții na­tu­rii, a li­niștii ză­pe­zii ca­re se așter­nea în strat tă­cut și gros pes­te tot și toa­te. „Știi că nu-mi pa­re rău că a ieșit așa?“, mi-a șop­tit pri­e­te­na mea. „Da­că mi-aș fi ți­nut nun­ta va­ra, aș fi fost pro­ba­bil o ba­na­lă pri­nțe­să într-o gră­di­nă de va­ră sau poa­te si­re­na-șe­fă pe ma­lul mă­rii. Dar acum, acum mă simt ca Crăia­sa Ză­pe­zii, la a că­rei nun­tă până și ce­rul își adu­ce da­rul și-i așter­ne la pi­ci­oa­re co­vor de puf alb.“Am râs amândo­uă, am întins lim­ba să prin­dem doi ful­gi grași și am râs din nou. A fost cea mai ma­gi­că nun­tă pe ca­re mi-o amin­tesc, ca rup­tă din­tr-un basm ve­chi de Ander­sen.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.