Eu vre­au să arăt fru­mos, bine și să­nă­tos

Inter­ne­tul abun­dă în re­gi­muri une­le mai per­mi­si­ve, alte­le mai res­tric­ti­ve, res­tul de-a drep­tul fan­te­zis­te. Sa­loa­ne­le ofe­ră tra­ta­men­te ca­re de ca­re mai pro­miță­toa­re, să­li­le de fit­ness nu se la­să nici ele mai pre­jos. Și to­tuși a avea o si­lue­tă mu­lțu­mi­toa­re

Femeia - - SUMAR -

Aslă­bi, a avea o si­lue­tă de ca­re să fii mândră nu es­te o lup­tă de o lu­nă sau do­uă, ci un mod de viață. Ne-o spu­ne foar­te clar po­ves­tea Mi­ha­e­lei Nes­to­rPe­noy (40 ani), pro­fe­sor de fran­ce­ză și en­gle­ză la fir­ma pro­prie, ca­re a înce­put o no­uă viață oda­tă cu vârsta de 35 de ani.

De un­de sunt? De pes­te tot…

Es­te o per­soa­nă ener­gi­că și po­zi­ti­vă, cu o ma­re in­tu­iție, că­reia îi pla­ce foar­te mult con­tac­tul cu oa­me- nii. Iar ca pro­fe­sor, a lu­crat me­reu cu oa­me­nii. Așa s-ar ca­rac­te­ri­za Mi­ha­e­la. Es­te năs­cu­tă în Ro­mânia din­tr-un ta­tă bel­gian și o ma­mă ro­mâncă. Îi pla­ce foar­te mult să me­ar­gă la te­a­tru, să ia par­te la viața cul­tu­ra­lă în spe­cial fran­co­fo­nă. De mi­că a că­lă­to­rit foar­te mult în Eu­ro­pa, în Asia, Afri­ca, ce­ea ce i-a plă­cut și i-a des­chis ori­zon­tul. „Pe un­de ajung, îmi pla­ce să aduc bu­cu­rie“, spu­ne ea. A ter­mi­nat Fa­cul­ta­tea de Lim­bi și Li­te­ra­turi Străi­ne din ca­drul Uni­ver­si­tății Bu­cu­rești, spe­cia­li­za­rea fran­ce­ză-en­gle­ză, apoi a ple­cat la stu­dii în Bel­gia, la Uni­ver­si­ta­tea din Leu­ven, un­de a

fă­cut Ști­i­nțe Po­li­ti­ce și Inter­pre­ta­riat de lim­bi străi­ne. „Apoi m-am că­să­to­rit și am ple­cat cu soțul un an în India (2006-2007), el lu­crând la Me­dici fă­ră fron­ti­e­re. Aco­lo am și ră­mas însăr­ci­na­tă cu pri­mul băiat, însă m-am întors să nasc în Ro­mânia, un­de am avut și al doi­lea co­pil. Băi­eții au acum 10 și res­pec­tiv 8 ani.“

Lup­ta cu si­ne

„Am fost întot­de­au­na mai gra­să, încă de co­pil. Ele­vă fi­ind, eram scu­ti­tă de sport la școa­lă, așa era mo­da pe-atunci în școa­la ro­mâneas­că. Du­pă a do­ua naște­re, ajun­se­sem la 140 de ki­lo­gra­me la înă­lți­mea de 168 cm, din cau­za lip­sei de mișca­re, a dul­ci­u­ri­lor mul­te, a car­bo­hi­drați­lor, a mânca­tu­lui la ori­ce oră, a su­cu­ri­lor și a lip­sei de co­nști­en­ti­za­re a fap­tu­lui că ești ce­ea ce mă­nânci.“

De­cli­cul s-a pro­dus când se afla la Ban­gkok, în 2011: era atât de ma­re, încât nu reușea să se va­dă toa­tă în oglin­dă. „Și mi-am zis că mi-am fă­cut tre­a­ba de ma­mă, de soție, așa că acum tre­bu­ie să fac ce­va pen­tru mi­ne. Am înce­put prin a fa­ce sport. Păs­trez și acum pe­re­chea de adi­dași cu ca­re am fă­cut pri­ma aler­ga­re în Ban­gkok, pe o ploaie to­re­nția­lă (era pe­ri­oa­da mu­so­nu­lui).“A fu­git până la pri­ma sa­lă de sport, de un­de a fost sfă­tu­i­tă să aler­ge, ace­as­ta fi­ind cea mai bună mo­da­li­ta­te de a ar­de gră­si­mi­le. „La pri­ma aler­ga­re abia am ajuns până la ca­sa ur­mă­toa­re. Și, trep­tat, am vă­zut că se to­pesc ki­lo­gra­me­le. Am mă­rit me­reu dis­ta­nțe­le și mi-am as­cul­tat cor­pul: când si­mțe­am că nu mai pot, mă opre­am“, po­ves­tește ea.

Cu tim­pul, a aler­gat din ce în ce mai mult, ba acum par­ti­ci­pă chiar și la ma­ra­toa­ne: „Am luat în va­ră cu­pa de bronz la Tran­sma­ra­ton, am aler­gat doi mu­nți, 42 de km. Deci sunt a treia pe ța­ră“.

A ex­clus din ali­men­tație dul­ci­u­ri­le, su­cu­ri­le, făi­noa­se­le și a in­tro­dus mult pește, fruc­te de ma­re, fruc­te exo­ti­ce. „N-am ur­mat o di­e­tă da­tă de un me­dic, ci un sfat dat de dom­nul pro­fe­sor Bot­tez, am­ba­sa­do­rul nos­tru în Afri­ca de Sud. Dum­nea­lui se îngrășa­se foar­te mult din cau­za sta­tu­lui la bi­rou și mi-a dat și mie re­gi­mul cu ca­re slă­bi­se dom­nia-sa, ca­re su­nă ast­fel: di­mi­neața – un sin­gur fel de pro­tei­ne + 2 fe­lii de pâi­ne + un ce­ai + o ca­fea; la ora 10-11 (gus­ta­re) – un fruct: ci­tri­ce sau ki­wi; la prânz – pește + le­gu­me fi­er­te, la aburi sau în sa­la­tă; la ora 16 – un grep­frut sau o por­to­ca­lă, iar se­a­ra – o su­pă.“

A slă­bit 20 kg în pri­me­le do­uă luni. La greu­ta­tea de acum, 70 kg, a ajuns în 5 ani și acum doar o me­nți­ne. „Mă țin sub ob­ser­vație, îmi lu­crez ma­sa mus­cu­la­ră, alerg. A de­venit un mod de viață, fă­ră de ca­re nu mai pot. Eram o gur­man­dă înain­te, acum mult mai puțin, pen­tru că știu cât cos­tă tot ce înghit. De exem­plu, 4 croa­sa­nți înse­am­nă un se­mi­ma­ra­ton.“

Dis­ci­pli­na ca mod de viață

„Când am re­venit în ța­ră, mu­lți co­le­gi și pri­e­teni nu m-au re­cu­nos­cut. Ave­am întâlni­re la Fes­ti­va­lul Enes­cu cu o pri­e­te­nă ca­re nu mă vă­zu­se de câți­va ani și se ui­ta la mi­ne și nu mă ve­dea: nu m-a re­cu­nos­cut. A fost o me­ta­mor­fo­ză, un mi­ra­col pen­tru toți, nu le venea să cre­a­dă”, po­ves­tește Mi­ha­e­la amu­za­tă, dar și mândră.

„În mo­men­tul de față, am ace­lași re­gim de viață, de hra­nă, chiar da­că mai iau câte­o­da­tă o bu­căți­că de ci­o­co­la­tă nea­gră. Es­te vor­ba des­pre o viață com­plet no­uă. Aler­ga­tul a de­venit o plă­ce­re: sunt eu cu mi­ne și mu­zi­ca din căști. E tim­pul meu ca fe­meie. Când nu pot să alerg, merg în ritm alert.”

Cos­turi și be­ne­fi­cii

„Cel mai greu es­te să-ți me­nții dis­ci­pli­na, să res­pe­cți clar pau­ze­le în ca­re nu mă­nânci, în ca­re faci sport sau în ca­re cor­pul tău tre­bu­ie să se re­fa­că, să doar­mă, să nu sari pes­te ele.“măr­tu­ri­sește ea.

Deși vor­bește ca și cum to­tul a fost un fle­ac, dru­mul nu a fost de­loc ușor, însă im­por­tant e să-ți ve­zi sco­pul în viață, spu­ne Mi­ha­e­la. „Vi­zua­li­zam me­reu: pes­te 3, 4, 5 ani, voi ară­ta așa. Eu vre­au să arăt fru­mos, bine și să­nă­tos, era un fel de man­tră pe ca­re mi-o re­pe­tam. M-am au­to­mo­ti­vat.“Pe lângă be­ne­fi­ci­ul es­te­tic, ana­li­ze­le sunt foar­te bu­ne, ex­ce­len­te: are ten­si­u­nea bună, nu are gli­ce­mia ri­di­ca­tă.

Altfel spus, cu voi­nță ni­mic nu e im­po­si­bil.

Cei trei băi­eți ai mei (n.r. soțul și cei doi fii) se simt mândri de mi­ne.

Re­cu­noașteți per­so­na­jul?

Tot Mi­ha­e­la, însă la 140 de ki­lo­gra­me

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.