CO­LEC­ŢI­O­NA­RUL DE EMOŢII Scriam, cu numai do­uă luni în ur­mă, des­pre cei 100 de ani scu­rși de la de­cla­nșa­rea Pri­mu­lui Răz­boi Mon­dial și des­pre ase­mă­nă­ri­le din­tre si­tua­ţia po­li­ti­că și eco­no­mi­că a lu­mii atunci și acum. O pro­fe­soa­ră de la Cam­brid­ge, in­tens med

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

Se gândesc pe nai­ba. Iar pro­fe­soa­ra a greșit cu doar câte­va mii de ki­lo­me­tri, neim­por­tant la sca­ra pla­ne­tei și a is­to­ri­ei. Omul mo­men­tu­lui se nu­mește Vla­di­mir Pu­tin. În oc­tom­brie anul tre­cut re­vis­ta ame­ri­ca­nă For­bes îl nu­mea cel mai pu­ter­nic din lu­me, de­tro­nându-l pe Ba­rack Oba­ma, iar Pu­tin și-a luat ro­lul în se­ri­os și a înce­put să de­pășe­as­că eta­pa con­du­su­lui gâște­lor săl­ba­ti­ce că­tre locurile de ier­na­re cu del­ta­pla­nul, a scu­fun­dă­ri­lor în Marea Neagră în cău­ta­rea de am­fo­re sau a că­lă­ri­tu­lui și vână­to­rii la bus­tul gol și fără șa și a înce­put să lu­cre­ze la proi­ec­tul Mai­cii Rusia reîntre­gi­te. Omul are un țel, iar pa­si­e­nța cu Cri­me­ea i-a ieșit în doar câte­va zi­le, zi­le în ca­re res­tul lu­mii n-a încer­cat de­cât să-l de­fi­neas­că: Ange­la Mer­kel se între­ba da­că es­te în toa­te mi­nți­le, New­swe­ek nu îl ve­dea ca un li­der re­ce, de for­mație KGB-is­tă, ci drept un ins emoți­o­nal și im­pul­siv, ca­re a su­fe­rit un atac de pa­ni­că ge­o­po­li­ti­că în mo­men­tul în ca­re a re­si­mțit hao­sul de la ve­ci­nii ucrai­neni, un jur­na­list de la re­vis­ta Po­li­ti­co ca­re a par­ti­ci­pat la un di­neu ofi­cial a vă­zut un Pu­tin mândru, ca­re nu râde mai de­loc, iar Mark Ga­le­ot­ti, pro­fe­sor uni­ver­si­tar la New York și spe­cia­list în politica ru­să, cre­de des­pre li­de­rul de la Krem­lin că es­te un opor­tu­nist cal­cu­lat, in­te­li­gent, dar un nați­o­na­list pro­fund. În ce­le din ur­mă sur­se ano­ni­me de la Casa Albă au apă­rut prin pre­să de­fi­nin­du-l pe Pu­tin un rați­o­nal pur, dar un ne­ho­tă­rât no­to­riu.

Da­că nici mă­car nu-l pot de­fini, cum să-l com­ba­tă? Văd te­o­rii des­pre noul răz­boi re­ce sau des­pre po­si­bi­li­ta­tea iz­buc­ni­rii unui con­flict ar­mat. Nu ex­clud, dar nu tre­bu­ie să ui­tăm că în zi­ua de astă­zi răz­boai­e­le se poar­tă în va­rii mo­duri. Nu-i ne­voie să ataci o ța­ră și oa­me­nii să se bă­lă­ce­as­că prin tra­nșee pli­ne de no­roi și nu-i ne­voie să lan­se­zi ra­che­te nu­cle­a­re. Im­pe­ri­ul ro­man s-a pră­bușit, în mod fun­da­men­tal, din cau­ză că nu s-a do­ve­dit des­chis spre ino­vație, iar din punct de ve­de­re mi­li­tar a ig­no­rat ca­lul și șaua. În ul­ti­mii cinci ani am avut o su­me­de­nie de răz­boaie eco­no­mi­ce, ale ga­ze­lor na­tu­ra­le, ale ma­te­ri­i­lor pri­me, ale me­ta­le­lor ra­re sau ale va­lu­te­lor; fi­e­ca­re din­tre aces­tea și-a avut efec­te­le, și ci­ne­va a câști­gat pu­te­re și in­flue­nță, iar altci­ne­va a pierdut bani, viitorul pentru co­pii și șan­se­le la o dez­vol­ta­re eco­no­mi­că și so­cia­lă. Dis­tru­gi o nație când îi cumperi fa­bri­ci­le și le închi­zi. Când otră­vești oa­meni po­luând ape­le și dis­tru­gând me­di­ul. Con­damni o nație la pi­ei­re obli­gând-o să trăias­că în să­ră­cie și nești­i­nță. Po­li­ti­ci­e­nii români fie se învârtoșe­a­ză și își ara­tă mușchii, fie își fac ce­ea ce cred ei că es­te da­to­ria lor și lan­se­a­ză de­cla­rații me­ni­te a li­niști vul­gul. Că­rui vulg, între noi fie vor­ba, nici nu pa­re a-i pă­sa prea ta­re de ce­ea ce s-ar pu­tea întâmpla cu lu­mea - o fi o re­mi­nis­ce­nță a sor­gin­tei da­ci­ce, ca­re daci se te­me­au doar să nu le ca­dă ce­rul în cap.

O să mă re­pet un pic: nu cred că lu­mea va re­pe­ta greșe­li­le din 1914, pentru că de­ja lu­mea es­te ocu­pa­tă până peste cap cu greșe­li­le mo­men­tu­lui, în ca­re, în mod paradoxal, ne adâncim, în loc să cău­tăm so­luții de de­păși­re. Europa se au­to­dis­tru­ge acum nu cu ga­ze sau cu mi­tra­li­e­ra, ci cu bani, ne­pă­sa­re și in­co­nști­e­nță. Cum se re­po­ziți­o­nea­ză Ro­mânia pe harta in­te­re­se­lor eco­no­mi­ce, în con­diți­i­le în ca­re chiar în sânul Eu­ro­pei fi­e­ca­re stat înce­ar­că să se des­cur­ce pe cont pro­priu, pro­te­jându-și co­me­rțul, companiile, in­ves­tiți­i­le, iar in­te­re­sul co­mun european nu de­pășește ama­bi­le strângeri de mână și zâmbe­te po­li­ti­coa­se?

Cred că Pu­tin cel ade­vă­rat es­te cel din fe­brua­rie 2008, când, la con­fe­ri­nța de pre­să de la fi­na­lul man­da­tu­lui de preșe­din­te, s-a de­cla­rat cel mai bo­gat om din lu­me, nu pentru că a adu­nat bani, ci pentru că a adu­nat emoții. Și mi-am ima­gi­nat un cla­sor cu emoții pre­sa­te, ală­turi de ca­re sunt li­pi­te mici eti­che­te pe ca­re scrie „emoție eu­ro­pe­a­nă de când le-am tăiat ga­zul“sau „emoție ucrai­nea­nă de când am îndrep­tat ra­che­te­le spre ei“.

Ilus­trez cu un ta­blou al unui pic­tor ucrai­nean (cum alt­fel?); es­te vor­ba de un „Grup de or­bi“re­a­li­zat în 1879 de Ni­ko­lai Ia­roșen­ko, mem­bru al ves­ti­tei coo­pe­ra­ti­ve ar­tis­ti­ce „Ră­tă­ci­to­rii“, cre­a­tă pentru a pro­tes­ta față de res­tri­cți­i­le im­pu­se de me­di­ul aca­de­mic.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.