Actrița Ioa­na Ia­cob, des­pre amin­ti­ri­le im­por­tan­te din viața ei

Marie Claire (Romania) - - Sumar - DE ADRIANA MOSCU

amin­ti­ri­le AFLĂ CA­RE SUNT înti­pă­ri­te pe RETINA ACTRIȚEI ca­re a ju­cat în cel mai re­cent film al lui RADU JUDE, „ Îmi es­te in­di­fe­rent da­că în is­to­rie vom in­tra ca bar­bari”, câști­gă­tor al MA­RE­LUI PRE­MIU al Fes­ti­va­lu­lui Inter­na­ţi­o­nal de Film de la Kar­lo­vy Va­ry de anul aces­ta și pro­pu­ne­rea Ro­mâni­ei la Oscar pen­tru FILM STRĂIN

Are 38 de ani și lo­cu­i­ește aco­lo un­de s-a și năs­cut: în Ti­mișoa­ra, un­de es­te ac­triță la Te­a­trul Ger­man de Stat. Ioa­na es­te ab­sol­ven­tă a Sec­ţi­ei de Ac­to­rie în lim­ba ger­ma­nă din ca­drul Fa­cul­tă­ţii de Mu­zi­că a Uni­ver­si­tă­ţii de Vest din Ti­mișoa­ra și și-a fă­cut pre­gă­ti­rea ca pe­da­gog te­a­tral la Köln.w CA­RE ES­TE PRI­MA TA AMINTIRE LE­GA­TĂ DE COPILĂRIE? Am o amintire de pe la un an și ce­va, cu mi­ne ți­nându-mă de pe­reți și mer­gând în pan­to­fii cu toc ai ma­mei. Nu știu da­că asta e pri­ma sau cea în ca­re stă­te­am pe ca­na­pea în spa­te­le bu­ni­cii me­le și mă ju­cam. DAR PRI­MA AMINTIRE DES­PRE MA­MA TA? Pri­me­le amin­tiri cu ma­ma se le­a­gă de mo­men­te­le de la baie, când mă înfășu­ra în pro­sop și mă întin­dea pe pat să mă ște­ar­gă. Îmi amin­tesc de sen­zația aia de bi­ne și de si­gu­ra­nță, cred. Și mai am o amintire – cum mă ros­to­go­le­am din pă­tuțul meu di­rect în pa­tul alor mei, între ei. CÂND ȚI- AI DAT PRI­MA OA­RĂ SE­A­MA CE VREI SĂ DE­VII CÂND TE FACI MA­RE? Păi asta s-a întâmplat de ne­nu­mă­ra­te ori, pri­ma oa­ră la gră­di­niță, evi­dent, apoi la școa­lă, la li­ceu. Am tre­cut prin mul­te me­se­rii până să-mi dau se­a­ma că vre­au să mă fac ac­triță, de la astro­naut la me­dic le­gist, ar­he­o­log, pi­lot, nu știu cum am ajuns la ac­to­rie. CÂND ȘI ÎN CE CON­TEXT AI APĂ­RUT PRI­MA OA­RĂ PE SCE­NĂ? Târziu. Eram în ul­ti­mii ani de li­ceu când am in­trat într-o tru­pă de teatru. Înain­te de asta, nu prea am avut oca­zia să stau pe vreo sce­nă. Am fă­cut un pic de ba­let când eram mi­că, dar eram mai de­gra­bă spe­ria­tă, și s-a încheiat to­tul înain­te de vreun spec­ta­col al mi­ci­lor ba­le­rini. CA­RE ES­TE PRI­MUL TĂU ROL ÎNTR- O PI­E­SĂ? Ju­li­e­ta. Pri­mul spec­ta­col în ca­re am ju­cat era un spec­ta­col asam­blat din mai mul­te pi­e­se de teatru, prin­tre ca­re și Ro­meo și Ju­li­e­ta. Era prac­tic să faci un co­laj din asta, pen­tru că eram mu­lți co­pii dor­nici să ju­căm și nu prea gă­se­ai o pi­e­să cu des­tu­le ro­luri pen­tru toți. Pe Ro­meo îl ju­ca co­le­gul meu Andrei, cu ca­re mă știam din cla­sa întâi și ca­re îmi era pri­e­ten bun, dar tre­bu­ie să re­cu­nosc că a fost cel puțin ci­u­dat să ne tre­zim în acea pos­tu­ră de îndră­gos­tiți. CA­RE ES­TE PRI­MUL ROL ÎNTR-UN FILM? Pri­mul film pe ca­re l-am fă­cut a fost fil­mul de di­plo­mă al unui stu­dent de la școa­la de film din Lud­wig­sburg. Era un film hor­ror, iar eu ju­cam un co­pil al stră­zii, ca­re de­vi­ne un fel de că­lău­ză pen­tru o tână­ră ne­mțoai­că veni­tă să-și cau­te fa­mi­lia dis­pă­ru­tă în Ro­mânia. A fost mișto ex­pe­ri­e­nța, am fil­mat mult prin pă­duri, cu o echi­pă foar­te mi­că, eram ca într-o fa­mi­lie. CE ȚI- AI SPUS PRI­MA OA­RĂ DU­PĂ CE AI IN­TRAT LA FA­CUL­TA­TE? Nu a fost un șoc că am in­trat, la Se­cția de Ac­to­rie în lim­ba ger­ma­nă cred că eram can­di­da­tul și lo­cul, ar fi fost grav să nu in­tru. Mi-am zis: „Cum să reușesc să fac me­se­ria asta toa­tă viața?”. Încă mai e ac­tua­lă între­ba­rea. CE AI GÂNDIT DES­PRE TI­NE CÂND TE- AI VĂ­ZUT PRI­MA OA­RĂ PE ECRAN? A fost îngro­zi­tor, m-am de­pri­mat. Și acum e la fel, nu s-a schim­bat ni­mic.

Chiar nu e de­loc plă­cut și mu­lți ac­tori au ace­e­ași pro­ble­mă. Am no­roc că în teatru nu mă văd ni­ci­o­da­tă și re­fuz să mă uit la înre­gis­trări de la spec­ta­co­le. CA­RE ES­TE PRI­MUL LU­CRU PE CA­RE ÎL FACI DI­MI­NEAȚA? Mânânc și be­au ca­fea. Nu-mi pla­ce să be­au ca­fea pe sto­ma­cul gol. Apoi, ur­me­a­ză ori­ce altce­va: îmbră­cat, tre­zit co­pi­lul, hră­nit câi­ne­le. DAR PRI­MUL LU­CRU PE CA­RE ÎL FACI CÂND AJUN­GI ACA­SĂ, SE­A­RA? Nu știu, nu exis­tă așa ce­va. De­pin­de când ajung, pe ci­ne gă­sesc, ce fac ei. Mă adap­tez. Poa­te to­tuși exis­tă: mă des­ca­lț. ÎȚI AMINTEȘTI DE PRI­MUL CON­CERT LA CA­RE AI FOST? Am un fra­te mai ma­re ca­re a cântat într-o tru­pă punk, Haos. Cred că la con­cer­te­le lor am fost prin­tre pri­me­le, și mer­ge­am la toa­te. Era emoți­o­nant pen­tru mi­ne și eram mândră să am un fra­te ca­re ba­te la to­be pe o sce­nă. Îmi plă­cea toa­ta ener­gia aia. CA­RE A FOST PRI­MA TA DEZAMĂGIRE? Pffff, nu știu. Ar tre­bui să de­cid ca­re e aia. Poa­te atunci când am aflat că to­tuși nu pot sări de la bal­con cu um­bre­la. (Râde.) CÂND TE- AI SI­MȚIT PEN­TRU PRI­MA OA­RĂ VULNERABILĂ? Eram pe schi­uri și ră­mă­se­sem ul­ti­ma pe pârtie, asta de­ja era mult, nu ave­am nici 10 ani. Nu mă ră­tă­ci­sem, dar eram un pic spe­ria­tă că înce­pea să se întu­ne­ce și mă gră­be­am să ajung prin­tre oa­meni. A apă­rut o hai­tă de câini din pădure ca­re s-a ți­nut du­pă mi­ne. Am încre­me­nit, la pro­priu. Au lă­trat ce au lă­trat și când au vă­zut că nu mai mișc, au ple­cat. CÂND AI SI­MȚIT PRI­MA OA­RĂ CĂ AI UN CU­VÂNT DE SPUS? Când m-am lă­sat de ba­let. Ca mul­te fe­tițe, fă­ce­am și eu ba­let la un mo­ment dat. Ave­am o pro­fe­soa­ră ca­re nu-mi plă­cea de­loc și eram te­ro­ri­za­tă de fi­e­ca­re da­tă când ajun­ge­am la cur­suri. Am ți­nut o vre­me în mi­ne și nu am spus ni­mic, dar când mi-am fă­cut cu­raj și am spus ce am pe su­flet, nu m-a mai dus ni­meni la ba­let. Ce e im­por­tant e to­tuși să te des­chi­zi față de co­pii. Poa­te că aș fi con­ti­nuat da­că doam­na res­pec­ti­vă nu ar fi fost așa o zgri­pțu­roai­că. CÂND AI ÎNVĂȚAT PEN­TRU PRI­MA DA­TĂ SĂ SPUI NU? Nu am învățat! CÂND AI SPUS PRI­MA OA­RĂ O MINCIUNĂ? Tot în copilărie. Mi­nțe­am alți co­pii că știu să zbor și la un mo­ment dat am înce­put să cred și eu asta. CI­NE A FOST PRI­MA TA PRIETENĂ BU­NĂ? În cla­se­le pri­ma­re am cu­nos­cut-o și m-am împri­e­te­nit cu Lau­ra. Am fost în ace­e­ași cla­să înce­pând cu cla­sa întâi și până la li­ceu, apoi am fost în cla­se pa­ra­le­le. Mer­ge­am la che­furi împreu­nă, în va­ca­nțe, dor­me­am una la alta, am cres­cut împreu­nă.

CÂND ȘI CI­NE ERA BĂIA­TUL DE CA­RE TE- AI ÎNDRĂ­GOS­TIT PEN­TRU PRI­MA DA­TĂ? Pri­ma da­tă m-am îndră­gos­tit la gră­di­niță, foar­te fi­resc, de alt­fel. M-am îndră­gos­tit de un băiat ca­re m-a mușcat îngro­zi­tor de ta­re de bur­tă. Nu-mi amin­tesc când m-a mușcat, dar îmi amin­tesc că mi-a ră­mas un semn câte­va săp­tă­mâni. Apoi l-am in­vi­tat la mi­ne și nu a venit. L-am aștep­tat în soa­re o vre­me, iar a do­ua zi ta­tăl lui și-a ce­rut scu­ze în nu­me­le lui că nu a pu­tut ve­ni. Nu­me­le lui era Cos­min. CE AI GÂNDIT DU­PĂ PRI­MA CON­VER­SAȚIE CU IU­BI­TUL AC­TUAL? Nu am gândit

ni­mic, toc­mai asta e – că nu am mai gândit ni­mic. CÂND AI FOST PRI­MA OA­RĂ CO­NȘTI­EN­TĂ DE PU­TE­REA FEMINITĂȚII TA­LE? Cred că atunci când am lo­vit un băiat și el nu s-a su­pă­rat. Ave­am vreo 11 ani. ÎN CE CON­TEXT A TRE­BU­IT PEN­TRU PRI­MA DA­TĂ SĂ TE DESCURCI DE UNA SIN­GU­RĂ? Pe mun­te. Pe mun­te te ba­ze­zi întot­de­au­na pe ti­ne, când faci dru­meții epu­i­zan­te și tre­bu­ie să ai ma­re gri­jă un­de pui fi­e­ca­re pas. CE ȚI- AI CUM­PĂ­RAT DIN PRI­MII BANI CÂȘTI­GAȚI DE TI­NE? Din pri­mul meu sa­la­riu de ac­tor mi-am cum­pă­rat niște pan­to­fi ver­zi, acum mai bi­ne de 15 ani. I-am pur­tat până va­ra tre­cu­tă, pen­tru că s-au rupt și nu se mai pu­te­au re­pa­ra, dar cred că am să-i mai port și așa, ru­pți.

CÂND AI CĂ­LĂ­TO­RIT PEN­TRU PRI­MA OA­RĂ ÎNTR- O ȚA­RĂ STRĂINĂ? Ave­am 9 sau 10 ani când am că­lă­to­rit pri­ma da­tă în Ger­ma­nia. Ave­am un un­chi ca­re lo­cu­ia aco­lo și m-a luat cu el. A fost des­tul de im­pre­si­o­nant. Îmi aduc amin­te de mi­ro­sul de pe stră­zi și de o anu­mi­tă re­la­xa­re. Plus că am mâncat Har­ri­bo la greu. CÂND AI PUR­TAT PRI­MA OA­RĂ TOCURI? DAR ROCHII? La un an și ce­va pri­ma da­tă, apoi în li­ceu, pen­tru că nu eram des­tul de înal­tă, iar rochii tot de când mă știu. Pen­tru mi­ne, ro­chia e un ele­ment ves­ti­men­tar ex­trem de co­mod. O port și iar­na, și va­ra. Când plec în că­lă­to­rii e mult mai sim­plu să-ți faci ba­ga­jul – o ro­chie pe zi. Nu tre­bu­ie să-ți bați ca­pul cu ce se po­tri­vește. Ro­chi­i­le și sa­lo­pe­te­le sunt pre­fe­ra­te­le me­le. CÂND TE- AI MACHIAT PEN­TRU PRI­MA OA­RĂ? Am înce­put să mă ma­chi­ez pe la 15 ani, cred. Îmi plă­cea să trag o li­nie nea­gră la ochi și apoi s-o șterg cu de­ge­tul, în așa fel încât să ră­mână doar o um­bră. Știu că acest efect se poa­te obți­ne și alt­fel, dar nici până în zi­ua de azi nu am re­nu­nțat la me­to­da asta. În afa­ră de asta, nu mă prea ma­chiam, ave­am un stil ne­gli­jent, nu-mi plă­cea să se va­dă pe mi­ne că am încer­cat să mă aran­jez în vreun fel. CE AI GÂNDIT PRI­MA OA­RĂ CÂND AI CI­TIT DES­PRE PER­SO­NA­JUL TĂU DIN „ÎMI ES­TE IN­DI­FE­RENT” ...?

Du­pă ce am ci­tit sce­na­ri­ul, mi-am do­rit foar­te mult să joc acest per­so­naj. Mi s-a pă­rut ofer­tant și in­te­li­gent și cu­ra­jos. De fi­e­ca­re da­tă încerc să-mi pun frâne, să nu-mi do­resc prea ta­re un rol, pen­tru că până nu dai cas­ting, ori­cum nu știi ni­mic, și da­că nu ie­se, e mult mai du­re­ros. Dar astea sunt doar po­vești, nu reușesc să mă țin ta­re, nu reușesc să nu-mi do­resc. CA­RE A FOST PRI­MA CAR­TE CITITĂ? Pri­ma car­te cred că a fost ce­va de Ju­les Ver­ne. Era in­te­re­sant de des­co­pe­rit o altă lu­me, îmi plă­cea să pe­trec timp într-o zo­nă ca­re nu era re­a­lă și mă in­vi­ta să-mi ima­gi­nez tot fe­lul de lu­cruri. Eram în si­gu­ra­nță și într-o aven­tu­ră. DAR PRI­MA PI­E­SĂ DE TEATRU VĂ­ZU­TĂ DE CA­RE ÎȚI AMINTEȘTI? Pă­ri­nții mei mă luau des­tul de des cu ei la teatru și am o amintire foar­te cla­ră de la un spec­ta­col, Unchi­ul Va­nea. Îmi amin­tesc cu­lo­ri­le de­co­ru­lui și o sce­nă din­tre Astrov și Ele­na Andre­ev­na. Îmi amin­tesc de ges­tu­ri­le ei și de fe­lul cum îi era aran­jat pă­rul și îmi amin­tesc că ci­te­am ce­va în jo­cul lor ce nu era spus prin cu­vin­te. Asta mi s-a pă­rut foar­te fru­mos. CÂND AI SI­MȚIT PRI­MA OA­RĂ CĂ FACI UN SACRIFICIU? Nu știu, nu am si­mțit. E un cu­vânt foar­te greu. CE AI SI­MȚIT PRI­MA OA­RĂ CÂND ȚI- AI ȚI­NUT CO­PI­LUL ÎN BRAȚE? Nu pot să des­criu. Ori­ce aș zi­ce, ar fi mult sub emoția aia. Țin min­te că spre fi­na­lul sar­ci­nii eram foar­te ne­răb­dă­toa­re să-mi văd oda­tă co­pi­lul și încer­cam să an­ti­ci­pez, nu știam la ce să mă aștept, dar când a venit mo­men­tul, par­că mi-a dat în cap și pen­tru o clipă nu a mai exis­tat ni­mic altce­va, de par­că a tre­bu­it să mă go­lesc ca să pot cu­prin­de ce se întâmplă. CÂND TE- AI SI­MȚIT PRI­MA OA­RĂ ÎMPLINITĂ? Nu știu da­că am fost aten­tă la asta, nu știu da­că e im­por­tant pen­tru mi­ne. E ca și cum ai zi­ce că ești să­tul.

mc

„În copilărie, MI­NȚE­AM alți co­pii că știu să zbor și, la un MO­MENT DAT, am înce­put să cred ȘI EU ASTA”

Pe pla­to­ul de fil­ma­re al pe­li­cu­lei „Îmi es­te in­di­fe­rent da­că în is­to­rie vom in­tra ca bar­bari”, re­gi­zat de Radu Jude și ca­re pro­pu­ne­rea Ro­mâni­ei la Osca­rul pen­tru film străin de anu aces­ta

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.