Ir is CON­STAN­TIN

ex­pert Es­te la CO­MI­SIA NAȚI­O­NA­LĂ A RO­MÂNI­EI pen­tru UNESCO. Îi plac pro­vo­că­ri­le și nu îi es­te te­a­mă să ia­să din pro­pria ei zo­nă de CON­FORT. Iris îți spu­ne ce înse­am­nă jo­bul ei și ce o mo­ti­ve­a­ză să me­ar­gă MAI DE­PAR­TE

Marie Claire (Romania) - - @Work -

CA­RE A FOST PAR­CUR­SUL TĂU PROFESIONAL?

Din 2008, de la ter­mi­na­rea pri­mei fa­cul­tăți, și până în 2015, am lu­crat în do­me­ni­ul co­mu­ni­că­rii po­li­ti­ce, un do­me­niu cap­ti­vant, în ca­re poți crește fru­mos da­că in­ves­tești pa­si­u­ne și te­na­ci­ta­te. E fundamental să ai pro­fe­sori buni ca­re să te for­me­ze, într-un me­diu în ca­re co­mu­ni­ca­rea poa­te de­ve­ni un ve­hi­cul lip­sit de co­nți­nut de ca­li­ta­te. Și eu am avut. Oa­meni ca­re m-au in­spi­rat, ca­re mi-au ară­tat fe­lu­ri­te­le va­le­nțe ale me­se­ri­ei, ca­re m-au fă­cut să înțe­leg di­fe­re­nța din­tre a vor­bi și a spu­ne, cum să nu te pi­er­zi prin­tre for­me și ese­nțe. În 2015, însă, am si­mțit ne­voia unui re­vi­ri­ment profesional. O ca­le ne­ex­plo­ra­tă, ale­a­să la mo­men­tul opor­tun, îți ofe­ră o vi­goa­re pro­duc­ti­vă și re­con­for­tan­tă.

CUM ȘI DE CE AI ALES SĂ LU­CRE­ZI LA UNESCO ȘI NU ÎNTR- O MUL­TI­NAȚI­O­NA­LĂ, CUM ÎȘI DO­RESC MA­JO­RI­TA­TEA TI­NE­RI­LOR?

Opor­tu­ni­ta­tea UNESCO a so­sit neaștep­tat. Am gă­sit jo­bul on­li­ne și m-am de­cis să aplic. Nu știam prea mul­te des­pre or­ga­ni­zație la acel mo­ment, însă per­spec­ti­ve­le pă­re­au pro­miță­toa­re. M-au atras atât fișa pos­tu­lui, cât și di­ver­si­ta­tea do­me­ni­i­lor în ca­re pu­te­am lu­cra și că­pă­ta ex­pe­ri­e­nță. Mi­siu- nea UNESCO es­te de a con­tri­bui la con­stru­i­rea pă­cii, era­di­ca­rea să­ră­ci­ei, dez­vol­ta­rea du­ra­bi­lă și dia­lo­gul in­ter­cul­tu­ral prin edu­cație, ști­i­nță, cul­tu­ră, co­mu­ni­ca­re și in­for­ma­re. Es­te sin­gu­ra age­nție ONU ca­re are o rețea glo­ba­lă de or­ga­nis­me nați­o­na­le de coo­pe­ra­re, res­pec­tiv Co­mi­si­i­le Nați­o­na­le pen­tru UNESCO, și sunt 199 de Co­mi­sii în între­a­ga lu­me. Co­mi­sia Nați­o­na­lă a Ro­mâni­ei se află de­ja în al 62-lea an de exis­te­nță, iar noi sta­bi­lim și me­nți­nem o pun­te de le­gă­tu­ră între se­di­ul cen­tral al UNESCO de la Pa­ris și en­ti­tăți din Ro­mânia, pre­cum și să coor­do­năm și pro­mo­văm obi­ec­ti­ve­le și pro­gra­me­le UNESCO în Ro­mânia. Ce­ea ce con­te­a­ză es­te să încerci să nu te ex­tra­gi din pro­pria vo­cație, să te pla­se­zi într-un loc cât mai apro­piat de va­lo­ri­le și as­pi­rați­i­le asu­ma­te, fie că e vor­ba de o or­ga­ni­zație in­ter­nați­o­na­lă, o in­sti­tuție pu­bli­că, o mul­ti­nați­o­na­lă și așa mai de­par­te.

CA­RE ES­TE PAR­TEA CEA MAI FRU­MOA­SĂ A JOBULUI TĂU? DAR CEA MAI PUȚIN PLĂ­CU­TĂ?

Cea mai fru­moa­să par­te... oa­me­nii pe ca­re îi întâlnesc prin mun­ca mea. Co­nați­o­na­li, străini, din me­dii va­ria­te. O par­te mi-au de­venit co­la­bo­ra­tori apro­piați, unii chiar pri­e­teni. Am

șan­sa de a in­te­ra­cți­o­na cu per­soa­ne de di­ver­se nați­o­na­li­tăți și cul­turi, de a mă îmbo­găți din ex­per­ti­za lor și de a-mi lăr­gi ori­zon­tu­ri­le. La Con­fe­ri­nța Ge­ne­ra­lă UNESCO am fost reu­niți în ace­e­ași încă­pe­re re­pre­zen­ta­nți din pes­te 190 de sta­te mem­bre. Es­te o sen­zație spe­cia­lă să cu­prin­zi vas­ti­ta­tea lu­mii într-un spațiu com­pact, să poți dis­cu­ta în pau­ze cu co­le­gi de pe alte con­ti­nen­te, să poți „că­lă­tori” din Bra­zi­lia în Mon­go­lia în de­curs de 10 mi­nu­te, să au­zi atât de mul­te lim­bi la un loc, să îți re­pre­zi­nți ța­ra într-un con­text atât de com­plex, toa­te aces­tea te res­pon­sa­bi­li­ze­a­ză atât ca in­di­vid, cât și ca pro­fe­si­o­nist. Mai puțin plă­cu­tă es­te li­mi­ta­rea la ca­re ne su­pu­nem din mo­ti­ve in­sti­tuți­o­na­le. Lip­sa re­sur­se­lor ne in­hi­bă într-o anu­mi­tă mă­su­ră cre­a­ti­vi­ta­tea și pu­te­rea de mun­că.

CA­RE E PROI­EC­TUL LA CA­RE AI LU­CRAT ȘI DE CA­RE EȘTI MÂNDRĂ?

Sunt mul­te, însă din­tre ele se dis­tin­ge proi­ec­tul pe ca­re l-am coor­do­nat în de­cem­brie anul tre­cut, „Ro­lul mass-me­dia în tra­ta­rea te­mei re­fu­giați­lor și mi­gra­nți­lor”, înca­drat în răs­pun­sul UNESCO la si­tuați­i­le de cri­ză. A fost un proi­ect inter­nați­o­nal, ca­re a reu­nit la Bu­cu­rești re­pre­zen­ta­nți me­dia din 16 țări în ca­drul unui pro­gram de trai­nin­guri și pre­zen­tări su­sți­nu­te de ex­pe­rți ro­mâni și străini pe te­me le­ga­te de una din­tre ce­le mai sen­si­bi­le și mai pre­san­te pro­ble­me din re­gi­u­ne în ul­ti­mii ani, res­pec­tiv găz­du­i­rea re­fu­giați­lor și mi­gra­nți­lor pro­veniți din zo­ne­le de­fa­vo­ri­za­te ale Ori­en­tu­lui Mij­lo­ciu și Afri­cii. A fost o pe­ri­oa­dă foar­te in­ten­să, ca­re mi-a ex­ploa­tat la ma­xim re­sur­se­le, nu re­gret însă ni­mic și sunt re­cu­nos­că­toa­re că mi-am fo­rțat și chiar de­pășit anu­mi­te li­mi­te. E atât de im­por­tant să îți stârnești vir­tuți­le, să ieși câte­o­da­tă din pro­pria zo­nă de con­fort, iar acest proi­ect a re­pre­zen­tat toc­mai ace­as­ta pen­tru mi­ne, o au­to­de­păși­re și au­to­cu­noaște­re.

CUM ARA­TĂ O ZI OBIȘNU­I­TĂ LA JOB?

Ală­turi de ne­lip­si­ta ca­nă de ca­fea, mai nou de­co­fei­ni­za­tă, im­pe­ra­ti­vul co­ti­dian de­ma­re­a­ză cu re­vis­ta pre­sei in­ter­ne și in­ter­nați­o­na­le, mă in­te­re­se­a­ză în spe­cial su­bi­ec­te­le din sfe­ra de ac­ti­vi­ta­te UNESCO. Apoi scriu mai­luri, scri­sori, ar­ti­co­le, dau te­le­foa­ne, am întâlniri. Și ci­tesc, mă in­for­mez, mă păs­trez la cu­rent cu no­u­tăți­le din rețea. Do­me­ni­i­le edu­cați­ei, ști­i­nței, cul­tu- rii, co­mu­ni­că­rii și in­for­mă­rii sunt atât de cu­prin­ză­toa­re, încât întot­de­au­na apar acți­uni noi, do­cu­men­te, luări de po­ziție etc.

CE ÎNSE­AM­NĂ SUC­CE­SUL PEN­TRU TI­NE?

Sa­tis­fa­cția pe ca­re o simt atunci când ce­va re­a­li­zat de mi­ne are un re­zul­tat fa­vo­ra­bil. Și cred că poți avea suc­ces prin mun­că, dar și prin no­roc, când cir­cum­sta­nțe­le se ali­nia­ză de așa na­tu­ră încât to­tul îți es­te mai ușor. Însă suc­ce­sul nu mă de­fi­nește, suc­ce­sul e doar ca­pă­tul unei că­lă­to­rii. Ce­ea ce con­te­a­ză mai mult pen­tru mi­ne es­te tra­seul că­tre un po­te­nțial suc­ces. Iar da­că suc­ce­sul nu apa­re, alter­na­ti­va nu e altce­va de­cât o le­cție.

AI AVUT VRE­O­DA­TĂ SEN­ZAȚIA CĂ NU MAI POȚI, CĂ SUNT PREA MUL­TE PE TO DO LIST? CE AI FĂ­CUT ATUNCI?

Da, am avut. Însă nu am luat-o ca pe o po­va­ră, ci ca pe o pro­vo­ca­re. Ce s-ar ale­ge de noi da­că uni­ver­sul ne-ar fi li­vrat de-a ga­ta? Am pri­o­ri­ti­zat lu­cru­ri­le așa cum am con­si­de­rat că es­te mai bi­ne și m-am ocu­pat de fi­e­ca­re în par­te. Rar aplic mul­ti­tas­kin­gul, sunt mai efi­ci­en­tă atunci când tra­tez lu­cru­ri­le in­di­vi­dual. De ace­ea e im­por­tant să îți pla­că ce­ea ce faci, să si­mți că te afli în me­di­ul po­tri­vit și să ai încre­de­re în prin­ci­pi­i­le ta­le tu­te­la­re, pen­tru ca atunci când se aglo­me­re­a­ză să îți fie mai ușor să te des­curci cu toa­te. În anu­mi­te si­tuații, es­te de preț și su­sți­ne­rea ce­lor din jur, a co­le­gi­lor, a fa­mi­li­ei, a pri­e­te­ni­lor. Atunci când sun­tem co­pleșiți de mul­ti­ple­le și di­ver­se­le lu­cruri ca­re se întâmplă în viața noas­tră, pe ori­ce plan, e bi­ne să iden­ti­fi­căm și opor­tu­ni­ta­tea ca­re re­zi­dă în aces­te cri­ze. De­se­ori, mo­men­te­le cri­ti­ce efe­me­re se di­zol­vă într-un con­fort de du­ra­tă. Să nu ui­tăm că „tot la zi ajun­ge și cea mai lun­gă noap­te”.

CÂT TIMP ÎȚI RĂ­MÂNE PEN­TRU TI­NE?

În ge­ne­ral îmi ră­mâne exact cât îmi tre­bu­ie, sunt no­ro­coa­să din acest punct de ve­de­re. Mi-am cre­at un echi­li­bru între viața pri­va­tă și job, încerc să îmbin ipos­ta­ze­le într-un uni­vers cât mai or­do­nat. Fap­tul că am viață per­so­na­lă mă aju­tă să per­for­mez la lo­cul de mun­că, aco­lo îmi (re)gă­sesc re­sur­se și in­spi­rație. Cred că e im­por­tant să ne iden­ti­fi­căm un re­fu­giu (sau mai mul­te) ca­re să ne re­a­min­te­as­că de toa­te lu­cru­ri­le sem­ni­fi­ca­ti­ve din viață și să ne fie iz­vor de con­fort spi­ri­tual, să ne me­nți­nă acu­i­ta­tea in­te­lec­tu­lui și a si­mți­rii.

să am in­spi­rație, Îmi do­resc să nu mă pi­erd în proi­ec­te va­loa­re, și AC­TI­VI­TĂȚI IRELEVANTE, să fiu efi­ci­en­tă, să pot crea să in­te­ra­cți­o­nez cu oa­meni PLĂCUȚI

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.