Impre­si­i­le de că­lă­to­rie cu ca­re m-am întors din Chi­na nu îi fac prea mul­tă cinste, de­şi fo­to­gra­fi­i­le nu ara­tă acest lu­cru: ar­hi­tec­tu­ra ve­che es­te in­te­re­san­tă, mânca­rea pro­vo­ca­toa­re, lu­mea pes­tri­ţă. Cum­va şi cea mai nea­gră mi­ze­rie de­vi­ne exo­ti­că, iar ca­dre

Business Magazin (Romania) - - // FILME -

CE NU SE VEDE |N FO­TO­GRA­FII: LIP­SA DE MANIERE I EDUCA IE PRI­MAR DIN BEIJING. Aco­lo mai întâi se ur­că în me­trou, pe ur­mă se co­boa­ră. Aco­lo se mer­ge cu tri­co­ul ri­di­cat pes­te ab­do­me­ne ru­bi­con­de. Aco­lo doi din cinci băr­ba­ţi scu­i­pă vârtos pe stra­dă, iar una din ze­ce fe­mei râgâie. Aco­lo oa­me­nii par să se spe­le mai rar şi să ig­no­re mi­ni­me prin­ci­pii de es­te­ti­că ves­ti­men­ta­ră sau ca­li­ta­te a tex­ti­lei în si­ne.

Aco­lo oa­me­nii nu vor­besc en­gle­za de­loc şi nici nu re­cu­nosc to­po­ni­me locale scri­se cu ca­rac­te­re la­ti­ne. Aco­lo oa­me­nii nu zâmbesc străi­ni­lor, îi îmbrâncesc, le trec în fa­ţă la co­zi şi îi ig­no­ră fă­ţiş.

Aco­lo oa­me­nii sunt să­raci, vin la oraş din­tr-un me­diu ru­ral aproa­pe pri­mi­tiv şi prin ur­ma­re, din anu­mi­te con­si­de­ren­te, de­vi­ne (mai) greu să îi acu­zi. Există şi oa­meni bo­ga­ţi, după cum există şi oa­meni edu­ca­ţi, doar că pe par­cur­sul ce­lor do­uăs­pre­ze­ce zi­le pe­tre­cu­te aco­lo nu ni s-au in­ter­sec­tat pa­şii nici în Beijing, nici în Shan­ghai.

Altce­va ce nu se vede în fo­to­gra­fii, o ab­sen­ţă atot­pre­zen­tă ca­re te su­fo­că, es­te soa­re­le. În Beijing smo­gul es­te atât de pu­ter­nic încât soa­re­le apa­re doar când pă­ră­seş­ti ora­şul spre Ma­re­le Zid Chi­ne­zesc.

Tron­so­nul Mu­ti­niu se află la cir­ca două ore de ca­pi­ta­lă şi es­te una din ce­le mai fru­moa­se (şi lun­gi) păr­ţi des­chi­se pu­bli­cu­lui. Ki­lo­me­tri cu di­fe­ren­ţe abrup­te de încli­na­ţie şi di­fi­cul­ta­te ma­re; şi­ruri lun­gi de trep­te la încli­na­ţie de pes­te 60 gra­de, co­li­ne ce-ţi scot şi ul­ti­ma fă­râmă de ener­gie, su­pra­fe­ţe pla­ne pe ca­re te bu­curi să poţi mer­ge cu spa­te­le pentru a ape­la la gru­pe de muş­chi mai odih­ni­te. De la punc­tul 4 la 27 zi­dul es­te re­fă­cut şi des­chis pu­bli­cu­lui; pri­ve­liş­tea din punc­te­le înal­te es­te mag­ni­fi­că, cu zi­dul stre­cu­rându-se ca un şar­pe mut prin­tre nori şi mun­ţi în cur­be vi­cle­ne. Se­cre­tul suc­ce­su­lui în atin­ge­rea li­ni­ei de fi­nal a fost un moon­ca­ke cum­pă­rat de la un mu­zeu; pră­ji­tu­ri­le cu acest nu­me se de­gus­tă în tim­pul fes­ti­va­lu­lui toam­nei mij­lo­cii ca­re vene­re­a­ză Lu­na; sunt ro­tun­de, de cir­ca ze­ce cen­ti­me­tri dia­me­tru, doi cen­ti­me­tri înăl­ţi­me şi înma­ga­zi­nea­ză 1.000 de ca­lo­rii, datorită um­plu­tu­rii cu pas­tă de fa­so­le ro­şie, se­min­ţe de lo­tus etc.

Se zi­ce că zi­dul es­te unul din ce­le mai mari ci­mi­ti­re uma­ne din lu­me, lu­cru ca­re fa­ce re­fe­ri­re la fap­tul că ne­nu­mă­ra­ţi mun­ci­tori epu­i­za­ţi sunt par­te din el.

Zi­dul a fost înce­put de împă­ra­tul Qin, co­man­dan­tul su­prem al ar­ma­tei de ter­ra­co­tă (246-210 î.Hr.), ca­re a uni­fi­cat for­ti­fi­ca­ţii pre­e­xis­ten­te. Ur­mă­toa­rea di­nas­tie, Han, a pre­lun­git zi­dul până la pes­te 20.000 km, ca mai apoi di­nas­tia Ming să re­pa­re cir­ca 6.400 km din el, în for­ma în ca­re îl ve­dem şi noi azi. Es­te con­stru­it din pia­tră de cal­car ar­să şi ami­don din orez, ar­gi­lă, pia­tră şi ni­sip, ca­re în timp au fost îmbră­ca­te în va­luri de pă­mânt şi pia­tră. Pu­ţi­nii tu­riş­ti ca­re ating punc­tul-ter­mi­nus des­co­pe­ră că zi­dul con­for­ta­bil de 8-10 me­tri lă­ţi­me se con­ti­nuă cu ve­ge­ta­ţie abun­den­tă ca niş­te coas­te ver­zi ale unei coa­me din pia­tră îngus­te de ni­ci­un me­tru, ce se pi­er­de răs­tur­na­tă prin­tre co­paci, ar­buş­ti şi plan­te. Sti­cle goa­le de Cap­tain Mor­gan şi şam­pa­nie stau ofran­dă de­pu­să de cei ca­re au învins zi­dul par­cur­gându-l până la ca­păt.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.