Tra­diții bi­za­re

Beau Monde Mirese - - Sumar - TEXT: IOA­NA STĂN­CES­CU

Eşti ge­nul ne­tra­di­ţi­o­nal, ca­re nu vrea să res­pec­te ni­ci­un obi­cei la nun­tă? Dar de ce, că une­le pot fi de-a drep­tul amu­zan­te! Iar da­că nu-ţi plac obi­cei­u­ri­le tra­di­ţi­o­na­le ro­mâneş­ti, tot îţi ră­mân la ale­ge­re câte­va cu­le­se de noi din între­a­ga lu­me.

Că­să­to­ria es­te de de­par­te unul din­tre ce­le mai emoți­o­nan­te mo­men­te din viața noas­tră. Și e les­ne de înțe­les că vom fa­ce tot ce pu­tem pen­tru a tran­sfor­ma ace­as­tă zi într-una me­mo­ra­bi­lă. Lă­sând la o par­te pre­gă­ti­ri­le, emoți­i­le și chel­tu­i­e­li­le, ar fi bi­ne să vă in­te­re­sați și de obi­cei­u­ri­le de nun­tă. Pen­tru că, du­pă cum veți ve­dea în ce­le ce ur­me­a­ză, ele nu se li­mi­te­a­ză doar la arun­ca­tul bu­che­tu­lui sau la căl­ca­tul mi­re­lui pe pi­ci­or în bi­se­ri­că pen­tru a-l ți­ne ul­te­ri­or sub pa­puc (pe asta nu o știați, așa-i?). În plus, cu li­ber­ta­tea de mișca­re, glo­ba­li­za­rea și in­ter­ne­tul, e po­si­bil să vă gă­siți ju­mă­ta­tea pe alte me­le­a­guri și deci bi­ne ar fi să vă pre­gă­tiți și pen­tru si­tuații ne­pre­vă­zu­te. Ia­tă așa­dar câte­va din ce­le mai ci­u­da­te obi­cei­uri de nun­tă din lu­me.

Pen­tru înce­put, vom ră­mâne în Eu­ro­pa, des­tul de aproa­pe de noi, în

Aus­tria, un­de tra­diția spu­ne ca în di­mi­neața că­să­to­ri­ei, mi­re­a­sa să fie tre­zi­tă din somn în su­net de pe­tar­de. To­tuși, acest scu­lat bru­tal va fi ur­mat de un mic-de­jun de­li­ci­os pen­tru ca bia­ta fa­tă să-și re­vi­nă și să mai vrea, to­tuși, să se mă­ri­te.

Un pic mai de­par­te, în Ger­ma­nia, se prac­ti­că un obi­cei des­tul de cos­ti­si­tor: spar­tul far­fu­ri­i­lor și strânge­rea ci­o­bu­ri­lor de că­tre vi­i­to­rul cu­plu, pe prin­ci­pi­ul „Noi am stri­cat, noi vom re­pa­ra“. To­to­da­tă se spu­ne că zgo­mo­tul va pu­ne pe fu­gă ori­ce spi­rit ma­le­fic. Pe ve­cini, cu si­gu­ra­nță.

În Po­lo­nia, vi­i­to­rul cu­plu va fi întâmpi­nat cu pâi­ne, sa­re și vod­ka. Du­pă ce vor mânca pâi­nea, sim­bol al pros­pe­ri­tății, pre­să­ra­tă cu sa­re, sim­bol al greu­tăți­lor, cei doi vor fi obli­gați să bea un pă­hă­rel de vod­ka. Ate­nție: ci­ne îl ter­mi­nă pri­mul va fi și ele­men­tul do­mi­nant din cu­plu! În Spa­nia es­te o tra­diție ca­re le ce­re ce­lor doi miri să-și ofe­re unul altu­ia 13 bani de aur. Și tot aici, în tim­pul pe­tre­ce­rii, proas­peții însu­răței sunt obli­gați să se să­ru­te de fi­e­ca­re da­tă când o cer in­vi­tații. Și bi­neînțe­les că o cer non-stop!

Și apro­po de să­rut, un obi­cei amu­zant es­te în Sue­dia, un­de băr­bații in­vi­tați la nun­tă au voie să o pu­pe pe mi­re­a­să de fi­e­ca­re da­tă când mi­re­le nu e de față, la fel cum și in­vi­ta­te­le au un­dă ver­de să să­ru­te mi­re­le da­că ju­mă­ta­tea sa lip­sește. Și tot în nor­dul Eu­ro­pei, de da­ta asta în Da­ne­mar­ca, mi­re­le es­te obli­gat să-și gău­re­as­că șo­se­te­le în tim­pul re­ce­pți­ei, semn că de-acum es­te om însu­rat și deci nu va mai avea voie să fie se­du­că­tor și să atra­gă ate­nția fe­mei­lor din jur.

Bri­ta­ni­cii au un obi­cei pe ca­re mu­lți din­tre noi îl știm, mai ales din fil­me. În Re­ga­tul Unit, în zi­ua că­să­to­ri­ei mi­re­a­sa tre­bu­ie să ai­bă

asu­pra ei ce­va ve­chi, ce­va nou, ce­va de împru­mut și ce­va al­bas­tru. De ce al­bas­tru? Pen­tru că, zic en­gle­zii, es­te cu­loa­rea pu­ri­tății și a fi­de­li­tății. În Irlan­da, mi­re­a­sa nu are voie să ri­di­ce pi­ci­o­rul de pe po­dea în timp ce dan­se­a­ză, nu ca­re cum­va să fa­că loc du­hu­ri­lor re­le ca­re ar pu­tea-o ră­pi.

În Scoția exis­tă o tra­diție ve­che de se­co­le ca­re ce­re ca cei doi miri să fie aco­pe­riți de me­la­să și de făi­nă pen­tru a alun­ga de­mo­nii. E un obi­cei ca­re pla­ce mult pă­ri­nți­lor, mai ales ace­lo­ra ca­re au un din­te împo­tri­va vi­i­toa­rei nu­rori sau vi­i­to­ru­lui gi­ne­re.

La noi, în Ro­mânia, prin­ci­pa­lul obi­cei ră­mâne fu­ra­tul mi­re­sei. Ate­nție însă că de niște ani buni încoa­ce se poa­te fu­ra și mi­re­le și, da­că nu sun­teți pe fa­ză, vă pu­teți tre­zi că e dus cu „de-a si­la“la o pe­tre­ce­re în club (mi-a spus mie o pri­e­te­nă).

În con­ti­nua­re, vă in­vit să lă­săm Eu­ro­pa și să mer­gem pe că­rări mai puțin um­bla­te. În Insu­le­le Fi­ji, pen­tru a se pu­tea că­să­tori cu ale­a­sa ini­mii, băr­ba­tul e obli­gat nu doar să-i ce­a­ră mâna ta­tă­lui fe­tei, ci să-i adu­că în dar nici mai mult, nici mai puțin de­cât un din­te de ba­le­nă. Da­că nu-l gă­sește pe piața nea­gră sau la ci­ne­va pe Fa­ce­book, tot ce-i ră­mâne de fă­cut e să-l cau­te di­rect în gu­ra ma­mi­fe­ru­lui!

Una din­tre tra­diți­i­le de că­să­to­rie ce­le mai bi­za­re din lu­me o gă­sim la po­pu­lația Tu­jia, din Chi­na, un­de, cu o lu­nă înain­te de nun­tă, fe­mei­le tre­bu­ie să plângă zil­nic. Pri­me­le ze­ce zi­le plânge mi­re­a­sa, apoi mai­că-sa și la ur­mă bu­ni­că-sa. Ci­că ar fi la­cri­mi de fe­ri­ci­re. Și tot în Chi­na, la Yu­guri de da­ta asta, mi­re­le es­te obli­gat să tra­gă trei să­geți (fă­ră vârf, din fe­ri­ci­re) în di­re­cția vi­i­toa­rei soții. Da­că ri­tua­lul es­te co­rect exe­cu­tat, cu­plul se va iu­bi pen­tru tot­de­au­na, căci se spu­ne că să­geți­le sunt ale lui Cu­pi­don.

La tri­bu­ri­le Ma­sai din Ke­nya, so­crul mic tre­bu­ie să-și scu­i­pe fa­ta în cap și pe pi­ept în semn de bi­ne­cu­vânta­re. Un alt fel de a-i spu­ne Te iu­besc, fa­ta mea, și îți do­resc nu­mai bi­ne! Și tot în Afri­ca, în

Con­go, că­să­to­ria es­te lua­tă ex­trem de în se­ri­os. Atât de în se­ri­os că tra­diția in­ter­zi­ce mi­re­lui și mi­re­sei să zâmbe­as­că pe tot par­cur­sul ce­re­mo­ni­ei. Da­că vreți așa­dar să le stri­cați se­a­ra, pu­teți să le spu­neți ban­curi sau să le adu­ceți un co­mic.

Da­că vă ba­te gândul să vă că­să­to­riți cu un băr­bat din tri­bul Ti­dong, din nor­dul in­su­lei Bor­neo, să nu vă mi­re da­că veți gă­si ușa de la baie fe­re­ca­tă cu la­căt. Și asta pen­tru că în ace­as­tă par­te de lu­me tra­diția le in­ter­zi­ce proas­peți­lor însu­răței să fo­lo­se­as­că toa­le­ta sau ca­da în pri­me­le trei zi­le du­pă cu­nu­nie. În caz con­trar, vor fi ur­mă­riți de ghi­ni­on. Așa ris­că doar să fa­că blo­caj re­nal.

Ves­ti­tă pen­tru ce­re­mo­ni­i­le co­lo­ra­te și pli­ne de ve­se­lie, India vi­ne și ea cu o tra­diție mai puțin obișnu­i­tă: în une­le re­gi­uni din ța­ră, mi­re­a­sa es­te obli­ga­tă să se des­ca­lțe și să înain­te­ze că­tre altar în pi­ci­oa­re­le goa­le, timp în ca­re ru­de­le soțu­lui tre­bu­ie să-i fu­re pan­to­fii pă­ziți cu strășni­cie de fa­mi­lia ei. Un obi­cei si­mi­lar exis­tă și la noi, în Arde­al, în zo­na Cu­gir, Alba Iu­lia.

Un obi­cei ca­re o să vă pla­că es­te în Mau­ri­ta­nia un­de, înain­te de nun­tă, fe­te­le fac tot po­si­bi­lul să se îngrașe pen­tru că așa vor fi con­si­de­ra­te și mai de­zi­ra­bi­le. Pe prin­ci­pi­ul „Cu cât mai mult, cu atât mai bun“.

Poa­te cel mai ci­u­dat obi­cei vi­ne din Co­re­ea. Aici, la sfârși­tul nu­nții, pri­e­te­nii mi­re­lui tre­bu­ie să-i scoa­tă aces­tu­ia șo­se­te­le, să-i le­ge pi­ci­oa­re­le și... să-l ba­tă cu un pește. Ci­că așa îl pre­gă­tesc pen­tru pri­ma lui noap­te de om însu­rat. Un fel de adap­ta­re a slo­ga­nu­lui „Ni­cio nun­tă fă­ră pește!“.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.