„Ju­dit­ha Tri­um­phans“de Anto­nio Vi­val­di, im­nul Re­pu­bli­cii Ve­ne­ţi­e­ne, ar pu­tea că­pă­ta o cu to­tul altă sem­ni­fi­ca­ţie într-un vi­i­tor nu prea înde­păr­tat, da­că e să luăm în cal­cul re­cent încheia­tul re­fe­ren­dum, ne­o­fi­cial, ce-i drept, în ca­re ma­jo­ria­tea vene­ţi­e­nil

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

Oști­re nu prea bă­ga­tă în se­a­mă de pre­sa din Ro­mânia: 2,1 milioane de ce­tățeni, adi­că 89,1% din cei 63% din­tre veneți­eni ca­re au vo­tat online, s-au pro­nu­nțat pentru in­de­pen­de­nța re­gi­u­nii. Re­fe­ren­du­mul, ca­re es­te, tre­bu­ie să spun din ca­pul lo­cu­lui, ne­o­fi­cial, apa­re atât în sia­jul ane­xă­rii Cri­me­ei de că­tre Rusia, cât și al tot mai nu­me­roa­se­lor mișcări se­pa­ra­tis­te din Europa, din ce în ce mai vo­ca­le, de ge­nul Scoți­ei sau Ca­ta­lu­ni­ei. Ve­neți­e­nii se ba­ze­a­ză pe pu­te­rea, im­por­ta­nța și ve­chi­mea de mai bi­ne de un mi­le­niu a Re­pu­bli­cii Ve­neți­e­ne, La Se­re­nis­si­ma, des­fi­i­nța­tă de Na­po­le­on în 1797.

Pentru mi­ne Ve­neția es­te atunci când doi că­lă­tori cu pi­ci­oa­re obo­si­te și gâtle­juri us­ca­te ni­me­resc din întâmpla­re într-o piață lă­tu­ral­ni­că, sur­prin­ză­tor de lar­gă în com­pa­rație cu stră­duțe­le mai mult de­cât îngus­te; în piață o adu­na­re de ti­neri, sur­prin­ză­tor de ele­ga­nți, sur­prin­ză­tor de des­ti­nși, fi­e­ca­re cu câte un pa­har de vin în mână, în pi­ci­oa­re, so­cia­li­ze­a­ză - adi­că stau față în față, câte doi, trei sau mai mu­lți, și vor­besc, râd, dis­cu­tă. O at­mos­fe­ră ex­traor­di­nar de des­tin­să și dis­tin­să. Am crezut inițial că es­te un eveni­ment ar­tis­tic sau poate o pe­tre­ce­re pri­va­tă. Dar nu, era cel mai ne­o­bișnu­it bar pe ca­re l-am vă­zut, o încă­pe­re mi­nus­cu­lă cu trei inși ca­re um­ple­au/re­cu­pe­rau/spă­lau/um­ple­au pa­ha­re cu vin, pe ca­re le ofe­re­au ti­ne­ri­lor veneți­eni. Fără me­se, scau­ne, chel­ne­rițe sau mu­zici asur­zi­toa­re. Și ave­au aco­lo prin­tre ce­le mai bu­ne vi­nuri din lu­me, ga­ran­tat, nu numai din cau­za aro­me­lor, ci și a lo­cu­lui și a com­pa­ni­o­ni­lor.

Când am ci­tit des­pre se­pa­ra­re, m-am între­bat de ce ar dori ti­ne­rii aceia să se se­pa­re de Ita­lia-ma­mă. Sigur că es­te vor­ba de dis­cre­pa­nțe­le cu­nos­cu­te, de Nor­dul bo­gat al pe­nin­su­lei ca­re s-a să­tu­rat să ți­nă în spa­te Sudul să­rac, sau de co­ru­pție sau de ine­fi­ci­e­nța sta­tu­lui. Un mesaj adre­sat nu numai po­li­ti­ci­e­ni­lor lo­ca­li, ci și au­to­ri­tăți­lor europene. Un mesaj ni­ci­de­cum sin­gu­lar, pentru că în pre­zent în Europa acți­o­nea­ză și se ma­ni­fes­tă - și da, știu că vor­besc de fu­nie în casa spânzu­ra­tu­lui - peste 30 de mișcări se­pa­ra­tis­te. Și, in­di­fe­rent de câte umori is­că, poate că me­sa­je­le aces­tor mișcări ar tre­bui lua­te în se­a­mă, fă­când, de­si­gur, cu­veni­te­le se­pa­rări între ex­tre­miștii într-o ure­che și ce­tățe­nii co­re­cți și cin­stiți. La un mo­ment dat un jur­na­list ita­lian s-a între­bat de ce ita­li­e­nii au avut în timp mari per­so­na­li­tăți ar­tis­ti­ce, po­li­ti­ce și ști­i­nți­fi­ce, dar n-au de­venit o pu­te­re mon­dia­lă re­a­lă. De ce sunt ma­eștri ai dis­cur­su­lui di­plo­ma­tic și to­tuși nu iz­bu­tesc să se gu­ver­ne­ze? Cum de pot fi ne­gus­tori așa de pri­ce­puți într-o nație ine­fi­ci­en­tă din punct de ve­de­re economic? Răs­pun­sul com­pli­cat es­te ex­trem de com­pli­cat. Răs­pun­sul sim­plu es­te o Ita­lie co­rup­tă, do­mi­na­tă de străini, de seniori - la pro­priu și la fi­gu­rat - in­sta­bi­li, ne­dre­pți, min­ci­noși. O lu­me în ca­re nu poți fi sigur de ni­meni și de ni­mic. O lu­me în ca­re poți avea încre­de­re numai în pro­pri­i­le si­mțuri. De ace­ea în so­ci­e­ta­tea ita­lia­nă sunt ac­cep­tați po­li­ti­ci­eni, bi­ro­crați sau in­dus­triași in­com­pe­te­nți și nu sunt to­le­rați cântă­reți, pic­tori, dan­sa­tori sau bu­că­tari in­com­pe­te­nți. Într-o lu­me a de­zor­di­nii și co­ru­pți­ei, fru­mu­sețea îți poate oferi încre­de­re; într-o lu­me în ca­re co­ru­pția es­te nor­ma, ex­ce­le­nța în ar­tă es­te in­co­rup­ti­bi­lă.

Și cred că me­sa­jul veneți­e­ni­lor poate fi ex­tins la ni­ve­lul între­gii Eu­ro­pe, pentru că, într-o for­mă sau alta, eu­ro­pe­nii tri­mit me­sa­je din ce în ce mai puternice au­to­ri­tăți­lor și po­li­ti­ci­e­ni­lor. Din toam­na anu­lui 2004 până în toam­na anu­lui tre­cut ni­ve­lul încre­de­rii ce­tățe­ni­lor în in­sti­tuți­i­le europene a scă­zut de la 50% la 30%, iar în gu­ver­ne­le lo­ca­le de la 34% la 23%. Sim­pa­ti­za­nții par­ti­de­lor eu­ros­cep­ti­ce s-au înze­cit în Gre­cia, s-au du­blat în Fin­lan­da și Austria, s-au triplat în Fra­nța, au cres­cut în toa­tă Europa. În ima­gi­ne, o Ve­neție fa­bu­loa­să pic­ta­tă de Mo­net.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.