Auto Bild (Romania)

Nissan Juke

La zece ani de la debutul primului Nissan Juke, îi conducem succesorul. Uite cum merge!

-

ÎMI ADUC AMINTE DE PARCĂ ERA IERI. Tocmai văzusem un concept ciudat, care mai avea și un nume amuzant în limba română: Qazana. Trecând peste umorul lingvistic de doi lei și 50 de bani, arăta tare ciudat acel concept. Eram gata să pariem că nu are cum să devină realitate. N-a durat mult și am văzut varianta lui de serie. La scurtă vreme de la acel moment, aveam în mână cheia unui exemplar de test al primei generații Nissan Juke. După o plimbare care mi-a lăsat o impresie plăcută, am parcat mașina și o priveam. Ș i mă plimbam î n jurul ei, ș i nu reușeam să mă decid dacă îmi place sau nu cum arată. Între timp, am ajuns să conduc toate versiunile de motorizare lansate în gama Juke, iar următoarel­e teste după acel prim contact au fost drept o întâlnire cu un prieten vechi cu care împarți amintiri plăcute. Nu prea aveam cum să nu zâmbesc într-un fel sau altul după o tură cu Juke. Probabil că din acest motiv au ales să-l cumpere un milion de clienți din Europa. Se pare că Nissan știa exact ce face când l-a lansat pe Juke într-un segment care nu era pregătit pe atunci pentru așa ceva. Astăzi, noul Juke are peste 20 de concurenți. Și încă are un aspect inedit, dar formele polarizant­e de atunci sunt greu de urmat. Adică suntem mai greu de surprins după ce l-am acceptat pe vechiul Juke. Chiar și așa, evoluția din punct de vedere stilistic este bună.

Ce ne place mai mult este că Nissan a rezolvat toate

nemulțumir­ile pe care le-am avut la adresa vechiului model. Interiorul este mai spațios, portbagaju­l la fel, ai loc pentru trei adulți în spate, rezervorul are o capacitate mai mare și volanul este acum reglabil și în profunzime.

Unele plângeri erau mici, altele erau ceva mai importante. Cum ar fi poziția ecranului unității multimedia. Era greu de urmărit în modelul precedent și configuraț­ia sistemului HVAC nu a putut fi modificată pentru mutarea ecranului într-o altă poziție. Altfel, Juke era o mașină polarizant­ă la exterior și simpatică la interior, iar la condus putea fi plăcută. Era preferatul meu în materie de crossovere pe atunci. Iată că așchia nu a sărit departe de trunchi nici de data aceasta. Juke este în continuare plăcut de condus, dar mai spațios ca niciodată și mult mai practic în ceea ce privește spațiul interior. Avem o creștere sem

nificativă și în ceea ce privește pachetul de elemente de siguranță, alături de tehnologia pe care o merită o mașină în 2020 din această clasă. Partea cea mai tare pentru Nissan aici este că ei au făcut acest segment atât de popular și de larg, deci s-ar putea să aibă din nou ocazia să le dicteze rivalilor ce va urma aici. Ce ne intrigă ușor la noul Juke este că niponii au ales să ofere un singur motor în ofertă și au renunțat la 4x4, ceea ce înseamnă că vor fi din ce în ce mai rare CUV-urile de segment B cu sistem de tracțiune integrală. Recunoaș tem, ne plăceau în mod special variantele 1.6 turbo ale vechiului Juke, iar ele veneau atât cu 4x4, cât și cu cai-putere să dai și la vecinii din trafic. De vină aici ar fi emisiile de CO2 ridicate ale unei eventuale variante potente a lui Juke, dar poate că anii ce vor urma ne vor aduce o surpriză hibridă plug-in care să compenseze.

 ??  ?? Nu putea lipsi ș i un ecran color de dimensiuni mari î ntre ceasurile de bord. Rezoluț ia e bună, aș teptă m varianta 100% digitală.
Nu putea lipsi ș i un ecran color de dimensiuni mari î ntre ceasurile de bord. Rezoluț ia e bună, aș teptă m varianta 100% digitală.
 ??  ?? Nu mai are 4x4, dar încă stă bine pe drum și poate fi distractiv și pe viraje în limitele unui crossover.
Juke s- a fă cut mare! Ampata
aswy Guementul a crescut, olore essis nim ecartament­ul la del ullutatin hent fel, dar silueta de ad mingu facin coupe a ră mas. texercil laore doBună evoluț ie. lor eetue molor eet ay doepCil eu
Nu mai are 4x4, dar încă stă bine pe drum și poate fi distractiv și pe viraje în limitele unui crossover. Juke s- a fă cut mare! Ampata aswy Guementul a crescut, olore essis nim ecartament­ul la del ullutatin hent fel, dar silueta de ad mingu facin coupe a ră mas. texercil laore doBună evoluț ie. lor eetue molor eet ay doepCil eu
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania