„Cul­ti­va­ţi pă­mântul, iu­bi­ţi-vă aproa­pe­le și pe Dum­ne­zeu!“

Romania Libera - Friday Edition - - Prima Pagina -

Jo­el Sa­la­tin es­te cel mai cu­nos­cut fer­mi­er ame­ri­can, în spe­cial da­to­ri­tă agri­cul­tu­rii tra­diți­o­na­le pe ca­re o prac­ti­că la fer­ma sa Po­ly­fa­ce, din Swoo­pe, sta­tul Vir­gi­nia. Apa­riția sa în do­cu­men­ta­rul de ma­re suc­ces „Food Inc.“, în bes­tsel­le­rul „Di­le­ma om­ni­vo­ru­lui“și ar­ti­co­le­le de­di­ca­te în „The Guar­dian“sau „New York Ti­mes“l-au tran­sfor­mat într-un li­der al întoar­ce­rii la un mod tra­diți­o­nal de viață.

În ce­ea ce pri­vește eti­che­ta­rea, mă opun TUTUROR le­gi­lor pri­vind eti­che­ta­rea. Da­că stu­diați ce fra­ze­o­lo­gie com­pli­ca­tă și ce lim­baj pom­pos es­te per­mis pe eti­che­te, veți des­co­peri ra­pid cât de stu­pi­de sunt eti­che­te­le cu­ren­te. Mint și in­duc în eroa­re, cu bi­ne­cu­vânta­rea sta­tu­lui. Așa că mai bi­ne lă­săm pe fi­e­ca­re să spu­nă ce vrea. Atunci vom ve­dea cum oa­me­nii vor ve­ri­fi­ca pre­te­nți­i­le și ve­ri­di­ci­ta­tea pro­du­se­lor, mai de­gra­bă de­cât să pre­su­pu­nă pur și sim­plu că știu ce­va doar pen­tru că au ci­tit o eti­che­tă. Ide­ea de a-i pu­ne pe oa­meni în gar­dă mu­tă ac­cen­tul spre con­su­ma­tor, ca­re tre­bu­ie să se in­for­me­ze. Asi­gu­ră­ri­le gu­ver­nu­lui nu ne ofe­ră ni­mic altce­va de­cât ig­no­ra­nță și înțe­le­geri fă­cu­te pe la spa­te­le con­su­ma­to­ru­lui.

De ce nu vin­deți pro­du­se­le obți­nu­te la fer­ma dum­nea­voas­tră de­cât la dis­ta­nțe foar­te mici, la 4 ore de mers cu mași­na?

Săp­tă­mâna ace­as­ta vom re­nu­nța la ace­as­tă prac­ti­că. Am fă­cut-o pen­tru a da un sem­nal fa­vo­ra­bil sis­te­mu­lui lo­cal. Dar con­tex­tul s-a schim­bat atât de mult în ulti­ma vre­me încât ne dăm se­a­ma că ace­as­tă mi­nu­na­tă idee nos­tal­gi­că es­te pe­ri­ma­tă. Da­că in­trăm în fa­li­ment agățându-ne de nos­tal­gie, nu vom ară­ta de­cât că sun­tem mai buni de­cât res­tul lu­mii, însă nu es­te ne­voie să fa­li­men­tăm pen­tru a do­ve­di acest lu­cru. În cu­rând veți pu­tea gă­si in­for­mații pe si­te-ul nos­tru, în ca­re ex­pli­căm de ce aban­do­năm li­mi­ta ri­gi­dă de pa­tru ore. Am fă­cut o mu­lți­me de acți­uni de mar­ke­ting în ul­ti­mii doi ani pen­tru a ră­mâne în ace­as­tă arie, dar când ai bu­că­tari la 10 mi­le dis­ta­nță, ca­re re­fu­ză din va­rii mo­ti­ve să cum­pe­re de la ti­ne, însă alții aflați la 200 de mi­le dis­ta­nță sunt bu­cu­roși să cum­pe­re, nu are sens să îl re­fu­zi pe aces­ta din ur­mă doar pen­tru că trăi­ește mai de­par­te. Și să dai fa­li­ment, pe ca­le de con­se­ci­nță.

Ca­re es­te pro­ble­ma cu „eco“și „bio“?

Sin­gu­ra pro­ble­mă es­te că prea mul­te pro­du­se bio și eco nu sunt ce­ea ce pre­tind că sunt sau cre­e­a­ză mai mul­te pro­ble­me de­cât va­lo­re­a­ză. De pil­dă, anu­mi­te prac­tici de re­ci­cla­re sunt îndoi­el­ni­ce. Co­pa­cii sunt un exem­plu ex­ce­lent. De­cât să chel­tu­i­ești pa­tru mi­liar­de de do­lari lup­tând împo­tri­va fo­cu­ri­lor din pă­du­re, de ce să nu fa­cem pro­du­se de hârtie și să le fo­lo­sim pen­tru com­post? În ge­ne­ral, es­te mai ief­tin și are mai mult sens din punct de ve­de­re eco­lo­gic să fac hârtie din lemn de­cât din hârtie re­ci­cla­tă.

Cre­deți că în agri­cul­tu­ră es­te po­si­bi­lă o abor­da­re de tip „one si­ze fits all” sau es­te ne­voie de mult de mai mul­tă ate­nție la con­diți­i­le lo­ca­le?

Se întâmplă foar­te rar să exis­te o mă­su­ră ca­re să se po­tri­ve­as­că pen­tru toa­tă lu­mea. A adap­ta la con­diții lo­ca­le, de la cli­mat, la apă, la con­diți­i­le so­cio-po­li­ti­ce și eco­no­mi­ce, re­pre­zin­tă so­luția de re­zol­va­re adec­va­tă a lu­cru­ri­lor. Du­pă cum spun chi­ne­zii: „da­că toa­tă lu­mea ar mă­tu­ra în fața ca­sei, lu­mea între­a­gă ar fi cu­ra­tă” Su­sți­neți im­pli­ca­rea co­pi­i­lor în mun­că. Ci­ne­va spu­nea des­pre co­pi­ii Amish că la vârsta de 7 ani pot du­ce o zi între­a­gă de mun­că la fer­mă, în timp ce un co­pil obișnu­it din Ame­ri­ca sau de ai­u­rea nu știe să își le­ge și­re­tu­ri­le. Dum­nea­voas­tră de la ce vârstă v-ați pus co­pi­ii la tre­a­bă în fer­mă? Ca­re au fost avan­ta­je­le pen­tru ei? Ce vir­tuți do­bândesc co­pi­ii ast­fel? Da. Îi abu­zăm pe co­pii atunci când nu le dăm de lu­cru ce­va im­por­tant și le re­fu­zăm oca­zia de a in­te­ra­cți­o­na cu lu­mea adu­lți­lor, cu un scop bi­ne de­fi­nit. Re­gle­men­tă­ri­le (le­gi ca­re in­ter­zic co­pi­i­lor să mun­ce­as­că, sa­la­ri­ul mi­nim, sin­di­ca­te­le) și in­tru­zi­u­ni­le vi­cle­ne ale sta­tu­lui în sfe­ra con­trac­te­lor pri­va­te (pro­te­ja­te în Con­sti­tuția Sta­te­lor Uni­te, dar com­plet elu­da­te în cul­tu­ra noas­tră mo­der­nă) îi împi­e­di­că pe ti­neri să do­bânde­as­că ace­le ex­pe­ri­e­nțe ca­re i-au tran­sfor­mat de-a lun­gul între­gii is­to­rii pe ti­neri în adu­lți.

Bill Co­dy avea 14 ani când că­lă­rea pen­tru Po­ny Express. A cu­le­ge me­re, a aran­ja raf­tu­ri­le, a mul­ge va­ca, de la tre­bu­ri­le do­mes­ti­ce, la ex­pe­ri­e­nțe­le de mun­că ur­ba­ne... le-am fă­cut un ma­re de­ser­vi­ciu ti­ne­ri­lor li­mi­tându-i la a ba­te re­cor­duri în jo­cul Angry Bir­ds. Ma­re par­te din de­za­mă­gi­rea și stre­sul nos­tru emoți­o­nal es­te cau­zat de fap­tul că le in­ter­zi­cem co­pi­i­lor ex­pe­ri­e­nțe de adult, iar ei nu mai des­co­pe­ră ci­ne sunt, la ce sunt buni și ce le pla­ce. Când de­vin adu­lți ti­neri, se tre­zesc din­tr-oda­tă că au res­pon­sa­bi­li­ta­te fă­ră ex­pe­ri­e­nță.

Pen­tru un co­pil, ca­re es­te di­fe­re­nța din­tre a omo­rî pe ci­ne­va într-un joc vi­deo și a ve­dea cum es­te sa­cri­fi­cat un ani­mal?

A uci­de într-un joc vi­deo re­pre­zin­tă o vi­o­le­nță fă­ră sens. A par­ti­ci­pa la tra­nșa­rea sau vână­toa­rea unui ani­mal are o con­se­ci­nță im­por­tan­tă, de­oa­re­ce înse­am­nă a adu­ce mânca­re aca­să. Es­te par­te din sub­zis­te­nță și com­ple­te­a­ză ci­clul eco­lo­gic fun­da­men­tal: viață, moar­te, des­com­pu­ne­re, re­ge­ne­ra­re. Asta con­du­ce la mi­ra­re și res­pect. Jo­cu­ri­le vi­deo de­sen­si­bi­li­ze­a­ză în ce­ea ce pri­vește vi­o­le­nța și fac ca viața să apa­ră ca o fan­te­zie. Când ve­zi o plan­tă de roșie cum moa­re sau cum un pui de găi­nă es­te ucis pen­tru a-ți oferi hra­nă, sau ca par­te din ci­clul mis­tic și pro­fund al vi­eții, trăi­ești o ex­pe­ri­e­nță ca­re te sme­rește și te fa­ce să înțe­le­gi că în lu­me au loc lu­cruri mai im­por­tan­te de­cât ti­ne. Es­te un lu­cru bun de bă­gat la cap.

De ce au de­venit unii oa­meni ori­pi­lați de ide­ea sa­cri­fi­că­rii ani­ma­le­lor pen­tru hra­nă?

Pen­tru că nu mai in­te­ra­cți­o­nea­ză cu ele. Sin­gu­re­le ani­ma­le cu ca­re oa­me­nii in­tră în con­tact sunt ce­le do­mes­ti­ce, așa încât ace­as­tă sta­re de fapt in­flue­nțe­a­ză per­spec­ti­va asu­pra a ce­ea ce tre­bu­ie să fie un ani­mal. E o boa­lă ur­ba­nă. Nu re­pre­zin­tă o nou-des­co­pe­ri­tă co­nști­en­ti­za­re a sen­si­bi­li­tății, ci o pro­fun­dă in­vo­luție în ig­no­ra­nță și o lip­să de le­gă­tu­ră cu me­di­ul nos­tru eco­lo­gic.

Ce înțe­le­geți prin­tr-un sis­tem ali­men­tar lo­cal (lo­cal food sys­tem)?

Înse­am­nă tot ce­ea ce poa­te fi pro­dus și pro­ce­sat în li­mi­te­le unor dis­ta­nțe ca­re ar tre­bui să fie nor­ma­le. În po­fi­da pro­ble­me­lor din în ce în ce mai mari, pu­tem ob­ser­va un val ti­mid dar încu­ra­ja­tor de oa­meni ca­re pă­ră­sesc orașe­le și de­cid să trăias­că la ța­ră. Poa­te fi ace­as­ta o ex­pe­ri­e­nță fe­ri­ci­tă în ab­se­nța unui etos cul­tu­ral și mo­ral? Deși unii oa­meni pă­ră­sesc orașe­le, ten­di­nța de­mo­gra­fi­că glo­ba­lă es­te în di­re­cția opu­să: orașe­le cresc, iar ru­ra­lul pi­er­de din po­pu­lație la o ra­tă alar­man­tă. Nu cred că sunt foar­te mul­te lu­cruri astă­zi ca­re se fac din­tr-o per­spec­ti­vă mo­ra­lă. Es­te doar iuțe­a­lă. Întoar­ce­rea la ța­ră re­pre­zin­tă, de­si­gur, o ex­ce­pție, însă es­te com­plet con­tra­cul­tu­ra­lă. Tren­dul im­por­tant es­te in­vers.

Ace­as­tă întoar­ce­re la na­tu­ră și anu­mi­te ten­di­nțe eco­lo­gis­te din zi­ua de azi, co­nțin de mul­te ori o do­ză apre­cia­bi­lă de pă­gânism. Cum ve­deți ace­as­tă mișca­re ca­re pri­vește pă­mântul ca pe un fel de zei­ta­te?

Răs­pun­sul se află în Epis­to­la că­tre Ro­mani, ca­pi­to­lul întâi: di­fe­re­nța din­tre a te închi­na Cre­a­to­ru­lui și a te închi­na cre­ați­ei. Avem gri­jă de pă­mânt pen­tru că es­te al lui Dum­ne­zeu, nu pen­tru că ne închi­năm cre­ați­ei. Da, bi­neînțe­les că mișca­rea eco­lo­gi­că are un aer pă­gân dis­tinct. Re­pre­zen­ta­nții mișcă­rii sunt, de obi­cei, evo­luți­o­niști atei, ca­re se închi­nă vi­eții în loc să se închi­ne Ce­lui ca­re dă viață.

De ce nu la fo­lo­siți îngrășă­min­te chi­mi­ce la fer­ma dum­nea­voas­tă?

Ele sunt ca o de­pen­de­nță foar­te com­ple­xă de dro­guri. Tre­bu­ie să fo­lo­sești din ce în ce mai mul­te pen­tru a avea ace­e­ași sen­zație. Omoa­ră râme­le. Dis­trug so­lul. Dis­trug nu­tri­e­nții din pă­mânt. Sunt împo­tri­va a tot ce­ea ce Dum­ne­zeu a pus în mo­de­lul na­tu­rii, ca­re fun­cți­o­nea­ză pe ba­ză de ener­gie so­la­ră și car­bon in si­tu.

Ro­mânia a fost nu­mi­tă ulti­ma ci­vi­li­zație să­te­as­că din Eu­ro­pa. Din ne­fe­ri­ci­re, ace­as­tă ci­vi­li­zație es­te pe ca­le de dis­pa­riție (te­le­vi­zi­u­ne, al­coo­lism, emi­grație etc). Cum cre­deți că ar pu­tea fi re­vi­ta­li­za­tă o cul­tu­ră lo­ca­lă, ba­za­tă pe agri­cul­tu­ră? Cre­deți că o se­gre­ga­re cul­tu­ra­lă (edu­cație aca­să, pro­te­cți­o­nism cul­tu­ral lo­cal) con­fe­ră mai mul­te șan­se de reuși­tă unor iniția­ti­ve de re­ge­ne­ra­re a co­mu­ni­tăți­lor au­ten­ti­ce?

Rod Dre­her are o car­te, „Opți­u­nea Be­ne­dict”, ca­re su­sți­ne ace­as­tă idee. Cred în di­ver­si­ta­te, dar cred, de ase­me­nea, că înflo­rim în co­mu­ni­tăți mici. Aces­tea au fost ba­ze­le cul­tu­rii uma­ne pen­tru o pe­ri­oa­dă de timp mai lun­gă de­cât orașe­le-sta­te sau com­ple­xul in­dus­trial. Pe­reții unei ce­lu­le or­ga­ni­ce țin lu­cruri im­por­tan­te înăun­tru și lu­cruri im­por­tan­te în afa­ră. Ide­ea de gra­nițe fun­cți­o­nea­ză pen­tru se­cu­ri­ta­te și pro­te­cție. Cre­e­a­ză un loc si­gur pen­tru ca lu­cru­ri­le să se dez­vol­te și fun­cți­o­nea­ză pen­tru că ți­ne de­par­te lu­cruri ca­re ar fi to­xi­ce pen­tru ea. Din acest mo­tiv sunt un su­sți­nă­tor ar­dent al ex­pe­ri­men­tu­lui (ameri-

can) cu 50 de sta­te. Mo­ti­vul pen­tru ca­re cul­tu­ra noas­tră a de­venit atât de po­la­ri­za­tă și bar­ba­ră es­te pen­tru că am dat gu­ver­nu­lui fe­de­ral („o mă­su­ră pen­tru toa­tă lu­mea”) aproa­pe toa­te pre­ro­ga­ti­ve­le ca­re se pre­su­pu­nea că sunt ale sta­te­lor. Ace­as­tă stra­te­gie a ri­di­cat mi­za și îi tran­sfor­mă pe toți oa­me­nii în câști­gă­to­rii sau pi­er­ză­tori. Da­că am pu­tea da îna­poi pu­te­rea sta­te­lor, am pu­tea avea mult mai mul­tă di­ver­si­ta­te, iar oa­me­nii s-ar pu­tea ui­ta și ar învăța unii de la cei­la­lți. Când li­ber­tăți­le noas­tre nu sunt de vânza­re, prețul pen­tru a pu­tea fa­ce ce­va nu es­te atât de ma­re. Când ai ne­voie de o li­ce­nță pen­tru a te du­ce la baie, lo­biștii pros­pe­ră. Nu poți avea mici afa­ceri să­nă­toa­se în ace­lași loc cu un stat hi­per­tro­fiat. Îmi plac co­pa­cii și îmi plac și ia­zu­ri­le, dar nu veți ve­dea vre­o­da­tă un co­pac cres­când într-un iaz.

Unul din­tre ar­gu­men­te­le îndrep­ta­te împo­tri­va agri­cul­tu­rii non-in­dus­tria­le es­te ace­la că nu es­te pro­fi­ta­bi­lă și doar eco­no­mi­i­le de sca­lă pot fa­ce agri­cul­tu­ra sus­te­na­bi­lă fi­nan­ciar. Cum co­men­tați?

Pro­fi­ta­bi­li­ta­tea nu are ni­mic de-a fa­ce cu mo­de­lul in­dus­trial sau non-in­dus­trial. Afa­ce­ri­le sunt afa­ceri. Poți fa­li­men­ta într-un do­me­niu la fel de bi­ne ca în ce­lă­lalt. Ambe­le pot fi pro­fi­ta­bi­le (pre­su­pu­nând că nu pui ma­re preț pe cos­tu­ri­le ex­ter­na­li­za­te) și ambe­le pot fi ne­pro­fi­ta­bi­le.

Mo­ti­vația ma­ri­lor com­pa­nii în a oferi pro­du­se ali­men­ta­re pro­ble­ma­ti­ce es­te doar fi­nan­cia­ră? Sau mai exis­tă și o mo­ti­vație mai as­cun­să?

Sco­pul lor es­te să fa­că bani și să sa­tis­fa­că do­ri­nțe­le oa­me­ni­lor – sau să cre­e­ze noi do­ri­nțe. Nu cred că ci­ne­va are drept obi­ec­tiv să le fa­că rău oa­me­ni­lor, să fa­că rău me­di­u­lui etc. Nu sunt con­spi­rați­o­nist. Cred că ma­jo­ri­ta­tea oa­me­ni­lor nu au un scop pen­tru ei înșiși, așa încât se la­să pă­că­liți de cei mai is­teți din­tre noi, ca­re au un scop.

Ce mâncați di­mi­neața, la prânz și se­a­ra? Cum ara­tă ci­na fa­vo­ri­tă a lui Jo­el Sa­la­tin?

Di­mi­neața: ouă, cârnați, șun­că, lap­te crud, fruc­te Prânz: me­re și brânză Ci­nă: ori­ce avem. Mânca­rea fa­vo­ri­tă: mușchi de porc, sos de me­re, do­vle­ac copt, roșii fe­lia­te Nu sunt un gur­mand. De obi­cei, mâncăm ce avem în gră­di­nă, iar în rest con­ge­lăm sau fa­cem con­ser­ve pen­tru pe­ri­oa­da ier­nii.

Ve­deți vreo le­gă­tu­ră între uti­li­za­rea pe sca­ră lar­gă a mâncă­rii pro­ce­sa­te și in­ci­de­nța tot mai ma­re a unor bo­li? Ne pu­teți spu­ne ce­va din ex­pe­ri­e­nța dum­nea­voas­tră?

Da, toa­te aces­te pro­ble­me s-au tran­sfor­mat în epi­de­mii în de­cur­sul vi­eții me­le. Și ma­jo­ri­ta­tea au ex­plo­dat de când Age­nția de Re­gle­men­ta­re Ali­men­ta­ră (USDA) ne-a spus ce să mâncăm, de la ulei­ul ve­ge­tal hi­dro­ge­nat în anii ‘50 la ci­na în fața te­le­vi­zo­ru­lui în anii ‘60, la pi­ra­mi­da mâncă­rii în 1979. Mo­ti­vul pen­tru ca­re SUA sunt li­der în pri­vi­nța bo­li­lor cro­ni­ce es­te pen­tru că sun­tem li­deri în mânca­re ar­ti­fi­cia­lă. Între­bați pe ori­ci­ne din lu­mea asta la ce se gândește când vi­ne vor­ba de „mânca­re ame­ri­ca­nă” și îți va spu­ne „McDo­nald’s”. Ce ca­dou tra­gic am adus lu­mii!

Ca­re sunt con­se­ci­nțe­le mo­de­lu­lui food inc.? Poa­te el con­ti­nua la nes­fârșit?

Nu, va ajun­ge într-un mo­ment în ca­re va cră­pa. Oa­me­nii de azi sunt mult mai ase­mă­nă­tori cu stră­moșii noștri de­cât cu ce­ea ce ve­dem în Star Trek.

De ce ar fi mai bi­ne să trăi­ești la ța­ră de­cât la oraș?

Nu con­te­a­ză. Trăiți un­de do­riți. Una nu es­te mai bu­nă de­cât ce­a­lal­tă. Nu mi-ar plă­cea să trăi­esc la oraș, dar ma­jo­ri­ta­tea cli­e­nți­lor noștri ar fi pi­er­duți la ța­ră.

Nu aveți o pă­re­re prea bu­nă des­pre re­gle­men­tă­ri­le agri­co­le și ali­men­ta­re din SUA. Ce pă­re­re aveți des­pre re­gle­men­tă­ri­le si­mi­la­re din UE, ca­re par și mai stu­foa­se?

Cred ace­lași lu­cru pe ca­re îl cred și des­pre re­gle­men­tă­ri­le ame­ri­ca­ne. Ma­jo­ri­ta­tea sunt îngro­zi­toa­re, fac mai mult rău de­cât bi­ne, su­fo­că ino­vați­i­le și an­tre­pre­no­ria­tul și ti­ra­ni­ze­a­ză po­pu­lația.

Fer­mi­e­rii sunt foar­te fe­ri­ciți când gu­ver­nul anu­nță sub­venții agri­co­le. De ce nu ar tre­bui să fie (cel puțin cei mici)?

De­na­tu­re­a­ză eco­no­mia agra­ră re­a­lă și îi fa­ce pe fer­mi­eri să trăias­că într-o lu­me ilu­zo­rie.

Mon­san­to a fost con­dam­na­tă re­cent la des­pă­gu­biri uriașe. Cre­deți că asis­tăm la o schim­ba­re sem­ni­fi­ca­ti­vă a per­ce­pți­ei în pri­vi­nța unor ast­fel de com­pa­nii?

Pen­tru mul­tă vre­me de acum înco­lo nu vor plă­ti ni­mic. Ace­as­ta es­te doar o șar­jă de des­chi­de­re. Nu am idee ce se va întâmpla. Com­pa­ni­i­le sunt vi­cle­ne și po­ten­te fi­nan­ciar.

Aveți vreun me­saj pe ca­re do­riți să-l tran­smi­teți că­tre ur­mașii ul­ti­mei ci­vi­li­zații ru­ra­le?

Cul­ti­vați și iri­gați pă­mântul, izo­lați car­bo­nul, mă­riți spați­ul de co­mu­ni­u­ne, iu­biți-vă aproa­pe­le și pe Dum­ne­zeu.

Mo­ti­vul pen­tru ca­re SUA sunt li­der în pri­vi­nța bo­li­lor cro­ni­ce es­te pen­tru că sun­tem li­deri în mânca­re ar­ti­fi­cia­lă. Între­bați pe ori­ci­ne din lu­mea asta la ce se gândește când vi­ne vor­ba de mânca­re ame­ri­ca­nă și îți va spu­ne McDo­nald’s . Ce ca­dou tra­gic am adus lu­mii!

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.