VALENŢELE COMUNICĂRII ÎN PROTECŢIA MUNCII Am mai scris şi pro­ba­bil o să mai scriu de mul­te ori des­pre co­mu­ni­ca­re, pentru că es­te un su­bi­ect vast, fas­ci­nant, dar mai ales pentru că în ce­le mai mul­te ca­zuri co­mu­ni­ca­rea pa­re să fie sur­sa tu­tu­ror re­le­lor atun

Business Magazin (Romania) - - OPINIE -

Pentru cei ca­re nu ştiu, la ora asta sunt un fel de ma­ga­zi­ner-şef la o fir­mă de lo­gis­ti­că. O pro­ble­mă im­por­tan­tă în mun­ca din de­po­zit es­te asi­gu­ra­rea se­cu­ri­tă­ţii, a pro­tec­ţi­ei ce­lor ce ope­re­a­ză. Pentru că uti­la­je­le sunt gre­le, 5 km/h es­te o vi­te­ză de­ja ma­re, iar spa­ţi­ul strâmt creş­te di­fi­cul­ta­tea de ma­ne­vra­re. Pan­to­fii cu bom­beu me­ta­lic şi uni­for­ma de pro­tec­ţie sunt mai mult de­cât ne­ce­sa­re. La una din vi­zi­te­le într-un de­po­zit am ră­mas sur­prins să re­marc ope­ra­to­rii în te­ni­şi şi chiar şla­pi de baie. Du­pă ce mi-am re­venit din con­ster­na­re, am che­mat echi­pa ma­na­ge­ria­lă la şe­din­ţă şi mi-am ex­pus punc­tul de ve­de­re cu pri­vi­re la res­pec­ta­rea re­gu­li­lor. Adi­că, guys, dacă tot am in­ves­tit în echi­pa­ment de pro­tec­ţie, ei bi­ne, mă aştept să văd că oa­me­nii îl poar­tă. Ce gre­şe­a­lă de co­mu­ni­ca­re...

Şi ca să fac o pa­ran­te­ză, pro­ba­bil că unii din­tre voi aţi au­zit şi chiar i-aţi vă­zut pe Fra­ţii Marx (o fa­mi­lie de co­me­dian­ţi, cu suc­ces în vo­de­vi­lul de la înce­pu­tul se­co­lu­lui tre­cut). Toc­mai mi-am amin­tit un epi­sod în ca­re îi ex­pli­cau re­tar­da­tu­lui de Gro­u­cho cum e cu for­ma Pă­mântu­lui: - Băi, ştii cum sunt bu­to­nii mei? - Pă­tra­ţi - vi­ne răs­pun­sul. - Nu, măi, nu ăia din tim­pul săp­tă­mânii, ăia de du­mi­ni­că. - Aaa, păi ăia sunt ro­tun­zi. - Aha, deci cum e Pă­mântul? - Pă­trat în tim­pul săp­tă­mânii şi ro­tund du­mi­ni­ca! Cam aşa şi cu echi­pa­men­tul de pro­tec­ţie şi co­mu­ni­ca­rea că­tre an­ga­ja­ţi: „Băi­e­ţi, e la li­ber, dar dacă vi­ne Olte­a­nu în vi­zi­tă, să dea nai­ba să nu-l pur­ta­ţi“.

Aşa că am fost ne­voit să le ţin uno­ra te­o­ria cen­tu­rii de si­gu­ran­ţă. Şi pro­fit de oca­zie să o spun din nou şi pentru cei ce mă ci­tesc. Vă amin­tiți cum s-a im­ple­men­tat în România por­tul cen­tu­rii de si­gu­ran­ţă? A fost ce­va de ge­nul: „Dra­gi­lor, am in­trat în Eu­ro­pa, le­gis­la­ţia eu­ro­pe­a­nă spu­ne că e obli­ga­to­riu să pur­tăm cen­tu­ra, o fa­cem şi noi obli­ga­to­rie, şi ca să ne asi­gu­răm că aţi pri­ce­put me­sa­jul, ci­ne nu poar­tă, pri­meş­te amen­dă“. Sim­plu, nu? S-a co­mu­ni­cat la tot po­po­rul, deci nu poa­te spu­ne ni­meni că nu ştie, iar apoi Po­li­ţia a tre­bu­it să se asi­gu­re că se apli­că no­ua re­gu­lă. Iar ro­mânii au re­fu­zat să ac­cep­te schim­ba­rea pentru că fi­e­ca­re avea câte un nu­măr de te­le­fon la ca­re să su­ne şi să-l îmblânze­as­că pe „ gar­cea“ca­re încer­ca să îl amen­de­ze din cau­za lip­sei cen­tu­rii. Pentru că „eu ştiu să con­duc, dom’le, n-am eu timp de pros­ti­i­le astea cu cen­tu­ra“.

Cum s-a întâmplat la alţii? Ei bi­ne, pentru înce­put gu­ver­ne­le lor au in­ves­tit în ce­va re­cla­me, în ca­re o fa­mi­lie stă la se­ma­for sau la in­ter­sec­ţie, vi­ne un ai­u­rit şi îi bu­şeş­te. Con­se­cin­ţe­le: dan­tu­ra spar­tă în vo­lan, mâini rup­te în bord şi alte ur­mări si­mi­la­re, cu sânge pes­te tot. Me­sa­jul, sim­plu, es­te că ac­ci­den­tul nu e mu­sai din cau­za ta şi dacă ai pur­ta cen­tu­ra ai pu­tea scă­pa fă­ră atât de mul­te răni şi pro­ble­me. În plus, cos­tă al nai­bii de mult să re­pari dan­turi ples­ni­te, mem­bre rup­te, un­de mai pui că e po­si­bil să nu mai fie ni­ci­o­da­tă la fel ca ori­gi­na­le­le.

Du­pă o pe­ri­oa­dă a apă­rut con­ti­nua­rea, în ca­re s-a pus ac­cent pe pro­ble­ma cos­tu­lui re­pa­ra­ţi­i­lor ce­lor ce sunt ră­ni­ţi în ac­ci­den­te, cost ce tre­bu­ia su­por­tat cum­va de stat prin asi­gu­ră­ri­le so­cia­le. Iar sta­tul a venit şi a spus ce­va de ge­nul: „Ui­te, ne cos­tă al nai­bii de mult ca să îi re­pa­răm pe cei ce nu res­pec­tă re­gu­li­le, aşa că ne-am gândit să îi amen­dăm şi cu ba­nii din amen­zi să îi re­pa­răm atunci când se stri­că. Pentru că nu e co­rect să um­flăm ta­xe­le ce­lor ce res­pec­tă re­gu­li­le ca să îi pu­tem re­pa­ra pe cei­lal­ţi“.

Vă las acum pe voi să vă fa­ce­ţi o idee dacă acest sis­tem de co­mu­ni­ca­re a avut efect.

Tot ce pot să spun es­te că în ce­ea ce mă pri­veş­te am pri­ce­put că ro­mânii nu se prea sen­si­bi­li­ze­a­ză la ast­fel de me­sa­je. O să între­ba­ţi ce mă fa­ce să spun asta, şi vă pot po­ves­ti des­pre un ne­do­rit ac­ci­dent ca­re s-a întâmplat într-unul din de­po­zi­te, când o co­le­gă de-a noas­tră a fost lo­vi­tă de un echi­pa­ment. Anche­ta a scos în evi­den­ţă fap­tul că lu­cră­to­rul de pe sti­vu­i­tor nu a vă­zut-o pe co­le­ga noas­tră când a dat cu spa­te­le şi nici ea nu a vă­zut ma­şi­na şi nici nu a au­zit sem­na­le­le acus­ti­ce. Con­clu­zia a fost să le fa­cem vi­zi­bi­le, aşa că am pus gi­ro­far pe ma­şi­nă şi le-am dat ves­te re­flec­to­ri­zan­te ce­lor din zo­na pe­ri­cu­loa­să. Dacă în de­po­zi­tul în ca­re s-a pro­dus ac­ci­den­tul nu a fost ni­cio pro­ble­mă să im­ple­men­tăm por­tul ves­te­lor, nu la fel a fost şi în alte păr­ţi. De­si s-a co­mu­ni­cat că e pentru bi­ne­le lor, ca să fie vă­zu­ţi, co­men­ta­ri­ul lor a fost în ge­nul: „Ce nai­ba i-a apu­cat pe ma­na­geri de ne dau ves­te­le astea, că nu­mai gu­noi­e­rii mai poar­tă aşa ce­va?“. Ei nu zău, aşa o să spui şi dacă tre­ce unul cu 2 to­ne de mar­fă pes­te ti­ne?

Ca ba­ba că­reia îi căl­ca­se unul găi­na cu ma­şi­na, iar şo­fe­rul încer­ca să-şi ce­a­ră scu­ze. La ca­re ba­ba zi­ce: „Nu cred că e a mea, mai­că, eu nu am găini aşa pla­te!“.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.