Explorator

Salut. Ce faci? Cum ești? Sunt primele întrebări pe care ni le rostim când ne întâlnim. Uneori răspundem la ele într-o doară, alteori din poziția de erou ori de victimă. Depinde de cine conduce în dansul cu provocările.

„Aș vrea să fac x lucru, dar…“, „Nu-mi place aici, însă…“și alte asemenea construcții care spun despre noi (pentru că fiecare a trecut prin așa ceva) că atât putem în momentul respectiv. Până când? Până când ne dăm seama că, de fapt, se poate mai mult, că suntem în stare de ceva mai bine sau că nu merită să stăm într-un loc unde munca noastră nu este apreciată ori într-un oraș prea îngust pentru visurile noastre sau însoțiți de oameni care numai prieteni nu ne mai sunt etc. Atunci intervine saltul. Atunci respiri. Faza de platou s-a sfârșit, iar ecosistemul personal este resetat.

Limitele tale sunt unde TU hotărăști să fie. De acest adevăr am fost conștientă în timp ce mă plimbam pe sub magnoliile înflorite pentru a doua oară în acest an... atât de clar a strălucit totul în mintea mea... Mi-am amintit când mi-am pus o graniță și când am reușit să o mut. Am realizat cum, de exemplu, cu câțiva ani în urmă, când veneam de la Sibiu, mi-am spus: ce-aș vrea să știu cum să lucrez într-un program de editare poze și imagini, dar pare atât de greu! Destructurat, zăream întregul film în fața ochilor mei. Știu exact momentul și exact cum arăta drumul unde mi-am pus această graniță și îmi amintesc cum mi-au trebuit ceva ani și conștientizări să aflu că, de fapt, era mult mai ușor. Apoi, am visat să fiu speaker, dar îmi era teamă de momentul spargerii gheții, momentul de interacțiune dintre mine și sală. Până când, iarăși, a crescut în mine ideea (și oportunitatea venise, ce-i drept) că pot transforma totul într-un moment creativ și autentic, ceea ce va fi mai valoros decât un moment perfect și rece. Aceeași poveste s-a repetat și cu site-ul. Și cu rubricile de la radio... și câte și mai câte...

Ce știi sigur despre tine este adevărul pe care îl porți cu tine. Cel care te ajută mereu când ți-e greu. Răspunsul pe care îl dai și la două noaptea dacă ai fi trezită din somn și cineva te-ar întreba: cine ești? Exact aceleași răspunsuri îți sunt armură în caz de vremuri grele. Eu știu despre mine: sunt creativă, sunt mamă, sunt soție, am ritualurile mele de fericire și imaginație, îmi construiesc zilele cât pot de frumos, știu să marchez momentele celebrându-le, am capacitatea de a-mi activa forța când este greu, că pot face din nimic spectacol și că mă pricep de minune să conectez oamenii între ei, valorificându-i în parte.

Singurul obstacol în calea ta ești TU − sunt vorbe înțelepte pe care le-am primit cândva, undeva.

Îți sufleci mânecile și te apuci de treabă.

Să trecem dincolo de metafore, expresii motivaționale ori încurajări. Întreabă-te ce dorești să faci și ce te oprește. Sau în ce situație ești pus și trebuie să îi faci față. Când am rămas singură cu gemenii mai multe zile la rând, mi-am spus: da, asta este o provocare și am reușit să trec cu bine peste ea. Când a trebuit să învăț pentru examene într-un timp record, mi-am mai doborât o limită, când mai multe proiecte s-au îngrămădit în același timp, dar ziua rămânea tot de 24 de ore, am găsit soluții.

Pentru că, altfel, ce poți să faci? Nu ai telecomandă să pui pauză timpului, nici nu poți să refuzi tot ceea ce vine către tine, nici să te ascunzi până trece valul. Te înarmezi cu ce ai mai bun în tine, accelerezi pe încrederea proprie și te arunci. „Merge și așa“… nu mai merge!