Am pri­mit, re­cent, re­zul­ta­te­le unui stu­diu pri­vind mo­dul în ca­re românii se ra­por­te­a­ză la pro­pri­ul viitor. Un re­zul­tat ca­re mi-a cap­tat aten­ţia (nu nea­pă­rat pentru că ar fi o no­u­ta­te, ci dim­po­tri­vă, pentru că de­no­tă o ati­tu­di­ne pe ca­re o ob­ser­văm foar­te d

Business Magazin (Romania) - - OPINIE -

Sunt rezultate aproa­pe pa­ra­do­xa­le în con­tex­tul în ca­re, pentru fi­e­ca­re din­tre noi, di­fi­cul­tă­ţi­le fi­nan­cia­re pe ca­re le întâmpi­nă pen­si­o­na­rii de astă­zi sunt atât de evi­den­te, iar su­bi­ec­tul pen­si­i­lor şi al pro­ble­me­lor cu ca­re se con­frun­tă bugetul de stat ţine de mult timp ca­pul de afiş al şti­ri­lor. Cu to­ţii avem pă­rin­ţi, bu­nici, pri­e­teni ca­re, ajun­şi la mo­men­tul re­tra­ge­rii din ac­ti­vi­ta­te, sunt pu­şi în fa­ţa unei de­pre­ci­eri a sti­lu­lui de via­ţă şi a ni­ve­lu­lui de trai. Şi to­tu­şi, su­bi­ec­tul ră­mâne aproa­pe me­reu la per­soa­na a treia. La nivel in­di­vi­dual, tinde a-şi pi­er­de din con­cre­te­ţe şi ur­gen­ţă: gri­ji­le de zi cu zi şi sen­ti­men­tul că „mai es­te mult până când mă voi con­frun­ta cu aces­te pro­ble­me“împing într-un con de um­bră ac­ţi­u­ni­le ca­re ar pu­tea să con­tri­bu­ie la îmbu­nă­tă­ţi­rea pro­pri­ei si­tua­ţii fi­nan­cia­re din viitor.

De­şi în schimbare per­ma­nen­tă, so­ci­e­ta­tea ro­mâneas­că e do­mi­na­tă încă de o or­di­ne pre­e­xis­ten­tă, di­fi­cil de in­fluen­ţat, ca­re „ ghi­de­a­ză“vi­i­to­rul oa­me­ni­lor; apre­ci­e­rea nu îmi apar­ţi­ne, am cu­les-o din­tr-un stu­diu so­ci­o­lo­gic și cred că ex­pli­că anu­mi­te com­por­ta­men­te. Pri­vi­tă prin ace­as­tă len­ti­lă, so­ci­e­ta­tea ro­mâneas­că e ani­ma­tă de sen­ti­men­tul lip­sei de con­trol, al de­pen­den­ţei de „altci­ne­va“, al pa­si­vi­tă­ţii în pri­vin­ţa con­tro­lu­lui asu­pra pro­pri­u­lui viitor şi al aştep­tă­rii ca sta­tul să se îngri­je­as­că de ne­voi­le in­di­vi­dua­le.

Re­vin la stu­di­ul de la ca­re am por­nit, ca­re con­fir­mă fap­tul că unul din doi ro­mâni „ex­ter­na­li­ze­a­ză“că­tre stat, com­pa­nia la ca­re lu­cre­a­ză sau familie res­pon­sa­bi­li­ta­tea pentru a avea la pen­sie un venit co­res­pun­ză­tor pro­pri­i­lor ne­voi.

Un viitor mai bun pre­su­pu­ne im­pli­ca­re şi un prim pas în ace­as­tă di­rec­ţie poa­te fi şi proi­ec­ţia pro­pri­ei per­soa­ne într-un viitor mai înde­păr­tat. Ca ima­gi­nea proi­ec­ta­tă să fie cât mai au­ten­ti­că, im­por­tant e să fim sin­ceri cu noi înşi­ne. După ce ima­gi­nea e mai clar con­tu­ra­tă, şan­se­le să in­ter­vi­nă şi sen­ti­men­tul res­pon­sa­bi­li­ză­rii fa­ţă de pro­pri­ul viitor financiar şi do­rin­ţa de de­pă­şi­re a men­ta­li­tă­ţii con­form că­reia „mai es­te mult până va tre­bui să mă gândesc la pen­sie şi la si­tua­ţia «de atunci»“cresc.

„Atunci“e mai aproa­pe de­cât ar pu­tea pă­rea. Pro­ble­me­le există de­ja, iar pentru ge­ne­ra­ţi­i­le ac­tua­le, afla­te încă în câmpul mun­cii, nu va fi de­loc mai uşor. Nu es­te o si­tua­ţie spe­ci­fi­că doar Ro­mâni­ei. Cea mai ma­re par­te a lu­mii mo­der­ne se con­frun­tă cu evo­luții de­mo­gra­fi­ce ne­ga­ti­ve: po­pu­la­ţia se re­du­ce pe fon­dul scă­de­rii na­ta­li­tă­ţii şi, în pa­ra­lel, asis­tăm la o creş­te­re a spe­ran­ţei de via­ţă. Ce re­zul­tă? Îmbă­trâni­rea po­pu­la­ţi­ei. În România, evo­lu­ţi­i­le de­mo­gra­fi­ce ne­fa­vo­ra­bi­le din ul­ti­mii 20 de ani au dus de­ja la îmbă­trâni­rea po­pu­la­ţi­ei, iar efectele se văd în dis­tri­bu­ţia ac­tua­lă pe vârste şi ra­ta de de­pen­den­ţă; da­că în 1990 un pen­si­o­nar era sus­ţi­nut, în me­die, de 3,3 salariaţi, în pre­zent ra­por­tul es­te de cir­ca 1,2 pensionari la un sa­la­riat.

Con­form ce­lui mai re­cent ra­port re­a­li­zat de Ban­ca Mondială, în in­ter­va­lul 2010-2050 po­pu­la­ţia cu vârstă de mun­că se va re­du­ce în România cu cir­ca 30%, pe fon­dul scă­de­rii na­ta­li­tă­ţii şi al emi­gra­ţi­ei. În ace­la­şi timp, spe­ran­ţa de via­ţă şi tim­pul pe­tre­cut la pen­sie cresc, iar pen­si­o­na­rea în viitor a unui nu­măr ma­re de oa­meni (şi mă re­fer aici la ge­ne­ra­ţia „de­cre­ţei­lor“, năs­cu­tă în pe­ri­oa­da 1966-1971, es­ti­ma­tă la cir­ca 2 milioane de per­soa­ne) va du­ce la o ma­jo­ra­re sem­ni­fi­ca­ti­vă a pon­de­rii po­pu­la­ţi­ei de pes­te 65 de ani în to­tal; con­form Băn­cii Mon­dia­le, pro­cen­tul se va du­bla, de la cir­ca 15% în 1990 la aproa­pe 30% în 2050. Iar da­că 2050 pa­re prea de­par­te în pentru a ne pre­o­cu­pa „acum“de ce va fi „atunci“, aş vrea doar să punc­tez că es­te, de fapt, mo­men­tul în ca­re ge­ne­ra­ţia ac­tua­lă de ti­neri de 27-30 de ani va ajun­ge la pen­sie (în con­di­ţi­i­le le­ga­le ac­tua­le).

Pentru aceş­ti ti­neri, dar nu nu­mai, închei prin a rei­te­ra ne­ce­si­ta­tea unei im­pli­cări mai mari în pre­gă­ti­rea pro­pri­ei si­tua­ţii fi­nan­cia­re din viitor chiar din tim­pul vi­e­ţii ac­ti­ve. Par­ti­ci­pa­rea în sis­te­mul de pen­sii private obli­ga­to­rii nu pre­su­pu­ne cos­turi şi efor­turi su­pli­men­ta­re şi, de ace­ea, mul­ţi nu îşi aleg sin­guri un fond, fi­ind dis­tri­bu­i­ţi ale­a­to­riu; dar im­pli­ca­rea fi­e­că­rei per­soa­ne în ale­ge­rea in­for­ma­tă şi de­li­be­ra­tă a fon­du­lui ad­mi­nis­trat pri­vat la ca­re va par­ti­ci­pa re­pre­zin­tă un prim pas prin ca­re fi­e­ca­re din­tre noi își poa­te pre­gă­ti mai bi­ne mij­loa­ce­le fi­nan­cia­re pentru un trai de­cent la pen­sie. Ve­dem, din nou, din stu­di­i­le noas­tre că unul din cinci par­ti­ci­pan­ţi nu a ci­tit, deși a pri­mit în 2014, scri­soa­rea de in­for­ma­re pri­mi­tă de la ad­mi­nis­tra­to­rul fon­du­lui la ca­re par­ti­ci­pă, iar va­loa­rea con­tri­bu­ţi­ei la Pi­lo­nul II es­te o ne­cu­nos­cu­tă pentru cei mai mul­ţi. Cred, per­so­nal, că o aten­ţie spo­ri­tă acor­da­tă aces­tui su­bi­ect es­te de­zi­ra­bi­lă şi be­ne­fi­că, dat fi­ind că prin­ci­pa­lii be­ne­fi­ciari ai aces­tui sistem sunt chiar par­ti­ci­pan­ţii, cei ca­re sunt pro­pri­e­ta­rii de drept ai ba­ni­lor ce se acu­mu­le­a­ză în con­tu­ri­le per­so­na­le.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.