CĂR­ŢI DE BUCATE ŞI DE SU­FLET

Business Magazin (Romania) - - OPINIE -

Watt, in­ven­ta­to­rul mo­to­ru­lui cu aburi, dar şi cel ca­re a dat nu­me­le wat­tu­lui (ca uni­ta­te de mă­su­ră des­co­pe­ri­tă în tim­pul cău­tă­rii, mo­ti­vul pentru ca­re o dis­ti­le­rie sco­ţia­nă ar­dea o can­ti­ta­te ma­re de tur­bă pentru dis­ti­la­rea whis­key-ului).

Lim­ba­jul es­te de­si­gur ele­vat, şti­in­ţi­fic pe alo­curi şi cău­tă­ri­le pe in­ter­net pentru re­a­min­ti­rea fi­zi­cii din gim­na­ziu aju­tă. O re­ţe­tă de porc la cup­tor are 15 ele­men­te, du­re­a­ză 49 de ore şi im­pli­că echi­pa­ment so­us­vi­de, oa­lă cu pre­si­u­ne, si­fon, fre­e­ze dryer (des­hi­dra­ta­re prin înghe­ţa­re) şi ni­tro­gen li­chid. Es­te o car­te ca­re se adre­se­a­ză bu­că­ta­ri­lor pro­fe­si­o­niş­ti, de­si­gur; va­rian­ta pentru ama­tori, nu­mi­tă „Mo­der­nist Cu­i­si­ne at Ho­me“, are doar pu­ţin pes­te 400 de pa­gini şi rețe­te re­la­tiv sim­pli­fi­ca­te.

La po­lul opus, cea mai ve­che car­te de bucate cu­nos­cu­tă în lu­me es­te „De re co­qu­i­na­ria“. A fost scri­să în se­co­lul I, în tim­pul dom­ni­ei împă­ra­tu­lui Ti­be­ri­us, de că­tre Mar­cus Ga­vi­us Api­ci­us şi cu­prin­de re­ţe­te cu­li­na­re şi sfa­turi prac­ti­ce în bu­că­ta­rie.

De atunci s-au tot scris căr­ţi de bucate, iar în primii 1.800 de ani au fost ope­re sem­na­te de băr­ba­ţi. În tot tim­pul aces­ta şi în ur­mă­toa­re­le sute de ani du­pă, mânca­rea ma­rii ma­jo­ri­tă­ţi a fost fă­cu­tă de fe­mei, aca­să, fă­ră echi­pa­men­te so­fis­ti­ca­te, du­pă re­ţe­te tran­smi­se oral sau „fu­ra­te“, din ce era dis­po­ni­bil, con­ser­va­tor, cre­a­tiv asu­mat sau for­ţat de împre­ju­rări.

Mânca­rea fă­cu­tă de ma­me şi bu­nici es­te cea ca­re a construit fa­mi­lii, a adu­nat în ju­rul me­sei, a de­fi­nit re­la­ţii şi epoci, a ali­nat şi a alin­tat. Es­te cea ca­re ope­re­a­ză re­gre­sii în tim­puri per­so­na­le fe­ri­ci­te şi cea ca­re adu­ce Cră­ci­u­nul în casă. Es­te un semn iden­ti­tar puternic, căci bu­că­tă­ria ma­mei coa­ce povestea fi­e­că­ru­ia.

Ul­ti­me­le zeci de ani au adus sute şi mii de căr­ţi de bucate scri­se de fe­mei. Cu toa­te acestea, mânca­rea se fa­ce încă du­pă ochi. În bu­că­tă­ria de aca­să se ope­re­a­ză cu un in­stru­men­tar sim­plu şi un vo­ca­bu­lar apro­xi­ma­tiv – se pu­ne o mână de..., se ia pu­ţin..., se fră­mântă până ob­ţii o co­că po­tri­vit de tare, pre­sari cât iei între de­ge­te, se coa­ce la foc po­tri­vit şi alte in­struc­ţi­uni can­ti­ta­ti­ve si­mi­lar de va­gi. Pro­ce­se­le fi­zi­co-chi­mi­ce sunt stă­pâni­te in­con­şti­ent, re­zul­tat al ani­lor de ex­pe­ri­men­te în bu­că­tă­rie, iar pro­veni­en­ţa unui fel de mânca­re es­te mai pu­ţin im­por­tan­tă ca des­ti­na­ta­rul aces­tu­ia. Nu sec­ţi­o­nea­ză ni­meni o mu­sa­ca decât pentru a o por­ţi­o­na şi nici nu aşte­ap­tă cinci ore lângă cup­tor, cu ex­cep­ţia co­zo­na­ci­lor.

În re­ţe­ta­rul ma­me­lor şi bu­ni­ci­lor noas­tre, un sin­gur in­gre­di­ent es­te bă­tut în cu­ie: dra­gos­tea. Pentru noi, car­ne din carnea lor şi bu­că­ţi­că rup­tă din su­fle­tul lor, nu un ci­ti­tor în căutarea re­ţe­tei per­fec­te sau un cli­ent de res­tau­rant. De la tor­tul cu me­re ca­re bu­cu­ră ma­sa de du­mi­ni­că în co­pi­lă­rie la su­pa la bor­can din stu­den­ţie, la me­se­le încăr­ca­te de săr­bă­tori şi pa­che­ţe­le de ca­re nu mai ai ne­voie sau pof­tă, mânca­rea de aca­să po­ves­teş­te ce­ea ce ma­ma nu a avut când sau cum să îţi spu­nă, răs­pun­de veş­ni­cei între­bări „ai mâncat?“şi spu­ne ce­ea ce noi, ca adul­ţi ocu­pa­ţi, nu avem timp să as­cul­tăm. Es­te ce­va ce ni­cio car­te de bucate, no­uă sau ve­che, nu va spu­ne vre­o­da­tă, cu ex­cep­ţia cai­e­tu­lui ve­chi de re­ţe­te moş­te­nit de la bu­ni­ca.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.