Lui Cha­res din Lin­dos i-au tre­bu­it no­uă ani pentru a tur­na Co­lo­sul din Ro­dos, până în 281 înain­te de Hris­tos. În anul 225 sta­tu­ia s-a dă­râmat, din cau­za unui cu­tre­mur. În anul 653 mu­sul­ma­nii au cucerit Ro­do­sul, au triat ră­mă­şi­ţe­le şi au tri­mis bron­zul în

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

ste, cred, una din­tre pri­me­le ac­ţi­uni de re­cu­pe­ra­re a metalelor din is­to­ria lumii; astă­zi ast­fel de lu­cruri se pe­trec în mod cu­rent, iar tăi­e­rea a orice pentru re­cu­pe­ra­rea me­ta­lu­lui înce­pe cu ar­mo­ni­oa­se stri­gă­te pe stra­dă, stri­gă­te pe ca­re le au­zim cu to­ţii, şi se ter­mi­nă cu dis­pa­ri­ţia unor între­gi com­pa­nii. Aici vre­au să ajung, pentru că săptămâna tre­cu­tă a apă­rut anun­ţul tăierii la fi­er ve­chi a ra­fi­nă­ri­ei RAFO din Oneş­ti. Es­te aces­ta un pe­nul­tim act al unei is­te­rii na­ţi­o­na­le ca­re a înce­put în anii ‘90 cu sin­tag­ma „ gră­ma­dă de fia­re ve­chi“şi ca­re se apro­pie de sfârşit acum, cu RAFO. Spun pe­nul­tim, pentru că sfârşi­tul va fi venind, cred, cu Oltchim, com­bi­nat ame­nin­ţat şi el, în lip­sa unei so­lu­ţii sal­va­toa­re, să ajun­gă tot la fi­er ve­chi, mar­când fi­na­lul unei epoci.

To­nul es­te oa­re­cum iro­nic, dar ascunde nos­tal­gii, pentru că dis­pa­ri­ţia atâtor şi atâtor com­bi­na­te, fabrici, uzi­ne şi ra­fi­nă­rii nu se tra­du­ce doar prin cli­şe­e­le des fo­lo­si­te - lip­să de com­pe­ti­ti­vi­ta­te şi de pro­duc­ti­vi­ta­te, uti­la­je înve­chi­te sau dis­pa­ri­ţia pi­e­ţe­lor -, ci re­pre­zin­tă şi pro­du­sul com­pla­ce­rii so­ci­e­tă­ţii româneşti într-un mod de gândi­re şi de ac­ţi­u­ne ab­so­lut pă­gu­bos, al unor idei ca­re se do­ve­desc, în ce­le din ur­mă, gre­şi­te.

Pri­ma es­te ilu­zia cu eco­no­mia ser­vi­ci­i­lor, pe ca­re ţi-o vin­dea mai orice ins erai dis­pus să as­cul­ţi în pri­mul de­ce­niu de du­pă re­vo­lu­ţie. Poa­te că în lu­mea şi în pe­ri­oa­da ace­ea o ase­me­nea ide­ea o fi pă­rut fe­za­bi­lă, dar astă­zi Europa se află în si­tua­ţia de a înca­sa în ce­le mai du­re­roa­se zo­ne con­se­cin­ţe­le aces­tui mod de gândi­re.

Doi la mână, lip­sa unei stra­te­gii na­ţi­o­na­le de dez­vol­ta­re, nu im­pu­să, ci ba­za­tă pe in­te­res şi pre­vi­zi­u­ne şi co­e­ren­ţă; în lo­cul aces­teia am avut sin­tag­me re­pe­ta­te până la exas­pe­ra­re, de ge­nul „sta­tul, cel mai prost ad­mi­nis­tra­tor“, şi un sce­na­riu re­pe­ti­tiv de ac­ţi­uni me­ni­te să sca­dă va­loa­rea com­pa­ni­i­lor lo­ca­le - iar ace­as­ta es­te o zonă pe­na­lă pentru ca­re nu a răs­puns ni­meni ni­ci­o­da­tă. Toa­te acestea într-o lu­me în ca­re com­pa­ni­i­le pu­ter­ni­ce de stat nu sunt o ex­cep­ţie, exem­ple sunt cu­nos­cu­te şi ac­ti­ve­a­ză chiar şi pe piaţa noas­tră, dar sunt străi­ne. În plus, ui­tăm esen­ţia­lul, fap­tul că pro­duc­ti­vi­ta­tea nu es­te da­tă în pri­mul rând de ma­şini şi uti­la­je, ci de oa­me­nii ca­re ma­na­ge­ria­ză, ca­re con­duc ma­şi­ni­le, de in­te­li­gen­ţa şi de bu­na cre­din­ţă a aces­to­ra.

De cu­ri­o­zi­ta­te, am încer­cat să de­ter­min, em­pi­ric, cât in­te­res a is­cat chiar povestea RAFO în so­ci­e­ta­te. Mi s-a pă­rut tra­gi­co­mic că o între­ba­re pe ca­re Zia­rul Fi­nan­ciar o pu­nea în anul 2000 - „Cât va mai du­ra ago­nia RAFO?“- îşi gă­seş­te răs­puns du­pă 15 ani. În to­ţi aceş­ti ani, ba mai mul­ţi, de prin

E1994, RAFO a fost su­bi­ect de pre­să, pentru că a apă­rut în aproa­pe 2.500 de ştiri tran­smi­se de co­le­gii mei de la agen­ţia de pre­să Mediafax şi în pes­te 1.000 de ar­ti­co­le în Zia­rul Fi­nan­ciar şi în Bu­si­ness Ma­ga­zin, ca să nu­măr doar ce am avut la înde­mână.

Toa­te aces­te nu­me­re con­tras­te­a­ză puternic cu ce­le doar 137 de apa­ri­ţii ale ra­fi­nă­ri­ei în scrip­te­le Ca­me­rei De­pu­ta­ţi­lor: 3 ini­ţia­ti­ve le­gis­la­ti­ve (doar apro­bări ale unor or­do­nan­ţe de ur­gen­ţă), un sin­gur do­cu­ment al co­mi­si­i­lor, 109 ste­no­gra­me ale şe­din­ţe­lor în plen, doar 9 in­ter­pe­lări şi 15 ac­te le­gis­la­ti­ve. Lip­sit de un bu­ton de cău­ta­re, si­te-ul Se­na­tu­lui nu mi-a pu­tut fur­ni­za niciun re­zul­tat, dar nu cred că ar fi di­fe­rit foarte mult de re­zul­ta­te­le de la de­pu­ta­ţi. Şi, de cu­ri­o­zi­ta­te, am răs­foit şi câte­va in­ter­pe­lări: ches­ti­o­nări po­li­ti­coa­se, de ge­nul „...ca­re sunt şan­se­le de a re­zis­ta ale RAFO?“, la ca­re cel in­ter­pe­lat răs­pun­dea, la fel de po­li­ti­cos, ce­va între „...ar pu­tea să ai­bă, dar ne tre­bu­ie di­ver­se...“şi „îmi pa­re rău, dar nu e în su­bor­di­nea mea, aşa că ha­bar n-am“.

Ar fi pu­tut re­zis­ta RAFO? În 2004 oneş­te­nii se nu­mă­rau prin­tre cei mai pro­duc­ti­vi ro­mâni, cu afa­ceri de 18.000 de eu­ro pe cap de lo­cu­i­tor, rafinăria si­tuându-se pe lo­cul 6 în cla­sa­men­tul ce­lor mai mari com­pa­nii în func­ţie de ci­fra de afa­ceri, înain­tea Oran­ge, a ce­lor de la Dacia, a Mo­bi­fon - Con­nex sau Dis­tri­gaz Sud, iar Ca­rom Oneş­ti se si­tua pe lo­cul 11, înain­tea Dis­tri­gaz Nord şi a ALRO. Da­că pri­vim aşa, ar fi tre­bu­it să re­zis­te.

Dar RAFO a fost că­pu­şa­tă de 400 de com­pa­nii, sau cel pu­ţin aşa in­di­ca în ur­mă cu 10 ani Par­che­tul Na­ţi­o­nal Anti­co­rup­ţie, şi, da­că pri­vim aşa lu­cru­ri­le, ni­cio şan­să pentru ra­fi­nă­rie.

Res­tul, Ia­cu­bov, Ten­der, schim­bă­ri­le de con­du­ce­re şi de pa­tron, stra­te­gi­i­le şi pro­mi­si­u­ni­le gu­ver­na­men­ta­le, sin­di­ca­liş­tii ca­re blo­cau dru­muri şi or­ga­nis­me­le fi­nan­cia­re in­ter­na­ţi­o­na­le ca­re re­co­man­dau sunt ac­to­rii sla­bi ai unei pi­e­se ne­reu­şi­te.

Să nu-i ui­tăm aici nici pe ne­gus­to­rii de fi­er ve­chi, ca­re îşi vor fi fre­când mâi­ni­le de­ja şi chiar vă pro­pun să ur­mă­rim da­că nu cum­va anul aces­ta vom de­pă­şi pra­gul de 2 milioane de to­ne de fi­er ve­chi la ex­port, ca­re ne-ar adu­ce, nu-i aşa, în vreo oa­reş­ce eli­tă eu­ro­pe­a­nă (în 2010, un an de ma­xim, am pu­tut doar 1,8 milioane de to­ne).

Şi, până la ur­mă, ce să fi fă­cut noi cu zece ra­fi­nă­rii, câte am moş­te­nit de la Ce­au­şes­cu, aş pu­tea fi între­bat? Ha­bar n-am, dar, da­că ve­ţi mer­ge la Vi­e­na, ca să iau un oraş la întâmpla­re, şi ve­ţi des­co­peri că ben­zi­na es­te mai ief­ti­nă aco­lo decât la Bu­cu­reş­ti, poa­te ve­ţi cău­ta sin­guri un răs­puns.

Fă­ră ta­blou săptămâna ace­as­ta, su­bi­ec­tul e prea trist.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.