Pe Twit­ter are cont, de­si­gur, și Dum­ne­zeu. De fapt es­te God, și fo­lo­sește nu ara­mai­ca sau alte lim­bi dis­pă­ru­te, ci en­gle­za. N-ar tre­bui să ne mi­nu­năm foar­te ta­re, pentru că, am vă­zut eu, chiar și ex­tra­te­reștrii din fil­me fo­lo­sesc en­gle­za. God a lansat 10

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

Nu-i așa că sunt de bun si­mț și adap­ta­te vre­mu­ri­lor? Mă rog, nu-mi pro­pun să isc o mișcare de res­cri­e­re a Bi­bli­ei, vre­au doar să ofer un exem­plu în plus le­gat de mo­du­ri­le sub­ti­le în ca­re lu­mea de astă­zi se schim­bă. Și o să trec la ade­vă­ra­tul su­bi­ect al tex­tu­lui de astă­zi, pre­ca­ria­tul. Pre­ca­ria­tul es­te no­ua cla­să so­cia­lă ca­re, su­sțin niște inși in­te­li­ge­nți, es­te pe ca­le să se nas­că în lu­me. Nu es­te un ter­men nou, pentru că ter­me­nul, obți­nut prin ală­tu­ra­rea lui „pre­car“cu „pro­le­ta­riat“, îi de­fi­nea prin anii ‘80, în Fra­nța, pe cei cu slujbe se­zo­ni­e­re, trăi­tori la mar­gi­nea să­ră­ci­ei. Astă­zi, un eco­no­mist pe nu­me Guy Stan­ding, ca­re a scris do­uă că­rți pe ace­as­tă te­mă, cea mai re­cen­tă apă­ru­tă în apri­lie, cre­de că pre­ca­ria­tul es­te pe ca­le să de­vi­nă o no­uă cla­să so­cia­lă, pe ca­re o de­fi­nește drept pe­ri­cu­loa­să. Pre­ca­ria­tul vi­ne din cei 20 de milioane de ja­po­ne­zi cu­nos­cuți drept „fre­e­ter“, ce­tățeni fără o sluj­bă cu nor­mă între­a­gă aju­nși în ace­as­tă si­tuație de­li­be­rat sau fără voia lor. Sau din cei 20% din­tre ti­ne­rii eu­ro­peni ca­re nu au o sluj­bă, dar și din cei 60% din ti­ne­rii po­lo­ne­zi ca­re, în ca­te­go­ria sub 25 de ani, lu­cre­a­ză cu contracte de mun­că pe pe­ri­oa­dă de­ter­mi­na­tă. Sau, de ce nu? (cu toa­te că la noi pro­ble­ma es­te mai com­pli­ca­tă și mai dis­cu­ta­bi­lă), din cei un mi­li­on de români ca­re au contracte de mun­că cu nor­mă pa­rția­lă sau din mi­li­oa­ne­le de români la mar­gi­nea să­ră­ci­ei, fără asi­gu­rări me­di­ca­le sau pen­sie si­gu­ră. Pre­ca­ria­tul poate fi și un răz­vră­tit de ge­nul oc­cu­py, cu ocu­pații ob­scu­re în me­di­ul di­gi­tal, dar mai rar.

De­o­se­bi­rea din­tre pro­le­tar și pre­ca­riat es­te că pri­mul își cău­ta se­cu­ri­ta­tea în spați­ul afe­rent lo­cu­lui de mun­că - aces­ta era sta­bil, ofe­rea si­gu­ra­nță pe ter­men lung, pro­gra­mul de mun­că era fix, exis­ta și un sin­di­cat, poate și un fond de pensii, ba unii pri­me­au chiar și un ca­dou la pen­si­o­na­re, un ce­as de aur, să zi­cem, pentru cei mai des­toi­nici. Si­gu­ra­nța pre­ca­ria­tu­lui es­te în afa­ra lo­cu­lui de mun­că, iar sluj­ba și ac­ti­vi­ta­tea sa sunt doar in­stru­men­te, nu îl de­fi­nesc. Pre­ca­ria­tul a că­pă­tat în timp ca­rac­te­ris­ti­ci­le unei cla­se so­cia­le, pentru că a că­pă­tat pro­pri­i­le sale nor­me: ce­le de mun­că, ne­si­gu­re și in­com­ple­te, ce­le de plată, pentru că pri­mește doar bani și ni­ci­un alt­fel de be­ne­fi­ciu, și, trei, re­lați­o­nea­ză cu statul într-un mod apar­te - drep­turi civile, cul­tu­ra­le, so­cia­le și po­li­ti­ce re­du­se, in­flue­nța­te de veni­tul, dar și de in­te­re­sul re­du­se. Unii spun că es­te pri­ma cla­să so­cia­lă din is­to­rie ca­re ie­se din de­fi­niția uzua­lă a ce­tățe­a­nu­lui.

Unii vor spu­ne că o ata­re si­tuație es­te o con­se­ci­nță a cri­zei. Es­te doar un clișeu, cred că tână­ra ge­ne­rație, cei co­nec­tați la te­le­fon, ca­re cha­tu­i­esc mai bi­ne de­cât pot su­sți­ne o con­ver­sație, vor in­du­ce în so­ci­e­ta­te schim­bări chiar mai pro­fun­de de­cât ge­ne­rați­i­le rock’n’ roll, iar schim­bă­ri­le ce se pe­trec nu sunt numai o con­se­ci­nță a cri­zei, ci a an­sam­blu­lui de schim­bări pro­fun­de din so­ci­e­ta­te. Vedeți nu­mă­rul din ce în ce mai re­dus de că­să­to­rii, per­mi­se­le au­to din ce în ce mai puți­ne, izo­la­rea, res­pin­ge­rea unor nor­me so­cia­le, ne­pă­sa­rea.

Nu vre­au să par și nici nu sunt pră­păs­ti­os, spun toa­te aces­tea pentru că sunt schim­bări că­ro­ra o să tre­bu­ias­că să le fa­cem față cu toții. Și îmi amin­tesc și vă re­a­min­tesc ul­ti­me­le noi po­runci: 7. Învață!, 8. Nu urî!, 9. La­să tâmpe­ni­i­le!, 10. Re­la­xe­a­ză-te!

Re­la­xați-vă cu „Înge­rul ră­nit“al lui Hu­go Sim­berg, ta­blo­ul nați­o­nal al fin­lan­de­zi­lor. O ope­ră sim­bo­lis­tă, unii spun că es­te o me­ta­fo­ră a Fin­lan­dei sub stă­pâni­re ru­să.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.