UN­DE OR FI FUNC­ŢI­O­NA­RII GU­VER­NA­MEN­TA­LI?

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

MCa­re­va­să­zi­că stă­te­am săp­tă­mâna tre­cu­tă și îl as­cul­tam pe dom­nul Nicolas Maure, șe­ful de la Da­cia, la Meet the CEO. Nu vă lă­sa­ţi înșe­la­ţi de fi­gu­ra bla­ji­nă, es­te un om de afa­ceri pu­ter­nic, ca­re spu­ne ade­vă­ruri, un francez cu o do­ză in­te­re­san­tă de umor en­gle­zesc. Și, asis­tând la dia­lo­gul lui Maure cu par­ti­ci­pan­ţii, am re­a­li­zat că lip­sea ci­ne­va din sa­lă.

au­re a fost între­bat des­pre ches­ti­uni se­ri­oa­se, le­ga­te de in­fras­truc­tu­ra din Ro­mânia, de au­tos­tră­zi și cu­loa­re europene, de com­pe­ti­ti­vi­ta­te, des­pre taxe, des­pre bi­ro­crație și des­pre edu­cație. „Un­de or fi fun­cți­o­na­rii gu­ver­na­men­ta­li?“, m-am între­bat. Un­de au fost fun­cți­o­na­rii gu­ver­na­men­ta­li la ori­ca­re din ce­le aproa­pe 40 de ediții ale Meet the CEO, întâlniri cu cei mai im­por­ta­nți re­pre­zen­ta­nți ai me­di­u­lui de afa­ceri, șe­fii ce­lor mai mari com­pa­nii din Ro­mânia. Un­de au fost con­si­li­e­rii eco­no­mici ai prim-mi­nis­tru­lui sau de la Preșe­di­nție, de ce nu vin la ast­fel de ma­ni­fes­tări di­rec­to­rii de di­re­cții din mi­nis­te­re. Cei ca­re tre­bu­ie să re­lați­o­ne­ze cu me­di­ul de afa­ceri, să con­ce­a­pă stra­te­gii și po­li­tici de su­sți­ne­re a economiei și ca­re ar pu­tea obți­ne in­for­mații fo­lo­si­toa­re, idei năs­cu­te nu din întâlniri for­ma­le, în ca­re po­li­tețea îngroa­pă bu­si­nes­sul, ci din ast­fel de ma­ni­fes­tări, vii, des­chi­se, un­de se spun lu­cru­ri­lor pe nu­me. Avem de-a fa­ce cu o frac­tu­ră des­chi­să între politic și me­di­ul de afa­ceri, nu spun o no­u­ta­te, dar, ci­u­dat, ace­as­ta mi se pa­re a se adânci, în loc să se re­pa­re. Ace­as­ta într-o Ro­mânie ca­re - in­di­fe­rent de ra­por­tă­ri­le pom­poa­se de creșteri de PIB - mi se pa­re a bate pa­sul pe loc.

Fun­cți­o­na­rii tre­bu­ie să înțe­le­a­gă ce­ea ce mu­lți din me­di­ul privat au pri­ce­put, că nu prea mai poți fi an­ga­jat de la 7 la 16, du­pă ca­re închi­zi ușa și lași grijile pe/sub bi­rou. Sau, mă rog, poți fi și așa, dar cred că ori­ci­ne pro­ce­de­a­ză așa nu va avea carieră, ci doar loc de mun­că. Inși cu locuri de mun­că ca­re pro­mit au­tos­tră­zi, dez­vol­ta­re sau pros­pe­ri­ta­te, dar ca­re nu de­pășesc in­te­re­sul pro­pri­u­lui bu­zu­nar sau ble­ge­a­la pro­pri­u­lui de­zin­te­res. Alt­fel, se so­co­tesc pre­des­ti­nați să con­du­că, imuni la pros­ti­i­le pe ca­re le fac, con­vi­nși de veșni­cia fi­i­nței lor - ve­dem ma­ni­fes­tă­ri­le aces­tor cre­di­nțe chiar în aces­te zi­le, de in­ten­să agi­tație po­li­ti­că.

Un domn pe nu­me Hi­lai­re Bel­loc, năs­cut în Fra­nța, dar sta­bi­lit în Marea Britanie, scria la înce­pu­tul ve­a­cu­lui tre­cut o carte ca­re se che­a­mă The Ser­vi­le Sta­te, lip­si­tă de for­mu­le eco­no­mi­ce, dar des­pre economie. Cartea pre­ves­tea re­a­pa­riția scla­vi­ei, într-o for­mă mo­di­fi­ca­tă, în lu­mea mo­der­nă: statul slu­gar­nic es­te so­ci­e­ta­tea în ca­re un grup de inși es­te con­strâns de con­stru­cția le­gis­la­ti­vă și so­cia­lă să mun­ce­as­că pentru be­ne­fi­ci­ul unui alt grup social. Ser­vi­lis­mul lui Bel­loc es­te o nor­mă im­pu­să de le­gis­lație; exis­tă, în so­ci­e­ta­tea slu­gar­ni­că, po­si­bi­li­ta­tea să re­fu­zi ace­as­tă con­diție, dar cel ce pro­ce­de­a­ză așa es­te os­tra­ci­zat. Nu es­te economie de piață, eco­no­mia de piață se ba­ze­a­ză pe li­ber ar­bi­tru, ce­re­re și ofer­tă, jus­tiție și co­rec­ti­tu­di­ne, de­ter­mi­na­re și com­pa­si­u­ne. Nu es­te nici co­mu­nism, un­de ni­meni nu-și pu­ne între­bări și exis­tă su­per­cen­tra­lism, ex­tra­pla­ni­fi­ca­re și fe­ri­ci­re im­pu­să. Acum gândiți-vă cinci mi­nu­te la si­tuația re­a­lă a aces­tei nații. Avem un grup nu prea ma­re de plă­ti­tori de taxe și im­po­zi­te, ca­re su­sțin cea mai ma­re par­te a bu­ge­tu­lui de stat. Bu­ge­tul de stat es­te dis­tri­bu­it altui grup; avem așa­dar plă­ti­tori de taxe și be­ne­fi­ciari de taxe, fi­e­ca­re grup în sta­re ne­tă. Nici unul, nici ce­lă­lalt nu sunt vi­no­va­te pentru sta­rea cre­a­tă, sunt vic­ti­me ale sis­te­mu­lui. Ce ie­se?

Ca să îndul­cim pi­lu­la, luăm do­ze mici de mall sau de Fa­ce­book și cre­dem că sun­tem gro­za­vi.

Un ta­blou al unui scoțian pe nu­me John Phil­lip, in­ti­tu­lat „The Dying con­tra­ban­dis­ta“(1858), po­ves­tea unui ins ca­re a crezut că își poate pă­că­li soar­ta. Dar nu a fost așa.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.