Despre modă, alt­fel:

cu Ana Ula­ru, Ada Con­de­es­cu, Lia Bug­nar, Iri­na Ma­ri­nes­cu, Ale­xan­dra Ușu­re­lu și So­ri­na Fred­holm

Beau Monde - - Contents - TEXT OA­NA BOTEZATU

Iri­na Ma­ri­nes­cu ››› de­sig­ner

u nu am fost ni­ci­o­da­tă o fas­hi­on vic­tim. Tot ce­ea ce port, fac sau sunt es­te con­se­ci­nța unor lu­cruri pe ca­re le-am asi­mi­lat până acum, re­zul­ta­tul a tot ce­ea ce mi-a fost in­su­flat, a tot ce­ea ce am as­cul­tat în ma­te­rie de mu­zi­că, a tu­tu­ror lo­cu­ri­lor pe ca­re am avut șan­sa să le văd, a unor emoții și stări pe ca­re le-am trăit in­tens, a in­te­ra­cți­u­ni­lor cu oa­me­nii ca­re mi-au schim­bat vi­zi­u­nea și trai­ec­to­ria.

Într-o eră a con­su­me­ris­mu­lui ab­so­lut, mo­da nu poa­te fi lip­si­tă de as­pec­tul co­mer­cial, ori pe mi­ne asta mă in­te­re­se­a­ză cel mai puțin. Pentru mi­ne, mo­da ră­mâne for­ma de ex­pre­sie a unui per­so­naj foar­te bi­ne înche­gat și ni­ci­de­cum un lim­baj co­mun al ma­se­lor. Mi-am ales me­se­ria din con­si­de­ren­te emoți­o­na­le și am pus în plan se­cund as­pec­tul co­mer­cial. Am pri­vit me­se­ria asta ca pe cea mai po­tri­vi­tă ma­ni­e­ră de a-mi ex­pri­ma emoția, frus­tră­ri­le, vi­se­le și toa­te lu­cru­ri­le pe ca­re nu le pu­te­am pu­ne în cu­vin­te sau ges­turi.

Sin­gu­re­le lu­cruri va­ria­bi­le în viața mea sunt emoți­i­le, stă­ri­le și trăi­ri­le me­le vi­za­vi de oa­meni sau întâmplări, vi­brația mea vi­za­vi de lu­mea în ca­re trăi­esc, de ce­ea ce văd, as­cult, observ. Tren­du­ri­le sunt un moft. Din ele poți pre­lua, dar nu ți le poți însuși în to­ta­li­ta­te, cu ex­ce­pția si­tuați­ei în ca­re ești lip­sit de co­nți­nut și de per­so­na­li­ta­te. Ți­ne de fo­rța fi­e­că­ru­ia din­tre noi de a-și asu­ma pro­pria iden­ti­ta­te emoți­o­na­lă, cul­tu­ra­lă și es­te­ti­că, de a ne asu­ma pe noi, cu bune și re­le, cu li­mi­te­le pro­prii și ca­pa­ci­ta­tea de a asi­mi­la ce e nou și în ce pro­po­rție. Ce va fi me­reu la modă pentru mi­ne, in­di­fe­rent de tren­duri? Coșu­ri­le de ra­fie, es­pa­dri­le­le, iu­bi­rea, em­pa­tia și oa­me­nii asu­mați.

„Pentru mi­ne es­te ușor să nu mă las du­să de val, pentru că eu nu in­ter­pre­tez mai mul­te per­so­na­je. Eu sunt în pi­e­lea mea și aici mă simt cel mai con­for­ta­bil. Îmi iau atât cât îmi tre­bu­ie și doar ce­ea ce îmi pla­ce și mi se po­tri­vește din ce­ea ce se poar­tă sau din ce­ea ce es­te nou.”

„Da­că ai un si­mț as­cuțit, ime­diat ve­zi că exis­tă mu­lți oa­meni ca­re poar­tă lu­cruri doar pentru că e cool și așa au vă­zut ei pe Insta­gram. E ușor să ve­zi lip­sa de co­e­re­nță între cum se îmbra­că ci­ne­va și ati­tu­di­ne. Poa­te fi foar­te ușor să te ia va­lul. ” „Mo­da ajun­ge la mi­ne doar așa, ca o min­ge zbu­ra­tă din­tr-un te­ren de joa­că din parc, se oprește la pi­ci­o­rul meu, eu îi du un șut și las co­pi­ii să se joa­ce mai de­par­te, în timp ce eu îmi văd de drum. Evi­dent că, da­că min­gea are o cu­loa­re ca­re mi-a plă­cut, o să-mi iau și eu ce­va de cu­loa­rea aia, într-o bu­nă zi. Poa­te.”

Ada Con­de­es­cu ››› ac­triță

Am tot mai mult sen­za­ţia că eu nu apar­ţin tim­pu­lui în ca­re m-am năs­cut şi nu ţin min­te ca un trend, în vreun do­me­niu, să fi mo­di­fi­cat ce­va în mi­ne sau în mo­dul în ca­re am ales să trăi­esc. Exis­tă une­ori pi­e­se de îmbră­că­min­te ca­re îmi plac sau gad­ge­turi, lu­cruri ca­re apar, rezistă un timp, iar apoi dis­par. Mie, via­ţa, de obi­cei, mi-o schim­bă oa­me­nii, fil­mă­ri­le pe ca­re le fac, dru­mu­ri­le, une­ori căr­ţi­le.

Cred că pentru ma­jo­ri­ta­tea ti­ne­ri­lor din Ro­mânia es­te greu să nu se la­se anu­la­ţi. Poa­te şi atunci când eram eu în li­ceu era greu, şi nu-mi dă­de­am se­a­ma, însă in­va­zia lip­sei de ca­li­ta­te şi a su­per­fi­cia­lu­lui în me­di­ul online es­te du­să foar­te de­par­te acum, aici. Te­le­vi­zo­rul es­te din ce în ce mai no­civ şi pot ve­dea efec­te­le pro­mo­vă­rii pros­tu­lui gust, chiar da­că nu am ca­blu de vreo no­uă ani. E trist, însă, la sca­ră lar­gă, nu ai cum să schim­bi asta. E ade­vă­rat că din egoism, poa­te şi din fap­tul că nu do­resc să mă atin­gă toa­te astea, mă ţin cât mai de­par­te de tren­duri.

Ce va fi me­reu la modă pentru mi­ne? Să fii îndră­gos­tit, cred că asta nu ar tre­bui să dis­pa­ră ni­ci­o­da­tă, apoi emo­ţia pe ca­re ţi-o cre­e­a­ză ar­ta, în ori­ce for­mă a ei. Cât despre oa­meni, pentru mi­ne e im­por­tant să nu dis­pa­ră cei ge­ne­ro­şi, dar nu ge­ne­ro­şi doar atunci când vor sau când au un in­te­res sau ge­ne­ro­şi pu­blic. Ge­ne­ro­şi de-ade­vă­ra­te­lea, oa­meni ca­re simt să-ţi împăr­tă­şe­as­că cu dra­gos­te, din ha­rul lor, din lu­cru­ri­le pe ca­re le-au trăit, ca­re nu con­cep via­ţa alt­fel de­cât dă­ru­ind: ve­se­lie, dra­gos­te, une­ori talent.

Lia Bug­nar ››› ac­triță ››› dra­ma­turg ››› re­gi­zor

Nu prea m-am lă­sat ni­ci­o­da­tă du­să de tur­mă, în ni­cio pri­vi­nță. Mă iri­tă ma­ni­pu­lă­ri­le de ori­ce fel și când văd, de exem­plu, niște te­niși ca ori­ca­re alții la un preț de ze­ce ori mai ma­re doar pentru că sunt fă­cuți de nu știu ce fir­mă, nu pot de­cât să mu­lțu­mesc so­rții că nu sunt ge­nul de om ca­re, da­că n-are un obi­ect, nu-și gă­sește li­niștea. Tot tim­pul mă ra­por­tez la cei ca­re nu prea reușesc s-o scoa­tă la ca­păt cu trai­ul de pe o zi pe alta și asta-i cea mai bu­nă teh­ni­că să n-ai ni­ci­un fel de ne­fe­ri­ci­re că nu ești în trend. Deci, ca să răs­pund, tren­du­ri­le nu-mi schim­bă viața de zi cu zi de­loc.

Nu mă in­te­re­se­a­ză mo­da de­cât în mă­su­ra în ca­re a de­venit atât de per­mi­si­vă încât chiar pot să ies din ca­să cum mă taie ca­pul, fă­ră să risc să se ui­te toa­tă lu­mea la mi­ne. Cred că e un mo­ment sim­pa­tic aces­ta în ca­re ne aflăm noi acum în ma­te­rie de modă. În sen­sul că sno­bii au la dis­po­ziție su­fi­ci­ent ma­te­rial încât să ai­bă di­ta­mai sen­sul în viață, pe prin­ci­pi­ul fe­ri­ci­rea e în raf­tul ur­mă­tor, o lu­me cos­ti­si­toa­re și, de alt­fel, pa­ra­le­lă cu mi­ne, ca să fiu sin­ce­ră. Pe de altă par­te, oa­me­nii re­la­xați se pot ex­pri­ma ab­so­lut cum vor în ce­ea ce pri­vește as­pec­tul lor ex­te­ri­or. Re­gu­la pe ca­re o iu­besc eu cel mai mult în ma­te­rie de cum ieșim din ca­să es­te că nu exis­tă re­gu­li. Că re­gu­li­le și le fa­ce fi­e­ca­re cum vrea.

„Eu nu aș avea rost fă­ră iu­bi­re. Pentru mi­ne, iu­bi­rea nu se va de­mo­da ni­ci­o­da­tă. La fel, na­tu­ra­lețea sau nor­ma­li­ta­tea (nu ba­na­li­ta­tea).” „De mi­că am fost foar­te de­ter­mi­na­tă să mă țin du­pă pro­pria mea me­lo­die în ma­te­rie de gus­turi, fie că a fost vor­ba de mu­zi­că, lec­tu­ră, con­ce­pții sau hai­ne, chiar da­că asta nu mă fă­cea me­reu nea­pă­rat po­pu­la­ră.”

Ale­xan­dra Ușu­re­lu ››› ar­tis­tă in­die

n lu­mea mea și a ce­lor ca­re îmi as­cul­tă mu­zi­ca, ce­ea ce in­flue­nțe­a­ză viața sunt emoți­i­le noas­tre și nu tren­du­ri­le. Sunt no­ro­coa­să să cânt pentru niște oa­meni ca­re nu pri­mesc ce­ea ce li se ofe­ră cu in­sis­te­nță din par­tea ra­di­o­u­ri­lor co­mer­cia­le, ci își aleg sin­guri mu­zi­ca și vin s-o as­cul­te în să­li de te­a­tru. Cum fa­cem să nu ne lă­săm anu­lați de tren­duri? Cred că lo­cul un­de ne si­mțim cu ade­vă­rat pu­ter­nici es­te ace­la un­de avem cel mai mult de dă­ru­it. Eu caut me­reu acel loc și îl gă­sesc întot­de­au­na în fața oa­me­ni­lor, în sa­la de spec­ta­col. Aco­lo, lu­mi­na cu ca­re mă încon­joa­ră oa­me­nii mă aju­tă să nu mă ră­tă­cesc ni­ci­o­da­tă. În toa­te cele trei con­cer­te su­sți­nu­te până acum în Sa­la Ma­re a Te­a­tru­lui Nați­o­nal din Bu­cu­rești, oa­me­nii mi-au de­mon­strat că, in­di­fe­rent de vre­mu­ri­le în ca­re trăim, fe­lul în ca­re reușim să-i fa­cem pe oa­me­nii de lângă noi să se sim­tă și să-și amin­te­as­că de noi va fi cea mai ma­re bo­găție a noas­tră.

Va­lu­ri­le vin și ple­a­că. Am ci­tit într-o carte ce­va foar­te fru­mos. Scria aco­lo că noi toți sun­tem Ma­rea, iar va­lu­ri­le sunt emoți­i­le, stă­ri­le noas­tre, pe ca­re eu nu cred că tre­bu­ie să ni le cen­zu­răm doar pentru că nu sunt cool în fața uno­ra, ci să ne bu­cu­răm de ele și să ne amin­tim că, în fi­nal, noi sun­tem Ma­rea, și nu va­lul. Noi ale­gem.

Ana Ula­ru ››› ac­triță

Cu con­vin­ge­re și cu blândețe pot spune că tren­du­ri­le nu îmi alte­re­a­ză în vreun fel viața. Da­că e să vor­bim de stil per­so­nal, voi avea me­reu uni­for­ma de pan­ta­loni, tri­cou ne­gru, pă­lă­rie, bo­canci și even­tual o că­mașă al­bă băr­bă­te­as­că sau sa­cou, apoi va­riați­uni mai mult sau mai puțin te­a­tra­le, voit fe­mi­ni­ne une­ori, de­se­ori an­dro­gi­ne. De mi­că am fost foar­te de­ter­mi­na­tă să mă țin du­pă pro­pria mea me­lo­die în ma­te­rie de gus­turi, fie că a fost vor­ba de mu­zi­că, lec­tu­ră, con­ce­pții sau hai­ne, chiar da­că asta nu mă fă­cea me­reu nea­pă­rat po­pu­la­ră. Îmi cu­nosc tru­pul, am câte­va idei fi­xe es­te­ti­ce în ce­ea ce mă pri­vește, așa că nu alerg ni­ci­o­da­tă în di­re­cția mo­dei mo­men­tu­lui.

Cum să nu te lași pur­tat de val – asta nu ar tre­bui să se pre­dea, să se de­fi­neas­că sau ce­re. Toți știm ce iu­bim, de fapt. Și ori­cât de con­for­ta­bi­le ar fi uni­for­ma și ac­cep­ta­rea, in­di­vi­dua­li­ta­tea ar tre­bui să pri­me­ze.

Ce va fi me­reu la modă pentru mi­ne? Dra­gos­tea, en­tu­zias­mul, ge­ne­ro­zi­ta­tea, jus­tiția­rii, po­eții și vin­de­că­to­rii, amu­za­men­tul, cu­ri­o­zi­ta­tea, in­spi­rația, pe­ni­ci­li­na, că­rți­le și Inter­ne­tul.

„Cred că es­te ese­nțial să nu ne lă­săm anu­lați de tren­duri și de ce se poar­tă. Es­te im­por­tant să ne de­fi­nim sti­lul per­so­nal și să des­co­pe­rim ce ne de­fi­nește.”

So­ri­na Fred­holm ››› he­al­thy li­ving pro­mo­ter

Nu prea ur­mă­resc tren­du­ri­le. Ca să fiu to­tal sin­ce­ră, nici nu știu ca­re e tren­dul aces­tui se­zon, iar asta cred că spune exact cât de mult îmi afec­te­a­ză tren­du­ri­le, se­zon du­pă se­zon, viața. Am avut însă de mi­că un si­mț al mo­dei, pot spune câte­o­da­tă chiar unul vi­zi­o­nar, mai ales când vi­ne vor­ba de cu­lori. Si­mțe­am di­nain­te ce se va pur­ta în ur­mă­to­rul se­zon. Cred că es­te ce­va do­bândit de la ma­ma, ca­re, de­sig­ner de pan­to­fi fi­ind, are acest fler foar­te bi­ne dez­vol­tat. Deci nu port tren­duri de­cât atunci când îmi re­gă­sesc sti­lul per­so­nal în ele.

Cred că es­te ese­nțial să nu ne lă­săm anu­lați de tren­duri și de ce se poar­tă. Es­te im­por­tant să ne de­fi­nim sti­lul per­so­nal și să des­co­pe­rim ce ne de­fi­nește. Sti­lul ne va dic­ta ce pur­tăm, nu tren­du­ri­le, ca­re, da, pot să își pu­nă o am­pren­tă și să dea un vi­be ac­tual ți­nu­tei, dar nu îi vor schim­ba for­ma și fon­dul. Cred că poți fi ușor luat de val da­că nu te cu­noști înde­a­juns, da­că nu ai o re­lație foar­te se­ri­oa­să și de lun­gă du­ra­tă cu sti­lul tău – es­te ușor să re­nu­nți la el și să te lași dus de ce se poar­tă. Re­zul­ta­tul însă poa­te fi o ți­nu­tă ca­re nu îți de­fi­nește per­so­na­li­ta­tea, iar asta vei tran­smi­te mai de­par­te. Nu vei fi tu.

Ce va fi me­reu la modă pentru mi­ne, in­di­fe­rent de tren­duri? Fe­ri­ci­rea, Red Hot Chi­li Pep­pers și jeanșii.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.