Să­rind din link în link, un ti­tlu mi-a atras, ini­ţial, aten­ţia - „Urmă­to­rul Uber este din ali­men­ta­ţie. Blue Apron înca­se­a­ză 145 de milioane de dolari”, iar tex­tul înce­pea cu o afir­ma­ţie de ge­nul „investitorii cau­tă cu lim­ba scoa­să start-up-uri cu po­ten­ţia

Business Magazin (Romania) - - EDITORIAL -

rti­co­lul de pe mas­ha­ble.com vorbeşte de Blue Apron, o com­pa­nie care toc­mai pri­mi­se o fi­nan­ţa­re de 135 de milioane de dolari pentru a-şi ex­tin­de ope­ra­ţi­u­ni­le la nivelul Sta­te­lor Uni­te. Fi­nan­ţa­rea pri­mi­tă sta­bi­lea va­loa­rea Blue Apron la 2 mi­liar­de de dolari. Ide­ea ce­lor de la Blue Apron este sim­plă, li­vre­a­ză in­gre­di­en­te­le şi re­ţe­ta, iar clientul gă­teş­te; fă­ră bă­taie de cap, fă­ră timp pi­er­dut în su­per­mar­ket, ide­al pentru cor­po­ra­tis­tul gră­bit. Bu­nă idee, ve­ţi spu­ne. Aşa au spus şi ame­ri­ca­nii, care au mai fi­nan­ţat an­te­ri­or Blue Apron cu 200 de milioane de dolari. De un­de acest in­te­res? Cei din fondurile de investiţii, dar şi ana­liş­tii spun că urmă­to­rul Uber ar trebui să vi­nă din zona ali­men­ta­ră, o afir­ma­ţie care, să re­cu­noaş­tem, are o lo­gi­că cât se poate de co­rec­tă.

M-am scăr­pi­nat în cap, pentru că ide­ea ce­lor de la Blue Apron am re­gă­sit-o la un mo­ment dat şi în România, iar Bu­si­ness Ma­ga­zin a scris despre com­pa­nia care a pus-o în practică, acum exact un an. Este vorba de Coo­ku Bau, afa­ce­re fon­da­tă de so­ţii To­hă­nea­nu, doi ti­neri care cu­nosc lumea cor­po­ra­tis­tă şi lip­sa de timp per­ma­nen­tă cu care se con­frun­tă. Cristian To­hă­nea­nu au­zi­se o şti­re la radio despre o afa­ce­re ase­mă­nă­toa­re, au in­ves­tit 30.000 de euro şi au por­nit afacerea. La mo­men­tul scri­e­rii ar­ti­co­lu­lui erau op­ti­miş­ti şi spu­neau că răs­pun­sul pi­e­ţei a fost peste aştep­tă­ri­le lor. Acum site-ul coo­ku­bau.ro afi­şe­a­ză me­sa­jul „Coo­ku Bau este în vacanţă. Re­venim du­pă Paş­te“. Dar acum este iu­nie, iar Paş­te­le a fost în apri­lie. Poate că an­tre­pre­no­rii şi-or fi luat o pau­ză pre­lun­gi­tă, poate că au por­nit altă afa­ce­re şi au aban­do­nat tem­po­rar Coo­ku Bau; n-am avut timp să ve­ri­fic şi nici nu e ros­tul aces­tui text să lă­mu­re­as­că asta. Fapt este că un tip de afa­ce­re pentru care, pe alte me­le­a­guri, unii aleargă cu lim­ba scoa­să şi ofe­ră fi­nan­ţări de 345 de milioane de dolari, în România se zba­te într-un soi de cva­sia­no­ni­mat, chiar da­că istoria ce­lor doi so­ţi a apă­rut în Bu­si­ness Ma­ga­zin şi alte re­vis­te, pe site-uri sau în ma­ni­fes­tări pu­bli­ce. Există o istorie pe care am mai po­ves­tit-o, le­ga­tă de pe­ri­oa­da de înce­put a Apple, a mo­men­tu­lui în care

ADon Va­len­ti­ne, şe­ful Se­qu­oia Capital, fon­dul de investiţii care a fi­nan­ţat Ora­cle, Cis­co, Google, Yo­uTu­be sau Electronic Arts, s-a pre­zen­tat în Rol­ls-ul per­so­nal la uşa ga­ra­ju­lui un­de unul, Jobs, şi unul, Woz­niak, fă­ce­au un com­pu­ter. Don a coborât din maşină şi a vă­zut ce fă­ce­au cei doi şi le-a dat bani, iar Apple a de­venit, pe ur­mă, cea mai ma­re com­pa­nie din lu­me.

De ce nu au pri­mit so­ţii To­hă­nea­nu o ofer­tă pentru ce­ea ce alţii de­fi­nesc Ube­rul din ali­men­ta­ţie? În ca­zul în care Blue Apron va de­ve­ni o com­pa­nie in­ter­na­ţi­o­na­lă şi va ve­ni în România, ne putem închi­pui uşor „uau“-urile ad­mi­ra­ti­ve care o vor înso­ţi şi mi­ră­ri­le şi ex­cla­ma­ţi­i­le şi res­tul. Dar noi am avut ide­ea aici! De ce nu s-a întâmplat ce ar fi fost fi­resc să se întâmple?

Doc­ţii care vor înce­pe să-mi ex­pli­ce despre diferenţele de piaţă, cul­tu­ră, dimensiuni sau cine mai ştie ce altce­va să se ab­ţi­nă. Le ştiu şi eu şi le trăi­esc de ani buni, de când fac presă eco­no­mi­că. Cred că cei de la Coo­ku Bau ar fi fost cum­va îngro­zi­ţi de per­spec­ti­va unei fi­nan­ţări de su­te de milioane şi li s-ar fi po­tri­vit mai de­gra­bă su­te­le de mii, cât să se ex­tin­dă în ma­ri­le oraşe ale Ro­mâni­ei. De aici la So­fia sau Bu­da­pes­ta ar fi fost doar un pas, prin fran­ci­ză de exem­plu. Și de aco­lo la Vi­e­na sau la Pa­ris. De ce să nu pri­vim aşa? Ca­zul ce­lor de la Li­veRail este exem­plul per­fect că se poate. Problema reală este de lip­să de in­for­ma­re, de in­di­fe­ren­ţă şi de lip­să de an­ver­gu­ră. Este vorba de fap­tul că oa­me­nii nu ci­tesc presă eco­no­mi­că şi nu sunt im­pli­ca­ţi, deci in­di­fe­ren­ţi. De ima­gi­nea unui me­diu de afaceri afec­tat de corupţie. De fap­tul că fi­nan­ţă­ri­le se află la in­şi pi­er­du­ţi în su­fi­ci­en­ţa pro­pri­i­lor li­mi­tări. De fap­tul că nu prea avem bu­si­ness an­gels re­a­li, care să aler­ge ei cu lim­ba scoa­să du­pă urmă­to­rul Uber. În care să cre­a­dă ne­con­di­ţi­o­nat.

Sper ca la urmă­to­rul Paş­te so­ţii To­hă­nea­nu să por­neas­că afacerea peste ho­ta­re.

Ilus­trez cu „Bac­chus bol­nav“al lui Ca­ra­vag­gio, un ta­blou ci­u­dat, care con­tras­te­a­ză cu ima­gi­nea obiş­nu­i­tă a zeu­lui pe­tre­că­reţ, pic­tat de un ins care şi-a trăit via­ţa cum a cre­zut de cu­vi­in­ţă. Și a mu­rit foarte tânăr.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.