Cum m-am reîndră­gos­tit de Ro­mânia

National Geographic Traveller Romania - - Editorial -

Câi­ne­le co­pi­lă­ri­ei me­le era le­gat în lanţ în tim­pul zi­lei. Abia aştep­tam să vi­nă se­a­ra, când era slo­bo­zit și fă­cea, să­ră­cu­ţul, încon­ju­rul cur­ţii în 100 de cur­se ne­bu­neş­ti. Până la vreo 20 de ani n-am ie­şit din ţa­ră. Când am pu­tut în sfârşit că­lă­tori li­beri, m-am ală­tu­rat va­lu­ri­lor de ro­mâni ca­re, ase­me­nea câi­ne­lui meu scă­pat din lanţ, au înce­put să aler­ge prin străi­nă­tățuri.

Am fost cres­cut în cre­din­ţa că trăim în cea mai frumoasă ţa­ră din lu­me. După ce am prins să că­lă­to­resc, am pi­cat în extre­ma ce­a­lal­tă. Mi-au tre­bu­it alți 20 de ani pen­tru a mă reîndră­gos­ti de ţa­ra în ca­re m-am năs­cut. N-am dat în doa­ga ad­mi­ra­ţi­ei gra­tu­i­te. Ca un nou Epi­cur în gră­di­na lui, aleg să ig­nor tot ce ți­ne de mi­ze­rie, po­li­ti­că sau eco­no­mie și să mă con­cen­trez pe oa­meni buni și lo­curi fru­moa­se. Mai cred că exis­tă do­uă Ro­mânii, con­tem­po­ra­ne doar de for­mă. Una ur­ba­nă, de strânsu­ră, fă­ră sa­rea tra­di­ţi­ei, fă­ră gust, ca o mă­mă­li­gă pri­pi­tă la foc oc­ci­den­tal, cu va­lori mai­muță­ri­te. Şi alta tra­di­ţi­o­na­lă, sus­te­na­bi­lă, aşe­za­tă, pra­dă mo­de­lu­lui cul­tu­ral al ce­lei ur­ba­ne.

„Fi­e­ca­re loc are o is­to­rie a lui, dar tre­bu­ie să tra­gi bine cu ure­chea ca să o au­zi şi tre­bu­ie să ai un dram de iu­bi­re ca să o înţe­le­gi”, spu­nea Ni­co­lae Ior­ga. Ves­tea bu­nă e că te po­ţi mo­lip­si de iu­bi­rea asta da­că ai no­roc să dai pes­te lo­cal­nici atât de îndră­gos­ti­ţi de lo­cu­ri­le de baş­ti­nă, că le scli­pesc ochii când po­ves­tesc des­pre ele, pro­po­vă­du­in­du-le ca niş­te apos­to­li in­vo­lun­tari, însu­fle­ţin­du-le, tra­du­cându-le străi­nu­lui gră­bit să bi­fe­ze încă o ex­pe­ri­en­ţă.

Le mu­lțu­mesc ce­lor ca­re în ul­ti­me­le luni de do­cu­men­ta­re pen­tru ace­as­tă ediție m-au aju­tat să mă reîndră­gos­tesc de Ro­mânia: Iri­na Ai­o­ne­sa, Adrian Cru­cia­nu şi Că­tă­lin Ursa­che din Ţa­ra Dornelor, Sil­viu Chi­riac şi Ra­du Mi­hai San­du din Vran­cea. Și cel mai mult îi sunt da­tor lui Zo­ki Da­mian din Ibă­neş­ti, Mu­reş, pri­e­te­nul meu su­per­pa­tri­ot, pa­tro­nul mi­cu­lui ma­ga­zin de un­de cum­păr pâi­ne şi brânză. Ca unul din­tre ma­rii ma­eștri zen din ve­chi­me, ca­re tre­ze­au la ilu­mi­na­re dis­ci­po­li cu şfi­chi­ul unui cu­vânt bine ales, el m-a fă­cut să re­a­li­zez ce­le de mai sus prin­tr-o sin­gu­ră fra­ză: „Aşa ești tu fă­cut, Că­tă­li­ne, tre­bu­ie să des­co­peri mai întâi Uni­ver­sul, şi apoi Ro­mânia noas­tră…” —Că­tă­lin Gru­ia, re­dac­tor–șef.

Reîncer­când cos­tu­mul po­pu­lar ro­mânesc în Ci­o­că­nești, sa­tul-mu­zeu din Bu­co­vi­na, re­co­man­dat în ar­ti­co­lul de la pa­gi­na 76.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.