Gen­tle­ma­nul per­fect

Auto Motor Sport - - TEST - Text: Andrei Mi­trașcă. Fo­to: Bog­dan Pis­pi­ris

În sfârșit, am re­venit la ce ne pla­ce cel mai mult! Să mer­gem pe un drum de mun­te as­fal­tat, închis cir­cu­lați­ei pu­bli­ce doar pen­tru noi și să ne dăm cu o mași­nă de cur­se cu mul­te su­te de cai-pu­te­re. Spun „noi“pen­tru că dă bi­ne, însă, de fapt, no­ro­co­sul am fost eu, ca­re nu știu cum l-am con­vins pe Ale­xan­dru Piți­goi să-și la­se Porsche-le 911 GT3 pe mâna mea, dar a fă­cut-o. Așa­dar, să ve­dem ce se poa­te spu­ne des­pre ace­as­tă mași­nă uni­că în ța­ră și des­pre acest con­struc­tor ca­re împli­nește 70 de ani de când per­fe­cți­o­nea­ză un mo­del ca­re se pa­re ca nu va muri ni­ci­o­da­tă.

Să înce­pem cu do­uă zi­ceri ca­re su­nă bi­ne în en­gle­ză: „Prac­ti­ce ma­kes per­fect“(exer­ciți­ul du­ce la per­fe­cți­u­ne) și „Expe­ri­en­ce grows thro­u­gh the ye­ars!“(ex­pe­ri­e­nța se acu­mu­le­a­ză în timp). Cu una din­tre ele, chiar ave­am un pos­ter în ca­me­ra în ca­re am stat în stu­de­nție, la Ti­mișoa­ra. Cred că sun­teți de acord că ni­ci­u­nui pro­du­că­tor nu i se po­tri­vesc mai bi­ne aces­te vor­be pre­cum con­struc­to­ru­lui Porsche. Es­te in­te­re­sant cum fi­e­ca­re mar­că, prin mo­de­le re­pre­zen­ta­ti­ve, de­no­tă anu­mi­te tră­să­turi ale ce­lor ca­re le cum­pă­ră și le con­duc. Și to­tuși, Porsche, prin acest mo­del 911 cu toa­te de­ri­vați­i­le lui, se po­tri­vește ori­că­rui băr­bat. De ase­me­nea, es­te ade­vă­rat că, în fața unor mo­de­le la ca­re am vi­sat de când eram mici, ne cam dis­par une­le din­tre tră­să­tu­ri­le adu­lți­lor res­pon­sa­bi­li, dar, cu puți­nă gri­jă, nu chiar toa­te. Ace­as­ta a fost lup­ta mea cea mai ma­re în tes­tul de față. Să îmi păs­trez cum­pă­tul și res­pon­sa­bi­li­ta­tea.

Ur­ma să fiu la vo­la­nul unei mașini de cur­se de 450 CP, cu pro­pul­sie, uni­că în ța­ră și foar­te ra­ră în lu­me, pe o pro­bă de vi­te­ză în coas­tă. Eram pe ge­nul de tra­seu ca­re îmi pla­ce, prin­tre co­paci, îngust, de­ni­ve­lat, dar nu eram cu o mași­nă cu ca­re să știu ce să fac. În caz că mă ră­su­ce­am, așa cum am fă­cut-o cu Fer­ra­ri­ul pe cir­cu­it, însem­na să o pro­duc dau­nă to­ta­lă. Ga­ran­tat. Era ris­cul pe ca­re și-l asu­ma­se Do­do Piți­goi, cel ca­re o pi­lo­te­a­ză și ca­re a cum­pă­rat-o du­pă ce a vi­sat să con­cu­re­ze cu un Porsche de când se știe, dar asta nu însem­na că și ave­am de gând să risc vreo câti­me din încre­de­rea lui.

Ani de ex­pe­ri­e­nță

Pe Do­do, îl știu încă din 2005, când l-am vă­zut la ra­li­u­ri­le de la Si­biu și Hu­ne­doa­ra, un­de lua­se lo­cul 2 la ge­ne­ral în am­be­le eta­pe. Am con­ti­nuat să-l ur­mă­resc, fă­ră să fiu vreun fan al lui, și în anii ca­re au ur­mat. Țin min­te și acum anul 2008, în ca­re con­cu­ra cu un Ford Fo­cus WRC și câști­ga pro­bă du­pă pro­bă. Chiar da­că mași­na era în li­ga ei, mult pes­te cei­la­lți con­cu­re­nți, Do­do se achi­ta cu brio de sar­ci­na de a o du­ce înspre ca­pa­ci­tăți­le ei ma­xi­me, fă­cea bi­ne de tot uz de per­for­ma­nțe­le unui WRC. Ce­ea ce m-a apro­piat de el a fost un sfat pe ca­re mi l-a dat într-un mo­ment când eram în cri­ză de timp, mâncam bă­taie pe coas­ta de la Si­naia și nu știam ce să fac ca să-mi îmbu­nă­tățesc tim­pii pe ul­ti­ma ur­ca­re. Am ce­rut mul­te pă­reri, dar el și Ge­or­ge, in­gi­ne­rul-șef de la Co­li­na Mo­tors (acum, Ome­ga Mo­tor­sport), m-au as­cul­tat, m-au sfă­tu­it și am luat un po­di­um nes­pe­rat la ca­te­go­ria Do­uă Roți Mo­tri­ce… din câte­va mici se­tări pe ca­re mi le-au su­ge­rat. De atunci, fac o ple­că­ci­u­ne ima­gi­na­ră de fi­e­ca­re da­tă când îl întâlnesc pe Do­do.

Hai­deți to­tuși să ajun­gem în zi­ua cu pri­ci­na, 3 iu­lie, când am tes­tat Porsche-ul 911 GT3 pe pro­ba de coas­tă de la Su­gaș Băi. Tra­seul de 3,8 ki­lo­me­tri a fost închis cir­cu­lați­ei pu­bli­ce între ore­le 10.30 și 18.00, așa că vre­me ave­am be­re­chet. La înce­put, am fă­cut câte­va ur­cări de re­cu­noaște­re cu o mași­nă de stra­dă, am no­tat chiar și o dic­ta­re pen­tru ur­ca­re și co­bo­râre. Pe ur­mă, l-am lă­sat pe Do­do sin­gur în mași­nă, să își fa­că re­gla­je­le pen­tru ra­li­ul Har­ghi­tei. Du­pă ace­ea, m-am ur­cat în dre­ap­ta lui și am fă­cut câte­va tre­ceri în re­gim de ra­liu. Îmi era de­ja foar­te clar că rit­mul lui es­te mult pes­te ce ur­ma eu să fac la vo­la­nul mași­nii. E ade­vă­rat că cel mai bun pro­fe­sor es­te pi­lo­tul mai bun de­cât ti­ne, de la ca­re furi me­se­rie ur­mă­rin­du-l din dre­ap­ta lui, dar gli­si­e­re­le, de­ni­ve­lă­ri­le ca­re arun­cau mași­na pe frâna­re, mar­gi­ni­le dru­mu­lui ca­re pu­te­au tăia cau­ci­u­cu­ri­le și mul­te alte­le îmi spu­neau ace­lași lu­cru: „Andrei, stai po­to­lit, ui­tă de pi­lo­taj, cel mai im­por­tant e să te întorci aca­să du­pă o zi fru­moa­să, în ca­re mași­na nu a pățit ni­mic!“

Pro­fe­so­rul la vo­lan

Din dre­ap­ta, când Do­do a ac­ce­le­rat, nu mi s-a pă­rut spec­ta­cu­los. Eram în sta­rea mea de co­pi­lot, în ca­re nu sunt in­te­re­sat prea mult de altce­va de­cât de a ți­ne rit­mul dic­tă­rii. Pe vi­ra­je însă, am fost sur­prins. To­tul în corp îmi zi­cea că vom de­ra­pa. Nu te aju­tă să stai

pe drum nici dis­tri­buția greu­tății pe pu­nți și nici fo­rța cen­tri­fu­gă, ca­re vrea să te omoa­re de fi­e­ca­re da­tă, și to­tuși, chiar și cu puți­nă pro­vo­ca­re din par­tea lui Do­do, Porsche-le abia da­că in­tra într-un mic drift, con­tro­lat sub­til și fă­ră bra­vări inu­ti­le. Se ve­dea că es­te în ele­men­tul lui, că îi pla­ce să o pi­lo­te­ze, că se bu­cu­ră de mași­nă. De ase­me­nea, era clar că nu mer­ge la li­mi­tă și că se poa­te și mai ta­re, dar, până la ur­mă, eram la teste, nu la do­bo­rât re­cor­duri sau mers pe timp. Exis­ta și o po­rți­u­ne cu do­uă li­nii drep­te lun­gi, iar la mij­lo­cul lor, o suc­ce­si­u­ne stânga-dre­ap­ta, sau in­vers (de­pin­de de un­de veneai), ca­re se pu­tea lua cu ac­ce­le­rația la po­dea, indi­fe­rent de vi­te­ză. Erau ge­nul de vi­ra­je în ca­re câști­gi se­cun­de bu­ne da­că nu frâne­zi. Do­do a tre­cut pon­de­rat pe aco­lo de fi­e­ca­re da­tă, mai mult ca să evi­tăm o pa­nă, și chiar mă gân- deam că mă­car aco­lo o să vin mai ta­re. Și când ne-a fost lu­mea mai dra­gă, pe ul­ti­ma co­bo­râre înain­te să preiau eu vo­la­nul, pac, pa­nă pe dre­ap­ta-spa­te! Fă­cu­sem, cred, vreo ze­ce ur­cări, cu pau­ze, cu mici schim­bări de se­tări. Am si­mțit că a ple­cat mași­na mai mult de­cât era ca­zul și ne-am oprit ime­diat. Unul din­tre lu­cru­ri­le in­te­re­san­te la Porsche-le pre­gă­tit de ra­liu es­te că roți­le de pe ce­le do­uă pu­nți nu sunt de ace­le­ași di­men­si­uni. Iei cu ti­ne doar o roa­tă, și ace­ea pen­tru pun­tea față. Da­că faci pa­nă pe spa­te (așa cum i s-a întâmplat la Cluj), pui o roa­tă mult mai mi­că pe spa­te și mer­gi cu ate­nție. Vrei să te dai cu Porsche la ra­liu, vrei să fii alt­fel, te bu­curi de 450 CP când ce­le mai pu­ter­ni­ce mașini omo­lo­ga­te de abia au 300… su­feri și tu puțin, că nu le poți avea pe toa­te. Și într-ade­văr, Porsche 911 GT3 es­te omo­lo­gat la ca­te­go­ria R-GT, ce­ea ce înse­am­nă că punc­te­zi în cla­sa­men­tul ge­ne­ral. 150 CP sunt mu­lți în plus față de ai R5-uri­lor, dar și de o su­tă de ori mai

greu de ți­nut pe drum și de luat vi­ra­je­le pe de­ni­ve­lări. Iar un alt de­za­van­taj es­te că nu poți să mer­gi la ra­li­u­ri­le de pă­mânt. Doar la ce­le de as­falt. Dar și când prin­zi o pro­bă de vi­te­ză ca­re adu­ce puțin cu tra­se­le de cir­cu­it, ești „king of the sta­ge“. Bi­ne, nu eu, Do­do sau Du­mas, sau De­le­co­ur. Eu, când m-am ur­cat la vo­lan, am dat de­o­par­te ori­ce in­stinct de pi­lot și am apă­sat bu­to­nul „mer­gem să ne bu­cu­răm de mași­nă, să o înțe­le­gem, mer­gem puțin mai ta­re de­cât am mer­ge pe drum des­chis da­că ne-am gră­bi“.

Ele­vul pre­caut

Și am ple­cat în pri­ma ur­ca­re. Eu la vo­lan, Do­do în dre­ap­ta. Du­pă toa­te tre­ce­ri­le pe ca­re le fă­cu­sem până atunci, aproa­pe că învăța­sem tra­seul. Anve­lo­pe­le erau cal­de, ade­re­nța o învăța­sem – „He­a­ven, he­re I am!“Sau, mă scu­zați, „Him­mel, Ich bin hi­er!“Am do­zat cu gri­jă am­breia­jul și am ple­cat pre­caut de pe loc. Am apă­sat am­breia­jul și la schim­bă­ri­le de vi­te­ză, pen­tru că nu o tu­ram și nici nu o ac­ce­le­ram în fo­rță. Încer­cam să o înțe­leg chiar da­că o si­mți­sem de­ja de pe lo­cul din dre­ap­ta. Pro­ble­ma cu mași­ni­le gre­le pe pun­tea spa­te și cu pro­pul­sie, și mai ales cu un ele­ron imens, es­te că le tre­bu­ie vi­te­ză și cu­raj din par­tea ta ca să ții ac­ce­le­rația apă­sa­tă în vi­ra­je și să nu te întorci cu fața de un­de ai ple­cat. Când am înce­put să merg ce­va mai ta­re, mi-am dat se­a­ma că încă am re­fle­xul să iau pi­ci­o­rul de pe ac­ce­le­rație atunci când schimb vi­te­ze­le. Și asta e o prac­ti­că cri­mi­na­lă pen­tru cu­tia sec­venția­lă. Dru­mul nu era atât de lat, încât să mă pre­o­cu­pe tra­se­le foar­te mult, cel mai im­por­tant era să do­zez ac­ce­le­rația du­pă cum îmi spu­se­se Do­do. Da­că bâjbâi, Porsche-le te poa­te pe­dep­si și 40 km/h. Da­că faci ce tre­bu­ie, poți să mer­gi pe ace­lași vi­raj cu 80 km/h. Am ajuns sus și am înce­put co­bo­rârea. Da­că pe ur­ca­re te mai aju­tă de­ce­le­ra­rea na­tu­ra­lă, pe co­bo­râre, ine­rția es­te dușma­nul tău cel mai ma­re. Dar cu sti­lul meu de frâna­re, nu am avut ni­ci­un stres. Par­că îmi venea să îi dau mai ta­re și mă gânde­am la ce zi­cea Lo­eb: „… de mul­te ori, e mai pe­ri­cu­los să mer­gi încet de­cât să mer­gi la li­mi­tă“. Acum, nu se pu­nea pro­ble­ma să merg la li­mi­tă, nici mă­car a mea, ca­re es­te una de si­gu­ra­nță aproa­pe întot­de­au­na, dar, pen­tru că nu exis­ta ni­cio mi­ză, nu mă si­mțe­am în lar­gul meu să in­tru într-un ritm de pro­bă spe­cia­lă. Nu știu alții cum sunt, dar eu, da­că nu am o mi­ză, da­că nu mă împin­ge ce­va de la spa­te, nu mai risc gra­tu­it. Am fă­cut asta înain­te să mă apuc de cur­se. Mi-a ajuns! Dar tes­tul e test, și ave­am ne­voie să merg ce­va mai re­pe­de. Așa că pe ur­mă­toa­rea ur­ca­re am mers puțin mai ener­gic. Su­ne­tul ace­la de ca­re nu te mai sa­turi, pe ca­re îl au­zi din afa­ră, es­te aproa­pe la fel și înăun­tru, atât că ai o cas­că și o ca­gu­lă ca­re mai es­tom­pe­a­ză din va­carm. Dar es­te un va­carm atât de plă­cut! Iar ac­ce­le­rația e foar­te na­tu­ra­lă și vi­gu­roa­să. Fă­ră să te sur­prin­dă, dar su­fi­ci­ent cât să-ți sa­tis­fa­că ne­voia de a fi împins bi­ne de tot în spă­tar. Se sim­te di­fe­re­nța între acest Porsche și un Evo de 300 CP. Dar nu poți să fii apro­xi­ma­tiv în tra­se, în mișcări. Da­că îl arunci, tre­bu­ie să știi foar­te bi­ne ce va fa­ce. Nu se pu­ne pro­la

ble­ma să te des­curci tu cum­va. Nu că l-aș fi arun­cat vre­o­da­tă, dar am mers pe une­le cur­be mai înfipt de­cât aș mer­ge pe stra­dă și am vă­zut că stă li­pit de drum, însă, da­că nu si­mți foar­te fin ac­ce­le­rația, nu e mași­na cu ca­re să înveți să mer­gi de-a la­tul pe dru­muri de mun­te. Mi-a venit să merg plin pe acel sec­tor de ca­re po­ves­te­am mai înain­te, dar m-am abți­nut. Față de alte mașini, am si­mțit că, da­că aș avea-o pen­tru se­zon întreg de ra­liu sau de coas­tă, nu aș ajun­ge s-o stă­pânesc așa cum cred că aș pu­tea cu alte­le, des­ti­na­te din fa­bri­că pro­be­lor de ra­liu. Ca să pi­lo­te­zi așa cum scrie la car­te un Porsche pe pro­be îngus­te, ai ne­voie de timp și mai ales de plă­ce­rea ta de a pi­lo­ta ge­nul ăsta de mași­nă. Vei fi între­cut pe mul­te pro­be un­de nu poți eli­be­ra per­for­ma­nță din el, și asta are ne­voie să fie con­tra­ba­lan­sa­tă de o plă­ce­re imen­să, de o împli­ni­re ne­e­ga­la­bi­lă de a fi la vo­la­nul aces­tei mașini.

Iu­bi­to­rii de Porsche sunt pa­si­o­nați de mo­tor­spor­tul de cir­cu­it, mai puțin de ra­li­uri, însă Porsche nu es­te un nu­me străin de ra­li­uri. Chiar dim­po­tri­vă, is­to­ria spu­ne con­tra­ri­ul. Nu in­sist. Pe a do­ua co­bo­râre, am mai dat câte­va ac­ce­le­rări și par­că am avut ce­va mai mult cu­raj pe vi­ra­je, dar tot în zo­na de si­gu­ra­nță to­ta­lă am fost. Era prea fru­mos to­tul ca să uit ce e în jur și să mă con­cen­trez asu­pra per­for­ma­nțe­lor di­na­mi­ce. Ce aș pu­tea eu să zic des­pre cum se sim­te un 911 GT3 pe o pro­bă de coas­tă?! Cum aș pu­tea să vor­besc des­pre ce poa­te ace­as­tă mași­nă când, oda­tă ce te urci în ea, ești au­to­mat tran­spor­tat în altă lu­me. Lu­mea co­pi­lă­ri­ei, a ado­les­ce­nței vi­să­toa­re, a cur­se­lor de pe ma­ri­le cir­cu­i­te ale lu­mii, a ce­lor ca­re fac mo­tor­sport un­de­va între „gen­tle­man dri­ving“și „all or not­hing“. Exact așa cum es­te un hot hat­ch pen­tru un tânăr de 25 de ani sau o Alfa Ro­meo Gi­u­lia Sprint GT Ve­lo­ce din 1967 pen­tru un ta­tă a trei co­pii, la fel e și acest Porsche. Nu ai ne­voie de el, nu vei câști­ga, deși vei fi prin­tre pri­mii și prin­tre cei mai in­vi­diați. Es­te un moft. Un vis pe ca­re ți-l îngă­dui pen­tru că îți per­miți. Es­te o ex­pe­ri­e­nță pe ca­re Porsche o per­fe­cți­o­nea­ză încon­ti­nuu, iar câți­va oa­meni ca­re au reușit con­ver­sia de la mași­na de cu­pă la cea de ra­liu ți-au ofe­rit o șan­să uni­că. Să con­cu­re­zi cu o mași­nă ca­re eclip­se­a­ză ori­ce alt con­cu­rent de la un ra­liu. Nu cre­deți? Vă pro­voc să o ve­deți în acți­u­ne…

Da­că tes­tul s-ar fi oprit du­pă tu­ru­ri­le în ca­re i-am dic­tat, aș fi fost mu­lțu­mit și încântat. Dar nu, omul a in­sis­tat să am o ex­pe­ri­e­nță cu ca­re să mă laud câți­va ani buni de-acum înco­lo!

Ca sa fie clar, gen­tle­ma­nul es­te Ale­xan­dru Do­do Piți­goi. Sau, da­că ale­gem să nu îi dăm o față uma­nă, es­te Porsche-le 911 ca­re ră­mâne la fel de ele­gant și de ac­tual ori­câți ani ar avea.

Aces­ta es­te por­tba­ga­jul mași­nii de stra­dă sau lo­cul un­de pui roa­ta de re­zer­vă în ca­zul ver­si­u­nii de ra­liu. Când spui Porsche, spui „di­fe­rit de toți cei­la­lți!“

Un pic de frâne Brem­bo pe față. Adi­că, dis­curi ven­ti­la­te și per­fo­ra­te, de 380 mm și etri­e­re cu șa­se pis­to­nașe.

Cu câte­va cli­pe înain­te să-mi re­a­min­tesc că mai am o gră­ma­dă de învățat des­pre pi­lo­taj!Mo­tor bo­xer de 3,8 l as­pi­rat. Îmi aduc amin­te că și Ho­rațiu Io­nes­cu Cris­tea a con­cu­rat cu un Porsche la ra­liu, iar du­pă un se­zon, a fost între­bat ce a schim­bat la mași­nă în ul­ti­mul an. A zis: „Ulei­ul, atât“.

Ca să nu iei mâna de pe vo­lan, ai pe el câte un bu­ton pen­tru cla­xon, șter­gă­toa­re, schim­ba­rea pa­gi­nii dis­play-ului, sem­na­li­za­re etc.

Ui­tă-te la cum vi­ne înspre ti­ne, închi­de ochii și ima­gi­nea­ză-ți su­ne­tul mo­to­ru­lui bo­xer ca­re ur­lă tot mai ta­re. Poa­te că nu va tre­ce cel mai ra­pid pe lângă ti­ne, față de un R5, dar mași­na asta, nu alta, o s-o ții min­te du­pă ra­liu. Ga­ran­tat și ve­ri­fi­cat!

Nu e ne­voie de ni­cio ex­pli­cație. Scrie clar ce fa­ce fi­e­ca­re bu­ton. Într-o zi înso­ri­tă, cum am prins noi, nu am fo­lo­sit de­cât un bu­ton și un co­mu­ta­tor din ce se ve­de aici.

„Nu poți să fii bru­tal cu ea. Nu te iar­tă. Nici prea blând nu poți nici să fii cu ea. Nu-i pla­ce nici așa. Acce­le­re­a­ză pro­gre­siv în vi­raj, fii ferm, dar nu vi­o­lent.“

Ori­cât de mult apa­să mo­to­rul pe pun­tea spa­te, cre­de-mă, când ataci un vi­raj în fo­rță, îți do­rești un ele­ron cât toa­te zi­le­le. În ca­zul de față, unul de 1,7 m lun­gi­me.

Vârsta nu es­te cea mai înain­ta­tă din in­dus­tria auto, dar ce a re­a­li­zat în ace­as­tă pe­ri­oa­dă e cu ade­vă­rat ex­traor­di­nar.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.