În Afri­ca există mai mul­tă di­ver­si­ta­te de­cât pe toa­te ce­le­lal­te con­ti­nen­te lao­lal­tă.

National Geographic Romania - - Viziuni -

Mo­ti­vul es­te că oa­me­nii mo­derni au apă­rut în Afri­ca și au trăit cel mai mult aco­lo. Au avut timp să își dez­vol­te o di­ver­si­ta­te ge­ne­ti­că enor­mă – care aco­pe­ră și cu­loa­rea pi­e­lii. Cer­ce­tă­to­rii care o stu­dia­ză se ghi­de­a­ză une­ori după di­ver­si­ta­tea lin­gvis­ti­că a Africii – pes­te 2.000 de lim­bi (ve­zi har­ta). Fo­to­gra­ful Ro­bin Ham­mond le-a ur­mat exem­plul și a vi­zi­tat cinci co­mu­ni­tă­ţi lin­gvis­ti­ce re­pre­zen­ta­ti­ve. Por­tre­te­le lui aco­pe­ră tot spec­trul de cu­lori, de la Neil­ton Vaal­booi (stânga sus), băiat din po­pu­la­ţia sud-afri­ca­nă khoe-san, până la Aka­to­rot Yel­le (dre­ap­ta jos), fa­tă din po­pu­la­ţia ke­nia­nă tur­ka­na. „Nu există ra­să afri­ca­nă omo­ge­nă”, spu­ne ge­ne­ti­cia­na Sa­rah Tis­hko , de la Uni­ver­si­ta­tea Pen­nsyl­va­nia. „Chiar nu există”.

În ace­lași fel, prin­ci­pa­lul res­pon­sa­bil pen­tru pi­e­lea mai des­chi­să la cu­loa­re a eu­ro­pe­ni­lor es­te o sin­gu­ră mu­tație mă­run­tă în ge­na nu­mi­tă SLC24A5, care are apro­xi­ma­tiv 20.000 de ba­ze. În po­ziția în care ma­jo­ri­ta­tea afri­ca­ni­lor din zo­na sub­sa­ha­ria­nă au un G, eu­ro­pe­nii au un A. Acum apro­xi­ma­tiv un de­ce­niu, Keith Cheng, pa­to­log și ge­ne­ti­cian de la Co­le­gi­ul de Me­di­ci­nă al Uni­ver­si­tății de Stat din Pen­nsyl­va­nia, a des­co­pe­rit mu­tația stu­di­ind pești-ze­bră înmu­lțiți se­lec­tiv pen­tru a avea dun­gi mai des­chi­se la cu­loa­re. S-a do­ve­dit că aceștia ave­au o mu­tație într-o ge­nă de pig­ment ana­lo­gă cu ge­na mo­di­fi­ca­tă a eu­ro­pe­ni­lor.

Pe ba­za ADN-ului ex­tras din oa­se preis­to­ri­ce, pa­le­o­ge­ne­ti­ci­e­nii au des­co­pe­rit că înlo­cu­i­rea G-ului cu A-ul a apă­rut în ves­tul Eu­ro­pei re­la­tiv re­cent, acum apro­xi­ma­tiv 8.000 de ani, la o po­pu­lație veni­tă din Ori­en­tul Mij­lo­ciu care a adus cu ea și o no­uă teh­no­lo­gie: agri­cul­tu­ra. Alt­fel spus, pro­ba­bil că lo­cu­i­to­rii tim­pu­rii ai Eu­ro­pei – vână­to­rii-cu­le­gă­tori care au cre­at pic­tu­ri­le ru­pes­tre spec­ta­cu­loa­se de la Las­caux, de exem­plu – nu ave­au pi­e­lea al­bă, ci ca­fe­nie. ADN-ul preis­to­ric su­ge­re­a­ză că mu­lți eu­ro­peni cu pi­e­lea închi­să la cu­loa­re ave­au și ochi al­baștri, com­bi­nație rar întâlni­tă azi.

„Ge­ne­ti­ca ara­tă că ames­te­cul și de­pla­să­ri­le s-au re­pe­tat și că ima­gi­nea pe care ne-o for­măm des­pre «struc­tu­ri­le ra­sia­le» din tre­cut es­te aproa­pe întot­de­au­na greși­tă”, spu­ne Da­vid Rei­ch, pa­le­o­ge­ne­ti­cian de la Uni­ver­si­ta­tea Har­vard, a că­rui no­uă car­te pe ace­as­tă te­mă se in­ti­tu­le­a­ză Who We Are and How We Got He­re. Nu există tră­să­turi fi­xe aso­cia­te cu zo­ne ge­o­gra­fi­ce anu­me, spu­ne Rei­ch, fi­in­dcă, de câte ori izo­la­rea a cre­at di­fe­re­nțe între po­pu­lații, de atâtea ori mi­grația și încru­cișa­rea le-au ate­nuat sau eli­mi­nat.

În pre­zent, cu­loa­rea pi­e­lii oa­me­ni­lor de pe glob va­ria­ză enorm. Ma­re par­te din di­fe­re­nță se co­re­le­a­ză cu la­ti­tu­di­nea. Mai aproa­pe de Ecua­tor, lu­mi­na so­la­ră mai abun­den­tă fa­ce din pi­e­lea închi­să la cu­loa­re un scut util împo­tri­va ra­diați­ei ul­tra­vi­o­le­te; spre po­li, un­de pro­ble­ma e lu­mi­na so­la­ră prea puți­nă, pi­e­lea mai pa­li­dă fa­vo­ri­ze­a­ză pro­du­cția de vi­ta­mi­na D. To­nul pi­e­lii ți­ne de co­la­bo­ra­rea câtor­va ge­ne; di­fe­ri­te gru­puri au nu­me­roa­se com­bi­nații de mo­di­fi­cări. Din­tre afri­cani, une­le po­pu­lații, ca mur­si din Eti­o­pia, au o piele ca de aba­nos, în timp ce alte­le, ca khoe-san, au pi­e­lea ară­mie. Mu­lți est-afri­cani cu pi­e­lea închi­să la cu­loa­re po­se­dă, spre sur­prin­de­rea cer­ce­tă­to­ri­lor, va­rian­ta pen­tru piele pa­li­dă a ge­nei SLC24A5. (Se pa­re că a venit în Afri­ca, la fel ca în Eu­ro­pa, din Ori­en­tul Mij­lo­ciu.) Cât des­pre est-asia­tici, au în ge­ne­ral pi­e­lea des­chi­să la cu­loa­re, dar au va­rian­ta pen­tru piele ca­fe­nie a ge­nei. Cheng înce­ar­că să afle de ce cu aju­to­rul pești­lor-ze­bră. „Nu e sim­plu”, spu­ne el. Când vor­besc des­pre ra­să, oa­me­nii par să se re­fe­re în ge­ne­ral la cu­loa­rea pi­e­lii și, în ace­lași timp, la ce­va mai mult. Es­te moște­ni­rea ce­lor ca Mor­ton, care au dez­vol­tat „ști­i­nța” ra­sei pen­tru a-și con­fir­ma pre­ju­de­căți­le și au greșit com­plet par­tea ști­i­nți­fi­că. În zi­ua de azi, ști­i­nța ne ara­tă că di­fe­re­nțe­le vi­zi­bi­le din­tre po­pu­lații sunt ac­ci­den­te is­to­ri­ce. Re­flec­tă mo­dul cum s-au adap­tat stră­moșii noștri la ex­pu­ne­rea la soa­re și aproa­pe ni­mic altce­va.

„De mul­te ori, avem im­pre­sia că da­că știm ce cu­loa­re are pi­e­lea unui om, știm des­pre el și X, Y, Z lu­cruri”, spu­ne He­at­her Nor­ton, ex­per­tă în an­tro­po­lo­gie mo­le­cu­la­ră la Uni­ver­si­ta­tea din Cin­cin­na­ti, care stu­dia­ză pig­men­ta­rea. „De ace­ea, cred că ar avea un im­pact pu­ter­nic ex­pli­cația că toa­te schim­bă­ri­le vi­zi­bi­le vin doar din fap­tul că eu am un A în ge­nom, iar ea are un G.”

la vreo oră cu mași­na de co­le­cția lui Mor­ton, la Uni­ver­si­ta­tea West Ches­ter, Ani­ta Fo­e­man con­du­ce proi­ec­tul DNA Dis­cus­si­on. Într-o di­mi­neață înso­ri­tă de toam­nă, se adre­se­a­ză ce­lor mai re­ce­nți par­ti­ci­pa­nți – dois­pre­ze­ce stu­de­nți de toa­te cu­lo­ri­le, care se ui­tă la ecra­ne­le lap­to­pu­ri­lor. Cu câte­va săp­tă­mâni în ur­mă, com­ple­ta­se­ră ches­ti­o­na­re des­pre ge­nea­lo­gia lor. Ce ori­gini cre­de­au că au? Apoi dă­du­se­ră pro­be de sa­li­vă pen­tru tes­ta­rea ge­ne­ti­că. Acum, pe cal­cu­la­tor, își ve­de­au re­zul­ta­te­le. Re­a­cți­i­le li se ci­te­au pe fețe.

O tână­ră, în a că­rei fa­mi­lie nu își amin­tea ni­meni de vreun stră­moș care să nu fi trăit în India, es­te șo­ca­tă să des­co­pe­re că are ori­gini pa­rțial ir­lan­de­ze. O alta, con­vin­să din­tot­de­au­na că unul din­tre bu­ni­cii ei era ame­rin­dian, es­te de­za­mă­gi­tă să afle că nu e așa. O a treia se de­cla­ră „de­ru­ta­tă”. „Mă aștep­tam la mult mai mu­lți stră­moși din Ori­en­tul Mij­lo­ciu”, spu­ne ea.

Fo­e­man, care pre­dă ști­i­nța co­mu­ni­că­rii, es­te obișnu­i­tă cu ast­fel de re­a­cții. A înce­put proi­ec­tul DNA Dis­cus­si­on în 2006 pen­tru că o in­te­re­sau po­vești­le, atât ce­le spu­se de fa­mi­lii, cât și ce­le spu­se de ge­ne. Încă de la înce­pu­tu­ri­le proi­ec­tu­lui a fost clar că ce­le do­uă ca­te­go­rii nu coin­ci­de­au prea des. Un tânăr care se iden­ti­fi­ca drept bi-ra­sial a fost fu­ri­os când a des­co­pe­rit că as­cen­de­nța lui era, de fapt, aproa­pe în între­gi­me eu­ro­pe­a­nă.

Mai mul­ţi stu­den­ţi cres­cu­ţi în fa­mi­lii crești­ne au fost sur­pri­nși să afle că unii din­tre stră­moșii lor fu­se­se­ră evrei.

„În ge­ne ies la ive­a­lă toa­te po­vești­le as­cun­se”, spu­ne Fo­e­man. Chiar și pe ea, care se iden­ti­fi­că drept afro-ame­ri­ca­nă, au luat-o prin sur­prin­de­re pro­pri­i­le re­zul­ta­te, care au ară­tat că unii din­tre stră­moșii ei au fost din Gha­na, iar alţii din Scan­di­na­via.

„Am cres­cut în anii ‘ , când pi­e­lea de cu­loa­re des­chi­să era foar­te im­por­tan­tă”, ex­pli­că ea. „Așa că mă con­si­der des­tul de bru­ne­tă. M-am mi­rat să aflu că un sfert din ge­nea­lo­gia mea es­te din Eu­ro­pa.

M-a fă­cut să înţe­leg mai pro­fund ide­ea că ra­sa e ce­va ce in­ven­tăm noi”, spu­ne ea.

Bi­neînţe­les, doar fi­in­dcă es­te „in­ven­ta­tă”, asta nu înse­am­nă că ide­ea de ra­să are mai pu­ţi­nă greutate. Ea ne de­ter­mi­nă îngri­jo­ră­tor de mult per­cep­ţi­i­le, po­si­bi­li­tă­ţi­le și ex­pe­ri­en­ţe­le. Es­te ofi­cia­li­za­tă în for­mu­la­re­le de re­cen­să­mânt ame­ri­ca­ne, în care, la cel mai re­cent, în , li s-a ce­rut ame­ri­ca­ni­lor să își ale­a­gă ra­sa din­tr-o lis­tă care re­flec­tă is­to­ria con­cep­tu­lui: prin­tre dis­tinc­ţii se nu­mă­rau „alb”, „ne­gru”, „ame­rin­dian”, „in­dian asia­tic”, „chi­nez”, „ja­po­nez” și „sa­moan”. Dis­tinc­ţi­i­le ra­sia­le au fost in­clu­se în le­gis­la­ţia se­gre­ga­ţi­o­nis­tă a Su­du­lui de după pe­ri­oa­da de re­con­struc­ţie pos­tbe­li­că și sunt ofi­cia­li­za­te și acum prin le­gi ca cea a Drep­tu­ri­lor Ci­vi­le din S.U.A., care in­ter­zi­ce dis­cri­mi­na­rea pe mo­ti­ve de ra­să sau cu­loa­re a pi­e­lii. Pen­tru vic­ti­me­le ra­sis­mu­lui, nu es­te ci­ne știe ce con­so­la­re să afle că ace­as­tă ca­te­go­ri­si­re n-are ni­cio ba­ză ști­in­ţi­fi­că.

Sec­ven­ţi­e­rea ge­ne­ti­că, cu aju­to­rul că­reia cer­ce­tă­to­rii au ur­mă­rit mi­gra­ţi­i­le uma­ne și care ne per­mi­te acum să ne aflăm ori­gi­ni­le, a in­tro­dus o no­uă per­spec­ti­vă asu­pra di­ver­si­tă­ţii uma­ne. Cel pu­ţin așa spe­ră Fo­e­man. Proi­ec­tul DNA Dis­cus­si­on îi in­for­me­a­ză pe par­ti­ci­pan­ţi des­pre pro­pri­ul tre­cut, de obi­cei mai com­pli­cat de­cât cre­de­au. Asta des­chi­de, la rândul ei, dis­cu­ţia des­pre is­to­ria lun­gă, încâlci­tă și ade­sea bru­ta­lă pe care o împăr­tășim, în fond, cu to­ţii.

„Fap­tul că ra­sa es­te un con­cept ima­gi­nat de om nu înse­am­nă că nu ne înca­drăm în di­ver­se gru­puri sau că nu există va­ria­ţie”, spu­ne Fo­e­man. „Dar da­că am in­ven­tat ca­te­go­ri­i­le ra­sia­le, am pu­tea in­ven­ta și ca­te­go­rii noi, mai adec­va­te.”

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.