Spu­ne-mi ce șam­pa­nie bei, ca să-ți spun cum pe­treci

ca să-ți spun cât de bi­ne vei pe­tre­ce

Beau Monde Mirese - - Sumar - TEXT: MIHNEA LAZĂR

Pa­ra­do­xal, șam­pa­nia ră­mâne, pro­ba­bil, bău­tu­ra cea mai su­bes­ti­ma­tă la o nun­tă. E ne­lip­si­tă la un ast­fel de eveni­ment dar, de ce­le mai mul­te ori, tre­ce ne­ob­ser­va­tă: pe­tre­că­reții își vor fi­xa mai de­gra­bă în me­mo­rie amin­tiri plă­cu­te le­ga­te de cos­tu­mație, promp­ti­tu­di­nea ser­vi­ci­u­lui ori ca­li­ta­tea par­ti­tu­ri­lor mu­zi­ca­le. Dar ni­meni, ni­ci­o­da­tă, nu-și va adu­ce amin­te ce gust avea șam­pa­nia. Da­că vrei ca acest lu­cru să nu se întâmple și la nun­ta ta, tre­bu­ie să știi câte­va lu­cruri.

Cu toții am tre­cut prin acel mo­ment în ca­re, în de­bu­tul pe­tre­ce­rii de la res­tau­rant, ci­oc­nim pa­ha­rul ace­la de șam­pa­nie acom­pa­niat de ne­lip­si­tul pișcot pu­drat cu za­hăr, dar ace­as­ta nu e nea­pă­rat ge­nul de amin­ti­re pe ca­re vrei să-l sal­ve­zi în fol­de­rul cu amin­tiri plă­cu­te. Semn că șam­pa­nia a fost ale­a­să doar pen­tru bi­fa­rea unui ri­tual și atât. Deși vor­bim de o li­coa­re mai mult de­cât no­bi­lă, nu i se dă prea mult cre­dit și e tra­ta­tă mai de­gra­bă cu fușe­re­a­lă și un ne­me­ri­tat de­zin­te­res.

Si­gur, ter­me­nul co­rect din punct de ve­de­re po­li­tic es­te „vin efer­ves­cent“, în con­diți­i­le în ca­re de­nu­mi­rea de șam­pa­nie e des­ti­na­tă ex­clu­siv ace­lor vi­nuri din re­gi­u­nea Cham­pag­ne, Fra­nța. Pe de altă par­te, sub­ti­li­tăți­le lim­bii ro­mâne au fă­cut ca „șam­pa­nie“să de­vi­nă un cu­vânt la fel de uzual pre­cum „co­niac“, „xe­rox“sau „adi­dași“, așa că nu te va tra­ge ni­meni de re­ver da­că îl vei fo­lo­si ca ter­men ge­ne­ric pen­tru acest tip de bău­turi.

Ca­te­go­ria vi­nu­ri­lor efer­ves­cen­te se împar­te în do­uă su­bra­muri dis­tinc­te: pri­ma es­te cea a „vi­nu­ri­lor spu­man­te de ca­li­ta­te su­pe­ri­oa­ră“. A do­ua es­te cea a „spu­moa­se­lor“sau a vi­nu­ri­lor „per­lan­te“– practic, niște vi­nuri or­di­na­re ca­re sunt pur și sim­plu im­preg­na­te cu di­o­xid de car­bon: în acest caz e ca și cum ai bea un vin ief­tin cu si­fon.

La un eveni­ment pre­cum o nun­tă nu ai ni­cio scu­ză să ai un vin „spu­mos“sau „per­lant“. Ni­ci­u­na. Prin ur­ma­re, să ne con­cen­trăm puțin asu­pra vi­nu­ri­lor spu­man­te de ca­li­ta­te su­pe­ri­oa­ră. Aces­tea se re­a­li­ze­a­ză prin ur­mă­toa­re­le me­to­de: me­to­da tradițională (Cham­pag­ne), în ca­re re­fer­men­ta­rea are loc în sti­clă, me­to­da cla­si­că „Cu­vée Clo­se“ (re­fer­men­ta­re în cu­vă) sau „me­to­da ger­ma­nă“(o com­bi­nație a ce­lor do­uă: vi­nul se fa­ce în sti­cle și se con­diți­o­nea­ză apoi în re­zer­voa­re. Pri­me­le do­uă me­to­de (sti­clă și cu­vă) sunt și ce­le mai răs­pândi­te.

Me­to­da tradițională – Cham­pag­ne – ră­mâne cea mai ra­fi­na­tă mo­da­li­ta­te de pro­du­ce­re a vi­nu­lui spu­mant. Sin­tag­ma „me­to­dă tradițională“in­di­că fap­tul că vi­nul a fost pro­dus prin pro­ce­deul si­mi­lar ce­lui din re­gi­u­nea Cham­pag­ne, cu ate­nție spo­ri­tă pen­tru ca­li­ta­te. Da­că în Fra­nța i se spu­ne „Cham­pag­ne“sau „Cre­mant“, în Spa­nia i se spu­ne „Ca­va“, în Ger­ma­nia „Sekt“, iar în Ita­lia „Pro­sec­co“sau „Fran­cia­cor­ta“. Ți­ne min­te de­nu­mi­ri­le astea pen­tru vi­i­toa­rea nun­tă. În Cham­pag­ne, sor­ti­men­tul e for­mat doar din ur­mă­toa­re­le soi­uri: Pi­not Noir (ca­re im­pri­mă tă­rie și fi­nețe), Pi­not Meu­ni­er (asi­gu­ră con­sta­nța pro­du­cți­ei de stru­guri) și Char­don­nay (pen­tru ce­ea ce som­me­li­e­rii nu­mesc „fruc­tu­o­zi­ta­te și ca­ti­fe­la­re“).

Alt ele­ment im­por­tant de ur­mă­rit pe eti­che­tă îl re­pre­zin­tă do­za­jul. O șam­pa­nie „dul­ce“es­te mai apro­pia­tă de si­ro­pul de coa­că­ze de­cât de șam­pa­nia „cla­si­că“. Eti­che­ta „de­mi­sec“in­di­că, de ase­me­nea, o șam­pa­nie încă foar­te dul­ce. Da­că scrie „sec“, e bi­ne să nu con­fun­dați cu ter­me­nul de „sec“întâlnit în ca­zul vi­nu­ri­lor stan­dard: încă vor­bim, și aici, de o șam­pa­nie des­tul de dul­ce. Abia o șam­pa­nie „dry“vi­ne cu eti­che­ta de „ex­tra sec“, „brut“și, la vârful ie­rar­hi­ei, „ex­tra brut“. En bref: cu cât e mai „brut“, cu atât bău­tu­ra e mai se­a­că și mai apro­pia­tă de me­to­da tradițională.

În or­di­nea gran­do­rii unei sti­cle de șam­pa­nie, le­gea pri­vind eti­che­ta­rea pre­ve­de ur­mă­toa­re­le gra­de: Non-vin­ta­ge, Vin­ta­ge, Ro­se, Blanc de blan­cs (cea mai trai­ni­că șam­pa­nie, pro­du­să doar din soi­uri de Char­don­nay), Blanc de noirs (pro­du­să doar din soi­uri roșii), Gran­de Mar­que (adi­că „mar­că de exce­pție“) și, la fi­nal, Cu­vée de pres­ti­ge.

Un top 7, în or­di­ne cres­că­toa­re, al ce­lor mai for­mi­da­bi­le șam­pa­nii ar fi, po­tri­vit som­me­li­e­ri­lor, ur­mă­to­rul: Dom Pe­rig­non, Veu­ve Clic­qu­ot, Armand de Brig­nac, Bol­lin­ger, Per­ri­er Jo­uet, Cris­tal și Krug. Pen­tru nu­nți­le cu bu­get mai re­dus, ori­ce șam­pa­nie pe a că­rei eti­che­tă scrie „ex­tra brut“și Blanc de Blan­cs își va fa­ce tre­a­ba. Mai ales da­că re­nu­nțați la pișco­tu­ri­le alea.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.