Se spune să ai gri­jă ce îţi do­reş­ti pentru că s-ar pu­tea să se întâmple; sau... mai bi­ne ai gri­jă ce spui că s-ar pu­tea ca lu­mea să te ia în se­ri­os. Mi s-a întâmplat de mul­te ori să spun într-o doa­ră câte o pros­tie la vreo şe­din­ţă (eu mă cre­de­am umo­rist ş

Business Magazin (Romania) - - OPINIE -

Ci­ne­va mi-a amin­tit re­cent de o trăs­naie fă­cu­tă în tre­cut. Eram su­pă­rat pe fap­tul că ope­ra­to­rii îşi fu­ră scau­ne­le de pe o li­nie de pro­duc­ţie pe alta (şi erau in­fi­ni­te cer­turi pe scau­ne­le res­pec­ti­ve), aşa că la o şe­din­ţă am spus că „da­că nu se pot înţe­le­ge între ei, lua­ţi-le scau­ne­le şi ga­ta, nu or să mai ai­bă pe ce să se cer­te“.

Pes­te două zi­le, când mă plim­bam prin li­nia de pro­duc­ţie, nu mai era nici ur­mă de scaun şi am între­bat ce s-a întâmplat cu ele; am pri­mit răs­pun­sul prompt: Păi nu tu ai dat or­din să le luăm? Da! Chiar aşa a fost!

Dar ce se întâmplă când chiar dai un or­din? Aştep­tam un au­dit im­por­tant şi ştiam că oa­me­nii ca­re ne au­di­te­a­ză sunt ja­po­ne­zi, prin ur­ma­re foar­te sen­si­bi­li la cu­ră­ţe­nie. Aşa că am dat o dis­po­zi­ţie: să se li­mi­te­ze ac­ce­sul per­so­na­lu­lui pe un anu­mit tra­seu (in­clu­zând scă­ri­le prin­ci­pa­le din­spre can­ti­nă). Eu am gândit li­mi­ta­rea doar pe pe­ri­oa­da au­di­tu­lui, ca să evi­tăm ca vreun ne­se­ri­os să arun­ce vreun gu­noi pe jos. Pes­te cam două săp­tă­mâni, şe­ful meu venit în vi­zi­tă în România a încer­cat să co­boa­re scă­ri­le res­pec­ti­ve şi i-a fost in­ter­zis. Am dat te­le­fon să aflu de ce e in­ter­zis. Evi­dent, din cau­za mea... Se pa­re că nu co­mu­ni­ca­sem foar­te clar ce gândi­sem sau cât du­re­a­ză au­di­tul.

Spu­nea un trai­ner că da­că poţi fa­ce ma­na­ge­ment cu co­pi­ii îţi reu­şeş­te şi cu oa­me­nii mari. Ştia el ce­va. Cu ce­va ani în ur­mă, ju­ni­oa­ra fa­mi­li­ei era în vi­zi­tă la bu­nici, la ţa­ră. Avea vreo doi ani şi ju­mă­ta­te, era pli­nă de ener­gie, aşa că bu­ni­ca abia îi fă­cea fa­ţă. Pe de altă par­te, bu­ni­ca, o per­soa­nă bi­se­ri­coa­să, s-a gândit să îi fa­că ju­ni­oa­rei cu­noş­tin­ţă cu creş­ti­nis­mul or­to­dox (s-o fi gândit ea că aşa se mai li­niş­tes­te co­pi­lul) aşa că într-o du­mi­ni­că a luat-o cu ea la bi­se­ri­că. Aco­lo, tână­ra şi ne­li­niş­ti­ta ne­po­ţi­că a înce­put să tu­ru­ie şi să pu­nă între­bări în gu­ra ma­re (asta după ce bu­ni­ca a reu­şit să o dea jos de pe tri­ci­cle­ta cu ca­re vi­zi­ta bi­se­ri­ca). Ci­ne e în ta­blo­ul ăla, de ce aprin­de lu­mea lu­mânări, de ce se pun ba­be­le în ge­nun­chi şi se închi­nă, ce e aia cru­ce, de ce îşi fac cru­ce şamd. Vârsta lui „de ce“la so­nor ma­xim a fă­cut-o pe bu­ni­că să fa­că ex­ces de „Ssshhhhttt, sun­tem în bi­se­ri­că!!! Aici nu se vor­beş­te“. După un nu­măr apre­cia­bil de ssshhhttt!!! şi ame­nin­ţări cu pe­de­ap­sa da­că nu se opreş­te din scan­dal, ju­ni­oa­ra a de­cis să ta­că, într-un sfârşit. Chiar atunci a ie­şit popa din altar ca să îşi ţi­nă sluj­ba şi a înce­put să ia no­te­le înal­te spe­ci­fi­ce re­li­gi­ei noas­tre. Mo­ment în ca­re ju­ni­oa­ra s-a rupt de lângă bu­ni­ca, a tra­ver­sat tot alta­rul în fu­gă, l-a prins pe sfin­ţia sa de su­ta­nă şi i-a bă­gat un „HEY!!! Ssshhhtttt!!!! Sun­tem în bi­se­ri­că!!!“. Păi cum adi­că? Ea să se ab­ţi­nă, să ta­că şi el fă­cea scan­dal în gu­ra ma­re?

Ca să cla­ri­fic: încerc să vor­besc des­pre li­mi­te­le co­mu­ni­că­rii, sau mai de­gra­bă des­pre co­mu­ni­ca­rea li­mi­te­lor. Pentru că asta lip­sea de fi­e­ca­re da­tă: li­mi­ta până la ca­re se apli­că re­gu­la. Nu se cir­cu­lă pe scări pe du­ra­ta au­di­tu­lui; nu mă aştept să ră­mână fă­ră scau­ne ci să nu se mai cer­te; şi evi­dent, popa îşi fa­ce me­se­ria, el are voie să ţi­nă con­cert în bi­se­ri­că.

Şi tot des­pre li­mi­te sau mai de­gra­bă lip­sa li­mi­tei vă mai po­ves­tesc o ex­pe­ri­en­ţă. Aşa cum pre­ci­ze­a­ză re­gu­li­le lui Mur­phy, când e să se întâmple ce­va na­sol, ei bi­ne, par­că ale­ge spe­cial cel mai prost mo­ment. În spi­ri­tul aces­tei te­o­rii te­le­fo­nul meu a su­nat într-o vineri noap­tea, un­de­va după mi­e­zul nop­ţii. Pentru că (stu­poa­re!) s-au ter­mi­nat eti­che­te­le scur­te pe ca­re se ti­pă­reş­te codul de ba­re cu nu­mă­rul unic de iden­ti­fi­ca­re al pro­du­su­lui. Be­lea ma­re, pentru că fă­ră eti­che­ta ace­ea nu func­ţi­o­nea­ză sis­te­mul de con­trol şi ni­mic nu se mai poa­te fa­ce (adi­că se opreş­te pro­duc­ţia!). Şi nu gă­se­au pe ni­meni să le re­zol­ve pro­ble­ma, pentru că, evi­dent, erau la ace­la­şi chef cu mi­ne şi îşi ri­di­cau al­coo­le­mia în grup or­ga­ni­zat. Şi atunci no­ro­cul m-a lo­vit cu o scli­pi­re de ge­niu! Am între­bat ce­va de ge­nul: dar eti­che­te lun­gi ave­ţi? Ave­au, mult mai mul­te de­cât ne­ce­sa­rul întreg de pro­duc­ţie. Exce­lent, atunci ajus­ta­ţi pro­gra­mul la im­pri­man­tă, ti­pă­ri­ţi pe eti­che­ta lun­gă şi înain­te să o li­pi­ţi tăia­ţi eti­che­ta la lun­gi­mea ne­ce­sa­ră. Fa­ce­ţi un test şi su­na­ţi-mă!

A mers, eti­che­te­le s-au ti­pă­rit, pro­duc­ţia nu s-a oprit din cau­za lor pe we­e­kend şi luni di­mi­nea­ţa po­zam într-un ge­niu sal­va­tor. O ches­tie ca­re avea să se schim­be pe la prânz, când ci­ne­va de la ma­te­ria­le a venit să îmi spu­nă că s-au ter­mi­nat eti­che­te­le lun­gi!

Aţi ghi­cit! Un ci­ne­va ingi­ner a gândit un mic im­pro­ve­ment la so­lu­ţia mea: a tăiat ro­la de eti­che­te la lun­gi­me astfel încât să nu mai fie ne­voie să ajus­te­ze nici im­pri­man­ta şi să nu mai tre­bu­ias­că nici ope­ra­to­rii să taie eti­che­ta înain­te să o li­pe­as­că. O sin­gu­ră pro­ble­mă: nu s-a li­mi­tat la ne­voia de pro­duc­ţie pentru we­e­kend, ci a tăiat toa­te ro­le­le din ma­ga­zie. Exce­lent, acum ave­am mult mai mul­te eti­che­te scur­te de­cât ne tre­bu­ia şi pla­sa­sem şi o co­man­dă con­sis­ten­tă ca să mai adu­cem. Dar nu mai ave­am ni­cio eti­che­tă lun­gă şi nici nu se co­man­da­se vreu­na. Cam asta e cu li­mi­te­le. Tre­bu­ie să le cla­ri­fici. Cu cât mai mult pa­re că li­mi­ta e uşor de de­fi­nit şi pa­re o ches­tie de bun simţ, ei bi­ne, cu atât mai mult lip­sa ei poa­te de­ve­ni mai pe­ri­cu­loa­să.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.