VACCINURILE CONTEAZĂ

National Geographic Romania - - Sumar - Text: Cyn­thia Gor­ney Fo­to: Wil­liam Da­ni­els

Co­pi­ii din ță­ri­le să­ra­ce duc lip­să de vac­ci­nuri ca­re pen­tru nați­u­ni­le bo­ga­te sunt de la si­ne înțe­le­se. Așa se pi­erd su­te de mii de vi­eți ti­ne­re ca­re ar fi pu­tut fi sal­va­te.

Exis­tă o me­to­dă prin ca­re pu­tem sal­va su­te de mii de ti­ne­re vi­e­ţi: să le fa­cem co­pi­i­lor din ţă­ri­le să­ra­ce vaccinurile ca­re în ţă­ri­le bo­ga­te sunt de la si­ne înţe­le­se.

REPUBLICA DEMOCRATĂ CONGO

Du­când cu­tii fri­go­ri­fi­ce pli­ne de vac­ci­nuri le­ga­te de mo­to­ci­cle­te, lu­cră­tori de la „Me­dici fă­ră Fron­ti­e­re” tra­ver­se­a­ză un râu lângă Mon­ga, un­de a iz­buc­nit o epi­de­mie de ru­je­o­lă. În cele 10 ore di­fi­ci­le până ajung în sa­te­le afec­ta­te, tre­bu­ie să păs­tre­ze vaccinurile per­ma­nent la re­ce.

UGANDA Pe Mun­te­le Mo­run­go­le, Sa­dic Was­wa Ba­bye­si­za, cer­ce­tă­tor la Uni­ver­si­ta­tea Ma­ke­re­re, exa­mi­nea­ză un li­liac pe ca­re toc­mai l-a prins. Împreu­nă cu o echi­pă de la Fi­eld Mu­seum din Chi­ca­go, cau­tă po­si­bi­le gaz­de săl­ba­ti­ce ale vi­ru­su­ri­lor ca­re pro­voa­că ma­la­rie, Zi­ka şi alţi pa­to­geni. Re­zul­ta­te­le ar pu­tea aju­ta la dez­vol­ta­rea de vac­ci­nuri.

De-abia se lu­mi­na­se de zi în ca­pi­ta­la Ban­gla­desh-ului, Dha­ka. Sa­ha stă­tea pe ban­che­ta din spa­te a ma­şi­nii lui, apă­sat de gânduri ne­gre. La vo­la­nul Toyo­tei, şo­fe­rul în uni­for­mă îşi croia cu greu drum prin învăl­mă­şa­gul ca­co­fo­nic de mi­cro­bu­ze ief­ti­ne, mo­to­ci­cle­te, ric­şe, ca­mi­oa­ne şi au­to­bu­ze ra­bla­gi­te, cu pa­sa­geri îngră­mă­di­ţi, atârna­ţi de uşi. „Am reu­şit să-i salvăm via­ţa, dar n-am reu­şit să...” Nu și-a încheiat fra­za. „O să ve­zi ce s-a întâmplat”, mi-a spus. „O să înţe­le­gi.”

Sa­ha e un mi­cro­bi­o­log re­cu­nos­cut in­ter­na­ţi­o­nal pen­tru cer­ce­tă­ri­le lui asu­pra bac­te­ri­ei nu­mi­te pneu­mo­coc. La­bo­ra­to­rul înfi­in­ţat de el e înghe­su­it într-un colţ din Dha­ka Shis­hu, cel mai ma­re spi­tal pen­tru co­pii din Ban­gla­desh. Ce­va mai înco­lo de uşa lui, pe hol, rânduri de pa­turi um­plu sa­loa­ne­le des­chi­se. La ore­le de vi­zi­tă, în fi­e­ca­re pat par să se afle un co­pil bol­nav şi mai mul­te ru­de aten­te. În la­bo­ra­tor, băr­ba­ţi şi fe­mei în ha­la­te al­be îşi pe­trec ziua stu­di­ind înde­a­proa­pe ce­lu­le­le pneu­mo­co­ci­ce: le vânea­ză din epru­be­te de sânge şi alte flu­i­de cor­po­ra­le, le trec în va­se Pe­tri, le exa­mi­nea­ză la mi­cros­cop.

Bac­te­ri­i­le pneu­mo­co­ci­ce sunt răs­pândi­te pes­te tot în lu­mea mo­der­nă. Se tran­smit uşor prin stră­nut sau con­tact întâmplă­tor şi pot trăi în pa­sa­je­le na­za­le ale oa­me­ni­lor cu un sis­tem imu­ni­tar re­zis­tent fă­ră să pro­du­că efec­te. Dar când apă­ra­rea noas­tră slă­bește, pneu­mo­co­cul poa­te să mi­gre­ze, să se mul­ti­pli­ce şi să de­clan­şe­ze bo­li in­fec­ţi­oa­se po­ten­ţial mor­ta­le. În spe­cial co­pi­ii mici sunt vul­ne­ra­bi­li. Cei din locuri fă­ră ac­ces ime­diat la an­ti­bi­o­ti­ce şi îngri­jiri me­di­ca­le de ca­li­ta­te sunt cei mai vul­ne­ra­bi­li. La înce­pu­tul se­co­lu­lui al XXI-lea, când au apă­rut pri­me­le vac­ci­nuri efi­ci­en­te pen­tru co­pii în Sta­te­le Uni­te şi Ca­na­da, boa­la pneu­mo­co­ci­că uci­dea pes­te 800.000 de co­pii în toa­tă lu­mea, anual. Cu alte cu­vin­te, pes­te trei sfer­turi de mi­li­on de su­gari şi co­pii sub cinci ani mu­re­au nu din cau­za unei epi­de­mii de pri­mă

Du-te să ve­zi co­pi­lul, zi­ce Sa­mir Sa­ha. Stai pu­ţin cu ea. Pro­ba­bil că vor fi aco­lo şi cei­lal­ţi doi fra­ţi, un băiat şi o fa­tă, ale că­ror vi­e­ţi au fost și ele de­fi­ni­tiv schim­ba­te. „De asta e aşa de im­por­tant vac­ci­nul”, a spus Sa­ha. „Vrem să re­du­cem acest nu­măr la mi­ni­mum, da­că nu la ze­ro. Ca ni­ci­un alt co­pil să nu mai ajun­gă aşa.”

pa­gi­nă a zia­re­lor pre­cum Ebo­la sau Zi­ka, ci din cau­za unui pa­to­gen obiş­nu­it ca­re de­ge­ne­ra într-o pneu­mo­nie (plă­mâni in­fec­ta­ţi), me­nin­gi­tă (in­fec­ţie a mem­bra­nei crei­e­ru­lui) sau într-un atac mor­tal asu­pra sânge­lui. Vas­ta ma­jo­ri­ta­te a aces­tor de­ce­se se pro­du­ce­au în ţări să­ra­ce, ca Ban­gla­desh-ul.

În 2015, vac­ci­nul pneu­mo­co­cic con­ju­gat (PCV), cum se nu­meş­te for­mu­la pen­tru co­pii, a ajuns în Ban­gla­desh, iar echi­pa de cer­ce­tă­tori a lui Sa­ha îi ur­mă­reş­te cu ma­re aten­ţie pro­gre­se­le. Da­că PCV se va do­ve­di a fi atât de efi­ci­ent la ni­vel mon­dial pe cât spe­ră ex­per­ţii, aceş­tia pro­mit atât o ra­tă a mor­ta­li­tă­ţii mult mai scă­zu­tă – deci mul­te mii de co­pii ră­mași în via­ţă, în loc să moa­ră înain­te să ajun­gă la şcoa­lă – şi mult mai pu­ţi­ne ca­zuri de boa­lă non-mor­ta­le. N-ar mai fi atâta res­pi­ra­ţie ac­ce­le­ra­tă de pneu­mo­nie, fe­bră, pi­ep­turi sup­te, tu­se hor­căi­tă, bu­ze vi­ne­te, ore de ve­ghe din par­tea pă­rin­ţi­lor ca­re nu se pot du­ce la mun­că să îşi între­ţi­nă cei­lal­ţi co­pii. Ar fi mai pu­ţi­nă... su­fe­rin­ţă, îi tot au­ze­am re­pe­tând pe Sa­ha şi co­le­gii lui din Ban­gla­desh, par­că sim­ţind că un om venit din afa­ră ar tre­bui aju­tat să eva­lue­ze ca­re e mi­za.

Din po­zi­ţia pri­vi­le­gia­tă a unei ţări ca Sta­te­le Uni­te, îți poți ima­gi­na că pro­ble­ma cea mai pre­san­tă le­ga­tă de vac­ci­nuri, în 2017, e să con­vin­gi anumite co­mu­ni­tă­ţi de pă­rin­ţi scep­tici că ar tre­bui să-şi înţe­pe şi ei co­pi­ii. Si­gur, şi efor­tu­ri­le astea sunt im­por­tan­te. Dar mult mai ur­gen­tă – mai am­bi­ţi­oa­să, mai com­ple­xă, im­pli­când mul­te gu­ver­ne şi mi­liar­de de do­lari de la fi­lan­tro­pi – es­te co­la­bo­ra­rea

REPUBLICA DEMOCRATICĂ CONGO

În 2016, când o epi­de­mie de fe­bră gal­be­nă se răs­pândea din Ango­la înve­ci­na­tă, iar sto­cu­ri­le de vac­ci­nuri erau in­su­fi­ci­en­te, lu­cră­to­rii sa­ni­tari au fă­cut efor­turi să vac­ci­ne­ze to­ţi cei 335.000 de lo­cu­i­tori din ora­şul Ma­ta­di. Aici, ei im­pro­vi­ze­a­ză o cli­ni­că într-un ca­mi­on aban­do­nat.

in­ter­na­ţi­o­na­lă pen­tru a adu­ce noi­le vac­ci­nuri la co­pi­ii din ţă­ri­le în curs de dez­vol­ta­re, un­de, chiar şi în ziua de azi, su­fe­rin­ţa pro­vo­ca­tă de bo­li ca­re pot fi pre­veni­te prin vac­ci­na­re es­te la fel de ime­dia­tă ca în fa­mi­li­i­le înne­bu­ni­te pe ca­re Sa­ha le ve­de zi de zi pe co­ri­doa­re­le din Dha­ka Shis­hu.

De asta m-a tri­mis s-o văd pe San­ji­da Sa­ha­ja­han, fa­ta mij­lo­cie, de 11 ani, a unui re­pa­ra­tor de ric­şe. „Du-te acum”, mi-a spus Sa­ha, când ne apro­piam de poar­ta prin­ci­pa­lă a spi­ta­lu­lui. „Când te întorci, o să dis­cu­tăm ce ai ob­ser­vat. Ja­mal şi Tas­mim o să vi­nă cu ti­ne. Du­bi­ţa din par­ca­re vă aşte­ap­tă.”

Du­biȚa spi­ta­lu­lui s-a hu­rDu­cat pes­tră­zi­le din Dha­ka, înţe­sa­te şi din ce în ce mai îngus­te, până când am ajuns să înain­tăm la pas pe lângă ta­ra­be­le din pi­e­ţe: mor­ma­ne de car­to­fi dulci, hai­ne ve­chi şi pi­e­se au­to. La un mo­ment dat, ma­şi­na nici n-a mai încă­put pe drum. Am co­bo­rât şi am luat-o pe jos. Ja­mal Uddin e me­dic, Tas­mim Sul­ta­na Li­pi e asis­tent sa­ni­tar co­mu­ni­tar. Amândoi ştiau pe ce alei înnă­mo­li­te s-o luăm. În clă­di­ri­le cu aco­pe­riş de ta­blă, înşi­ra­te de-o par­te şi de alta a dru­mu­lui, fe­res­tre­le cu gra­tii ne lă­sau să între­ză­rim familie du­pă familie, fi­e­ca­re lo­cu­ind în câte o sin­gu­ră încă­pe­re.

Li­pi a fă­cut semn cu ca­pul spre o uşă pe ca­re a in­trat, aple­cându-se. Ca să res­pec­tăm pro­to­co­lul car­ti­e­ru­lui, ne-am des­căl­ţat cu to­ţii.

San­ji­da, ca­re fu­se­se adu­să pe bra­ţe la Dha­ka Shis­hu când avea trei ani, su­fe­rind de ce­ea ce s-a do­ve­dit ul­te­ri­or a fi me­nin­gi­tă pneu­mo­co­ci­că, era re­ze­ma­tă în ca­pul oa­se­lor într-un mic fo­to­liu de plas­tic, lângă pa­tul fa­mi­li­ei. Me­nin­gi­ta es­te o in­fla­ma­ţie – une­ori ire­ver­si­bil dis­truc­ti­vă – a mem­bra­ne­lor ca­re încon­joa­ră crei­e­rul şi mă­du­va spi­nă­rii. San­ji­da nu poa­te să-şi con­tro­le­ze ca­pul, gri­ma­se­le sau su­ne­te­le pe ca­re le scoa­te. În cea mai ma­re par­te a tim­pu­lui, scoa­te un fel de scânce­te, fi­in­dcă nu poa­te ar­ti­cu­la cu­vin­te. Naz­ma, ma­ma ei, era afa­ră cu be­be­lu­şul când am ajuns noi. În aces­te încă­peri, no­uă fa­mi­lii împart do­uă toa­le­te şi un sin­gur ro­bi­net. Acum, Naz­ma a in­trat gră­bi­tă, ţi­nând be­be­lu­şul pe un braţ şi şter­gându-se pe fa­ţă cu ce­lă­lalt. S-a lă­sat pe un scău­nel. A luat mâna San­ji­dei.

Ne-a spus po­ves­tea în ben­ga­li: cum fe­ti­ţa lor is­te­a­ţă şi vor­bă­re­a­ţă a fă­cut pe neaş­tep­ta­te fe­bră când avea trei ani; cum ve­ci­nii au îndem­nat-o să-i dea pa­ra­ce­ta­mol, ca­re se gă­sea la ma­ga­zi­nul de ală­turi; cum fe­bra a scă­zut de la pas­ti­le, dar apoi i-a cres­cut din nou. Du­pă câte­va zi­le a ur­mat pri­ma con­vul­sie şi dru­mul îngro­zit spre spi­tal – cu au­to­bu­zul şi cu un ta­xi-mo­to­ci­cle­tă, fi­in­dcă un re­pa­ra­tor de ric­şe nu are cum să che­me am­bu­lan­ţa. Până au ajuns me­di­cii s-o va­dă pe San­ji­da, era de­ja in­co­nști­en­tă. Ul­ti­me­le ei cu­vin­te in­te­li­gi­bi­le, a spus Naz­ma, au fost: „Ia-mă în bra­ţe! Mi-e foar­te rău”.

Mo­ham­mad, ta­tăl San­ji­dei, a ră­mas tă­cut în pi­ci­oa­re cât timp a vor­bit Naz­ma. Fi­ul lor de 14 ani a in­trat, a luat be­be­lu­şul şi a ră­mas şi el în pi­ci­oa­re. Nu mai avea un­de să se aşe­ze. Un scaun cu ro­ti­le de­mon­tat stă­tea sub pat – un ca­dou ca­ri­ta­bil, a spus Naz­ma, bu­nă idee, dar spa­ţi­ul lor lo­cu­i­bil era prea mic. Într-un du­lap de lângă pe­re­te stă­te­au ju­că­rii şi ce­va ve­se­lă, iar Mo­ham­mad a scos din­tr-un ser­tar un car­net îngăl­be­nit şi şi­fo­nat: fișa me­di­ca­lă a San­ji­dei în sis­te­mul na­ţi­o­nal de să­nă­ta­te.

Aco­lo am gă­sit da­ta naş­te­rii ei: sep­tem­brie 2005. Și tot aco­lo, du­pă şa­se săp­tă­mâni, vac­ci­nă­ri­le San­ji­dei. Ca şi fra­te­le ei mai ma­re, San­ji­da a fă­cut toa­te vaccinurile incluse pe atunci în pla­nul na­ţi­o­nal de imunizare din Ban­gla­desh, la timp şi gra­tu­it: tu­se con­vul­si­vă, ru­je­o­lă, dif­te­rie, tu­ber­cu­lo­ză, te­ta­nos, he­pa­ti­tă B, po­lio. Dar nu şi va­ri­o­lă. Cam­pa­nia mon­dia­lă de vac­ci­na­re a era­di­cat ace­as­tă boa­lă mu­ti­lan­tă până în 1980, la do­uă se­co­le du­pă ce me­di­cul en­glez Edward Jen­ner pu­bli­ca­se ce­le­brul tra­tat des­pre in­fec­ta­rea de­li­be­ra­tă a co­pi­i­lor cu va­ri­o­la va­cii; pro­du­să de un vi­rus mai blând, boa­la sti­mu­la sis­te­mul imu­ni­tar ca să lup­te cu mult mai gra­va va­ri­o­lă.

Într-un fel, o ex­traor­di­na­ră is­to­rie a sănătăţii mon­dia­le se re­gă­sea pres­cur­ta­tă pe car­to­na­şul gal­ben al San­ji­dei. Ni­meni nu poa­te nu­mă­ra exact câte vi­e­ţi au fost sal­va­te de vac­ci­na­rea pe sca­ră lar­gă, însă ace­as­ta ră­mâne una din­tre cele mai mari re­a­li­zări ale me­di­ci­nii mo­der­ne. Ru­je­o­la, de exem­plu, uci­dea pes­te do­uă mi­li­oa­ne de co­pii pe an în lume, în anii ’80. În 2015, con­form Orga­ni­za­ţi­ei Mon­dia­le a Sănătăţii, vac­ci­na­rea re­du­se­se nu­mă­rul de de­ce­se la 134.200. Vac­ci­na­rea în ma­să a era­di­cat po­li­o­mi­e­li­ta din toa­tă lu­mea, cu ex­cep­ţia a trei ţări. În Ban­gla­desh şi uria­şul său ve­cin, India, po­li­o­mi­e­li­ta a fost de­cla­ra­tă era­di­ca­tă în mar­tie 2014. Iar când am între­bat-o pe Naz­ma cum a aflat pri­ma da­tă des­pre vac­ci­nuri – de un­de i-a venit ide­ea că e bi­ne să duci be­be­lu­şii să­nă­to­şi să li se fa­că in­jec­ţii? – m-a pri­vit ui­mi­tă. Apoi mi-a răs­puns într-un şu­voi de cu­vin­te

înflă­că­ra­te, pe ca­re Uddin şi Li­pi le-au dis­ti­lat în en­gle­ză: „Dar ori­ci­ne ştie asta în Ban­gla­desh!”

În me­sa­je de in­te­res pu­blic di­fu­za­te la te­le­vi­zor –, cel al fa­mi­li­ei Sa­ha­ja­han es­te înghe­su­it sus, pe du­lap – cântă­re­ţi şi spor­ti­vi cu­nos­cu­ţi lau­dă vaccinurile sal­va­toa­re de vi­e­ţi. Din mii de mi­na­re­te ră­su­nă îndem­nuri la vac­ci­na­re, ca niş­te che­mări la ru­gă­ci­u­ne. Ban­gla­desh-ul e o ţa­ră pre­do­mi­nant mu­sul­ma­nă şi, în timp ce ple­dau pen­tru vac­ci­na­rea an­ti­po­lio, la sfârşi­tul ani­lor ’80, res­pon­sa­bi­lii cu să­nă­ta­tea şi li­de­rii is­la­miş­ti au con­ce­put împreu­nă un plan de do­ta­re cu mi­cro­foa­ne a mos­chei­lor. Oda­tă, într-un sat de lângă Dha­ka, ima­mul lo­cal şi-a su­fle­cat cu mândrie mâne­ca şi mi-a ară­tat ur­ma lă­sa­tă de ul­ti­mul lui vac­cin an­ti­tu­ber­cu­lo­ză. Pro­te­ja­rea sănătăţii fa­ce par­te din mo­dul de viață al mu­sul­ma­nu­lui prac­ti­cant, a ex­pli­cat el, iar pă­rin­ţii cre­din­ci­o­şi sunt obli­ga­ţi să fa­că asta pen­tru co­pi­ii lor.

Li­vra­rea vac­ci­nu­ri­lor nu e o mi­si­u­ne uşoa­ră în Ban­gla­desh. Ţa­ra e pli­nă de râuri ca­re ies din mat­că şi dru­muri im­prac­ti­ca­bi­le, iar do­ze­le tre­bu­ie men­ţi­nu­te la tem­pe­ra­tu­ra scă­zu­tă co­res­pun­ză­toa­re ca să ră­mână efi­ci­en­te. Men­ţi­ne­rea aces­tui „lanţ al fri­gu­lui” es­te o pri­o­ri­ta­te ma­jo­ră pen­tru pro­gra­me­le de imunizare din toa­te ţă­ri­le cu cli­mă cal­dă şi re­ţe­le elec­tri­ce şu­bre­de. E su­fi­ci­en­tă o cu­tie fri­go­ri­fi­că de­fec­tă sau o pa­nă de cu­rent într-un sat ca să dis­tru­gă o tran­şă între­a­gă de vac­ci­nuri. Dar Ban­gla­desh-ul a fă­cut efor­turi sus­ţi­nu­te ca să men­ţi­nă acest „lanţ al fri­gu­lui”, do­tând dis­pen­sa­re­le lo­ca­le cu pa­no­uri so­la­re şi ape­lând la bi­ci­cle­te şi am­bar­ca­ţi­uni ca să tran­spor­te vaccinurile spre cele mai izo­la­te cli­nici.

Pro­gra­mul de vac­ci­na­re din Ban­gla­desh es­te foar­te res­pec­tat pen­tru re­mar­ca­bi­la sa arie de aco­pe­ri­re. Pe dru­mul de întoar­ce spre spi­tal, stând to­ţi trei tă­cu­ţi şi triş­ti în du­bi­ţă, am înţe­les ce-şi do­ri­se Sa­mir Sa­ha să văd. În 2005, când San­ji­da pri­mea vaccinurile pen­tru su­gari, no­ul vac­cin con­tra in­fec­ţi­i­lor pneu­mo­co­ci­ce era de­ja o ru­ti­nă pen­tru co­pi­ii din S.U.A. şi se răs­pândea ra­pid în ţă­ri­le dez­vol­ta­te. Pro­ble­ma era cu lo­cu­ri­le ca Ban­gla­desh-ul, ca­re ave­au o ne­voie mult mai dis­pe­ra­tă de acest vac­cin, dar nu pu­te­au plă­ti pre­ţu­ri­le sta­bi­li­te de pro­du­că­tor.

cu foar­te puȚi­ne ex­ce­pȚii, vaccinurile sunt fă­cu­te de com­pa­nii pri­va­te ca niş­te afa­ceri ge­ne­ra­toa­re de pro­fit. Până de cu­rând, pro­duc­ţia mon­dia­lă era do­mi­na­tă de câţi­va gi­gan­ţi din SUA şi Eu­ro­pa. Când or­ga­ni­za­ţii ca „Me­dici fă­ră Fron­ti­e­re” îi pre­se­a­ză să mai sca­dă pre­ţu­ri­le (sau să-şi des­chi­dă re­gis­tre­le şi să de­mon­stre­ze de ce nu le pot scă­dea), ofi­cia­lii aces­tor com­pa­nii su­bli­nia­ză cos­tu­ri­le mari ale dez­vol­tă­rii unui nou vac­cin. În fond, aces­ta im­pli­că in­jec­ta­rea unui vi­rus inac­ti­vat sau a unui frag­ment de vi­rus unei per­soa­ne să­nă­toa­se, ca­re se ofe­ră să par­ti­ci­pe la tes­te­le cli­ni­ce. Urme­a­ză un pro­ces de mo­ni­to­ri­za­re şi aştep­ta­re pen­tru a avea ga­ran­ţia că vac­ci­nul nu fa­ce rău, ci doar sti­mu­le­a­ză o re­ac­ţie a sis­te­mu­lui imu­ni­tar con­tra agen­tu­lui in­fec­ţi­os şi că per­soa­ne­le vac­ci­na­te vor con­trac­ta boa­la res­pec­ti­vă mai rar de­cât cele ca­re nu sunt vac­ci­na­te. Dar toa­te astea du­re­a­ză ani de zi­le.

Pen­tru un vac­cin pneu­mo­co­cic efi­ci­ent la co­pii, a du­rat de­ce­nii. Vaccinurile bune pen­tru adul­ţi apă­ru­se­ră de­ja pe pia­ţă la înce­pu­tul ani­lor ’80, însă nu au de­clan­şat re­ac­ţi­i­le imu­ni­ta­re scon­ta­te la

co­pi­ii mici. De-abia la sfârşi­tul ani­lor ’90, cer­ce­tă­to­rii au gă­sit în sfârşit o me­to­dă de a mo­di­fi­ca bi­o­lo­gic sau de a „con­ju­ga” con­ţi­nu­tul vac­ci­nu­ri­lor pen­tru adul­ţi, ast­fel încât să fie re­cu­nos­cut şi de sis­te­me­le imu­ni­ta­re ne­ma­tu­ri­za­te.

Pneu­mo­co­cul pre­zin­tă şi o altă pro­ble­mă ve­xan­tă: Sa­ha şi alţi oa­meni de şti­in­ţă au iden­ti­fi­cat aproa­pe o su­tă de ver­si­uni – sau se­ro­ti­puri – ale ce­lu­le­lor pneu­mo­co­ci­ce. Se­ro­ti­pu­ri­le pot să di­fe­re în func­ţie de zo­na ge­o­gra­fi­că şi, din mo­ti­ve încă neînţe­le­se pe de­plin, doar câte­va din­tre ele sunt pe­ri­cu­loa­se. (De pil­dă, se­ro­ti­pul 1 pro­voa­că com­pa­ra­tiv puți­ne ca­zuri în Sta­te­le Uni­te, dar es­te o sur­să prin­ci­pa­lă de boa­lă pneu­mo­co­ci­că şi de­ces în Afri­ca şi Asia de Sud.) Ca ur­ma­re, un vac­cin fi­nal ca­re să fie efi­ci­ent la co­pii şi să ţin­te­as­că exact se­ro­ti­pu­ri­le co­rec­te ar fi, de fapt, un set de mai mul­te vac­ci­nuri mo­di­fi­ca­te şi tes­ta­te in­di­vi­dual, apoi ames­te­ca­te într-o sin­gu­ră fi­o­lă.

Din cau­za aces­tor com­pli­ca­ţii, pri­mul vac­cin pneu­mo­co­cic pen­tru co­pii a fost unul din­tre cele mai cos­ti­si­toa­re din is­to­rie. De­nu­mit Prev­nar, a fost lan­sat la înce­pu­tu­ri­le ani­lor 2000 de com­pa­nia far­ma­ceu­ti­că ame­ri­ca­nă Wyeth (pre­lua­tă ul­te­ri­or de Pfi­zer). For­mu­la lui era efi­ci­en­tă con­tra ce­lor şap­te se­ro­ti­puri răs­pun­ză­toa­re pen­tru ma­jo­ri­ta­tea ca­zu­ri­lor de boa­lă – în Sta­te­le Uni­te, mai exact, ca­re îşi pu­te­au per­mi­te un vac­cin pen­tru co­pii la pre­ţul de 232 de do­lari, pen­tru o suc­ce­si­u­ne de pa­tru do­ze. Una din­tre tul­pi­ni­le pe­ri­cu­loa­se de pneu­mo­coc con­tra că­reia acest vac­cin nu lup­ta era se­ro­ti­pul 1.

PAKISTAN Au mai ră­mas doar trei ţări ca­re ra­por­te­a­ză ca­zuri de po­li­o­mi­e­li­tă: Afga­nis­tan, Ni­ge­ria şi Pakistan, un­de re­zis­ten­ţa vi­o­len­tă la vac­ci­na­re a ucis în ul­ti­mii ani zeci de lu­cră­tori sa­ni­tari ca­re ad­mi­nis­trau vaccinurile. În Ka­ra­chi, ei fac vi­zi­te la do­mi­ci­liu es­cor­ta­ţi de po­li­ţie.

Dar în cele mai să­ra­ce re­gi­uni din Afri­ca şi Asia de Sud e cel mai pro­ba­bil ca ori­ce in­fec­ţie pneu­mo­co­ci­că să uci­dă un co­pil sau să-l schi­lo­de­as­că pe via­ţă. Nu doar fi­in­dcă pă­rin­ţii lui nu pot ajun­ge la timp la doc­tor, ci şi pen­tru că bac­te­ria fa­ce ra­va­gii în tru­pu­ri­le de­ja slă­bi­te de sub­nu­tri­ţie, alte bo­li la­ten­te şi ex­pu­ne­re ex­ce­si­vă la fum de la gă­ti­tul pe foc des­chis.

„Când am înce­put să lu­crez la asta, ine­chi­ta­tea era cea ca­re mă ți­nea tre­az no­pți­le”, spu­ne Orin Le­vi­ne, di­rec­tor pen­tru li­vra­rea vac­ci­nu­ri­lor la Fun­da­ţia Bill and Me­lin­da Ga­tes. Cu ani în ur­mă, un co­leg al lui vă­zu­se cum o fe­meie îşi pi­er­du­se fi­i­ca într-un spi­tal din Ma­li, din cau­za pneu­mo­ni­ei cu pneu­mo­coc. Era a do­ua fi­i­că pe ca­re şi-o pi­er­dea aşa. Le­vi­ne încă ţi­ne min­te nu­me­le ma­mei. Fi­i­ce­le lui erau cam de vârsta ace­lei fe­te.

„Ris­cul ca un co­pil să moa­ră din cau­za bo­lii pneu­mo­co­ci­ce în ţă­ri­le bo­ga­te era de su­te de ori mai mic”, spu­ne el. „De ce co­pi­ii mei ave­au ac­ces la vac­cin când co­pi­ii lui Ti­e­ma­ny Diar­ra, co­pi­ii din Ma­li, ave­au mai ma­re ne­voie de el, dar nu îl pri­me­au?”

De­si­gur, ştia răs­pun­sul. Pen­tru pro­du­că­to­rii de vac­ci­nuri, cel mai si­gur pro­fit eco­no­mic nu vi­ne din aco­pe­ri­rea ce­lor mai strin­gen­te ne­voi.

„Când am înce­put să lu­crez la asta, ine­chi­ta­tea era cea ca­re mă ți­nea tre­az no­pți­le. Ris­cul ca un co­pil să moa­ră din cau­za bo­lii pneu­mo­co­ci­ce în ţă­ri­le bo­ga­te era de su­te de ori mai mic.”

Orin Le­vi­ne, Fun­da­ţia Ga­tes

ima­gi­naȚi-vă frus­tra­rea lui le­vi­ne pre­lua­tă de spe­cia­liş­ti în vac­ci­nuri din lu­mea între­a­gă şi ve­ţi înţe­le­ge ela­nul cu ca­re a fost cre­a­tă Alian­ţa Glo­ba­lă pen­tru Vac­ci­nuri şi Imunizare sau, pe scurt, Ga­vi. Acest par­te­ne­riat pu­blic-pri­vat de mul­te mi­liar­de de do­lari a fost cre­at în 2000, când PCV a in­trat pe pia­ţa din SUA. De­ma­rând par­ţial în ur­ma unei do­na­ţii de 750 de mi­li­oa­ne de do­lari din par­tea Fun­da­ţi­ei Ga­tes, Ga­vi ca­na­li­ze­a­ză re­sur­se­le na­ţi­u­ni­lor bo­ga­te – efor­turi fi­lan­tro­pi­ce pri­va­te plus aju­toa­re gu­ver­na­men­ta­le din ţări ca SUA, Ma­rea Bri­ta­nie şi Nor­ve­gia – pen­tru a sus­ţi­ne vac­ci­na­rea po­pu­la­ţi­ei din ţă­ri­le mai să­ra­ce ca­re cer spri­jin. Ga­vi aju­tă în ne­go­ci­e­ri­le cu pro­du­că­to­rii de vac­ci­nuri pen­tru a re­du­ce pre­ţu­ri­le exact pe aces­te vânzări cu vo­lum ma­re. Din fon­du­ri­le do­na­te se acor­dă sub­ven­ţii ca­re scad şi mai mult cos­tu­ri­le pen­tru ţă­ri­le în curs de dez­vol­ta­re, ast­fel încât în fi­nal aces­tea plă­tesc doar un mic pro­cent din pre­ţul obiş­nu­it al pi­e­ţei.

„Es­te o tran­sfor­ma­re ex­traor­di­na­ră – fo­rța fi­nan­cia­ră și de­di­ca­rea pe ca­re au pus-o în joc ac­tori glo­ba­li, pro­du­că­tori și ţări”, spu­ne Kat­he­ri­ne O’Bri­en, pe­dia­tru şi spe­cia­list în pneu­mo­coci, di­rec­toa­rea Cen­tru­lui pen­tru Ac­ces In­ter­na­ţi­o­nal la Vac­ci­nuri de la Uni­ver­si­ta­tea Joh­ns Hop­kins. Ga­vi nu s-a for­mat doar pen­tru a aju­ta în pro­ble­ma vac­ci­nu­lui pneu­mo­co­cic, su­bli­nia­ză O’Bri­en; alian­ţa şi-a pro­pus ini­ţial să fa­că mai ac­ce­si­bi­le vac­ci­nuri de­ja con­sa­cra­te pen­tru co­pii, ca vac­ci­nul an­ti­te­ta­nic şi cel con­tra he­pa­ti­tei B.

PCV a in­trat pe lis­ta de vac­ci­nuri de-abia în 2010, du­pă ani de tes­tări şi ne­go­ci­eri con­ti­nue. Dar ce­re­rea ţă­ri­lor în curs de dez­vol­ta­re era atât de ma­re, încât în scurt timp Ga­vi a ajuns să de­di­ce o ju­mă­ta­te de mi­li­on de do­lari pe an ca să sus­ţi­nă PCV: cel mai sub­stan­ţial an­ga­ja­ment fi­nan­ciar al alian­ţei. Un con­tract spe­cial cu Pfi­zer şi GSK, sin­gu­rii pro­du­că­tori de PCV la ora ac­tua­lă, ar tre­bui să asi­gu­re exis­ten­ţa unor sto­curi su­fi­ci­en­te; am­be­le com­pa­nii au pro­mis să pro­du­că – la prețul re­dus mij­lo­cit de Ga­vi – atâtea vac­ci­nuri câte va dori să cum­pe­re fi­e­ca­re din­tre ţă­ri­le des­ti­na­ta­re.

Acum, că aces­te înţe­le­geri au fost de­ja pu­se la punct, pro­du­că­to­rii au înce­put să dez­vol­te şi for­mu­le noi, ca­re cresc efi­ci­en­ţa PCV, ast­fel încât să in­clu­dă şi co­pi­ii afla­ţi la ma­re dis­tan­ţă de SUA şi Eu­ro­pa. În 2010, Pfi­zer a lan­sat pe pia­ţă o no­uă for­mu­lă, nu­mi­tă Prev­nar 13 şi con­ce­pu­tă ast­fel încât să ţin­te­as­că se­ro­ti­pul 1 şi alte cinci tul­pini nein­clu­se în com­bi­na­ţia ini­ţia­lă a vac­ci­nu­lui. Pro­du­sul GSK, in­tro­dus pe pia­ţă în 2009, es­te şi el con­fi­gu­rat ast­fel încât să lup­te con­tra tul­pi­ni­lor pre­do­mi­nan­te în Afri­ca şi Asia. Iar din mar­tie 2015, când ofi­cia­lii din să­nă­ta­te din Ban­gla­desh au pri­mit pri­ma tran­şă de PCV cu re­du­ce­rea ob­ţi­nu­tă de Ga­vi, vaccinurile au so­sit pe ca­lea ae­ru­lui, din trei în trei luni, din­tr-un

cen­tru de dis­tri­bu­ţie GSK aflat în Belgia. „Mici cu­tii fri­go­ri­fi­ce”, mi-a spus Sa­ha. „Ca atunci când ie­şi cu cor­tul. Doar că astea sunt ce­va mai so­fis­ti­ca­te, au sis­te­me de mo­ni­to­ri­za­re a tem­pe­ra­tu­rii.”

Vaccinurile, spun ofi­cia­lii din do­me­ni­ul sănătăţii, ajung la fa­mi­lii din între­a­ga ţa­ră. În Ban­gla­desh, cel pu­ţin până acum, nu s-a înre­gis­trat o creş­te­re brus­că a „ezi­tă­rii fa­ţă de vac­cin” – for­mu­la pre­fe­ra­tă de spe­cia­liş­tii din să­nă­ta­te la ni­vel glo­bal pen­tru a des­crie pro­ble­ma pă­rin­ţi­lor ca­re re­fu­ză să-şi vac­ci­ne­ze co­pi­ii. În alte zo­ne, ca Asia de Sud, re­cen­te­le cam­pa­nii de vac­ci­na­re au fost per­tur­ba­te de sus­pi­ci­uni şi os­ti­li­ta­te. În Pakistan, de pil­dă, lu­cră­to­rii sa­ni­tari ca­re ad­mi­nis­trau vac­ci­nul an­ti­po­lio au fost alun­ga­ţi sau ata­ca­ţi, pe fon­dul unor zvo­nuri par­ţial fal­se, par­ţial ade­vă­ra­te. (Fals: vaccinurile fac par­te din­tr-un com­plot al Occi­den­tu­lui împo­tri­va Isla­mu­lui. Adevărat: CIA se fo­lo­sea de sa­ni­ta­rii ca­re ad­mi­nis­trau vac­ci­nul din ca­să în ca­să pen­tru a-l cău­ta pe Osa­ma bin La­den.) Iar în anumite zo­ne din India, o cam­pa­nie de vac­ci­na­re con­tra ru­je­o­lei şi ru­be­o­lei a eşuat la înce­pu­tul aces­tui an, du­pă ce pos­tări ano­ni­me de pe re­ţe­le­le de so­cia­li­za­re au sus­ţi­nut că vaccinurile erau pe­ri­cu­loa­se sau chiar ur­mă­re­au ste­ri­li­za­rea co­pi­i­lor din mi­no­ri­tă­ţi­le re­li­gi­oa­se.

Sa­ha mi-a spus că până şi în Ban­gla­desh, o ţa­ră re­cep­ti­vă la vac­ci­nuri, a au­zit oa­meni ca­re se între­bau da­că e bi­ne să se adau­ge şi PCV pe lis­ta de­ja am­bi­ţi­oa­să a efor­tu­ri­lor na­ţi­o­na­le de vac­ci­na­re. „Am par­ti­ci­pat la un talk show, la TV”, mi-a po­ves­tit el. „So­ţia unui ban­cher, per­soa­nă cu in­fluen­ţă, m-a între­bat de ce dis­cut atât de mult des­pre vac­ci­nuri.” Obi­ec­ţia ei era că pneu­mo­nia şi alte in­fec­ţii pneu­mo­co­ci­ce se pot tra­ta cu pe­ni­ci­li­nă. Sa­ha a răs­puns: „Doam­nă, vre­ţi să aştep­ta­ţi până când se dez­vol­tă o pneu­mo­nie şi abia apoi s-o tra­ta­ţi?”

Da­că ar fi tre­cut prin sa­loa­ne­le de la Dha­ka Shis­hu împreu­nă cu Sa­ha, fe­meia ar fi vă­zut co­pii apa­tici ză­când cu măş­ti de oxi­gen pe fa­ţă, fa­mi­lii de ve­ghe la că­pă­tâi­ul lor sau adu­na­te cu un aer sum­bru pe ho­luri, aştep­tând ca an­ti­bi­o­ti­ce­le să-şi fa­că efec­tul. Şi astea sunt fa­mi­li­i­le ca­re au reu­şit să ajun­gă la spi­tal. „Pen­tru zo­ne­le mai înde­păr­ta­te”, mi-a spus Sa­ha, „ches­tia asta” – ac­ţi­u­nea pre­ven­ti­vă a unui vac­cin efi­ci­ent – „e sin­gu­rul in­stru­ment pe ca­re îl avem”. În sa­te şi în ma­ha­la­le­le să­ra­ce din ora­şe încă sunt co­pii îmbol­nă­vi­ţi de pneu­mo­coc ca­re mor cu mi­i­le la ei aca­să.

San­ji­da Sa­ha­ja­han a reu­şit să ajun­gă la spi­tal, dar doc­to­rii n-au mai pu­tut să fa­că prea mul­te pen­tru ea. Sa­ha e în mod de­o­se­bit frus­trat de acest caz. La­bo­ra­to­rul lui a iden­ti­fi­cat pneu­mo­co­cul ca­re i-a in­fec­tat crei­e­rul fe­ti­ţei: se­ro­ti­pul 1, una din­tre tul­pi­ni­le nein­clu­se în for­mu­la ini­ţia­lă de Prev­nar. Deci, chiar da­că Ban­gla­desh-ul ar fi pu­tut să-şi per­mi­tă vac­ci­nul în 2005, tot n-ar fi reu­şit s-o pro­te­je­ze pe San­ji­da, fi­in­dcă pro­du­că­to­rul lan­sa­se un pro­dus ca­re sal­va vi­e­ţi, dar ca­re nu era con­ce­put pen­tru par­tea ei de lume.

„Şi nu doar co­pi­la asta e ne­func­ţi­o­na­lă”, a adău­gat Sa­ha. „Şi ma­ma ei e ne­func­ţi­o­na­lă. Nu mai poa­te ple­ca ni­căi­eri. Fi­e­ca­re mem­bru al ace­lei fa­mi­lii es­te, de fapt, pe ju­mă­ta­te mort.”

A tă­cut o vre­me. Apoi m-a între­bat: „Le-am dat un scaun cu ro­ti­le. Îl fo­lo­se­au?”

I-am spus că stă­tea de­mon­tat sub pat. Sa­ha s-a cris­pat. I-am spus însă că pă­rin­ţii ne ară­ta­se­ră şi car­ne­tul de să­nă­ta­te al be­be­lu­şu­lui în vârstă de do­uă luni, Jan­nat. Avea o co­loa­nă no­uă, de­ja com­ple­ta­tă, pen­tru vac­ci­nul pneu­mo­co­cic con­ju­gat. Da­că vac­ci­na­rea îşi fa­ce efec­tul, Jan­nat va fi la adă­post de pa­to­ge­nul ca­re i-a dis­trus so­ra. Iar când Sa­ha s-a gândit la toa­te astea, la toa­tă du­re­rea şi spe­ran­ţa înghe­su­i­te în că­su­ţa ace­ea atât de mi­că, a of­tat. „Ar tre­bui to­tuși să ve­dem câţi co­pii am pi­er­dut şi câţi au fost di­za­bi­li­tați aşa, în cei 10 ani cât am aştep­tat vac­ci­nul”, mi-a mai spus el. „Dar sla­vă Dom­nu­lui că acum avem vac­ci­nul !”

cam­pu­sul GsK ex­tins din ora­şul bel­gian Wa­vre es­te cea mai ma­re uni­ta­te de pro­duc­ţie de vac­ci­nuri din lume. În ziua când l-am cu­nos­cut pe Luc De­bruy­ne, pre­şe­din­te­le GSK ca­re se ocu­pă de vac­ci­nuri glo­ba­le, de­ja fu­se­sem obli­ga­tă să-mi schimb hai­ne­le de do­uă ori. Pen­tru fi­e­ca­re vac­cin în par­te, pro­ce­sul bi­o­lo­gic şi cel de mi­xa­re se de­ru­le­a­ză într-un spa­ţiu închis er­me­tic, într-o clă­di­re se­pa­ra­tă. Când pă­trun­zi într-una din­tre aces­te clă­diri de­di­ca­te, tre­bu­ie să te schim­bi din cap până în pi­ci­oa­re: cos­tum de pro­tec­ţie, pan­to­fi al­bi de­zin­fec­ta­ţi, oche­lari de pro­tec­ţie şi bo­ne­tă pes­te oche­lari şi păr.

Aces­te clă­diri, împreu­nă cu alte por­ţi­uni din flu­xul de pro­duc­ţie al com­pa­ni­ei, re­pre­zin­tă o in­ves­ti­ţie de pes­te 5 mi­liar­de de do­lari, chel­tu­i­ţi în

ul­ti­mul de­ce­niu, mi-a ex­pli­cat De­bruy­ne. „Chiar es­te o afa­ce­re pro­fi­ta­bi­lă”, a adău­gat el. „Tre­bu­ie să fie pro­fi­ta­bi­lă ca să fie sus­te­na­bi­lă, ca să poa­tă oferi un vo­lum ma­siv de pro­duc­ţie şi pre­ţuri ac­ce­si­bi­le pen­tru ţă­ri­le în curs de dez­vol­ta­re.”

Vac­ci­nul pneu­mo­co­cic pen­tru co­pii li­vrat de GSK la Dha­ka im­pli­că un flux de pro­duc­ţie glo­bal: mi­xa­rea for­mu­lei înce­pe la fa­bri­ca din Sin­ga­po­re a com­pa­ni­ei. De aco­lo, tran­şe­le de vac­ci­nuri sunt tri­mi­se în Belgia, apoi în Fran­ţa pen­tru pro­ce­sa­re. În fi­nal, do­ze­le se întorc în Belgia, de un­de vor fi ex­pe­dia­te. Dar când pri­ve­am prin oche­la­rii de pro­tec­ţie ma­şi­nă­ri­i­le şi cu­ve­le mari şi ar­gin­tii din Wa­vre, se pre­gă­tea un alt pro­dus GSK: un vac­cin con­tra unui pa­to­gen nu­mit ro­ta­vi­rus, prin­ci­pa­la cau­ză a dia­re­ei la co­pii, ca­re îmbol­nă­vește mi­li­oa­ne în fi­e­ca­re an. În cele mai să­ra­ce ţări din Afri­ca Sub­sa­ha­ria­nă şi Asia de Sud, ro­ta­vi­ru­sul uci­de su­te de mii. Mul­ţi co­pii de la Dha­ka Shis­hu se lup­tă să-și re­vi­nă de pe ur­ma lui.

Ban­gla­desh are apro­ba­rea Ga­vi ca să înce­a­pă să pri­me­as­că vac­ci­nul pen­tru ro­ta­vi­rus de la GSK, pro­ba­bil anul vi­i­tor. Du­pă ce se apli­că re­du­ce­ri­le ne­go­cia­te şi su­por­tul fi­nan­ciar su­pli­men­tar, gu­ver­nul va plă­ti cam 50 de cen­ţi pen­tru fi­e­ca­re vac­cin în do­uă do­ze, pen­tru ca­re acum un me­dic din Ame­ri­ca plă­teş­te 220 de do­lari. Pen­tru sis­te­mul de să­nă­ta­te al unei ţări să­ra­ce, es­te o ofer­tă ire­zis­ti­bi­lă, însă exis­tă şi un clenci. Aju­to­rul ofe­rit de Ga­vi e doar tem­po­rar – un mod de-a aju­ta ță­ri­le să­ra­ce să cre­as­că mai mul­ţi co­pii să­nă­to­şi, ca să poa­tă con­tri­bui la

creş­te­rea eco­no­mi­că a ţă­ri­lor lor, până când își vor pu­tea cum­pă­ra sin­gu­re vaccinurile im­por­tan­te.

Oda­tă ce o ța­ră ca­re a pri­mit aju­to­rul se ri­di­că pes­te cel mai scă­zut ni­vel de venit pe cap de lo­cu­i­tor, se pre­a­su­pu­ne că sub­ven­ţia Ga­vi înce­te­a­ză. „Pro­ce­sul se nu­meş­te «tran­zi­ţi­o­na­re»”, îmi spu­ne Ka­te Elder, con­si­li­er pe po­li­tici de vac­ci­na­re la Me­dici fă­ră Fron­ti­e­re. „Dar am au­zit mi­niş­tri ai sănătăţii ca­re spun că s-ar nu­mi ex­ma­tri­cu­la­re”. Chiar da­că şe­fii de la GSK şi alţi mari pro­du­că­tori ame­ri­cani şi eu­ro­peni de vac­ci­nuri au pro­mis că vor con­ti­nua să apli­ce re­du­ceri pen­tru ţă­ri­le să­ra­ce, pen­tru ele pi­er­de­rea sub­ven­ţi­ei tot înse­am­nă, com­pa­ra­tiv, o creş­te­re uria­şă de cos­turi. În Ban­gla­desh, de pil­dă, pre­ţul vac­ci­nu­lui pneu­mo­co­cic de la GSK ar pu­tea creş­te de la 60 de cen­ţi la 9,15 do­lari pe co­pil.

Ce­ea ce încă su­nă a chi­li­pir cu­rat pen­tru un me­dic ame­ri­can ca­re plă­teş­te pen­tru acest vac­cin de 50 de ori mai mult. Dar „Me­dici fă­ră Fron­ti­e­re” şi alte voci cri­ti­ce sus­ţin că pre­ţu­ri­le ce­ru­te de ma­rii pro­du­că­tori de me­di­ca­men­te din Ame­ri­ca şi Eu­ro­pa pen­tru vaccinurile des­ti­na­te co­pi­i­lor sunt inac­cep­ta­bil de mari, chiar şi cu re­du­ce­re. O trei­me din ţă­ri­le lu­mii încă nu au in­tro­dus PCV în sche­ma de vac­ci­na­re; un mo­tiv im­por­tant es­te cos­tul pe ter­men lung.

Un re­me­diu ar pu­tea fi con­cu­ren­ţa ca­re înce­pe să se con­tu­re­ze în afa­ra Sta­te­lor Uni­te şi Eu­ro­pei: com­pa­nii far­ma­ceu­ti­ce din India, Bra­zi­lia, Vi­et­nam, Cu­ba, Co­re­ea de Sud şi chiar Ban­gla­desh, un­de o com­pa­nie din Dha­ka vin­de acum aproa­pe o du­zi­nă de vac­ci­nuri, fo­lo­sind in­gre­di­en­te adu­se din alte ţări. O com­pa­nie gi­gant din India, Se­rum Insti­tu­te, aco­pe­ră toa­te eta­pe­le de pro­duc­ţie pen­tru mai bi­ne de un mi­liard de do­ze pe an – vac­ci­nuri re­la­tiv ief­ti­ne, pe ca­re le ex­pe­dia­ză în toa­tă India, dar şi în străi­nă­ta­te. Spe­cia­liş­tii în bo­li de la Fun­da­ţia Ga­tes şi PATH, o or­ga­ni­za­ţie glo­ba­lă de să­nă­ta­te non-pro­fit, cu se­di­ul în Se­at­tle, aju­tă Se­rum să-şi dez­vol­te pro­pri­ul vac­cin pneu­mo­co­cic pen­tru co­pii. Pro­du­sul a in­trat de­ja în tes­te cli­ni­ce în India şi Afri­ca şi ar pu­tea fi pe pia­ţă până în 2020.

sa­mir sa­ha are acum 62 de ani și nu are pla­nuri ime­dia­te de pen­si­o­na­re. E prea de­vre­me pen­tru o eva­lua­re de­fi­ni­ti­vă a suc­ce­su­lui PCV în Ban­gla­desh, dar ul­ti­ma da­tă când am mers cu el prin spi­ta­lul Dha­ka Shis­hu era op­ti­mist. Avea doar trei pa­ci­en­ţi in­ter­nați cu in­fec­ţii pneu­mo­co­ci­ce în acea zi, ni­ci­u­nul nu pă­rea a fi în pe­ri­col grav, iar unul din­tre cer­ce­tă­to­rii din echi­pa lui Sa­ha lu­cra pe com­pu­ter la un gra­fic cu ba­re ca­re ară­ta o scă­de­re atră­gă­toa­re a nu­mă­ru­lui de ca­zuri pen­tru toam­na lui 2016: o ba­ră scur­tă, chiar pi­ti­că în com­pa­ra­ţie cu cele mult mai înal­te din şa­se toam­ne an­te­ri­oa­re.

Sa­ha şi-a tras un scaun şi s-a ui­tat atent la gra­fic. Să ve­dem cum va fi la anul, a zis. Dar zâmbea. „E bi­ne pen­tru pa­ci­en­ţi”, a adău­gat. „Mai pu­ţi­ne pneu­mo­nii în spi­tal. Mai pu­ţi­nă moar­te.” Mi-a ară­tat cer­ce­tă­to­rii aple­ca­ţi dea­su­pra mi­cros­coa­pe­lor. „Şo­meri!”, a glu­mit, zâmbind şi mai larg. „To­ţi ăştia o să ră­mână şo­meri!”

Fo­to: Gu­li­ver/iStock

Pe co­per­tă La ni­vel glo­bal, ma­rea pro­ble­mă nu sunt cei ca­re re­fu­ză vac­ci­na­rea, ci lip­sa de ac­ces la vac­ci­nuri. În Ro­mânia, ra­ta de aco­pe­ri­re vac­ci­na­lă în scă­de­re su­ge­re­a­ză alte hi­be ale sis­te­mu­lui.

PAKISTAN Ghu­lam Ishaq, pa­tron de ma­ga­zin din Ka­ra­chi, nu a avut încre­de­re în vac­ci­nul an­ti­po­lio. Acum se învi­nu­i­eş­te pen­tru du­bla ne­no­ro­ci­re abă­tu­tă asu­pra fi­i­cei lui de 4 ani, Ra­fia: un pi­ci­or i-a fost schi­lo­dit de po­li­o­mi­e­li­tă, iar ce­lă­lalt – de o...

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.