Bi­ju­te­rii ine­di­te, toc­mai po­tri­vi­te

De­se­ori pa­si­u­nea za­ce as­cun­să în su­fle­tul nos­tru, adânc îngro­pa­tă sub stra­turi de „nu e mo­men­tul”, „acum am ne­voie de bani și de o sluj­bă si­gu­ră“, „poa­te când­va”. Une­ori însă, stri­gă­tul nu poa­te fi înă­bușit, iar împre­ju­ră­ri­le te îmbol­desc să-ți ur­me­zi che

Femeia - - NEWS -

Du­pă ab­sol­vi­rea Fa­cul­tății de Psi­ho­lo­gie, brașo­ve­an­ca Dia­na Buf a luat dru­mul Ca­pi­ta­lei în cău­ta­rea „opor­tu­ni­tăți­lor des­pre ca­re se tot vor­bește”. Doar că, du­pă pa­tru ani de mul­ti­nați­o­na­lă, Dia­na a re­a­li­zat că Bu­cu­rești­ul nu e de­loc „acel” oraș și, împreu­nă cu ju­mă­ta­tea sa, s-a întors la Brașov și a luat ho­tă­rârea să mun­ce­as­că pen­tru si­ne.

Au tre­cut de atunci cinci ani. Și, du­pă cum a măr­tu­ri­sit, „lo­cu­i­esc la ța­ră (la 40 km de Brașov), am trei câini și o pri­ve­liște mi­nu­na­tă de la ge­a­mul mi­cu­lui meu ate­li­er, ca­re a de­venit din an în an mai neîncă­pă­tor. Nu re­gret ni­cio se­cun­dă de­ci­zia pe ca­re am luat-o!”

Cum ai des­co­pe­rit pa­si­u­nea pen­tru bi­ju­te­rii?

În co­pi­lă­rie mă fas­ci­nau bi­ju­te­ri­i­le ma­mei și fe­lul în ca­re asor­ta tot ce pu­nea pe ea. Am avut o pa­si­u­ne pen­tru o pe­re­che de cer­cei din lemn pe ca­re mi-a și fă­cut-o ca­dou în ce­le din ur­mă. Nu știu să spun exact de un­de a por­nit pen­tru că a fost un cu­mul de fac­tori. Cred că mă pla­fo­na­sem la lo­cul de mun­că și sin­gu­ra opți­u­ne era să caut un job nou, dar la fel. Știu doar că am înce­put în pe­ri­oa­da ace­ea să fac cer­cei din lemn pic­tați, apoi am înlo­cu­it pic­tu­ra cu teh­ni­ca șer­vețe­lu­lui și într-un nal am des­co­pe­rit lu­crul cu răși­nă și am tre­cut la bi­ju­te­ri­i­le ste­am­punk. Așa a înce­put LaCer­cei.ro.

Dia­na Buf: Ori­ce îmi ajun­ge pe mână poa­te de­ve­ni un ac­ce­so­riu

Ca­re sunt ce­le mai mari sa­tis­fa­cții pe ca­re ți le-a ofe­rit cre­a­rea bi­ju­te­ri­i­lor?

Ce­le mai mari sa­tis­fa­cții vin din fe­ed­bac­kul pri­mit de la cli­e­nți. Pen­tru mi­ne, pe lângă fap­tul că pot câști­ga bani fă­când ce­ea ce îmi pla­ce, înse­am­nă foar­te mult fap­tul că bi­ju­te­ri­i­le me­le pro­duc bu­cu­rie. Toa­te apre­ci­e­ri­le sunt fai­ne. De la un sim­plu SMS până la un e-mail sau un re­vi­ew pe pa­gi­na de fa­ce­book, toa­te sunt ex­traor­di­na­re și mă împing mai de­par­te. Însă cea mai de­o­se­bi­tă apre­ci­e­re pri­mi­tă de la cei ca­re au cum­pă­rat a fost o scri­soa­re de mu­lțu­mi­re scri­să cu sti­lo­ul pe hârtie și tri­mi­să cu Poșta, pe ca­re am păs­trat-o cu drag și la ca­re mă uit de eca­re da­tă când am îndoi­e­li.

Ai o bi­ju­te­rie de su­flet? Ca­re e po­ves­tea ei?

Da. Am par­ti­ci­pat la un curs de bi­ju­te­rie și mi-am fă­cut un pan­dan­tiv din ar­gint in­spi­rat... din­tr-un joc vi­deo. Are și nu­me:

e Ta­lis­man of the Ba­lan­ce.

E mai mult bu­si­ness sau mai mul­tă pa­si­u­ne? În ce mă­su­ră?

La înce­put a fost doar pa­si­u­ne, dar, pe mă­su­ră ce tim­pul a tre­cut, s-a tran­sfor­mat tot mai mult în bu­si­ness, în sen­sul că, în loc să cre­ez ce mă taie pe mi­ne ca­pul, mă ori­en­tez spre a fa­ce ce­ea ce se ce­re. Cu tre­ce­rea tim­pu­lui, am des­co­pe­rit și că par­tea de cre­ație, pa­si­u­nea și joa­ca ocu­pă din ce în ce mai puțin timp com­pa­ra­tiv cu ac­ti­vi­tăți­le ad­mi­nis­tra­ti­ve și or­ga­ni­za­to­ri­ce de tot fe­lul. Pen­tru mi­ne a de­venit clar că tre­bu­ie să exis­te echi­li­bru între ce­le do­uă; deși nu e ușor, alt­fel nu se poa­te.

Cum ți-ai ca­rac­te­ri­za pro­pri­i­le bi­ju­te­rii? Ce le de­o­se­bește de ce­le ale altor de­sig­neri?

Deși cu­ren­tul ste­am­punk a cres­cut și am tot vă­zut apă­rând pe piață pro­du­se ce ur­me­a­ză ace­e­ași idee și ace­le­ași teh­nici, con­si­der că nu exis­tă ase­mă­na­re între noi. Am sti­lul meu, pun foar­te ma­re preț pe așe­za­rea pi­e­se­lor și pe fe­lul în ca­re ele um­plu spați­ul și da­to­ri­tă aces­tui lu­cru exis­tă di­fe­re­nțe pe ca­re cli­e­nții le ob­ser­vă din ce în ce mai des.

Ce pre­su­pu­ne de­sig­nul bi­ju­te­ri­i­lor, ca­re sunt pașii pe ca­re îi ur­me­zi în cre­a­rea lor?

Fi­e­ca­re bi­ju­te­rie es­te uni­că, pen­tru că lu­crez în ma­re par­te cu ma­te­ria­le re­ci­cla­te, iar pro­ba­bi­li­ta­tea să exis­te do­uă pro­du­se la fel es­te mi­că. Sin­gu­re­le pi­e­se pe ca­re mă stră­du­i­esc să le fac iden­ti­ce sunt ce­le ca­re vin câte do­uă, cum ar cer­ceii sau bu­to­nii. Inspi­rația vi­ne când nu te-aște­pți și tre­bu­ie pro tat de ea... Ma­te­ria­le­le vin de pes­te tot, de pe in­ter­net, din ma­ga­zi­ne­le de spe­cia­li­ta­te și nea­pă­rat de la târgu­ri­le de ve­chi­turi. Am re­ci­clat toa­te ce­a­su­ri­le ve­chi ale cu­noști­nțe­lor, dar am cum­pă­rat și de la ce­a­sor­ni­cari. Pe mă­su­ră ce am gândit pro­du­se noi, am di­ver­si cat teh­ni­ci­le de lu­cru, iar ate­li­e­rul ara­tă ca un ma­ga­zin de bri­co­laj în ul­ti­ma vre­me. Lu­crez cu răși­nă, lemn, me­tal, plas­tic, ori­ce. Prac­tic, ori­ce îmi ajun­ge pe mână poa­te de­ve­ni ce­va de pur­tat. Nu sunt teh­nici de­o­se­bit de com­pli­ca­te, însă toa­te cer timp, răb­da­re, mul­tă mi­ga­lă și ate­nție la de­ta­lii.

Cum ara­tă pur­tă­toa­rea ide­a­lă a bi­ju­te­ri­i­lor pe ca­re le cre­e­zi?

Pur­tă­toa­rea ide­a­lă es­te încre­ză­toa­re și fe­mi­ni­nă... in­di­fe­rent de vârstă. Ea știe să poar­te bi­ju­te­ria și să o pu­nă în va­loa­re. O par­te din cre­ați­i­le me­le sunt po­tri­vi­te pen­tru ca­do­uri cor­po­ra­te ori pen­tru eveni­men­te de tot fe­lul.

Nu mu­lți au au­zit de me­tal clay. Es­te un lut ca­re con­stă din par­ti­cu­le de me­tal, un liant și apă. Lu­tul se mo­de­le­a­ză, se usu­că și se ar­de. În tim­pul ar­de­rii, lian­tul dis­pa­re și ră­mâne me­ta­lul pur. Es­te o teh­ni­că no­uă în Ro­mânia, prin ca­re Cris­ti­na Stoi­ca nu doar re­a­li­ze­a­ză bi­ju­te­rii ulu­i­toa­re, ci pe ca­re o și pre­dă ce­lor in­te­re­sați. De cu­rând ea a ales să de­di­ce mai mult timp și ate­nție pa­si­u­nii sa­le, Cris Briz.

Cum ați des­co­pe­rit pa­si­u­nea pen­tru bi­ju­te­rii?

Mi-am pe­tre­cut co­pi­lă­ria la Vi­e­na și obișnu­iam să mă plimb cu ma­ma pe Kärntner Stras­se ad­mi­rând su­per­be­le vi­tri­ne cu bi­ju­te­rii. Mă atră­ge­au ca un mag­net! Cred că atunci s-a năs­cut pa­si­u­nea mea pen­tru bi­ju­te­rii.

Din ce cre­ați bi­ju­te­ri­i­le?

Eu lu­crez cu un ma­te­rial spe­cial, me­tal clay, nu­mit în ro­mână ar­gi­lă de me­tal. A fost in­ven­tat în 1990, în Ja­po­nia. Es­te un lut ase­mă­nă­tor plas­ti­li­nei, dar mai moa­le, în ca­re sunt înglo­ba­te par­ti­cu­le de me­tal (ar­gint, aur, cu­pru sau bronz). Lu­tul mai co­nți­ne un liant și apă. Acest ma­te­rial se poa­te pre­lu­cra prin di­fe­ri­te teh­nici de mo­de­la­re. Du­pă ce s-a us­cat, se ar­de cu aju­to­rul lăm­pii de li­pit sau într-un cup­tor spe­cial. În tim­pul ar­de­rii, lian­tul dis­pa­re și ră­mâne me­ta­lul pur.

Ca­re sunt ce­le mai mari sa­tis­fa­cții pe ca­re vi le-a ofe­rit cre­a­rea bi­ju­te­ri­i­lor?

Plă­ce­rea și mândria că am re­a­li­zat ce­va cu mâi­ni­le me­le, ce­va ima­gi­nat de mi­ne și re­a­li­zat du­pă do­ri­nța mea, ce­va ce stârnește ad­mi­rație și ui­mi­re. Con­si­der că ori­ce hai­nă, e ea cât de sim­plă, poa­te înno­bi­la­tă de o bi­ju­te­rie. Pen­tru mi­ne, bi­ju­te­ri­i­le sunt mult mai im­por­tan­te de­cât hai­ne­le. Întot­de­au­na mi-am do­rit să fac bi­ju­te­rii și sunt fe­ri­ci­tă că mi-am re­a­li­zat acest vis.

Aveți o bi­ju­te­rie de su­flet? Ca­re es­te po­ves­tea ei?

Bi­ju­te­ria mea de su et es­te un pan­dan­tiv din ar­gint pur și fu­zi­u­ne de sti­clă, re­a­li­zat la un wor­kshop cu Co­ri­na Ghe­or­ghe, sin­gu­rul se­ni­or in­struc­tor de me­tal clay din Ro­mânia. Co­ri­nei îi da­to­rez tot ce am învățat în ma­te­rie de bi­ju­te­rii. L-am bo­te­zat „Klimt“in­dcă l-am re­a­li­zat în stil Art No­u­ve­au, un stil foar­te drag mie. Klimt es­te de alt­fel pic­to­rul meu pre­fe­rat. La acel work-

Cris­ti­na Stoi­ca: Stre­cor o no­tă lu­di­că în cre­ați­i­le me­le Nu eu caut sur­se­le de in­spi­rație, ci ele vin spre mi­ne.

shop am învățat cum să re­a­li­zez fu­zi­u­nea din sti­clă de Mu­ra­no și sti­clă di­croi­că și cum să fo­lo­sesc se­rin­ga de ar­gint.

E mai mult bu­si­ness sau mai mul­tă pa­si­u­ne? În ce mă­su­ră?

La înce­put a fost doar pa­si­u­ne, dar cu tim­pul s-a tran­sfor­mat și în bu­si­ness. De cu­rând, am ab­sol­vit și cur­sul de cer­ti ca­re ce îmi per­mi­te să pre­dau teh­nici de re­a­li­za­re a bi­ju­te­ri­i­lor din me­tal clay și mă bu­cur că pot fa­ce cu­nos­cu­tă ace­as­tă ar­tă în Ro­mânia. Mă con­si­der no­ro­coa­să că am reușit să-mi tran­sform pa­si­u­nea pen­tru bi­ju­te­rii în bu­si­ness și nu aș pu­tea să mă ocup de un bu­si­ness fă­ră să pun pa­si­u­ne în el.

Ați avut mo­men­te gre­le în viața de cre­a­tor de bi­ju­te­rii? Ca­re au fost și cum le-ați de­pășit?

Mo­men­te gre­le au fost și vor mai . Când lu­cre­zi cu o teh­ni­că nou învăța­tă, nu es­te sim­plu, tre­bu­ie să ai mul­tă răb­da­re și per­se­ve­re­nță. Dar nu m-am lă­sat des­cu­ra­ja­tă ni­ci­o­da­tă.

Cum v-ați ca­rac­te­ri­za pro­pri­i­le bi­ju­te­rii și ce cre­deți că le de­o­se­bește de ce­le ale altor de­sig­neri?

Argi­la de me­tal es­te un ma­te­rial ver­sa­til, ca­re îmi per­mi­te să cre­ez bi­ju­te­rii or­ga­ni­ce. Îmi pla­ce să cap­tez for­me din na­tu­ră cu aju­to­rul mu­la­je­lor sau să re­a­li­zez o re­pli­că de­lă a unei frun­ze, de exem­plu, cu aju­to­rul pas­tei de ar­gint apli­ca­te pe ea. De ase­me­nea, îmi pla­ce să stre­cor o no­tă lu­di­că în cre­ați­i­le me­le.

Ce înse­am­nă să fii unic?

Să ex­pri­mi ce­ea ce vi­ne din in­te­ri­o­rul tău, să ai toți re­cep­to­rii des­chiși pen­tru sti­mu­lii din ju­rul tău și, nu în ul­ti­mul rând, să cre­zi în ti­ne și în ce­ea ce faci.

Ca­re sunt sur­se­le de in­spi­rație?

Na­tu­ra, ar­ta și ori­ce ce îmi tre­zește o emoție. Am mul­tă ima­gi­nație, sin­gu­rul lu­cru de ca­re duc lip­să es­te tim­pul ca­re să-mi per­mi­tă să re­a­li­zez toa­te idei­le ca­re mi-au tre­cut prin cap. Prac­tic, nu eu caut sur­se­le de in­spi­rație, ci ele vin spre mi­ne.

Ce pre­su­pu­ne de­sig­nul bi­ju­te­ri­i­lor? Ca­re sunt pașii pe ca­re îi ur­mați în cre­a­rea lor?

Mai întâi, îmi ima­gi­nez o pi­e­să, apoi o schițez pe hârtie, sta­bi­lind toa­te de­ta­li­i­le: for­ma, com­po­nen­te­le, ma­te­ria­le­le uti­li­za­te și teh­ni­ci­le. Apoi pre­gă­tesc argi­la de me­tal, o mo­de­lez și o pun la us­cat. Da­că e ca­zul, mon­tez pi­e­tre. Ur­me­a­ză o eta­pă de pre ni­sa­re. Du­pă ace­ea, coc pi­e­sa în cup­tor. Ul­ti­ma eta­pă es­te ni­sa­rea ei: pe­ri­e­re, an­ti­chi­za­re, lus­tru­i­re etc.

Cum ara­tă pur­tă­toa­rea ide­a­lă a bi­ju­te­ri­i­lor dvs.?

Pur­tă­to­rul (am re­a­li­zat și bu­toni, și ine­le pen­tru băr­bați) sau pur­tă­toa­rea ide­al/-ă es­te o per­soa­nă ca­re nu es­te in­te­re­sa­tă nea­pă­rat de ce es­te la modă, ci își cul­ti­vă pro­pri­ul stil. Es­te o per­soa­nă in­te­li­gen­tă, des­chi­să, si­gu­ră pe si­ne și cu mult umor.

Ca­re a fost cea mai sur­prin­ză­toa­re bi­ju­te­rie pe ca­re ați cre­at-o pen­tru o co­man­dă spe­cia­lă?

Cea mai sur­prin­ză­toa­re bi­ju­te­rie es­te pan­dan­ti­vul „Pânză de păian­jen cu ro­uă pe o frun­ză“. Sur­sa de in­spi­rație a fost o ima­gi­ne din na­tu­ră pe ca­re am încer­cat s-o cap­tez. Frun­za am re­a­li­zat-o din cu­pru, in­dcă am sur­prins ima­gi­nea toam­na. Pla­sa de păia­jen am re­a­li­zat-o cu aju­to­rul se­rin­gii de ar­gint și am mon­tat pi­e­tre cu­bic zir­co­nia ca­re sim­bo­li­ze­a­ză ro­ua. Păian­je­nul es­te re­a­li­zat din sârmă de ar­gint și măr­ge­le ne­gre. El se ur­că pe un lă­nțișor de ar­gint că­tre pla­sa lui.

Bi­ju­te­rii fă­cu­te din pi­e­se re­cu­pe­ra­te de la ce­a­suri

Ori­ce ma­te­rial re­ci­cla­bil es­te uti­li­zat pen­tru bi­ju­te­rii

Cris­ti­na Stoi­ca, pro­mo­toa­rea unei teh­nici noi de cre­a­re de bi­ju­te­rii, „me­tal clay“

Klimt Pan­dan­tiv din ar­gint pur cu fu­zi­u­ne de sti­clă

Pan­dan­tiv Pânză de păian­jen cu ro­uă pe o frun­ză

Bi­ju­te­rii ar­ti­za­na­le mar­ca Cris Briz

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.