În va­ca­nță cu fe­te­le

Marie Claire (Romania) - - Sumar - TEXT: ADRIANA MOSCU. FOTO: AR­HI­VA PER­SO­NA­LĂ

Oa­na Crețu, 26 ani, con­si­li­er ju­ri­dic În Lon­dra au vă­zut schim­ba­rea găr­zii la Pa­la­tul Buc­kin­gham, au fost la Mu­zeul Ma­da­me Tus­sauds și s-au plim­bat prin Hy­de Park Pre­am­bu­lul. „ În ex­cur­sia la Lon­dra m-au însoțit prietenele me­le Ire­na, Mag­da­le­na, Si­mo­na și Si­ro­na. Cu Si­ro­na sunt pri­e­te­nă de la 7 ani, iar cu ce­le­lal­te su­per­pri­e­te­ne de 10 ani. Ide­ea aces­tei că­lă­to­rii a venit din par­tea pri­e­te­nei noas­tre Si­mo­na (că­reia noi îi spu­nem Sa­mi). Ea lo­cu­i­ește pe o pe­ri­oa­dă de­ter­mi­na­tă în Lon­dra. Du­pă ce le-am mo­bi­li­zat pe fe­te, Si­ro­na s-a ocu­pat de înda­tă de cău­ta­rea bi­le­te­lor.”

Pre­gă­ti­ri­le. „Nu am avut timp să ne gândim prea mult la asta, în afa­ra dis­cuți­i­lor pe gru­pul de What­sapp, in­ti­tu­lat London <3. În zi­ua ple­că­rii, a fost agi­tație, fi­e­ca­re tre­bu­ia să ple­ce de la mun­că mai re­pe­de, Sa­mi ne tot dă­dea in­stru­cți­uni cum să pro­ce­dăm și cu ce să ajun­gem în Lon­dra de la ae­ro­port, în timp ce noi aler­gam un pic să prin­dem avi­o­nul, dar am ajuns la timp și chiar am reușit să fa­cem un sel­fie și un in­sta sto­ry.” (Râde.)

Obi­ec­ti­ve­le stra­te­gi­ce. „ Am vă­zut schim­ba­rea găr­zi­lor la Pa­la­tul Buc­kin­gham. De­fi­la­rea co­man­da­men­tu­lui por­nește de la St. Ja­mes și fan­fa­ra acom­pa­nia­ză no­ua gar­dă ce vi­ne spre pa­lat, apoi se întoar­ce cu cea ve­che spre St. Ja­mes. Spec­ta­co­lul du­re­a­ză în jur de 45 de mi­nu­te. Am vi­zi­tat Ma­da­me Tus­sauds, un­de am admirat fa­mi­lia re­ga­lă, apoi pe Beyon­cé, Joh­nny Depp, Mor­gan Fre­e­man, Brit­ney Spe­ars, Shrek, Iron Man, cla­nul Kar­das­hian și – pre­fe­ra­tul nos­tru – Tom Har­dy. Ne-am plim­bat prin par­cul St. Ja­mes, nu am ra­tat nici Hy­de Park, cel mai ma­re parc din Lon­dra, cu o re­zer­vație na­tu­ra­lă, am tre­cut pe la Pa­la­tul Ken­sin­gton – ac­tua­la reșe­di­nță re­ga­lă a Du­ce­lui și a Du­ce­sei de Cam­brid­ge, cu gră­dini de po­ves­te, un lac cu le­be­de, un pei­saj su­perb, un­de oa­me­nii vin și stau înti­nși pe iar­bă, pen­tru a se re­la­xa. Am bi­fat o plim­ba­re pe Oxford Stre­et, de un­de ne-am cum­pă­rat su­veni­re, și

E ris­cant, E COMPLICAT, e plic­ti­si­tor? Ni­mic din toa­te aces­tea. Pa­tru fe­te vor­besc in­cre­di­bi­le des­pre VA­CA­NȚE­LE lor ală­turi de ce­le mai bu­ne PRI­E­TE­NE, fă­ră ni­ci­un par­ti­ci­pant de gen mas­cu­lin. spun va­ca­nțe­le fe­te Toa­te în cor că ca-ntre sunt ce­le mai dis­trac­ti­ve EX­PE­RI­E­NȚE la ca­re au luat par­te vre­o­da­tă. Și pe ca­re au de gând să le re­pe­te

am reușit să ve­dem și West­min­ster Abbey.”

Gas­tro­no­mia. „ Am mâncat ribs and swe­et po­ta­to fri­es ge­nia­le, la res­tau­ran­tul Chi­ca­go Rib Shack. Am sa­vu­rat cea mai bună frip­tu­ră din Lon­dra la Nan­do’s. Ne-am bu­cu­rat de ce­le mai bu­ne send­vișuri de la Sain­sbu­ry și de un cap­puc­ci­no de la Caf­fe Ne­ro, de lângă Big Ben (din pă­ca­te, aces­ta era în re­no­va­re, va tre­bui să re­venim pen­tru a-l ve­dea). Am luat un brun­ch pe Ca­na­ry Wharf, la Brow­ns West India Quay. Ca­na­ry Wharf es­te de pus pe lis­tă, întru­cât es­te unul din cen­tre­le fi­nan­cia­re im­por­tan­te, cu zgâri­e­nori, aflat pe o pe­nin­su­lă in­ti­tu­la­tă „ In­su­la Câi­ni­lor.”

Punc­tul cul­mi­nant. „ A fost când am des­co­pe­rit lângă To­wer Brid­ge, The Gol­den Ca­ro­u­sel-his­to­ry of the ca­ro­u­sel, de pe stra­da The Que­en’s Wal – un ca­ru­sel cu cai de lemn pen­tru ori­ce vârstă. Nu am re­zis­tat ten­tați­ei și ne-am amin­tit de co­pi­lă­rie, ală­turi de oa­meni de toa­te vârste­le. Sau când am mers în O’neill’s War­do­ur Stre­et, un pub cu mu­zi­că co­mer­cia­lă și atmos­fe­ră re­la­xan­tă, un­de lu­mea era îmbră­ca­tă des­tul de pes­triț și un­de ni­meni nu pu­nea ac­cent de­cât pe dis­tra­cție și voie bună.”

Ne­pre­vă­zu­tul. „ În du­ty free-ul din ae­ro­port am ui­tat de ce­as și ne-am dat se­a­ma des­tul de târziu că po­rți­le ur­mau să se închi­dă. Ast­fel că am avut un ma­ra­ton și în ae­ro­por­tul din Lon­dra, aler­gând cu ba­ga­je­le în brațe.”

Pri­e­te­nia. „Prietenele me­le au un pic din per­so­na­li­ta­tea mea fi­e­ca­re, iar eu am un pic din ale lor, însă sun­tem și foar­te di­fe­ri­te. Pot spu­ne că, du­pă atâția ani, ne știm plu­su­ri­le și mi­nu­su­ri­le și ne ac­cep­tăm așa cum sun­tem. Cred că vor fi aici și pes­te 80 de ani, iar re­lația din­tre noi va fi la fel. Am cres­cut împreu­nă, am evo­luat împreu­nă, toa­te ne do­rim să ne per­fe­cți­o­năm pe toa­te pla­nu­ri­le și toa­te avem as­pi­rații mari. Iar cel mai im­por­tant e că ne ac­cep­tăm așa cum sun­tem.” De ce o ex­cur­sie cu fe­te­le? „De ce nu? Ele îmi sunt ca o fa­mi­lie. Nu știu da­că e mai bună sau nu de­cât o ex­cur­sie și cu băi­eți, dar știu că a fost trăi­tă alt­fel, am pu­tut vor­bi des­chis des­pre ori­ce. Ave­am ne­voie de asta. Plus că nu și-a mai dat ni­meni ochii pes­te cap atunci când ne-am fă­cut 4 376 543 de po­ze în ace­lași loc, fi­e­ca­re, pe rând sau toa­te.”

Fla­via Par­pa­lă, 28 de ani, sti­list și con­tent ma­na­ger shop Andre­ea Rai­cu În Ma­roc au plă­tit 19 eu­ro pe un pa­har de vin și au vi­zi­tat Gră­di­ni­le Ma­jo­rel­le, oa­za lui Yves Saint Lua­rent din Mar­ra­ke­ch

Pre­am­bu­lul. „ A fost o va­ca­nță în trei. Am călătorit în Ma­roc împreu­nă cu prietenele me­le, Car­la și Da­lia­na. Car­la și cu mi­ne ne-am cu­nos­cut la gră­di­nță și am stu­diat împreu­nă de atunci până la ter­mi­na­rea fa­cul­tății. Pe Da­lia­na am cu­nos­cut-o amândo­uă în li­ceu, dar pri­e­te­nia noas­tră s-a le­gat în tim­pul fa­cul­tății, la Mi­la­no, un­de am stu­diat toa­te trei. Acum lo­cu­im în trei țări di­fe­ri­te, așa că e mai greu să ne sin­cro­ni­zăm că­lă­to­ri­i­le și să ale­gem des­ti­nați­i­le.”

Pre­gă­ti­ri­le. „ Ne do­re­am o des­ti­nație exo­ti­că, dar cât mai aproa­pe de Eu­ro­pa. To­tuși, cred că eu am fost cea ca­re a in­sis­tat cu Ma­ro­cul. Voiam să ajung de­mult în orașul ca­re l-a in­spi­rat pe Yves Saint Lau­rent. Am fost me­reu atra­să de Ori­en­tul Mij­lo­ciu. Anul aces­ta, am Li­ba­nul pe lis­tă, dar am­be­le des­ti­nații au ri­di­cat mul­te sprânce­ne. Pă­ri­nții noștri, mai ales ma­me­le, nu au fost de­loc încânta­te de idee. Au încer­cat să ne fa­că să ne răz­gândim până în ul­ti­mul mo­ment. Am luat bi­le­te­le încă din noi­em­brie, iar ex­cur­sia a avut loc în mar­tie 2017. Am avut des­tul timp să fa­cem pla­nuri. Am dis­cu­tat cu toți pri­e­te­nii noștri ca­re vi­zi­ta­se­ră de­ja zo­na, am fă­cut lis­te în ro­mână, en­gle­ză și ita­lia­nă cu lo­curi de vi­zi­tat, sfa­turi și idei. Ma­ro­cul es­te foar­te ofer­tant dar, având doar șap­te zi­le la dis­po­ziție, tre­bu­ia să ne li­mi­tăm. Ne-am reu­nit pe ae­ro­por­tul din Mi­la­no într- o sâmbă­tă, la prânz, și în câte­va ore de­ja ate­ri­zam pe unul din­tre ce­le mai fru­moa­se ae­ro­por­turi pe ca­re am fost: Mar­ra­ke­ch.” Obi­ec­ti­ve­le stra­te­gi­ce. „ Am de­cis că prin­ci­pa­la des­ti­nație tre­bu­ie să fie ca­pi­ta­la, Mar­ra­ke­ch, iar mai apoi am avut de ales între o ex­cur­sie în deșert, cu cor­tul, sau câte­va zi­le la ma­re, în Essao­u­i­ra, un oraș mic, bo­em, la Oce­a­nul Atlan­tic, cu iz eu­ro­pe­an, un­de toa­tă lu­mea fa­ce surf. De obi­cei, nu spu­nem nu unei aven­turi, dar re­cu­nosc că o noap­te cu cor­tul în mij­lo­cul deșer­tu­lui nu m-a fă­cut să mă simt prea con­for­ta­bil. Am ales câte­va zi­le de soa­re și ma­re, iar Da­lia­na a fost cea mai cu­ra­joa­să și s-a încu­me­tat la pri­me­le ore de surf. Car­la și cu mi­ne ne-am plim­bat cu că­mi­le­le, Ca­puc­ci­no și Cho­co­lat, pe pla­jă, și ne-am fă­cut niște po­ze tu­ris­ti­ce. Am fă­cut și o ex­cur­sie de o zi la cas­ca­de­le Ou­zo­ud, un­de am înghețat de frig pen­tru că noi ave­am doar hai­ne su­bțiri – nu cea mai bună idee în mar­tie.” Gas­tro­no­mia. „Ta­ji­ne și co­us co­us-ul sunt do­uă din­tre pre­pa­ra- te­le ti­pi­ce ale ma­gre­bi­e­ni­lor, fi­ind ex­trem de po­pu­la­re în zo­nă. Am încer­cat di­ver­se rețe­te de ta­ji­ne din pui, oaie sau vi­tă, co­us co­us ve­ge­ta­rian sau cu pui. Am mâncat doar în res­tau­ran­te cu mânca­re lo­ca­lă, au­ten­ti­că, ușor in­sa­lu­bre câte­o­da­tă. Toa­tă lu­mea ne aver­ti­za în le­gă­tu­ră cu ali­men­tația: să nu bem apă, să nu gus­tăm una sau alta. Noi nu am avut ni­cio pro­ble­mă și pot să spun că am și ris­cat. Cu toa­te astea, cred că mi­cul de­jun a fost ma­sa noas­tră pre­fe­ra­tă, era mai … con­ti­nen­tal.”

Ca­za­rea. „ Mar­ra­ke­chul es­te împă­rțit în orașul nou și orașul ve­chi. Cel din­tâi es­te neaștep­tat de mo­dern, cu ho­te­luri de lux, mal­luri, iar orașul ve­chi es­te cel pi­to­resc, cu fai­moa­sa piață Je­maa el-fnaa, ca­re se­a­ra se tran­sfor­mă într-un spec­ta­col cu mu­zi­că, te­a­tru, ani­ma­le și tot fe­lul de co­mer­cia­nți ca­re înce­ar­că să îți vândă ori­ce. Noi am ales cea de-a do­ua va­rian­tă și am stat în do­uă ria­duri (ca­se sau pa­la­te tra­diți­o­nal ma­ro­ca­ne, cu gră­dini in­te­ri­oa­re) în ca­re ne-am si­mțit ex­trem de bine. În Essao­u­i­ra am ales un ho­tel cla­sic, un­de am pu­tut să ne bu­cu­răm de pis­ci­nă. Ser­vi­ci­i­le au fost ex­ce­len­te în am­be­le lo­curi.”

Punc­tul cul­mi­nant. „Un de­za­van­taj într- o ța­ră ca Ma­ro­cul, atunci când vrei să te dis­tre­zi, es­te fap­tul că al­coo­lul es­te in­ter­zis.

Chiar da­că nu eram pu­se pe pe­tre­ce­re, un pa­har de vin, se­a­ra, tot am fi băut, așa că într- o zi ne-am pus hai­ne­le «bu­ne » și am por­nit spre cel mai scump ho­tel din ca­pi­ta­lă. Am plă­tit 19 eu­ro pe un pa­har de vin. Pro­ba­bil, cel mai scump pa­har de vin pe ca­re l-am băut, dar a me­ri­tat.”

De ne­ra­tat. „Pen­tru mi­ne, Gră­di­ni­le Ma­jo­rel­le – oa­za lui Yves Saint Lua­rent din Mar­ra­ke­ch – sunt, fă­ră doar și poa­te, atra­cția pre­fe­ra­tă. Cred că pot vor­bi și în nu­me­le fe­te­lor.”

NE­PRE­VĂ­ZU­TUL. „ Ade­vă­rul e că se­a­ra, stră­zi­le Mar­ra­ke­chu­lui nu pă­re­au prea si­gu­re. Du­pă o anu­mi­tă oră erau doar băr­bați, iar se­a­ra, târziu, stră­zi­le orașu­lui ve­chi era goa­le, îngus­te și ex­trem de întor­to­che­a­te. Fo­lo­se­am Goo­gle maps ca să ne întoar­cem la riad, mai ales în pri­me­le zi­le, și ne-am ră­tă­cit de câte­va ori. Pu­te­ai să dai de fun­dă­turi, dar cu ade­vă­rat ne­pre­vă­zut a fost mo­men­tul în ca­re, în pri­ma se­a­ră, am ajuns la ca­za­re și nu era ni­meni să ne des­chi­dă. Am su­nat la ușă, la te­le­fon și ni­mic. Du­pă vreo 15 mi­nu­te ca­re au pă­rut ore, a venit ci­ne­va să des­chi­dă ușa.”

Pri­e­te­nia. „Da­lia­na e foar­te re­la­xa­tă când vi­ne vor­ba de ale­geri, de­ci­zii și pro­gra­mul din ex­cur­sie. E des­chi­să la ori­ce pro­pu­neri. Tot ea se ocu­pă de bu­get și tot ce ți­ne de bani. Car­la e cea ca­re

stu­dia­ză ce e de fă­cut, fa­ce pla­nuri și lis­te. Mie îmi pla­ce să pi­erd tim­pul pe Air­bnb, să aleg ce­le mai dră­guțe ca­zări și să văd ca­re sunt mu­ze­e­le pe ca­re le pu­tem bi­fa … chiar și în deșert. Tot eu sunt cea fu­ra­tă de pei­saj sau ma­ga­zi­ne. Ni­ci­u­na din­tre noi nu ne-am des­cur­cat de mi­nu­ne la ne­go­ciat, un lu­cru atât de ne­ce­sar în Ma­roc.”

DE CE O VA­CA­NțĂ DOAR ÎNTRE FE­TE? „În mo­men­tul aces­tei ex­cur­sii, am­be­le me­le pri­e­te­ne erau într- o re­lație. Au de­cis să își la­se pri­e­te­nii aca­să (iar ei au fost foar­te înțe­le­gă­tori) pen­tru că, din când în când, e ne­voie și de o ex­cur­sie în ca­re nu vrei să iei în cal­cul do­ri­nțe­le altcu­i­va. Su­nă egoist, dar nu es­te. Noi, fi­ind pri­e­te­ne atât de apro­pia­te, ne ali­ni­em cu ușu­ri­nță idei­le, pă­re­ri­le, ajun­gem re­pe­de la un con­sens. O ex­cur­sie în doi poa­te fi la fel de mișto sau re­la­xan­tă, dar sunt de pă­re­re că ori­ce ex­cur­sie ca­re im­pli­că mai mul­te de trei per­soa­ne poa­te fi mai obo­si­toa­re, prin sim­plul fapt că sunt mult mai mul­te pă­reri de împă­cat. De ase­me­nea, da­că se întâmplă să nu ne ve­dem luni între­gi, se adu­nă ex­trem de mul­te po­vești, pe ca­re ni­ci­un băiat nu are răb­da­re să le as­cul­te și ca­re se con­ti­nuă până târziu, în noap­te. Așa că am zis ca, de da­ta asta, să le cruțăm su­fe­ri­nța!”

Ioa­na Ne­go­es­cu,

24 de ani, PR Exe­cu­ti­ve Din Mi­la­no și-au luat brățări, în Vi­e­na le-a prins ploaia pe bi­ci­cle­te, iar în Amster­dam au râs mult – dar nu pot in­tra în de­ta­lii Am fost pa­tru fe­te în va­ca­nțe, pe nu­me­le gru­pu­lui nos­tru de chat – Cei pa­tru fan­tas­tici. În afa­ră de mi­ne, în grup mai avem do­uă Bian­ca și o Li­via. Ne cu­noaștem din anul întâi de fa­cul­ta­te, în toamnă împli­nim cinci ani de pri­e­te­nie.”

Pre­am­bu­lul. „ Mi­la­no a fost pri­ma ex­cur­sie în afa­ra ță­rii un­de am mers împreu­nă. Înain­te de asta am mai fost ple­ca­te câte un we­e­kend la mi­ne aca­să, într-un sat de mun­te din Vâlcea, la Bian­ca Ne­grea aca­să, la Brașov, și în Va­mă. Ave­am ex­pe­ri­e­nța că­lă­to­ri­tu­lui în for­mu­la asta și do­ri­nța cea mai ma­re era să ple­căm și în străi­nă­ta­te. Așa că la pri­ma ofer­tă ne-am luat zbo­rul și am ate­ri­zat la Mi­la­no. Cât des­pre Bra­tis­la­va și Vi­e­na, Bian­ca Far­caș stu­dia cu Eras­mus în Bra­tis­la­va și nu am vrut să ra­tăm oca­zia de a vi­zi­ta orașul. Iar pen­tru că Vi­e­na era așa aproa­pe și pri­e­te­nul ei lo­cu­ia aco­lo, am pro­fi­tat la ma­xi­mum de si­tuație și ne-am ca­zat do­uă zi­le la el. În Amster­dam am vi­zi­tat- o pe Bian­ca Ne­grea, ca­re stu­dia­ză la Mas­ter aco­lo. Ne pla­ce să fim mu­sa­firi între noi.”

PRE­GĂ­TI­RI­LE. „Pen­tru Mi­la­no, ne-am strâns în ca­me­ra de că­min la un pa­har de vin fi­ert și o pun­gă de flo­ri­ce­le și am înce­put să cău­tăm ca­za­re pe Air­bnb. Am re­zer­vat ca­me­ra abia du­pă ce am dat cu ba­nul, pen­tru că nu ne pu­te­am ho­tă­rî ce să ale­gem. Apoi am mai stat câte­va ore bu­ne să con­stru­im iti­ne­ra­rul, pen­tru că în trei zi­le voiam să cu­prin­dem cât mai mult din oraș. Cel mai di­fi­cil a fost să ale­gem da­că să vi­zi­tăm Co­mo sau Ber­ga­mo, și am luat de­ci­zia abia du­pă ce am între­bat fi­e­ca­re câte trei pri­e­teni și am in­trat pe toa­te blo­gu­ri­le de tra­vel. Pen­tru Bra­tis­la­va, Vi­e­na și Amster­dam nu am mai fă­cut pre­gă­ti­ri­le împreu­nă, pen­tru că doar eu și Li­via mai eram în ța­ră. În schimb, ne-am con­sul­tat on­li­ne și ne-am sfă­tu­it până în ce­le mai mici de­ta­lii. De la cum să ne îmbră­căm, până la ora la ca­re să ajun­gem în ae­ro­port.” OBI­EC­TI­VE­LE STRA­TE­GI­CE. „În Mi­la­no, am luat la pas orașul și am vi­zi­tat cât de mult am pu­tut în do­uă zi­le. Nu am ra­tat Do­mul și cas­te­lul Sfor­ze­co, ru­i­ne­le ro­ma­ne de la San Lo­ren­zo, iar o zi am fu­git până în Co­mo și îna­poi. În Bra­tis­la­va nu a fost greu de ales. Am vă­zut Du­nă­rea de sus, de la Cas­te­lul De­vin, am fă­cut o po­ză la Blue Chur­ch și am cău­tat câte­va ore Mi­cha­el’s Ga­te, pe ca­re nu reușe­am să o re­pe­răm. Vi­e­na am vă­zut- o prin ploaie, pe bi­ci­cle­tă. Ne-am plim­bat pe toa­te stră­zi­le cu « ștra­se » la fi­nal, am prins apu­sul la Schon­brunn, ne-am po­zat sub um­bre­lă la Pa­la­tul Bel­ve­de­re, am mâncat un san­dwi­ch lângă Hof­burg, ne-am si­mțit că-n Bar­ce­lo­na lângă cea mai asi­me­tri­că și co­lo­ra­tă ca­să și ne-am dis­trat așa cum tre­bu­ie în Pra­ter. De­si­gur, am pro­fi­tat și de o noap­te de pub crawl și dans. În Amster­dam, deși su­nă ci­u­dat, am încer­cat să nu ra­tăm ni­ci­un ca­nal! Am fost la pic­nic în Von­del­park, ne-am mi­nu­nat în Red Li­ght Dis­trict, am vi­zi­tat Mu­zeul Hei­ne­ken, ne-am si­mțit ca-n po­vești lângă moa­ra de vânt și am băut o be­re pe pla­ja ur­ba­nă Ro­est. O zi între­a­gă am pe­tre­cut- o în rai­ul la­le­le­lor, în Par­cul Keu­ken­hof, ca­re abia se des­chi­se­se.”

GAS­TRO­NO­MIA. „În Mi­la­no ne-am fă­cut send­vișuri cu mânca­re cum­pă­ra­tă de la su­per­mar­ket și se­a­ra am gă­tit în ca­me­ră ce­le mai puțin gus­toa­se pas­te. În schimb, ne-am des­fă­tat în ge­la­to, am înfu­le­cat piz­za lângă Dom și am mâncat de la pa­ti­se­rii în ae­ro­port (cât timp aștep­tam să tre­a­că ce­le trei ore de întârzi­e­re). În Bra­tis­la­va am gă­tit aca­să la Bian­ca, iar în Vi­e­na ne-a gă­tit pri­e­te­nul ei. Și în Ama­ter­dam send­vișu­ri­le au fost ba­za, pe lângă stroop­wa­fel­su­ri­le de ca­re nu ne pu­te­am lip­si și bit­ter­bal­len tra­diți­o­na­le, ca ape­ri­tiv. În plus, am im­pro­vi­zat un gră­tar pe ma­lul ca­na­lu­lui, am încer­cat toa­te ti­pu­ri­le de Bel­gian fri­es pe o ra­ză de 5 ki­lo­me­tri, am luat mi­cul de­jun în stil olan­dez și prânzul la un lo­cal cu spe­ci­fic ja­po­nez.” Ca­za­rea. În Mi­la­no am închi­riat o ca­me­ră prin Air­bnb. Per to­tal, con­diți­i­le au fost de­cen­te, cu ex­ce­pția ca­lo­ri­fe­ru­lui ca­re nu încăl­zea, a dușu­lui ca­re a avut apă cal­dă doar câte­va mi­nu­te și a in­ter­ne­tu­lui ca­re nu fă­cea față la pa­tru per­soa­ne dor­ni­ce să tri­mi­tă po­ze pri­e­te­ni­lor. În Bra­tis­la­va am stat la Bian­ca, în gar­so­ni­e­ra închi­ria­tă împreu­nă cu o altă stu­den­tă, iar în Vi­e­na, la pri­e­te­nul ei. În Amster­dam am dor­mit în stu­di­o­ul Bian­căi și al pri­e­te­nu­lui ei. Ne-am fă­cut loc în pat, pe ca­na­pea și pe sal­te­aua gon­fla­bi­lă. În ni­ci­u­nul din­tre lo­curi nu am cău­tat con­for­tul. Am vrut să vi­zi­tăm cât mai mult, să po­ves­tim și ca­să să fie doar lo­cul de dor­mit.”

PUNC­TUL CUL­MI­NANT. „În Mi­la­no am fost abor­da­te pe stra­dă de niște băi­eți ca­re ne-au fă­cut pe fi­e­ca­re să cum­pă­răm câte o brăța­ră. Am râs mult când ne-am dat se­a­ma că ni­ci­u­na din­tre noi nu a avut cu­ra­jul să-i re­fu­ze și când am po­ves­tit cum ne-au com­pa­rat cu Sha­ki­ra, Beyon­cé și alte ve­de­te. În Vi­e­na ne-a prins ploaia to­re­nția­lă pe bi­ci­cle­te, ne-am adă­pos­tit sub un pod și am re­a­li­zat că ni­mic nu stă în ca­lea bu­nei dis­po­ziții și a unei pri­e­te­nii fru­moa­se. În Amster­dam am râs mult, dar nu pu­tem spu­ne de ce.” ( Râde.)

DE NE­RA­TAT. „Do­mul din Mi­la­no e o atra­cție spec­ta­cu­loa­să,

cas­te­lul Sfor­zes­co încă poar­tă ae­rul me­di­e­val, iar fu­ni­cu­la­rul din Co­mo ofe­ră o pri­ve­liște splen­di­dă asu­pra la­cu­lui. În Bra­tis­la­va, sta­tu­ia lui Na­po­le­on, cu ca­re am fă­cut ce­le mai hai­oa­se po­ze, iar în Vi­e­na ale­gem Hof­burg, de dra­gul lui Si­si, și pen­tru că era po­ziți­o­nat chiar lângă gră­di­na de tran­da­firi. În Amster­dam, eu îmi do­re­am mult să văd mo­ri­le de vânt, așa că a fost un vis împli­nit. Dar tot Amster­da­mul are un far­mec apar­te și ne-am bu­cu­rat de o vre­me su­per­bă, cu tem­pe­ra­turi mult pes­te me­die și soa­re, pen­tru ca­re ne-au in­vi­diat toți pri­e­te­nii.”

Ne­pre­vă­zu­tul. „ Mai mult ca si­gur au fost si­tuații, doar că noi fa­cem haz de ne­caz și chiar și ce­le mai ci­u­da­te mo­men­te de­vin amin­tiri fru­moa­se.”

Pri­e­te­nia. „Cred că in­te­li­ge­nța es­te un atri­but ca­re le ca­rac­te­ri­ze­a­ză pe toa­te prietenele meie. Pe lângă asta, toa­te vor să trăias­că la ma­xi­mum cli­pa, să tre­a­că prin cât mai mul­te ex­pe­ri­e­nțe și să ajun­gă «oa­meni mari», ca­re la­să ce­va în ur­mă. Com­ple­ta­rea in­ter­vi­ne de ce­le mai mul­te ori atunci când una din­tre noi vi­se­a­ză prea mult, iar ce­le­lal­te îi des­chid ochii și-i pre­zin­tă mai pe șle­au si­tuația. Fi­e­ca­re a tre­cut prin mo­men­te mai di­fi­ci­le pe par­cur­sul ani­lor și me­reu am gă­sit su­sți­ne­re, bu­nă­ta­te și o glu­mă bine pla­sa­tă la prietenele noas­tre.”

De ce o va­ca­nță doar între fe­te? „Pen­tru că e foar­te dis­trac­tiv! Pen­tru că ne e dor de mo­men­te­le în ca­re lo­cu­iam toa­te într- o ca­me­ră de că­min și împă­rțe­am pa­che­tul de la ma­ma. Așa vrem să împă­rțim și ce­le mai fru­moa­se că­lă­to­rii, să avem cât mai mul­te amin­tiri și să po­ves­tim până noap­tea târziu.”

Fe­te ver­sus băi­eți. „Băi­eții pre­fe­ră să stea mai mult la te­ra­să, fe­te­le vor să stră­ba­tă lo­cu­ri­le în lung și-n lat. Băi­eții nu au răb­da­re, iar shop­pin­gul sau po­ze­le de­vin un chin când sunt și ei în jur. Cu fe­te­le nu exis­tă ge­lo­zii, iar po­vești­le sunt nes­fârși­te. Cu fe­te­le ne-am învățat atât de bine obi­cei­u­ri­le, încât nici nu mai tre­bu­ie să vor­bim des­pre ce ne-am dori să fa­cem. În plus, nu exis­tă ris­cul unor cer­turi ne­pre­vă­zu­te, ca­re ar pu­tea să stri­ce ener­gia gru­pu­lui. To­tuși, ex­cur­si­i­le între fe­te ne dau oca­zia să cău­tăm ce­le mai po­tri­vi­te su­veni­re pen­tru băi­eții aproa­pe de su­fle­tul nos­tru, să ne întoar­cem la ei cu mai ma­re dor și le dăm oca­zia să se re­va­nșe­ze pen­tru lip­sa noas­tră, cu we­e­ken­duri sau ieșiri «doar între băi­eți».”

Ma­ria Cris­tia­na Măr­cuș, 25 de ani, hu­ma­ni­ta­rian and con­flict spe­cia­list UNICEF În Mon­go­lia, no­pți­le în deșert au fost spec­ta­cu­loa­se. În India, Taj Ma­ha­lul le-a tăiat ră­su­fla­rea. Au fost prin­se de mu­son și au vi­zi­tat pei­sa­je im­pre­si­o­nan­te pe mo­to­ci­cle­tă.

Pre­am­bu­lul. „ În India, am fost cu pri­e­te­na mea de su­flet, So­na­li. Are 30 ani, es­te din New Del­hi, mun­cește în asi­gu­rări și es­te un spi­rit yo­ung, wild and free, așa că am avut o aven­tu­ră exact așa cum vi­sa­sem. Du­pă India, am ple­cat în Mon­go­lia, un­de obți­nu­sem o bur­să, să par­ti­ci­păm la o întâlni­re di­plo­ma­ti­că între sta­te­le din Eu­ro­pa și Asia, așa că aco­lo am îmbi­nat bu­si­ness with ple­a­su­re. Du­pă o săp­tă­mână in­ten­să de mun­că în Ulan Ba­tor, împreu­nă cu prietenele me­le Mar­ke­ta și Con­stan­ti­na, am por­nit într-un road trip prin ste­pe­le și deșer­tul mon­go­lez. Mar­ke­ta e din Ce­hia, Con­stan­ti­na din Ci­pru, au 26 de ani și lu­cre­a­ză pen­tru NATO și UE.”

Pre­gă­ti­ri­le. „ Ade­vă­rul es­te că toa­te sun­tem un pic spon­ta­ne. Ne-am cum­pă­rat un cort în Mon­go­lia, dar nu ave­am nici tra­seu și nici mași­nă. Într-un fi­nal, co­le­gul nos­tru mon­go­lez ne-a pro­pus să ne con­du­că el prin deșert și chiar să îi vi­zi­tăm niște ru­de mai înde­păr­ta­te, ca­re trăi­esc în iur­te. Între timp, ne întâlneam în pau­ze­le de mun­că și mai dis­cu­tam ce vrem să ve­dem și ce stil de că­lă­to­rie vrem să adop­tăm. Am de­cis că pen­tru noi cel mai dis­trac­tiv es­te la cort, cu foc și gă­tit, pen­tru că ne plic­ti­si­se­răm de ho­te­luri, pe ca­re le aso­ci­em cu mun­ca.”

Obi­ec­ti­ve­le stra­te­gi­ce. În India, am fost în Hi­ma­laya, în La­dakh, Kașmir, un­de am admirat la­cul Pan­gong Tso și am mers pe mo­to­ci­cle­te pe cel mai înalt drum din lu­me, la pes­te 5 000 de me­tri alti­tu­di­ne. Am fost în mu­nți, în Ma­na­li și Ka­sol, în jun­gla din Me­gha­laya, Shi­long, și Che­ra­pun­jee, am vă­zut ri­no­ceri în Assam, în Po­bi­to­ra Wil­dli­fe Sanc­tua­ry, am vi­zi­tat bi­se­ri­ci­le ca­to­li­ce și ma­ha­la­le­le din Mum­bai, toa­te mo­nu­men­te­le din Del­hi, am ur­cat la tem­ple­le­le anti­ce pă­zi­te de mai­muțe în Ham­pi, ne-am pi­er­dut în mis­te­ri­oa­se­le la­bi­rin­turi de la­gu­ne Bac­kwa­ters din Ke­re­la, am mers la pe­tre­ceri hip­pie pe pla­je­le din Goa, am pri­vit cea mai fru­moa­să și lu­mi­noa­să lu­nă, dor­mind între du­ne­le deșer­tu­lui din Jai­sal­mer, am vă­zut tem­ple­le anti­ce din Ha­rid­war și gru­pu­ri­le de yo­gini din Ris­hi­kesh, un­de ne-am dis­trat la raf­ting. Tem­plul Sikh de aur din Amrit­sar m-a lă­sat fă­ră cu­vin­te, la fel și for­tu­ri­le pli­ne de is­to­rie din Jai­pur, Jod­pur și Udai­pur. Am fost și în ba­ru­ri­le mo­der­ne din Gu­ru­gram și în orașul an­tic Va­ra­na­si, în Hy­de­ra­bad, Agra și în mul­te să­tu­ce și orășe­le mai mici. În Mon­go­lia, am des­co­pe­rit Ulan Ba­to­rul, am vă­zut imen­sa sta­tu­ie a lui Gin­ghis Han, am des­co­pe­rit tra­diți­i­le cul­tu­ra­le în Erde­ne, am că­lă­rit cai mon­go­li în ste­pe­le su­per­be ale ță­rii și am dor­mit în iur­te și cor­turi lângă la­curi, mu­nți și deșert. A fost o ex­pe­ri­e­nță pe ca­re nu o vom ui­ta prea cu­rând.”

Gas­tro­no­mia. În India am mâncat cea mai bună mânca­re din viața mea. Re­co­mand din tot su­fle­tul but­ter chic­ken, chic­ken bi­riyani și sa­mo­sas, daal bat­ti. În India, fi­ind o ța­ră atât de întin­să, întâlnești mul­te cul­turi și mul­te sti­luri di­fe­ri­te de a gă­ti. În es­tul Indi­ei, în Me­gha­laya, am mâncat foar­te apro­piat de bu­că­tă­ria ro­mâneas­că. În Mon­go­lia, ex­pe­ri­e­nța a fost opu­să. Nu mi-a plă­cut mânca­rea la fel de mult, de­oa­re­ce es­te ba­za­tă pe car­ne și făi­noa­se. Am întâlnit prac­tici foar­te di­fe­ri­te în Mon­go­lia. Spre exem­plu, când am fost la fa­mi­lia pri­e­te­nu­lui nos­tru, ne-au gă­tit o oaie. Au fi­ert- o și am mâncat- o di­rect de pe oa­se. Es­te o ma­re onoa­re ca gaz­da să sa­cri­fi­ce un ani­mal pen­tru oas­peți și se aște­ap­tă ca in­vi­ta­tul să mă­nânce tot.” Punc­tul cul­mi­nant. „ În Mon­go­lia, no­pți­le în deșert au fost spec­ta­cu­loa­se. În India, în Va­ra­na­si, am vă­zut re­li­gia hin­du, nes­chim­ba­tă de mii de ani, și am tre­cut pes­te niște zo­ne de con­fort, încer­când să nu ju­dec prac­ti­ci­le de in­vo­ca­re a di­ve­rși­lor

ido­li. Mi-au ră­mas în min­te prac­ti­ci­le lor sa­cre de in­cen­di­e­re a ce­lor trecuți în ne­fi­i­nță.”

De ne­ra­tat. „Cred că Taj Ma­ha­lul es­te cu ade­vă­rat im­pre­si­o­nant. M-au bu­cu­rat enorm și po­du­ri­le fă­cu­te din ră­dă­cini în es­tul Indi­ei și am ră­mas im­pre­si­o­na­tă de for­tu­ri­le ve­chi de su­te de ani din Ra­jas­than, de­co­ra­te cu cea mai fru­moa­să ar­tă pe ca­re am vă­zut- o în viața mea.”

NE­PRE­VĂ­ZU­TUL. „În India am prins mu­so­nul și am fost blo­ca­te 28 de ore într-o că­lă­to­rie pe mun­te, prin­tre inun­dații și alu­ne­cări de te­ren. A fost un pic înspăi­mântă­tor. De ase­me­nea, când am mers pe mo­to­ci­cle­tă, am avut un mic ac­ci­dent într-un sat, și lo­cal­ni­cii m-au aju­tat ex­traor­di­nar de mult. Un străin chiar mi-a con­dus mo­to­ci­cle­ta până la cel mai apro­piat mo­tel, în timp ce alții m-au dus cu mași­na la spi­tal. Nu o să le uit ni­ci­o­da­tă os­pi­ta­li­ta­tea. Indi­e­nii tra­te­a­ză oas­peții ca pe Dum­ne­zeu, es­te par­te din cul­tu­ra lor.”

PRI­E­TE­NIA. „Prietenele me­le iu­besc aven­tu­ra la fel de mult ca mi­ne. So­na­li ado­ră să că­lă­to­re­as­că pe mo­to­ci­cle­tă, iar Con­stan­ti­na și Mar­ke­ta pre­fe­ră cam­pin­gul și vor să ia­să din zo­na de con­fort. Cred că toa­te pa­tru iu­bim să des­co­pe­rim noi cul­turi, sun­tem spon­ta­ne și ne do­rim să ex­plo­răm cât mai mult și cât mai ief­tin.”

DE CE O VA­CA­NțĂ DOAR ÎNTRE FE­TE? „Când ești cu fe­te pe ca­re nu le știi foar­te bine, cum a fost cu noi­le me­le pri­e­te­ne în Mon­go­lia, stai mult la po­vești, să ne cu­noaștem una pe alta. De ase­me­nea, când mer­gi cu pri­e­te­na ta cea mai bună, cum au fost că­lă­to­ri­i­le cu So­na­li, es­te foar­te ușor să ne­go­ci­em ce vrem să ve­dem și să evi­tăm cer­tu­ri­le veni­te na­tu­ral din cau­za obo­se­lii. Că­lă­to­ri­i­le lun­gi nu sunt nu­mai lap­te și mi­e­re, dar cu prietenele îți aduci amin­te că cel mai im­por­tant es­te să te bu­curi de mo­men­te împreu­nă, chiar și atunci când faci mici com­pro­mi­suri. Eu simt că am mai mul­tă li­ber­ta­te atunci când că­lă­to­resc cu prietenele me­le.”

mc

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.