Scriu acest text în zi­ua în ca­re scoţienii vo­te­a­ză în ca­drul re­fer­ndu­mu­lui pe te­ma in­de­pen­den­ţei. In­di­fe­rent de re­zul­tat, avem de-a fa­ce cu al doi­lea semnal pu­ter­nic, în doar câte­va luni, după re­fe­ren­du­mul ce­lor din Ve­ne­ţia, adre­sat po­li­ti­ci­e­ni­lor eu­ro­pen

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

Am o su­ges­tie pentru apro­pia­te­le alegeri pre­zi­den­ţia­le de la noi şi pentru ne­ho­tă­rârea pe ca­re o înce­ar­că, cred, cei mai mul­ţi ro­mâni - „eu cu ci­ne vo­tez?“- şi zic să-l ale­gem pe cel mai fun­ny. Nu vre­au ca pre­şe­din­te­le să vi­nă să-mi in­vo­ce calp Con­sti­tu­ţia, să se ara­te învins de se­cu­riş­ti sau să-mi in­vo­ce mo­de­lul social sue­dez, ca să iau niş­te fap­te la întâmpla­re (ul­ti­me­le două sunt pentru cu­nos­că­tori), dar, da­că tot îl plă­tim, mă­car să ne dis­tre­ze.

Lă­sând amu­za­men­tul de­o­par­te, o să mă jus­ti­fic: es­te ex­trem de plau­zi­bil ca pes­te cinci ani ro­lul pre­şe­din­ţi­lor, al po­li­ti­ci­e­ni­lor în ge­ne­ral şi al sta­te­lor ca en­ti­tă­ţi să fie mult mai re­dus de­cât în pre­zent. Poa­te pă­rea uto­pie, şi mul­ţi gândesc asta chiar acum, în timp ce ci­tesc aces­te rânduri. Dar mă gândesc că la fel de uto­pic ar fi fost să-i spui unui est-eu­ro­pe­an, în 1984, că pes­te nu­mai cinci ani Zi­dul Ber­li­nu­lui va că­dea; 1984 era anul în ca­re Uniunea So­vi­e­ti­că tre­cea din pe­ri­oa­da Andro­pov în scur­ta pe­ri­oa­dă Cer­nen­ko (iar Mi­hail Gor­ba­ci­ov era un tre­pă­duş, de rang înalt, dar tre­pă­duş, la Mos­co­va). În ace­la­şi an Ro­nald Re­a­gan fă­cea un soi de gafă la ra­di­o­ul ame­ri­can, cla­mând în fa­ţa teh­ni­ci­e­ni­lor şi a mi­cro­fo­nu­lui, dar nu „on air“: „My fel­low Ame­ri­cans, I’m ple­a­sed to tell you to­day that I’ve sig­ned le­gis­la­ti­on that will ou­tlaw Rus­sia fo­re­ver. We be­gin bom­bing in fi­ve mi­nu­tes“. Chiar da­că me­sa­jul nu a fost pu­blic, ruşii şi-au aler­tat ar­ma­ta şi s-au su­pă­rat aşa de rău că au boi­co­tat Jo­cu­ri­le Olim­pi­ce de la Los Ange­les. 1984 a fost şi primul an în ca­re Ce­au­şes­cu a in­ter­zis cir­cu­la­ţia ma­şi­ni­lor par­ti­cu­la­re pe tim­pul ier­nii. Ci­ne ar fi cre­zut în că­de­rea co­mu­nis­mu­lui, re­pet, pes­te nu­mai cinci ani? Sau pes­te cinci ani foar­te lun­gi, de­pin­de cum pri­veş­ti.

Re­venind în zi­le­le noas­tre, să spu­nem că oa­me­nii, eu­ro­pe­nii în ge­ne­ral s-au le­ha­mi­sit de aus­te­ri­ta­te, de criză şi de toa­te ce­le co­mi­se fie de cei din ca­pi­ta­le, fie de cei de la Bru­xel­les. Văd miş­ca­rea se­pa­ra­tis­tă din Sco­ţia şi re­fe­ren­du­mul ne­o­fi­cial din martie, când pes­te 89% din­tre vene­ţi­eni s-au de­cla­rat de acord cu des­prin­de­rea de Ita­lia şi re­veni­rea la ve­chea re­pu­bli­că ca­re a du­rat la vre­mea ei mai mult de 1.000 de ani, strâns le­ga­te de ace­as­tă le­ha­mi­te. Şi ce­le pes­te 30 de miş­cări se­pa­ra­tis­te de pe bă­trânul con­ti­nent vor pri­mi un nou su­flu după epi­so­dul Sco­ţia, în an­sam­blu, şi se vor ali­men­ta din aces­ta. Din toam­na anu­lui 2004 până în toam­na anu­lui tre­cut ni­ve­lul încre­de­rii ce­tă­ţe­ni­lor în in­sti­tu­ţi­i­le europene a scă­zut de la 50% la 30%, iar în gu­ver­ne­le locale de la 34% la 23%.

În aces­te con­di­ţii, în no­ua re­a­li­ta­te eco­no­mi­că (urăsc for­mu­la­rea asta!) şi în noile con­di­ţii de mo­bi­li­ta­te, sunt po­si­bi­le miş­cări de se­pa­ra­re mai mult sau mai pu­ţin ofi­cia­le, en­cla­ve de in­şi mâna­ţi de in­te­re­se co­mu­ne ca­re să de­pin­dă mai pu­ţin de „cen­tru“şi mai mult de in­te­li­gen­ţa şi pu­te­rea lor de a re­zis­ta şi clă­di o via­ţă. Asta da­că nu se vor extinde idei ase­meni ce­lor ale pre­mi­e­ru­lui un­gar Vik­tor Orban, preluat de Bloom­berg, ca­re anun­ţa în iu­lie că es­te atras de ide­ea unui stat mai pu­ţin li­be­ral, dar clă­dit pe ba­ze na­ţi­o­na­lis­te, de ge­nul Ru­si­ei, Tur­ci­ei sau Chi­nei. O idee ca­re poa­te pă­rea la fel de pu­ţin plau­zi­bi­lă ca ide­ea des­tră­mă­rii au­to­ri­tă­ţi­lor sta­ta­le de ca­re vor­besc eu, dar ca­re are gra­dul ei de plau­zi­bil.

De ace­ea zic că s-ar pu­tea să ne os­te­nim de­ge­a­ba în încer­ca­rea de a-l gă­si pe cel mai bun, deş­tept şi diplomat, pe ca­re să-l aşe­zăm în frun­tea ţă­rii. Cal­cu­le­le bu­ge­ta­re le fac cei de la FMI şi din alte in­sti­tu­ţii fi­nan­cia­re, căp­şu­na­rii sunt prin­ci­pa­lul in­ves­ti­tor străin din România, re­a­li­ta­tea ne ara­tă că ne pu­tem des­cur­ca în ori­ce si­tua­ţie, cor­po­rați­i­le fac tre­a­ba, iar po­po­rul es­te mai pre­o­cu­pat de enter­tain­ment de­cât de an­tre­pre­no­riat şi bu­năs­ta­re (cei cu ge­ne­ra­li­za­rea să se ab­ţi­nă, vă rog), aşa că zic din nou: mă­car vo­ta­ţi un co­me­dian bun.

Ilus­trez cu „Mi­nis­trul pa­ti­na­tor“sau „The Re­ve­rend Ro­bert Wal­ker Ska­ting on Dud­din­gston Lo­ch“, cel mai cu­nos­cut ta­blou sco­ţian, pic­tat de Hen­ry Ra­e­burn pe la 1790.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.