Pă­re­rea mea

Femeia - - SUMAR - Dia­na-Flo­ri­na Cos­min, jur­na­list de li­fes­ty­le cu ex­pe­ri­e­nță de 20 de ani în pre­să, a fost opt ani re­dac­tor-șef al re­vis­tei lu­na­re „For­be­sLi­fe“și al re­vis­tei tri­mes­tria­le „Up by For­bes“. Au­tor al că­rții „Po­vești­le unei ini­mi“. Acum, scrie la www.fi­ne­so­ci­e­ty

Mu­lți ani, eu am trăit în alb-ne­gru. Vi­sam co­lor, vor­ba unei me­lo­dii, dar trăiam mo­no­crom. Pro­ble­ma cu trăi­tul mo­no es­te că la un mo­ment dat te obișnu­i­ești atât de ta­re cu va­riați­u­ni­le de alb și ne­gru, încât nici nu-ți mai poți ima­gi­na că ar exis­ta pe lu­me cu­lori, ma­gie, to­nuri în ca­re se scal­dă lu­mi­na. Așa cum dal­to­niștii nu cu­nosc altă lu­me de­cât cea pe ca­re o per­ce­pe re­ti­na lor, oa­me­nii ca­re trăi­esc în alb-ne­gru ajung, în timp, să nu mai înțe­le­a­gă lu­mi­na și cu­loa­rea. Și, da­că tre­ce su­fi­ci­ent de mult timp, să ca­pe­te o ade­vă­ra­tă aver­si­u­ne față de ele.

Acest ar­ti­col nu es­te o me­ta­fo­ră. Vor­besc de al­bne­gru ca să nu încep din start cu lu­cruri gre­le, pre­cum ne­fe­ri­ci­re, du­re­re, frus­tra­re, tris­tețe, dez­nă­dej­de. Lu­cruri cu ca­re ne-am con­frun­tat cu toții mă­car o da­tă în viață, dar pe ca­re foar­te puțini le re­cu­nosc des­chis. În po­ze­le noas­tre fru­moa­se de pe Fa­ce­book, to­tul e lu­mi­nos, per­fect, se­nin.

Ne do­rim li­ke-uri ca să ne con­vin­gem noi pe noi că sun­tem de fapt fe­ri­ciți. Ne do­rim lu­cruri ma­te­ria­le ca să si­mțim că nu ne-am tran­sfor­mat de­ge­a­ba în niște wor­ka­ho­lici, că mă­car acu­mu­lăm ce­va în schim­bul ani­lor mun­ciți. De fapt, sub toa­te lu­cru­ri­le pe ca­re avem im­pre­sia că le do­rim exis­tă alte­le pe ca­re ni le do­rim cu ade­vă­rat, dar pe ca­re nu avem cu­ra­jul să le ros­tim, de te­a­mă că, oda­tă enu­nța­te, n-am pu­tea să ne mai luăm îna­poi gândul. Și nici co­nști­i­nța pro­pri­ei (ne)fe­ri­ciri.

Acum doi ani, la o con­fe­ri­nță a lui Ro­bin Shar­ma, un per­so­naj pen­tru ca­re nu nu­tre­am vreo afe­cți­u­ne spe­cia­lă, am au­zit o fra­ză ca­re m-a ur­mă­rit până acum și abia va­ra asta și-a gă­sit fi­na­li­ta­tea în mi­ne. „Nu vei fi ni­ci­o­da­tă fe­ri­cit atunci când exis­tă un hău între viața pe ca­re o trăi­ești și viața ta ne­trăi­tă“.

Am ple­cat aca­să cu aces­te cu­vin­te ră­su­nându-mi în cap, am fu­git de ele o vre­me, le-am evi­tat, am oco­lit pa­gi­ni­le de cai­et pe ca­re le așter­nu­sem, m-am as­cuns, m-am îngro­pat în mun­că, în proi­ec­te, în lu­cruri ca­re ame­ni­nțau să mă fa­că ori­cum, nu­mai fe­ri­ci­tă nu.

Oa­me­nii ca­re îmi dă­de­au li­ke și ini­mi­oa­ră pe Fa­ce­book nu ve­de­au de­cât po­ze­le fru­moa­se, nu și fap­tul că de ce­le mai mul­te ori, când ieșe­am din ca­dru, si­mțe­am că alu­nec într-o fântână fă­ră fund și ni­meni nu mă tra­ge îna­poi. Astea sunt lu­cruri ne­vor­bi­te și nea­du­că­toa­re de li­ke-uri. Trăim în alb-ne­gru, dar ne po­zăm în cu­lori ca să dăm bine în fața lu­mii.

Acum și aici, ca un om ca­re a ales în sfârșit să dea viața pe ca­re o trăia pen­tru viața ne­trăi­tă din ca­pul lui, îmi per­mit să fac ce­ea ce am zis că n-o să mai fac ni­ci­o­da­tă. Să dau sfa­turi, pe ca­re tu, cea ca­re ci­tești, poți ale­ge să le ig­nori sau să le uiți în mo­men­tul în ca­re treci pes­te ace­as­tă pa­gi­nă. Sau ca­re ar pu­tea tre­zi ce­va în min­tea ta, la fel cum o fra­ză a unui spe­a­ker a tre­zit ce­va în mi­ne atunci când ave­am ne­voie, dar nu eram încă pre­gă­ti­tă.

Da­că si­mți că un­de­va în su­fle­tul tău exis­tă un uni­vers ne­car­to­gra­fiat și ne­ex­plo­rat, ca­re va muri când­va împreu­nă cu ti­ne fă­ră să fi apu­cat să-l trăi­ești, gândește-te de do­uă ori ce me­ri­tă de fapt. Viața ta de acum, lu­mea ca­re te încon­joa­ră, toa­te lu­cru­ri­le în ca­re con­si­deri că te-ai in­ves­tit și te-ai iro­sit, me­ri­tă ele să le mai dai o zi, un an sau mai mu­lți din viață? Sau me­riți mai de­gra­bă o șan­să de a trăi ce n-ai trăit ni­ci­o­da­tă?

Da­că la un mo­ment dat ai avea de ales între al­bne­gru și un ca­lei­dos­cop de cu­lori, ce ai ale­ge? Pro­ba­bil că răs­pun­sul e su­bînțe­les, ai ale­ge cu­loa­rea. Doar că exis­tă și o no­tă de sub­sol, pe ca­re o co­nști­en­ti­zăm prea puțin și une­ori când e mult prea târziu: întot­de­au­na ai de ales între ce­le do­uă. De­pin­de doar de ti­ne să ai cu­ra­jul să ale­gi cu­loa­rea.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.