Ioa­na & Flo­rian: Lu­pul și Scu­fița roșie

Doar te uiți la fo­to­gra­fi­i­le lor și îți dai se­a­ma cât sunt de re­la­xați și puși pe șo­tii! Iar o pe­tre­ce­re la ca­re Ioa­na și Flo­rian sunt pro­ta­go­niști nu se pu­tea lă­sa de­cât cu fe­bră mus­cu­la­ră la obra­ji, de atâta râs și dans până di­mi­neață!

Beau Monde Mirese - - Sumar - TEXT: CRIS­TI­NA NI­CO­LAE

SSe știu din­tot­de­au­na. „Când l-am ză­rit pri­ma oa­ră pe Flo­rian, cu pă­rul lui lung și blond, în va­ra anu­lui 1991 (ave­am șa­se ani, el avea 11 ani și eram ve­cini de bloc), m-am îndră­gos­tit pe loc. Apro­xi­ma­tiv 10 ani mai târziu, ado­les­ce­nța m-a gă­sit la fel de îndră­gos­ti­tă, nu­mai că de da­ta ace­as­ta și Flo­rian avea ochi (al­baștri) pen­tru mi­ne! Am pe­tre­cut 15 ani împreu­nă, timp în ca­re am ter­mi­nat școa­la, cu tot ta­câmul. Re­zul­ta­tul: el pro­du­ce ce­ai­uri, eu pro­duc idei ju­ri­di­ce“, ne spu­ne, în sti­lul ei plin de haz, Ioa­na.

Pă­du­rea și per­so­na­je­le ei

Cum s-au ho­tă­rât să se că­să­to­re­as­că? „Stând de vor­bă într-o se­a­ră de ia­nua­rie, am de­cis, la înce­put în glu­mă, apoi se­ri­os, să ne că­să­to­rim (el zi­ce că eu l-am ce­rut, eu zic că am fost doar mai fer­mă). Eram ge­nul, amândoi, ca­re nu ne do­re­am să ne că­să­to­rim, dar ne-am gândit că n-ar stri­ca să fa­cem to­tuși o pe­tre­ce­re, la ca­re să ne îmbră­căm fru­mos. Am ști­ut încă de la înce­put ce ne do­rim și, mai ales, ce nu ne do­rim. Ne-am ocu­pat amândoi, în ega­lă mă­su­ră, de toa­te as­pec­te­le ne­ce­sa­re și ne-am do­rit să avem o pe­tre­ce­re ro­mâneas­că, cu tra­diții rein­ven­ta­te. Te­ma pe­tre­ce­rii a fost Pă­du­rea și per­so­na­je­le ei și bi­neînțe­les că eu am fost Scu­fița Roșie, iar Flo­rian a fost Lu­pu’. Ca lo­cație ne-am do­rit un loc cu mul­tă ver­de­ață și ca­re să ne fe­re­as­că de o even­tua­lă vre­me rea, iar du­pă foar­te puți­ne cău­tări am gă­sit mi­nu­na­tul La Se­rat­ta – un loc su­perb, cu mul­tă ve­ge­tație, in­te­ri­or foar­te fru­mos, cu bun gust și, nu în ul­ti­mul rând, oa­meni re­la­xați, ve­se­li și co­re­cți. Nea­pă­rat tre­bu­ie vi­zi­tat! Mânca­rea es­te foar­te gus­toa­să, exis­tând la dis­po­ziție o mu­lți­me de va­rian­te, iar tor­tul și can­dy bar-ul, ale­se tot prin in­ter­me­di­ul lor, au fost foar­te-foar­te gus­toa­se și hai­oa­se (de exem­plu, fi­gu­ri­ne­le noas­tre de pe tort au fost re­pre­zen­ta­te de Scu­fița Roșie și Lu­pu’). Am gus­tat și mâncat din toa­te ce­le ser­vi­te, în mi­ci­le pau­ze de dans. Tot ei ne-au aju­tat și cu de­co­rați­u­ni­le lo­cu­lui (mai puțin ce­le flo­ra­le) și au ieșit toa­te fru­moa­se și hai­oa­se (de exem­plu, în loc de mi­re și mi­re­a­să, am avut pe scau­ne­le noas­tre car­to­nașe cu ace­le­ași per­so­na­je, Scu­fița Roșie și Lu­pu’, ca­re acum sunt agă­ţa­te pe pa­tul de aca­să).“

Pri­e­teni ve­chi, pri­e­teni noi

Pre­gă­ti­ri­le au de­curs șnur, pro­ces în ca­re Ioa­na și Flo­rian și-au fă­cut pri­e­teni noi prin­tre oa­me­nii cu ca­re au co­la­bo­rat! „Nu știm ce fap­te bu­ne am fă­cut în ace­as­tă viață, întru­cât am avut șan­sa/no­ro­cul de a întâlni nu­mai oa­meni re­la­xați și pro­fe­si­o­niști! Cu­vin­te­le noas­tre sunt puți­ne, in­su­fi­ci­en­te, pen­tru a-i des­crie pe Alin Po­pes­cu – acest Ma­ra­do­na al fo­to­gra­fi­ei și pe Cos­min Du­mi­tra­che – acest Pe­lé al fil­mă­ri­lor. Ne-am înțe­les atât de bi­ne, încât am ho­tă­rât ca la ma­sa noas­tră, a mi­ri­lor, să stăm și să ne cin­stim cu ei, pe tim­pul pe­tre­ce­rii (da­că aveți timp, vă rog mult să ac­ce­sați https://vi­meo. com/188289454, ce a reușit Cos­min să fa­că în acest vi­de­o­clip es­te de sen­zație)! Am ales

să fa­cem po­ze­le ar­tis­ti­ce într-un parc din apro­pi­e­rea bi­se­ri­cii. Ce a ieșit se poa­te ve­dea des­tul de bi­ne în po­ze: am să­rit în pla­se­le ace­lea pen­tru co­pii, așa, îmbră­ca­ţi de ga­lă, și am râs în ho­ho­te, ne­con­tând da­că stri­căm ce­va din ţi­nu­te!“

Pen­tru mu­zi­că, Ioa­na și Flo­rian au ales Po­pas Band. „Me­ri­tul es­te ex­clu­siv al lui Flo­rian, ca­re a vi­zi­o­nat mai mul­te va­rian­te de tru­pe și, de înda­tă ce i-am as­cul­tat amândoi, am spus clar: pe ei îi vrem! Cântă atât de fru­mos, atât de bi­ne, de di­vers, dar păs­tre­a­ză întot­de­au­na un iz rock“, po­ves­tește Ioa­na. Iar pen­tru flori și măr­tu­rii, pri­e­te­na noas­tră bu­nă Ma­ra, de la Ara­lia Con­cept, a fă­cut, ca de obi­cei, mi­nuni și mi­nu­nății: a cre­at toa­te aran­ja­men­te­le din flori, reușind să ofe­re pe­tre­ce­rii un ade­vă­rat as­pect de pă­du­re și po­ves­te. Tot Ma­ra a fost cea ca­re ne-a aju­tat să cre­ăm ce­le mai fru­moa­se măr­tu­rii – mici cu­ti­uțe cu se­mi­nțe de flori pe­re­ne (pe ca­re toți pri­e­te­nii le-au plan­tat cu suc­ces). Am avut cel mai fru­mos și di­fe­rit bu­chet de mi­re­a­să tot da­to­ri­tă Ma­rei!“

Sim­plu și fru­mos

Având în min­te ide­ea de dis­tra­cție, Ioa­na și Flo­rian au ape­lat la Tri­um­ph Dan­ce Aca­de­my pen­tru dan­sul mi­ri­lor. „Aici l-am gă­sit pe Iu­lian ga­ta să ne aju­te să încro­pim un dans săl­tă­reț pe me­lo­di­i­le ale­se de noi («Fly Me to the Moon» – va­rian­ta Ju­li­en Muel­ler și Rob­bie Wil­liams cu Ja­ne Har­roc­ks – «Thin­gs»). Dan­sul a ieșit hai­os, iar noi ne-am dis­trat pe cin­ste cu Iu­lian, încer­când să îl dan­săm co­rect.“Pen­tru coafură și ma­chiaj, mi­re­a­sa a ape­lat la pri­e­te­ne­le sa­le bu­ne Re­li La­zur, pen­tru păr și Cris­ti­na Pen­cu, ma­ke-up ar­tist Ur­ban De­cay. „To­tul a ieșit sim­plu și fru­mos, așa cum mi-am do­rit!“Ro­chia de mi­re­a­să a ne­ce­si­tat un pic mai mul­te cău­tări. „În ur­mă cu câți­va ani, vă­zu­sem într-o re­vis­tă o po­ză cu o mi­re­a­să într-o ro­chie su­per­bă și țin min­te că mi-am zis că, da­că mă voi că­să­tori vre­o­da­tă, așa mi-aș dori o ro­chie. Când mi-a venit rândul, am încer­cat să gă­sesc po­za res­pec­ti­vă și, du­pă apro­xi­ma­tiv șa­se luni, cu aju­to­rul lui Goo­gle, am aflat că cea ca­re cre­e­a­ză ro­chii mi­nu­na­te se nu­mește Oti­lia Brăi­loiu. Am încer­cat doar pa­tru ro­chii și mi-am ales ro­chia de mi­re­a­să ime­diat. Bi­neînțe­les că m-am îndră­gos­tit și nu am cre­zut că îți poa­te plă­cea o ro­chie atât de mult.“

Dis­tra­cție la ma­xi­mum

Ioa­na și Flo­rian măr­tu­ri­sesc că s-au dis­trat pe cin­ste! „În zi­ua pe­tre­ce­rii, pre­cum și în zi­le­le pre­mer­gă­toa­re (am avut cu­nu­nia ci­vi­lă cu do­uă zi­le înain­te), am fă­cut fe­bră mus­cu­la­ră la obra­ji fi­in­dcă am râs/ zâmbit încon­ti­nuu. Pri­e­te­nii noștri ne-au sur­prins toa­tă zi­ua: ca­va­le­rul de onoa­re a venit cu acor­de­o­nul său din co­pi­lă­rie și ne-a cântat și urat de toa­te (evi­dent, nu știa să cânte); mași­na cu ca­re am mers la bi­se­ri­că a fost or­na­tă cu flori și pă­pușă, ca pe vre­muri; mi­re­sei i s-a „rupt tur­ta“; în tim­pul pe­tre­ce­rii a exis­tat, atât pen­tru mi­ne, cât și pen­tru Flo­rian, câte un dans spe­cial din par­tea dom­nișoa­re­lor de onoa­re, dans la ca­re a tre­bu­it să par­ti­ci­păm in­te­rac­tiv și mul­te alte­le.“Mi­re­a­sa nu s-a fu­rat (ar fi fost pă­cat să piar­dă din dis­tra­cție), însă bu­che­tul s-a arun­cat și mo­men­tul ba­ti­cu­lui a fost ci­re­așa de pe tort: nașa i-a pre­gă­tit mi­re­sei o cu­tie cu „de toa­te“, in­clu­siv cu un ba­tic tra­di­ţi­o­nal, pe ca­re ace­as­ta l-a pur­tat, prins în sti­lul cla­sic, tot res­tul pre­tre­ce­rii. „Am dan­sat toa­tă se­a­ra, până di­mi­nea­ţa... nu ne-am oprit. Nu am avut ab­so­lut ni­ci­un stres, to­tul a de­curs așa cum tre­bu­ie, pen­tru că cei cu ca­re am co­la­bo­rat au înde­pli­nit to­tul ca la car­te, dar chiar da­că nu ar fi ieșit to­tul foar­te bi­ne or­ga­ni­zat, tot nu ne-ar fi de­ran­jat. Au fost ce­le mai ve­se­le și cu ade­vă­rat fe­ri­ci­te zi­le din via­ţa noas­tră!“

Au fost ce­le mai ve­se­le şi cu ade­vă­rat fer ici­te zi­le din viața noas­tră!

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.