PA­GI­NI­LE UR­MĂ­TOA­RE

National Geographic Romania - - Prima Pagina -

Mi­ke Morris, ve­te­ran cu do­uă de­tașări în Irak, poar­tă o cas­că EEG în timp ce doar­me cu câi­ne­le lui de te­ra­pie, Oli­ve. El par­ti­ci­pă la un stu­diu re­a­li­zat de Jef­frey Ellen­bo­gen de la Uni­ver­si­ta­tea Joh­ns Hop­kins, ca­re ex­plo­re­a­ză cum com­pa­nia și su­ne­te­le în tim­pul som­nu­lui in­flue­nțe­a­ză re­cu­pe­ra­rea du­pă trau­mă.

fi­e­ca­re alar­mă au­to din car­ti­er. Înain­tea re­vo­luți­ei in­dus­tria­le, ca­re ne-a adus ce­a­su­ri­le deștep­tă­toa­re și pro­gra­me­le de lu­cru fi­xe, pu­te­am ade­sea să con­tra­ca­răm in­som­nia pur și sim­plu dor­mind până târziu. Nu și acum. Iar da­că ești unul din­tre cei ca­re se mândresc că pot ador­mi re­pe­de cam ori­un­de, poți să te oprești din ju­bi­lat – es­te un semn clar, mai ales da­că ai sub 40 de ani, că su­feri de pri­va­re acu­tă de somn.

Pri­mul seg­ment al crei­e­ru­lui ca­re înce­pe să slă­be­as­că când nu dor­mim su­fi­ci­ent es­te cor­te­xul pre­fron­tal, le­a­gă­nul luă­rii de­ci­zi­i­lor și al re­zol­vă­rii pro­ble­me­lor. Oa­me­nii ca­re dorm in­su­fi­ci­ent sunt mai iri­ta­bi­li, ca­pri­ci­oși și irați­o­na­li. „Fi­e­ca­re fun­cție cog­ni­ti­vă pa­re într-o mă­su­ră afec­ta­tă de lip­sa de somn ”, spu­ne Chiar a Ci­rel­li, o n eu ro cer ce t ăt oa­re de la Insti­tu­tul Wis­con­sin pen­tru Somn ș i Sta­rea de Co­nști­i­nță. S-a ară­tat că sus­pe­cții pri­vați de somn reți­nuți de po­liție vor măr­tu­ri­si ori­ce în schim­bul odih­nei.

Ori­ci­ne doar­me în mod re­gu­lat mai puțin de șase ore pe noap­te are un risc cres­cut de de­pre­sie, psi­ho­ză și ac­ci­dent vas­cu­lar ce­re­bral. Lip­sa de somn es­te, de ase­me­nea, le­ga­tă în mod di­rect de obe­zi­ta­te: fă­ră somn su­fi­ci­ent, sto­ma­cul și alte or­ga­ne pro­duc în ex­ces ghre­li­nă, hor­mo­nul foa­mei, fă­cându-ne să mâncăm mai mult decât avem ne­voie. Es­te di­fi­cil să se de­mon­stre­ze o re­lație cau­ză-efect în aces­te ca­zuri, de­oa­re­ce oa­me­nii nu pot fi su­puși la ex­pe­ri­men­te­le ne­ce­sa­re. Da­re clar că lip­sa de somn sub­mi­nea­ză între­gul or­ga­nism.

Si­es­te­le nu re­zol­vă pro­ble­ma, nici far­ma­ceu­ti­ce­le. „Som­nul nu es­te mo­no­li­tic”, spu­ne Jef­frey Ellen­bo­gen, un som­no­log de la Uni­ver­si­ta­tea Joh­ns Hop­kins ca­re con­du­ce Proi­ec­tul So­und Sle­ep, ca­re con­si­lia­ză fir­me­le cu pri­vi­re la mo­dul în ca­re an­ga­jații lor pot obți­ne o per­for­ma­nță mai bună prin­tr-o odih­nă mai să­nă­toa­să. „Nu es­te un ma­ra­ton, es­te mai mult ca un de­ca­tlon. Es­te o mie de lu­cruri di­fe­ri­te. Es­te ten­tant să ma­ni­pu­lăm som­nul cu me­di­ca­men­te sau cu dis­po­zi­ti­ve, dar încă nu-l înțe­le­gem su­fi­ci­ent pen­tru a ris­ca să-i ma­ni­pu­lăm ar­ti­fi­cial seg­men­te­le”

Ellen­bo­gen și alți ex­pe­rți se opun scur­tă­tu­ri­lor, mai ales ce­lei de por­ni­re – ide­ea că în ge­ne­ral ne putem lip­si de somn. Era o idee su­per­bă: da­că am pu­tea tăia pă­rți­le inu­ti­le ale som­nu­lui, ar fi ca și cum ne-am adău­ga de­ce­nii de viață. La înce­pu­tu­ri­le som­no­lo­gi­ei, în anii ’30 și ’40, a do­ua ju­mă­ta­te a no­pții era con­si­de­ra­tă de unii ca fi­ind pe­ri­oa­da de stag­na­re a odih­nei. Unii cre­de­au că e po­si­bil să nu avem de­loc ne­voie de ea.

Se pa­re că acea pe­ri­oa­dă, de fapt, es­te iz­vo­rul unei for­me de somn com­plet se­pa­ra­te, dar la fel de im­por­tan­te, prac­tic un cu to­tul alt tip de sta­re de co­nști­i­nță. Som­nul cu mișca­rea ocu­la­ră ra­pi­dă, sau REM (ra­pid eye mo­ve­ment), a fost des­co­pe­rit în 1953 – la pes­te 15 ani du­pă ma­pa­rea sta­di­i­lor 1-4 – de că­tre Eu­ge­ne Ase­rin­sky și Nat­ha­ni­el Kleit­man. Înain­te, din cau­za ti­pa­ru­lui său ne­re­mar­ca­bil de pe EEGuri, era de obi­cei con­si­de­rat o va­rian­tă a sta­di­u­lui 1 și nu prea sem­ni­fi­ca­tiv. Dar oda­tă ce a fost do­cu­men­ta­tă mișca­rea dis­tinc­ti­vă a ochi­lor, pre­cum și di­la­ta­rea or­ga­ne­lor se­xua­le ca­re o însoțește întot­de­au­na, și s-a înțe­les că prac­tic toa­te vi­se­le in­ten­se au loc în ace­as­tă fa­ză, ști­i­nța som­nu­lui s-a schim­bat com­plet.

În ge­ne­ral, un somn să­nă­tos înce­pe cu o spi­ra­lă des­cen­den­tă că­tre sta­di­ul 4, o re­veni­re mo­men­ta­nă la sta­rea de ve­ghe și o se­si­u­ne de REM între cinci și 20 de mi­nu­te. Cu fi­e­ca­re ci­clu ur­mă­tor, REM se du­ble­a­ză, prac­tic. În ge­ne­ral, som­nul REM ocu­pă cam o cin­ci­me din tim­pul to­tal de odih­nă la adu­lți. Som­no­lo­gii spe­cu­le­a­ză că anu­mi­te sec­vențe ale som­nu­lui NREM și REM ne op­ti­mi­ze­a­ză cum­va re­cu­pe­ra­rea fi­zi­că și min­ta­lă. La ni­vel ce­lu­lar, sin­te­za pro­tei­ne­lor ajun­ge la ma­xi­mum în tim­pul som­nu­lui REM, me­nți­nând fun­cți­o­na­rea co­rec­tă a or­ga­nis­mu­lui. Som­nul REM pa­re ese­nțial și pen­tru re­gla­rea dis­po­ziți­ei și con­so­li­da­rea amin­ti­ri­lor.

De fi­e­ca­re da­tă când tre­cem prin som­nul REM, înne­bu­nim la pro­priu. Prin de­fi­niție, psi­ho­za es­te o sta­re ca­rac­te­ri­za­tă prin ha­lu­ci­nații și de­li­ruri. Vi­sa­rea, spun unii oa­meni de ști­i­nță, es­te întra­de­văr o sta­re psi­ho­ti­că – cre­dem în to­ta­li­ta­te că ve­dem ceea ce nu es­te aco­lo și ac­cep­tăm că tim­pul, lo­cul și chiar oa­me­nii se pot tran­sfor­ma și dis­pă­rea pe neaștep­ta­te.

De la ve­chii greci la Sig­mund Freud și la ghi­ci­toa­re­le de pe stră­zi lă­tu­ral­ni­ce, vi­se­le au fost me­reu o sur­să de încânta­re și mis­ter – in­ter­pre­ta­te ca me­sa­je de la zei sau de la sub­co­nști­ent. Astă­zi, mu­lți spe­cia­liști în somn nu sunt in­te­re­sați de ima­gi­ni­le și eveni­men­te­le spe­ci­fi­ce din vi­se­le

noas­tre. Ei cred că vi­se­le re­zul­tă din des­căr­ca­rea hao­ti­că de im­pul­suri de că­tre neu­roni și, chiar da­că sunt im­preg­na­te cu re­zo­na­nță emoți­o­na­lă, ele sunt lip­si­te de sem­ni­fi­cație. Nu­mai du­pă ce ne tre­zim, crei­e­rul co­nști­ent, în căutarea unui sens, însăi­le­a­ză o pânză întreagă din bu­căți la întâmpla­re.

Alți som­no­lo­gi nu sunt de­loc de acord. „Co­nți­nu­tul vi­se­lor fa­ce par­te din­tr-un me­ca­nism evo­luat pen­tru a ana­li­za sem­ni­fi­cația mai lar­gă a amin­ti­ri­lor noi și cum ar pu­tea fi ele uti­le în vi­i­tor”, spu­ne Stic­kgold de la Har­vard.

Chiar da­că nu îți amin­tești ni­cio ima­gi­ne, tot vi­se­zi. Toți vi­săm. Fap­tul că nu ți­nem min­te e de fapt in­di­ci­ul unui somn să­nă­tos. Acți­u­nea din som­nul cu vi­se are loc prea adânc în crei­er pen­tru a fi înre­gis­trat bi­ne pe EEG, dar cu aju­to­rul teh­no­lo­gi­ei mai noi, am de­dus ce se întâmplă, la ni­vel fi­zic și chi­mic. Vi­se­le apar și în som­nul NREM, mai ales în sta­di­ul 2, dar aces­tea sunt con­si­de­ra­te în ge­ne­ral mai mult ca niște pre­lu­dii. Nu­mai în som­nul REM întâlnim între­a­ga fo­rță pu­ter­ni­că a ne­bu­ni­ei noas­tre noc­tur­ne.

Se cre­de că vi­se­le, ade­sea ero­nat con­si­de­ra­te doar niște stră­ful­ge­rări mo­men­ta­ne, se întind de fapt pe toa­tă du­ra­ta som­nu­lui REM, de obi­cei cam do­uă ore pe noap­te, deși in­ter­va­lul sca­de pe mă­su­ră ce îmbă­trânim – poa­te de­oa­re­ce crei­e­re­le noas­tre mai puțin fle­xi­bi­le nu învață la fel de mult în sta­rea de ve­ghe și au mai puți­ne amin­tiri noi de pro­ce­sat în timp ce dor­mim. Nou-năs­cuții dorm până la 17 ore pe zi și pe­trec cam ju­mă­ta­te din aces­tea într-o sta­re ac­ti­vă, ase­mă­nă­toa­re cu REM. Iar în uter, timp de vreo lu­nă, înce­pând cu săp­tă­mâna 26 de ges­tație, se pa­re că fe­tușii ră­mân fă­ră între­ru­pe­re într-o sta­re foar­te si­mi­la­ră cu som­nul REM. S-a emis te­o­ria con­form că­reia toa­tă ace­as­tă pe­ri­oa­dă de REM es­te echi­va­len­tul tes­tă­rii sof­twa­re-ului de că­tre crei­er, pre­gă­tin­du-se să in­tre în fun­cți­u­ne. Pro­ce­sul se nu­mește te­len­ce­fa­li­za­re. Nu es­te ni­mic altce­va decât des­chi­de­rea mi­nții.

Cor­pul nu se re­gle­a­ză ter­mic în som­nul REM; tem­pe­ra­tu­ra noas­tră in­ter­nă ră­mâne la se­ta­rea sa cea mai joa­să. Sun­tem cu ade­vă­rat reci. Frec­vența car­dia­că crește com­pa­ra­tiv cu alte sta­dii ale som­nu­lui, iar res­pi­rația es­te ne­re­gu­la­tă. Mușchii noștri, cu câte­va ex­ce­pții – ochii, ure­chi­le, ini­ma, dia­frag­ma – sunt imo­bi­li­zați. Din pă­ca­te, asta nu ne împi­e­di­că pe unii din­tre noi să sfo­răim; acest bles­tem al par­te­ne­ru­lui de pat, im­bold pen­tru su­te de ac­ce­so­rii an­ti-sfo­răit, apa­re când un cu­rent de aer tur­bu­lent fa­ce țe­su­tu­ri­le re­la­xa­te ale gâtu­lui sau ale na­su­lui să vi­bre­ze. Es­te co­mun și în sta­di­i­le 3 și 4. În som­nul REM, in­di­fe­rent da­că sfo­răim sau nu, sun­tem com­plet in­ca­pa­bi­li de re­a­cție fi­zi­că, cu gu­ra des­chi­să, ne­pu­tând să ne re­glăm nici mă­car ten­si­u­nea ar­te­ria­lă. Cu toa­te astea, crei­e­rul nos­tru poa­te să ne con­vin­gă că plu­tim pe nori, uci­gând dra­goni.

Cre­di­nța în in­cre­di­bil apa­re de­oa­re­ce în som­nul REM ad­mi­nis­tra­rea crei­e­ru­lui es­te tran­sfe­ra­tă de la cen­trii lo­gi­cii și de con­trol al im­pul­su­ri­lor. Pro­du­cția a do­uă sub­sta­nțe spe­ci­fi­ce, se­ro­to­ni­na și no­re­pi­ne­fri­na, es­te com­plet opri­tă. Ambe­le sunt n eu ro t r an s mi ț ă tor ie­se n ț ia li, per­mițând ce­lu­le lor ce­re­bra­le să co­mu­ni­ce, iar fă­ră ele, ca­pa­ci­ta­tea noas­tră dea învăța ș iar e ț i ne es­te grav de­te­ri­o­rat ă– ne aflăm într-o sta­re de co­nști­i­nță mo­di­fi­ca­tă chi­mic. Dar nu es­te o sta­re pre­cum co­ma, ca în sta­di­ul 4. Crei­e­rul nos­tru în tim­pul som­nu­lui REM es­te com­plet ac­tiv, con­su­mând tot atâta ener­gie ca atunci când sun­tem tre­ji.

Som­nul REM e con­dus de sis­te­mul lim­bic – o re­gi­u­ne din adâncul crei­e­ru­lui, jun­gla neîmblânzi­tă a mi­nții, un­de ni se ivesc une­le din­tre ce­le mai săl­ba­ti­ce și mai pri­ma­re in­stinc­te. Freud avea drep­ta­te, într-ade­văr, că vi­se­le se hră­nesc din emoți­i­le noas­tre pri­mi­ti­ve. Sis­te­mul lim­bic găz­du­i­ește do­ri­nța se­xua­lă, agre­si­vi­ta­tea și fri­ca, deși ne per­mi­te și să si­mțim exal­ta­re, bu­cu­rie și iu­bi­re. Deși une­ori pa­re că avem mai mul­te coșma­ruri decât vi­se plă­cu­te, pro­ba­bil că nu es­te ade­vă­rat. Vi­se­le înfri­coșă­toa­re au doar o pro­ba­bi­li­ta­te mai ma­re de a ne de­cla­nșa sis­te­mul de anu­la­re și de a ne tre­zi.

Jos, în trun­chi­ul ce­re­bral, o mi­că um­flă­tu­ră nu­mi­tă pun­te es­te su­praîncăr­ca­tă în tim­pul som­nu­lui REM. Impul­su­ri­le elec­tri­ce de la pun­te țin­tesc ade­sea par­tea din crei­er ca­re con­tro­le­a­ză

De fi­e­ca­re da­tă când tre­cem prin som­nul REM, înne­bu­nim la pro­priu. Psi­ho­za es­te o sta­re ca­rac­te­ri­za­tă prin ha­lu­ci­nații și de­li­ruri. Vi­sa­rea, spun unii cer­ce­tă­tori, es­te o sta­re psi­ho­ti­că – cre­dem în to­ta­li­ta­te că ve­dem ceea ce nu es­te aco­lo și ac­cep­tăm că tim­pul, lo­cul și oa­me­nii se pot tran­sfor­ma și dis­pă­rea.

mușchii din ochi și ure­chi. Ple­oa­pe­le ne ră­mân de obi­cei închi­se, dar glo­bii ocu­lari sar din­tr-o par­te în alta, po­si­bil ca re­a­cție la in­ten­si­ta­tea vi­su­lui. Și ure­chi­le in­ter­ne sunt ac­ti­ve în timp ce vi­săm.

La fel sunt pă­rți­le din crei­er ca­re ge­ne­re­a­ză mișca­rea – mo­tiv pen­tru ca­re exis­tă frec­vent o sen­zație de zbor sau că­de­re în vi­se. Vi­săm, de ase­me­nea, în cu­lori, da­că nu sun­tem or­bi din naște­re, caz în ca­re vi­se­le nu au re­pre­zen­tări vi­zua­le, dar ră­mân in­ten­se emoți­o­nal. Vi­se­le băr­bați­lor și ale fe­mei­lor par a avea co­nți­nut emoți­o­nal si­mi­lar. De fi­e­ca­re da­tă când un băr­bat vi­se­a­ză, chiar da­că co­nți­nu­tul nu es­te se­xual, are o ere­cție; la fe­mei, va­se­le san­gu­i­ne din va­gin sunt di­la­ta­te. Și, în timp ce vi­săm, ori­cât de ab­surd, în ci­u­da tu­tu­ror încăl­că­ri­lor le­gi­lor fi­zi­cii, sun­tem aproa­pe întot­de­au­na con­vi­nși că sun­tem tre­ji. Mași­nă­ria su­pre­mă de re­a­li­ta­te vir­tua­lă se află în ca­pul nos­tru.

Sla­vă Dom­nu­lui că sun­tem pa­ra­li­zați. Când vi­se­zi, crei­e­rul înce­ar­că de fapt să fa­că mișcări, dar un sis­tem din trun­chi­ul ce­re­bral închi­de com­plet poar­ta neu­ro­ni­lor mo­tori. Exis­tă o pa­ra­som­nie – o anor­ma­li­ta­te a som­nu­lui ca­re afec­te­a­ză sis­te­mul ner­vos – nu­mi­tă tul­bu­ra­re de com­por­ta­ment REM în ca­re poar­ta nu se închi­de com­plet, iar oa­me­nii își in­ter­pre­te­a­ză vi­se­le spec­ta­cu­los, lo­vind cu pum­nii, cu pi­ci­oa­re­le, înju­rând, în timp ce au ochii închiși și sunt com­plet ador­miți.

Fi­na­lul unei se­si­uni REM, ca și fi­na­lul sta­di­u­lui 4, e mar­cat de obi­cei de o scur­tă tre­zi­re. Da­că ne odih­nim în mod na­tu­ral, fă­ră ce­as deștep­tă­tor, ul­ti­mul vis din tim­pul no­pții ade­sea ne încheie som­nul. Deși tim­pul to­tal pe ca­re l-am pe­tre­cut dor­mind aju­tă la de­ter­mi­na­rea mo­men­tu­lui op­tim pen­tru tre­zi­re, lu­mi­na zi­lei are pro­pri­e­tăți de aler­ta­re ime­dia­tă. Când lu­mi­na ni se stre­coa­ră prin­tre ple­oa­pe și ne atin­ge re­ti­ne­le, un sem­nal es­te tri­mis la o re­gi­u­ne din adâncul crei­e­ru­lui nu­mi­tă nu­cleul su­pra­chias­ma­tic. Pen­tru mu­lți din­tre noi, e mo­men­tul când ul­ti­mul vis se di­zol­vă, des­chi­dem ochii și re­venim la viața re­a­lă.

are? Poa­te cel mai re­mar­ca­bil lu­cru le­gat de som­nul REM es­te că aces­ta de­mon­stre­a­ză că crei­e­rul poa­te fun­cți­o­na in­de­pen­dent de in­pu­tul sen­zo­rial. Ca un ar­tist in­sta­lat într-un ate­li­er se­cret, min­tea pa­re să ex­pe­ri­men­te­ze fă­ră in­hi­biție.

Când sun­tem tre­ji, crei­e­rul es­te ocu­pat cu ac­ti­vi­ta­tea co­ti­dia­nă – are mem­bre de con­tro­lat, de șo­fat și de fă­cut piața, de tri­mis me­sa­je și de vor­bit. Dar când dor­mim și ne înce­pem pri­ma se­si­u­ne REM, cel mai mi­nuți­os și com­plex

in­stru­ment cu­nos­cut în uni­vers es­te li­ber să fa­că ce do­rește. Se au­toac­ti­ve­a­ză. Vi­se­a­ză. Aces­ta, am pu­tea spu­ne, es­te tim­pul de joa­că al crei­e­ru­lui. Unii te­o­re­ti­ci­eni ai som­nu­lui pos­tu­le­a­ză că som­nul REM es­te mo­men­tul în ca­re sun­tem cei mai in­te­li­ge­nți, per­spi­ca­ce, cre­a­ti­vi și li­beri. Es­te mo­men­tul în ca­re prin­dem cu ade­vă­rat viață. „Som­nul REM poa­te fi lu­crul ca­re ne fa­ce cel mai mult umani, atât prin ceea ce fa­ce pen­tru crei­er și or­ga­nism, cât și prin pu­ra ex­pe­ri­e­nță”, spu­ne Mi­cha­el Per­lis.

Atunci poa­te am pus între­ba­rea greși­tă des­pre somn, de la Aris­to­tel încoa­ce. Ade­vă­ra­ta între­ba­re nu es­te de ce dor­mim, ci de ce, având la dis­po­ziție o ase­me­nea alter­na­ti­vă in­cre­di­bi­lă, ne mai de­ran­jăm să stăm tre­ji?

Iar răs­pun­sul ar pu­tea fi că avem ne­voie să ne ocu­păm de ele­men­te­le de ba­ză ale vi­eții – hră­ni­rea, împe­re­che­rea și lup­ta – doar pen­tru a ne asi­gu­ra că or­ga­nis­mul e com­plet pre­gă­tit de somn. j

Joe Di­e­mand, de 76 de ani, a pe­tre­cut ul­ti­mii 20 de ani ca șo­fer de ca­mi­on, une­ori con­du­când toa­tă noap­tea. O ast­fel de mun­că te la­să „atât de obo­sit, încât nu poți să dormi”, spu­ne el. Or­ga­ni­zația Mon­dia­lă a Să­nă­tății a des­cris mun­ca în tu­ra de noap­te ca fi­ind „pro­ba­bil can­ce­ri­ge­nă pen­tru oa­meni”.

Cea mai re­cen­tă car­te a lui Mi­cha­el Fin­kel, TheStran­ger in the Woods, es­te des­pre un pus­tnic ca­re, du­pă 27 de ani sin­gur, a ajuns la ur­mă­toa­rea re­ve­lație: „dormi su­fi­ci­ent”. Expo­ziția des­pre re­fu­giați a fo­to­gra­fu­lui sue­dez Magnus Wennman, Whe­re theChil­dren Sle­ep, a fost în tur­neu prin între­a­ga lu­me.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.