MARGA: “SCURTAREA ANULUI ȘCOLAR A FOST O EROARE”

INTERVIU CU PRIMUL REFORMATOR AL SISTEMULUI DE EDUCAȚIE ROMÂNESC

România a luat mai multe decizii eronate, în gestionarea pandemiei, în mod special în Educaţie, susţine prof. univ. dr. Andrei Marga, într-un interviu acordat cotidianului “România liberă”. Fostul ministru al Educaţiei susţine că Legea 1/2011 trebuie schimbată, pentru că stă la baza exodului tinerilor.

Prof.univ.dr.andrei Marga este primul ministru care a realizat o reformă a sistemului de educație românesc, după 1990.

De asemenea, ideile sale de reformare a sistemului au fost îmbrățișate, la acel moment, de foarte multe cadre didactice.

RL: Cum apreciați că s-a descurcat școala românească pe timp de pandemie, cu predare online?

Andrei Marga: Pretutindeni pandemia a surprins educația.mai ales cea universitară – din multe țări,desigur - are de explicat de ce nimeni nu a anticipat pericolul unei pandemii. Știm că au fost scenarii de SF sau literatură, dar deloc predicții, fie ele și în termeni largi.

Prof. univ. dr. Andrei Marga este primul ministru care a realizat o reformă a sistemului de educație românesc, după 1990. De asemenea, ideile sale de reformare a sistemului au fost îmbrățișate, la acel moment, de foarte multe cadre didactice.

RL: Cum apreciați că s-a descurcat școala românească pe timp de pandemie, cu predare online?

Andrei Marga: Pretutindeni pandemia a surprins educația. Mai ales cea universitară – din multe ță ri, desigur - are de explicat de ce nimeni nu a anticipat pericolul unei pandemii.Știm că au fost scenarii de SF sau literatură, dar deloc predicții, fie ele și în termeni largi.

Pe de altă parte, chiar în țări de referință – SUA, Germania, Franța – s-a acuzat în ultimii ani tot mai insistent o „criză a educației” și chiar perspectiva unei „catastrofe” în domeniul acesteia, dacă se continuă așezarea ei pe temelia exclusivă a cognitivismului, cum cere OECD. Iar dacă țări de referință acuză „criza educației” ne dăm seama cum stau lucrurile în țările care doar au preluat experiența acestora.

La noi nu s-a lansat, din păcate, reflecția sistematică asupra a ceea ce este de schimbat în ș coala românească pentru a o face competitivă. Iar în vremea pandemiei, au continuat erorile. S-a recurs la soluții inacceptabile, precum scurtarea anului de învățământ, reducerea materiei de studiu – ceea ce nu a făcut nici o țară europeană! S-a trecut predarea pe online, numai că prea mulți elevi ș i studenți, orice s-ar spune, au rămas în România în afara lecțiilor – ceea ce este grav.

Ce credeți că am învățat din această experiență?

Nu sunt sigur că cei care decid au învățat semnificativ.

Ar trebui învățat, de exemplu, că așa cum munca la domiciliu începe să fie reevaluată, tot astfel trebuie lucrat la capacitatea elevilor ș i studenților de a se autoconduce în învățare. Spus mai simplu – sper să nu fiu greșit înțeles! – trebuie să reevaluăm învățatul acasă, învățatul din imbold lăuntric, poate autodidactul. Ne îndreptăm, oricum, spre o nouă pedagogie, o nouă didactică și metodică, odată cu noi tehnologii de acces la informație – iar acest fapt ar trebui înțeles.biblioteca

se impune reevaluată – desigur, odată cu plasarea pe online a și mai multor cărți din depozite.

La noi, s-a reinstalat o educație eminamente retorică. Ar trebui învățat ce înseamnă educație (formare, instrucție etc.) care are impact în viața din jur și cum se realizează.

Cum ar trebui să arate ș coala românească după pandemie?

Pandemia ne obligă la a ne întreba cât de normal a fost ceea ce s-a socotit normal. O nouă normalitate se va instala, în orice caz. Destul să ne gâdim doar la infrastructura care va trebui să asigure faptul simplu al „distanțării fizice”, pentru a sesiza cât de mult este de schimbat. Școala noastră ar trebui să arate ca o școală care înțelege să se reformeze, inclusiv ca urmare a pandemiei. Este nevoie de o conștiință critică în educația actuală de la noi. Deocamdată, această educație este mai curând un sistem birocratizat, cu prea puțin spațiu de inițiativă pentru profesor ș i elev, student.Ș coala românească ar trebui să arate ca o școală eliberată de cantitativism ș i de ierarhii greoaie, care anihilează inteligența nativă și inițiativa. Peste toate, ar trebui să arate ca

o școală care a învățat din neajunsurile ultimului deceniu.

Cum apreciați gestionarea perioadei de pandemie de către autorități,în special de către conducerea Ministerului Educației?

Măsurile luate în educație au fost aplicări ale unor indicații prea puțin chibzuite de sus, fără o discuție cu cei din educație. S-a văzut cu ochiul liber că, în continuare, ajung la minister oameni care nu au pregătirea necesară. Lipsesc de ani buni capete în stare să conceapă educația ca întreg și să vină cu soluții noi – nu doar cu „tehnicalități”, cum propun unii, ci cu soluții de organizare și de conținut adecvate unei „națiuni avansate”, cum se spune în Franța actuală.

De fapt, în România nu s-a discutat cu nimeni, în nici un domeniu, în pandemie. Era nevoie, de exemplu, din capul locului de diferențierea situațiilor, de localizarea focarelor de contaminare și de soluții contextualizate. Nu era nevoie – și nici nu au dat rezultat – de soluții generale, birocratice, de genul celor la care s-a recurs. De altfel, din cauza lor, țara stă cel mai rău în înfruntarea pandemiei la comparație cu țările din jur, cu care este de fapt comparabilă.

Dacă ați fi fost ministru al Educației, în această perioadă, care ar fi fost primele măsuri pe care le-ați fi luat?

Dacă este vorba de primele măsuri, nu scurtam anul școlar și nu reduceam materia de învățat. Sub imperiul situației, „mușcam” din vacanța de vară, care este în România una dintre cele mai lungi în Europa. În al doilea rând, „raionam” imediat ț ara ș i examinam situațiile în ceea ce au specific sub aspectul contaminărilor și pericolelor și decideam în consecință. În al treilea rînd, intensificam cercetarea științifică în universități - așa s-a luat vacanță în toate privințele. În al patrulea rând, profitam de situația creată pentru a discuta reforma necesară, desigur, fiind pregătit în prealabil pentru o astfel de discuție. În al cincilea rând, concepeam deja soluții care să facă educația, la oricare nivel, mai puțin dependentă de pandemii sau, în orice caz, de crize de felul celei cauzate de pandemia actuală.

Cum apreciați rezultatele de la Bacalaureat și de la Evaluarea Națională? Dar modul în care au fost organizate aceste examene?

Rămân la părerea că, legislativ vorbind, a fost mai bună soluția din legea 1995 – cu Capacitate și Bacalaureat ca examene de talie națională. „Evaluarea națională” nu numai că este ca un fel de festival, încât nu poți pune mare preț pe rezultate. Ea face ca elevii să învețe pentru evaluare, nu pentru ei, și are prea puțin de a face cu învățarea durabilă.

În 1998 s-a introdus în România bacalaureat organizat prin scoaterea din comisii a propriilor profesori și alte măsuri care au eliminat ș ansa fraudării. Este mereu ridicolă ș i deloc educativă supravegherea cu camerele video, cu poliția, la care s-a ajuns. Din păcate, așa cum s-a organizat, improvizat din nou, acest examen nu are nici astăzi rigoare.

Personal sunt pentru examene mai puține, dar fiabile. În general, evaluările din societatea noastră au lacune grave. Multe sunt după ochi sau urechi, de genul „eu am impresia că...”. Iar cele statistice depind de relevanța ș i acuratețea datelor. De aceea, nu aș pune preț mare pe ele. Ceea ce ar trebui ca evaluările să încorporeze, în forme elaborate, firește, sunt pregătirea pentru a face ceva cu cunoștințele, altfel spus consecințele pregătirii, de la diferite nivele, în materie de profesionalism și de capacitate de a inova. Or, acestea au mari probleme în societatea noastră. Învățământul poate să pară bun – multora le și pare – dar dacă profesionalismul și inovația sunt în suferință, atunci acel învățământ are probleme. Evaluarea existentă este fixată pe însușirea formală de cunoștințe, nu pe stăpânirea de cunoștințe bine selectate în vederea folosirii.

Ce ar trebui să schimbăm, în primul rând, în sistemul educațional din România?

În 1977-2000 s-a aplicat reforma comprehensivă a educației. Ea a adus educația la un acord cu nevoile României și cu ceea ce se făcea în ță rile de referință. Între timp, unele piese ale ei au fost afectate din nepriceperea ș i ambiția a tot felul de veleitari nimeriți la decizii de a lăsa o urmă, chiar dacă ea costa enorm. Este suficient să amintesc faptul că reforma educației despre care vorbim, a însemnat direct 500 de milioane de dolari, luați ca un credit de țara nostră, care au trebuit returnați, desigur.

Lucrurile stând cum am spus, acum este ora unei noi reforme bine pregătite.trebuie schimbat mult, căci s-au schimbat, în douăzeci de ani,și nevoile societății, s-a schimbat cunoașterea, s-a schimbat tehnologia educației. Am arătat recent (Andrei Marga, Educația responsabilă, Editura Niculescu, București, 2019), pe larg, că educația din România trebuie schimbată de la bază.

De pildă, trebuie din nou lămurit scopul educației. Întregul constând din formarea profesională a tânărului,înzestrarea lui cu cultură generală și cu o optică asupra lumii din jur – este de reafirmat în condiții schimbate. Trebuie revenit și în educația din România la triada „formarea de competențe,crearea de abilități de bază și educația pentru valori”, cu toate implicațiile. Este de schimbat baza psiho-pedagogică a educației. În SUA, Germania, Franța s-a spus pe șleau că psihologia de la baza educației nu se reduce la cognitivism. Peste tot se ia act de multiplele abordări psihologice, unele complet noi, ce alcătuiesc azi psihologia ca știință.

Este de regândit rolul elevului și studentului. Modelările din Germania actuală aduc elevul și studentul în față, în poziția de subiect al clădirii propriei personalități.demnitatea socială ș i autonomia profesorului sunt de recuperat prin legislația însăși. Evaluarea activităților are de luat în considerare, precum în democrațiile mature, consecințele performanțelor pentru viața oamenilor de aici, acum.

Au fost dezbateri legate de o nouă lege a Educației. Proiectul pare abandonat. Credeți că este nevoie de o nouă lege a Educației?

Istoricii legislației învățământului din România spun că legea din 2011 este o lege mai slabă decât cele date în secolul douăzeci. Ea trebuie schimbată. Scăderea nivelului profesional ș i vasta emigrare a tinerilor din România ultimilor ani se datorează în mare măsură legii însăși. Este uneori mai greu să se anuleze o eroare, decât să se facă. Mulți s-au angajat să înlocuiască legea – numai că și aceia nu prea ș tiau să dea o alternativă viabilă. Este o lipsă tot mai perceptibilă de oameni de concepție în învățământ. Ea s-a simțit tocmai în tergiversarea înlocuirii legii. Ea se resimte ș i acum, în toate direcțiile.

Ce a mai rămas din reforma învățământului gândită de Andrei Marga?

Fiind comprehensivă, reforma a schimbat mult. Ea a și făcut cotitura. Reforma din 1997-2000 a pus capăt învățământului de dinainte de 1989 și a pus bazele învățământului adecvat unei societăți deschise.

Se poate observa, pe înregistrarea tuturor măsurilor (Andrei Marga, Anii reformei. 1997-2000, EFES, Cluj-napoca, 2006), că au fost atinse de o reformă de sincronizare cam toate sectoarele educației – preuniversitarul și universitarul, învățământul minorităților, preșcolarul, profesionalul, formarea continuă, educația de a lungul vieții. De aceea, din reformă a și rămas mult. Opțiunile cheie nu au putut fi schimbate. Curriculumul național, alternativele educaționale,reabilitarea șco lilor, informatizarea, aducerea la școală a categoriilor dezavantajate, autonomia universitară, trecerea admiterii în competența universităților, trecerea în obligația autorităților locale a infrastructurii din preuniversitar, diversificarea șanse lor de învățare, pluralizarea actorilor din educație, diversificarea specializărilor și multe altele au rămas. Se poate observa că nu s-a elaborat până acum vreun document, vreun proiect care să iasă din cadrele – uneori nici din limbajul – create de reforma din 1997-2000. Opinia mea este că ar fi timpul înțelegerii acelei reforme, dar și al trecerii la o nouă reformă, pe fondul realităților de acum.

Ce ar fi trebuit să urmeze după reforma începută de dumneavoastră?

Evident că o reformă cuprinzătoare, cum a fost cea pusă în mișcare la sfârșitul anilor nouăzeci, cere mai mulți ani.fiecare opțiune, fiecare piesă trebuia exersată și rafinată în aplicarea ei. De pildă, curriculumul national, care a fost una dintre creațiile culturii române de după 1989, apreciată internațional ca atare, trebuia rafinat, nu afectat cu intervenții dictate de interesele unor persoane, adesea nepricepute în materie. Autonomia universitară trebuia făcută funcțională și cu consecințe în mentalități, nu pretext pentru parohializarea din zilele noastre. Evaluarea activităților ar fi trebuit să devină parte a culturii, care să prilejuiască și în România o anumită meritocrație, nu simplă alunecare într-un subiectivism sau cantitativism fără orizont. ■