Ma­ri­us Mi­ha­la­che:

Cotidianul - - CULTURĂ -

că pot schim­ba acest in­stru­ment, că îl pot du­ce într-o zo­nă în ca­re oa­me­nii să-l poa­tă pri­vi alt­fel, pen­tru că are foar­te mari po­si­bi­li­tă­ţi. Es­te un in­stru­ment com­plex, ca­re poa­te fi pus pe ace­e­ași sca­ră cu ori­ce alt in­stru­ment și din punct de ve­de­re teh­nic, și mu­zi­cal. Are toa­te ca­li­tă­ţi­le ne­ce­sa­re pen­tru a-l si­tua în vârful pi­ra­mi­dei.

Ma­re­le fol­clo­rist Har­ry Brau­ner în vo­lu­mul său „Să au­zi iar­ba cum crește”, afir­ma: „Ce mi­nu­nat in­stru­ment es­te ţam­ba­lul! Câtă vra­jă dez­vă­lu­ie cânte­cul in­ter­pre­tat cu aces­te bro­de­rii”. Amin­tea și de ma­re­le ţam­ba­list Toni Ior­da­che ca­re îi vră­ji­se pe el­ve­ţi­eni și pe fran­ce­zi. Vor­bește-mi te rog des­pre întâlni­ri­le de gra­dul ze­ro pe ca­re le-ai avut.

Din­co­lo de per­se­ve­ren­ţă, au fost foar­te mul­te mo­men­te ca­re mi-au mar­cat ca­ri­e­ra și ca­re au pro­dus schim­bări sem­ni­fi­ca­ti­ve. Una din­tre ce­le mai im­por­tan­te a fost întâlni­rea cu Chick Co­rea, la 22 de ani. Am și cântat de alt­fel în des­chi­de­rea con­cer­tu­lui lui. Între alte mo­men­te ale des­ti­nu­lui meu, îmi amin­tesc con­cer­te­le de la Ope­ra din Vi­e­na, apoi de la Ope­ra Cen­ter, un­de pu­bli­cul a fost fer­me­cat de ţam­ba­lul meu. Au ur­mat con­cer­te în toa­tă lu­mea, în Ita­lia, Ger­ma­nia, Bel­gia, Olan­da, Spa­nia, Tur­cia... Am cântat și am înre­gis­trat ală­turi de Glo­ria Gay­nor, Ni­na Si­mo­ne, Ste­ve Vai, Ki­ta­ro. Am cântat și cu Te­o­do­ra Ena­che, Iri­na Sârbu, cu Ghe­or­ghe Zam­fir, cu Ovi­diu Li­pan Ţăn­dă­ri­că, Mi­ke Go­do­ro­ja, cu Lu­cian Ma­xim, cu Pau­la Se­ling și alţi mu­zi­ci­eni ro­mâni apre­cia­ţi pe plan mon­dial.

Ca­re ţi-au fost ma­eștrii de la ca­re ai „fu­rat” câte ce­va?

N-aș zi­ce că se fu­ră. În via­ţă, ori­ce om are niște mo­de­le ca­re îl in­spi­ră, une­ori fă­ră să vrea. Mu­zi­ca se fa­ce luând ce­va din­tr-o par­te, ce­va din altă par­te, du­pă ca­re tu vii și dai cu­loa­rea fi­na­lă și sco­ţi o pi­e­să no­uă. Nu ai cum să com­pui ce­va fă­ră să ai o sur­să de in­spi­ra­ţie, un sâmbu­re, ide­ea de la ca­re să por­nești. Mul­ţi își iau aces­te mo­de­le de la alţi com­po­zi­tori, vor­besc din punct de ve­de­re teh­nic. În afa­ră de mu­ze­le pe ca­re ori­ce ar­tist le are în via­ţă, ai ne­voie de mij­loa­ce­le teh­ni­ce pen­tru a pu­ne în apli­ca­re ce­ea ce do­rești să ex­pri­mi. Și atunci te in­spiri din mu­zi­ca unui mo­del. Încerci să-i dai per­so­na­li­ta­te, să pui am­pren­ta ta mu­zi­ca­lă și, așa, apar pi­e­se­le noi. Si­gur că unul din­tre mo­de­le­le me­le ce­le mai im­por­tan­te, așa cum vă spu­neam, a fost Chick Co­rea, ca­re îmbi­nă jazz fu­si­on cu jazz rock-ul, dis­tins cu ne­nu­mă­ra­te Pre­mii Gram­my. De la el am învă­ţat că jaz­zul es­te lim­ba­jul im­pro­vi­za­ţi­ei. Nu­mai că de la Chick Co­rea es­te foar­te greu de fu­rat, pen­tru că el are o mu­zi­că ex­trem de com­ple­xă. Nu po­ţi de­cât să-l ad­miri. De mul­te ori, noi mu­zi­ci­e­nii spu­nem că nu po­ţi sta la ma­să cu înge­rii, cu zeii, pe ca­re tre­bu­ie să-i ad­miri de la dis­tan­ţă.

Pro­vo­că­ri­le ţam­ba­lu­lui cred că sunt ne­nu­mă­ra­te. Am avut im­pre­sia și la re­cen­tul con­cert de la Alba Iu­lia, de la Ga­la UNITER, că ai tran­sfor­mat ţam­ba­lul într-o or­ches­tră. Ai reușit să dai ţam­ba­lu­lui, un in­stru­ment tra­di­ţi­o­nal, va­len­ţe și so­no­ri­tă­ţi spe­ci­fi­ce mu­zi­cii cla­si­ce și ja­zu­lui.

Ţam­ba­lul are, din punct de ve­de­re teh­nic, po­si­bi­li­tă­ţi ne­nu­mă­ra­te și îl po­ţi tra­ta ca pe o or­ches­tră, pen­tru că aco­pe­ră toa­tă ga­ma frec­ven­ţe­lor pe ca­re le gă­sești într-un su­net și, da­că știi să-l abor­de­zi, poa­te su­na în di­fe­ri­te mo­duri. Am reușit să de­mon­strez că ţam­blul nu es­te un sim­plu in­stru­ment, ci o pro­vo­ca­re.

Ai avut o bo­ga­tă dis­co­gra­fie... Am lan­sat câte­va al­bu­me de Etno-jazz Eclip­se, Floa­re de iris, Back to the Swing, Wor­ld Sym­pho­ny pe acor­duri de ţam­bal și flaut (jazz, etno și lo­un­ge), Li­ve in Ger­ma­nia, cu Ovi­diu Li­pan Ţăn­dă­ri­că, și Back to My Roots, oma­giu adus Ma­ri­ei Tă­na­se, De la jazz la Ale noas­tre, com­bi­na­ţie între jazz și fol­clo­rul ve­chi ro­mânesc. Abor­dez foar­te mul­te sti­luri, so­no­ri­tă­ţi ca­re vin de la foar­te mul­te cul­turi, de la mu­zi­ca ţi­gă­neas­că până la mu­zi­ca cla­si­că, mu­zi­ca tri­ba­lă, wor­ld mu­sic. Când ai câte o idee sau când îţi pla­ce ce­va, încerci să te can­to­ne­zi în acea zo­nă, s-o de­ta­li­e­zi, să fii cât mai în in­te­ri­o­rul ei pen­tru a pu­tea fi­na­li­za un proi­ect. Până acum un an am lu­crat la un al­bum elec­tro-swing în ca­re am îmbi­nat jaz­zul cu mu­zi­ca elec­tro­ni­că. Acum lu­crez la un al­bum pe ca­re com­bin mu­zi­ca tra­di­ţi­o­na­lă ro­mâneas­că cu so­und-ul mo­dern al mu­zi­cii ac­tua­le. Sunt lu­cruri ca­re mă fră­mântă, des­pre ca­re am o vi­zi­u­ne și vre­au să ara­te într-un anu­mit fel și atunci fac efor­tul de a le cu­noaște cât mai bi­ne.

Am aplau­dat-o la Alba Iu­lia pe so­ţia ta, Ara­be­la Ni­co­lau, cântând o pi­e­să de pe al­bu­mul tău, Back to the Swing, ca­re te du­cea cu gândul și la rit­mu­ri­le jaz­zu­lui ne­bun din fil­mul Ma­re­le Gat­sby cu Ro­bert Red­ford și Mia Far­row.

Swing-ul a fost pe­ri­oa­da de aur a jaz­zu­lui, în anii 20-40, când s-au pus ba­ze­le jaz­zu­lui. De aco­lo au apă­rut ja­zul mo­dern, fu­si­on-ul. Acea pe­ri­oa­dă se pa­re că îi in­spi­ră pe to­ţi ma­rii mu­zi­ci­eni, pen­tru că indi­fe­rent cât de mo­dern tra­te­zi o pi­e­să de jazz, indi­fe­rent prin ce sti­luri o treci, tot la acea pe­ri­oa­dă ajun­gi pen­tru că pe­ri­oa­da swin­gu­lui însem­na jaz­zul. Mi-a adus o ma­re bu­cu­rie acest stil mu­zi­cal. El are via­ţă, un en­ter­tain­ment pe ca­re nu le prea gă­sești la mu­zi­ci­le ca­re au un so­lid fun­da­ment cul­tu­ral. De exem­plu, da­că as­cul­ţi Be­et­ho­ven, nu îţi prea vi­ne să te dis­tre­zi. La fel pen­tru Mo­zart, Chick Co­rea... Aco­lo un­de gă­sești esen­ţă mu­zi­ca­lă, cul­tu­ra­lă foar­te pu­ter­ni­că, nu gă­sești par­tea de en­ter­tain­ment. La swing, le gă­sești pe amândo­uă. Asta mi-a plă­cut în mod de­o­se­bit la pe­ri­oa­da swin­gu­lui și am încer­cat să le aduc pe amândo­uă în mu­zi­ca mo­der­nă, în mu­zi­ca pe ca­re o iu­besc to­ţi ti­ne­rii din zi­ua de astă­zi.

Ai im­pre­sia că swing-ul a tre­cut Oce­a­nul?

Da. Elec­tro-swing es­te un cu­rent mu­zi­cal ca­re se cântă foar­te mult în lu­me. Eu am fost prin­tre pri­mii ca­re l-au adus în Ro­mânia și au fă­cut acest gen de mu­zi­că.

Cum a fost ple­ca­rea ta în Sta­te­le Uni­te? Ce te-a fă­cut să te îndrep­ţi spre acea lu­me și să și ră­mâi aco­lo?

Eu am ple­cat de foar­te mult timp, de la 10 ani, în Occi­dent, împreu­nă cu pă­rin­ţii mei. M-am gândit că în Sta­te­le Uni­te băia­tul meu, ca­re are ta­lent, va pu­tea stu­dia aco­lo. Ca amu­za­ment, fe­ti­ţa mea, Emi­ly, ca­re es­te un înger blond, la 3 ani se mișcă de­ja pe rit­muri de jazz și are o vo­ce mi­nu­na­tă. La­tu­ra edu­ca­ţi­o­na­lă a fost prin­ci­pa­lul mo­tiv pen­tru ca­re m-am sta­bi­lit în Sta­te­le Uni­te. În al doi­lea rând, sim­ţe­am că în Ro­mânia in­tra­sem pe o li­nie de plu­ti­re, o li­nie ca­re nici nu mai ur­ca, nici nu mai co­bo­ra... Nu se mai întâmpla ni­mic. Mi-am do­rit foar­te mult o no­uă pro­vo­ca­re, și fap­tul de a mă du­ce într-o altă lu­me, un­de ave­am po­si­bi­li­ta­tea să o iau de la ze­ro, să nu mai re­pet greșe­li­le pe ca­re le­am fă­cut în de­cur­sul ca­ri­e­rei și să păs­trez nu­mai lu­cru­ri­le bu­ne - era in­ci­tant. Cu­nos­când sis­te­mul ame­ri­can, mi-am dat se­a­ma că pe mi­ne mă avan­ta­je­a­ză pen­tru că se ba­ze­a­ză foar­te mult pe va­loa­re, pe ce­ea ce își do­rește pu­bli­cul.

Cum ai fost pri­mit aco­lo?

Foar­te bi­ne. Da­to­ri­tă in­stru­men­tu­lui și mo­du­lui meu de a cânta. Ame­ri­ca­nii sunt foar­te in­te­re­sa­ţi de lu­cru­ri­le ine­di­te.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.