Char­les de Mo­na­co

Du­pă mu­lți ani, prin­ci­pa­tul Mo­na­co are în sfârșit un re­pre­zen­tant demn de spe­ra­nțe­le pe ca­re și le-a pus în el. Char­les Le­clerc es­te pri­mul mo­ne­gasc au­ten­tic în mă­su­ră să de­vi­nă cam­pi­on mon­dial, ce­ea ce ar re­pre­zen­ta o imen­să re­a­li­za­re pen­tru mi­cul oraș-s

Auto Motor Sport - - FORMULA 1 - Inter­viu re­a­li­zat de: Dan Ale­xan­dres­cu Fo­to: Lu­kas T. Go­rys

Între Prin­ci­pa­tul Mo­na­co și For­mu­la 1 le­gă­tu­ra es­te in­di­so­cia­bi­lă. For­mu­la 1 fă­ră Mo­na­co e ce­va de nei­ma­gi­nat, iar re­ci­pro­ca es­te tot atât de va­la­bi­lă. Ma­re­le Pre­miu de la Mon­te Car­lo a re­pre­zen­tat din­tot­de­au­na ci­re­așa de pe tor­tul For­mu­lei 1. Pen­tru ori­ca­re pi­lot, o vic­to­rie la Mo­na­co es­te aproa­pe echi­va­len­tă cu un ti­tlu mon­dial în For­mu­la 1. Fă­ră un tri­umf la Mon­te Car­lo, un cam­pi­on de For­mu­la 1, fie el și mon­dial, nu se poa­te con­si­de­ra pe de­plin împli­nit în ca­ri­e­ra sa. Nu e o întâmpla­re fap­tul că cei mai mari cam­pi­oni din acest sport au reușit cel puțin o da­tă să-și im­pu­nă su­pre­mația pe stră­zi­le prin­ci­pa­tu­lui Mo­na­co, un stat mi­nus­cul, a că­rui su­pra­față mă­soa­ră doar 2 kmp, dar ca­re, în fi­e­ca­re an, cu oca­zia Ma­re­lui Pre­miu, timp de o săp­tă­mână atra­ge 200.000 de pa­si­o­nați într-o at­mos­fe­ră uni­că, pli­nă de fast și de „bling-bling“, cum es­te nu­mi­tă eta­la­rea os­ten­ta­ti­vă a bo­găți­ei. Sim­plii pa­si­o­nați, cei mai re­pu­tați mem­brii ai show­bi­zu­lui in­ter­nați­o­nal și cre­ma ce­lor mai cu­nos­cuți oa­meni de afa­ceri de pe ma­pa­mond își dau întâlni­re la acest eveniment spor­tiv și mon­den în ace­lași timp ca­re es­te Ma­re­le Pre­miu de For­mu­la 1 al prin­ci­pa­tu­lui Mo­na­co. Chiar da­că are nu­mai cir­ca 38.400 de re­zi­de­nți, Mo­na­co poa­te fi con­si­de­rat sta­tul cu ce­le mai mari averi pe me­tru pă­trat. Es­te pa­ra­di­sul fis­cal în ca­re o foar­te ma­re par­te din cei mai re­pu­tați spor­ti­vi ai pla­ne­tei își aleg reșe­di­nța, în pri­mul rând din mo­ti­ve fi­nan­cia­re.

Din­tot­de­au­na, fa­mi­lia prin­cia­ră a avut o pre­di­le­cție pen­tru pro­mo­va­rea spor­ti­vi­lor în ge­ne­ral și o ma­re do­ri­nță de a pro­mo­va ce­tățeni de ori­gi­ne mo­ne­gas­că pe sce­na mon­dia­lă a spor­tu­lui. Însuși ac­tua­lul su­ve­ran, pri­nțul Albert, a con­cu­rat la mai mul­te ediții ale Jo­cu­ri­lor Olim­pi­ce. Găz­du­ind un eveniment de no­to­ri­e­ta­tea Ma­re­lui Pre­miu de For­mu­la 1, Prin­ci­pa­tul și-a do­rit ca, într-o zi, la star­tul cur­sei să fie pre­zent și un pi­lot au­toh­ton. Cu mu­lți ani în ur­mă, Lo­u­is Chi­ron, pri­mul pi­lot mo­ne­gasc din For­mu­la 1, a fă­cut po­si­bil acest lu­cru. Re­zul­ta­te­le sa­le au fost res­pec­ta­bi­le, cam­pi­o­nul năs­cut în 3 au­gust 1899 și de­ce­dat la da­ta de 22 iu­nie 1979 fi­ind și astă­zi deți­nă­to­rul unui re­cord prac­tic im­ba­ta­bil, și anu­me al ce­lui mai vârst­nic pi­lot ca­re a luat star­tul într-un Ma­re Pre­miu de For­mu­la 1, la 58 de ani. Ul­te­ri­or, în 1994, un alt re­pre­zen­tant al sta­tu­lui Mo­na­co, Oli­vi­er Be­ret­ta, a evo­luat pe sce­na Ma­re­lui Circ.

Anii au tre­cut, dar, în ci­u­da efor­tu­ri­lor, ni­ci­un alt pi­lot din Prin­ci­pat nu a mai reușit să con­cu­re­ze în F1. În

ce­le din ur­mă, în acest se­zon, un tânăr mo­ne­gasc, Char­les Le­clerc, și-a fă­cut apa­riția într-o ma­ni­e­ră en­tu­zias­man­tă în lu­mea aces­tui sport. Chiar da­că nu ne aflăm de­cât la ju­mă­ta­tea cam­pi­o­na­tu­lui, Char­les Le­clerc es­te de­ja con­si­de­rat re­ve­lația anu­lui, pen­tru el po­rți­le Scu­de­ri­ei Fer­rari fi­ind larg des­chi­se oda­tă cu cam­pi­o­na­tul vi­i­tor, când îl va înlo­cui pe ul­ti­mul deți­nă­tor al ti­tlu­lui mon­dial la vo­la­nul unui mo­no­post Fer­rari, în 2007, re­pu­ta­tul fin­lan­dez Ki­mi Räik­könen.

Evo­luție

Cum a fost po­si­bi­lă o ase­me­nea as­cen­si­u­ne pen­tru un pi­lot ca­re nu are de­cât 20 de ani? Ei bi­ne, nu pu­tem vor­bi des­pre un mi­ra­col, ci pur și sim­plu des­pre un imens ta­lent, de­pis­tat de că­tre Scu­de­ria de la Ma­ra­nel­lo cu mai mu­lți ani în ur­mă, când tână­rul Char­les Le­clerc a fost înro­lat în ca­drul Fer­rari Dri­ver Aca­de­my, la re­co­man­da­rea re­gre­ta­tu­lui Ju­les Bian­chi și a ma­na­ge­ru­lui aces­tu­ia, Ni­co­las Todt. Lu­cru­ri­le au de­curs per­fect pen­tru Char­les, ca­re s-a achi­tat cu brio de sar­ci­ni­le sa­le, obți­nând vic­to­rii în fi­e­ca­re cam­pi­o­nat în ca­re a con­cu­rat, pres­tația sa din 2017 în For­mu­la 2 fi­ind de­ter­mi­nan­tă pen­tru pro­mo­va­rea sa în For­mu­la 1 ca pi­lot ti­tu­lar aI echi­pei Sau­ber, lan­ter­na roșie a ul­ti­me­lor se­zoa­ne, dar ca­re astă­zi, da­to­ri­tă în prin­ci­pal lui Char­les Le­clerc, a reușit să pă­ră­se­as­că ace­as- tă po­ziție, tână­rul pi­lot fi­ind în mo­men­tul de față în top 10. Nu es­te vor­ba de no­roc, ci pur și sim­plu des­pre un ta­lent ex­ce­pți­o­nal. Pres­tați­i­le sa­le din ca­li­fi­cări și per­for­ma­nțe­le re­a­li­za­te în cur­se nu la­să ni­ci­un fel de îndoia­lă în acest sens. Es­te ge­nul de pi­lot ca­re se naște oda­tă la un de­ce­niu. Ce­ea ce Char­les Le­clerc reușește să fa­că în acest se­zon cu Sau­ber aproa­pe că ți­ne de do­me­ni­ul mi­ra­co­lu­lui, mi­ra­col pre­vi­zi­bil cu mu­lți ani în ur­mă, când Char­les aler­ga în kar­ting, sport în ca­re a de­bu­tat pur și sim­plu din întâmpla­re, la 4 ani, într-o zi în ca­re nu avea chef să me­ar­gă la gră­di­niță și i-a spus ta­tă­lui său că es­te bol­nav și că nu se sim­te în sta­re să ia­să din ca­să. Cum, spre amia­za ace­lei zi­le, ta­tăl său, pi­lot ama­tor, a do­rit să-și vi­zi­te­ze un bun pri­e­ten, ni­meni altul de­cât Phi­lip­pe Bian­chi, ta­tăl re­gre­ta­tu­lui Ju­les Bian­chi și pro­pri­e­ta­rul unei pis­te de kar­ting, Char­les și-a însoțit pă­rin­te­le. La fața lo­cu­lui, Phi­lip­pe Bian­chi i-a pro­pus puști­u­lui să con­du­că un kart. A fost, du­pă cum zic fran­ce­zii, „un co­up de fo­u­dre“in­stan­ta­neu. Din acel mo­ment, Char­les a ști­ut ce vrea să fa­că în viață, și anu­me să fie pi­lot de For­mu­la1. O altă ma­re șan­să pen­tru el a fost fap­tul că fi­ul lui Phi­lip­pe, Ju­les, cu câți­va ani mai ma­re, era de­ja un pi­lot re­pu­tat. Între cei doi puști s-a năs­cut o pri­e­te­nie ca­re a du­rat ani de zi­le, pe­ri­oa­dă în ca­re Ju­les l-a luat pe Char­les sub ari­pa sa, însoțin­du-l cât mai des cu pu­ti­nță la cur­se­le aces­tu­ia. De fi­e­ca­re da­tă când Char­les avea pro­ble­me, Ju­les era aco­lo pen­tru a-l aju­ta. Când Char­les și fa­mi­lia sa nu au mai avut mij­loa­ce­le fi­nan­cia­re pen­tru a con­ti­nua, Ju­les l-a pre­zen­tat pe Char­les lui Ni­co­las Todt, iar lu­cru­ri­le au luat o întor­să­tu­ră fa­vo­ra­bi­lă. Tot Ju­les l-a adus la Fer­rari Dri­ver Aca­de­my și tot el a fost cel ca­re i-a stat ală­turi și l-a ghi­dat în acea pe­ri­oa­dă. Dis­pa­riția lui Ju­les a însem­nat pen­tru Char­les o pi­er­de­re pe ca­re nu o va pu­tea înlo­cui ni­ci­o­da­tă. Astă­zi, pen­tru Phi­lip­pe Bian­chi, ta­tăl lui Ju­les, Char­les a de­venit fi­ul său adop­tiv, in­clu­siv ca ur­ma­re a fap­tu­lui că, în ur­mă cu un an, Char­les și-a pi­er­dut ta­tăl. În acel mo­ment, tă­ria de ca­rac­ter a lui Char­les a fost ab­so­lut im­pre­si­o­nan­tă, aces­ta reușind să câști­ge o cur­să de For­mu­la 2 la nu­mai do­uă zi­le de la dis­pa­riția pă­rin­te­lui său.

De­bu­tul lui în For­mu­la 1, în acest an, a im­pre­si­o­nat pe toa­tă lu­mea. La vo­la­nul ce­lei mai dis­cre­te mașini de For­mu­la 1 din ul­ti­mii ani, Char­les a reușit lu­cruri fan­tas­ti­ce, do­mi­nându-și cu au­to­ri­ta­te co­e­chi­pi­e­rul, pe ex­pe­ri­men­ta­tul sue­dez Mar­cus Eric­sson. Sen­zați­o­nal în ca­li­fi­cări, ajuns de mai mul­te ori în Q3, Char­les a con­fir­mat și în cur­se imen­sul po­te­nțial de ca­re dis­pu­ne. Cea mai aștep­ta­tă cur­să pen­tru el a fost cea de aca­să, de la Mo­na­co, un­de a stră­lu­cit pur și sim­plu până în cli­pa în ca­re

a fost tră­dat de frâne­le mo­no­pos­tu­lui său, fi­ind ne­voit să aban­do­ne­ze.

Cur­sa de la Mo­na­co a fost pen­tru ti­ne împă­rți­tă între ex­taz și de­zi­lu­zie. Ce poți spu­ne?

A fost frus­trant. Ave­am un ritm bun în cur­să, iar lu­cru­ri­le pă­re­au să fie bi­ne așe­za­te. Cu pa­tru tu­ruri înain­te de ac­ci­dent, am si­mțit că frâne­le nu mai au ace­e­ași efi­ca­ci­ta­te, dar am încer­cat să com­pen­sez prin alte mij­loa­ce. Din pă­ca­te, nu am pu­tut să o fac așa cum îmi do­re­am, iar la un mo­ment dat, aces­tea au ce­dat com­plet, co­li­zi­u­nea cu Bren­don Har­tley (To­ro Ros­so) fi­ind ine­vi­ta­bi­lă. M-am si­mțit vi­no­vat față de Bren­don, dar pur și sim­plu nu am pu­tut să fac ni­mic pen­tru a evi­ta co­li­zi­u­nea. Es­te ade­vă­rat că, în cli­pa ace­ea, el înce­ti­ni­se la ce­re­rea echi­pei sa­le, ca­re i-a im­pus să re­du­că rit­mul pen­tru ca Pi­er­re Gas­ly (co­e­chi­pi­e­rul său) să poa­tă ieși de la stan­duri înain­tea noas­tră. Din ace­as­tă cau­ză, frâne­le me­le s-au su­praîncăl­zit și au ce­dat. Nu îl pot acu­za pe Bren­don de ni­mic, în acea si­tuație și eu aș fi pro­ce­dat la fel. Astea sunt cur­se­le. Pă­cat că nu am pu­tut să ter­min și să-mi văd răs­plă­ti­te efor­tu­ri­le cu un punct mă­car.

De când aștep­tai un Ma­re Pre­miu aca­să?

De când eram puști. Ave­am vreo 4 sau 5 ani când am asis­tat la pri­mul Ma­re Pre­miu, la Mo­na­co. Eram pe te­ra­sa apar­ta­men­tu­lui unor pri­e­te­nii de fa­mi­lie și mă ju­cam cu niște mași­nuțe împreu­nă cu băi­ețe­lul pri­e­te­ni­lor pă­ri­nți­lor mei, ca­re și astă­zi îmi es­te un foar­te bun pri­e­ten.

Fi­ind aca­să, cât de bi­ne cu­noște­ai pis­ta înain­te de acest we­e­kend?

Nu ci­ne știe ce. Es­te un cir­cu­it pe ca­re nu aler­ga­sem de­cât o sin­gu­ră

da­tă, anul tre­cut, în For­mu­la 2. E cu to­tul di­fe­rit în For­mu­la 1. Chiar da­că eram pe te­ren pro­priu, es­te cu to­tul altce­va să aler­gi în For­mu­la 1 față de cum e când mer­gi cu tran­spor­tul pu­blic, cu bi­ci­cle­ta la școa­lă sau cu scu­te­rul. Es­te bi­zar să evo­lue­zi într-un de­cor foar­te cu­nos­cut, dar ca­re se do­ve­dește a fi plin de sur­pri­ze. Nu poți să-ți dai se­a­ma înain­te de a fi în mași­nă. To­tul de­vi­ne foar­te di­fe­rit. Rit­mul schim­bă to­tul, dar, tur du­pă tur, înce­pi să pro­gre­se­zi, însă la înce­put es­te ce­va foar­te bi­zar.

Față de ce­ea ce ți-ai ima­gi­nat, ai fost sur­prins de ce­va?

Da, și încă cum, în ur­ca­rea spre Ca­si­no! Mi-am ima­gi­nat că se mer­ge în plin, la ma­xi­mum, însă în re­a­li­ta­te nu es­te de loc ca­zul.

Ți-a venit să zâmbești când ai tre­cut pe lângă stația de au­to­buz ori pe lângă su­per­mar­ke­tul la ca­re mer­gi zil­nic sau ai fost sur­prins?

Nici una, nici alta. Când închid vi­zi­e­ra căștii, in­tru într-o altă lu­me. Sunt con­cen­trat la ma­xi­mum.

Când ai ajuns la Mo­na­co, de­ja ave­ai do­uă re­zul­ta­te suc­ce­si­ve în punc­te. Acest lu­cru ți-a cre­at o pre­si­u­ne su­pli­men­ta­ră?

Nu, ab­so­lut de­loc. În ge­ne­ral, eu nu mă pre­sez sin­gur. De fi­e­ca­re da­tă, încerc să fac cea mai bu­nă tre­a­bă po­si­bi­lă. Că es­te vor­ba des­pre Mo­na­co sau de Bar­ce­lo­na, pen­tru mi­ne e ace­lași lu­cru. Știam că va fi di­fi­cil. Până la ur­mă, a fost mai puțin di­fi­cil de­cât mi-am ima­gi­nat.

Din punct de ve­de­re emoți­o­nal, a fost di­fi­cil să treci pes­te sen­ti­men­te­le stârni­te de amin­ti­rea ta­tă­lui tău și a pri­e­te­nu­lui tău Ju­les Bian­chi?

Ambii sunt întot­de­au­na cu mi­ne, indi­fe­rent că es­te vor­ba de Mo­na­co sau alt cir­cu­it. Fă­ră ta­ta și fă­ră Ju­les, eu nu aș fi astă­zi pi­lot de For­mu­la 1. Nu e ne­voie să mă aflu pe cir-

cu­it la Mo­na­co pen­tru ca să mă gândesc la ei. În fi­e­ca­re di­mi­neața când mă urc în mași­nă, mă gândesc la ei. În mo­men­tul în ca­re mi-am închis cas­ca și mi-am prins cen­tu­ra de si­gu­ra­nță, am o altă tre­a­bă de fă­cut.

Cum te-ai des­cur­cat cu toa­te so­li­ci­tă­ri­le la ca­re ai fost su­pus în acest we­e­kend, fa­mi­lie, pri­e­teni, spon­sori?

Nu a fost o ma­re pro­ble­mă. Având mul­te lu­cruri de fă­cut, or­ga­ni­za­rea tim­pu­lui meu es­te foar­te pre­ci­să. Mi­er­curi, la au­to­ru­lo­ta echi­pei au venit câți­va pri­e­teni. Tot cei ca­re au venit și anul tre­cut, când eram în For­mu­la 2, și și-au dat se­a­ma că F1 es­te cu to­tul altce­va. Nu a fost ne­voie să le ex­plic, au înțe­les sin­guri și au fost foar­te im­pre­si­o­nați. Sun­tem o gașcă de șap­te pri­e­teni încă din co­pi­lă­rie. Cel mai mult i-a im­pre­si­o­nat fap­tul că, la ieși­rea din pa­doc, mă aștep­tau o mu­lți­me de fani. Cel mai im­pre­si­o­nat a fost Ric­car­do, fi­ul lui Oli­vi­er Be­ret­ta, un fost pi­lot mo­ne­gasc, ca­re mi-a spus că, pe vre­mea când ta­tăl său con­cu­ra, lu­cru­ri­le erau mult di­fe­ri­te și că abia acum înțe­le­ge re­a­li­ta­tea de astă­zi din For­mu­la 1.

O între­ba­re pros­te­as­că, dar to­tuși fi­re­as­că – se­a­ra, ai dor­mit aca­să?

Da, aca­să, și mi s-a pă­rut bi­zar, mi-am amin­tit de pe­ri­oa­da când aler­gam în Mo­na­co Kar­ting Cup.

Pri­nțul Albert te-a re­mar­cat de când aler­gai în kar­ting?

Pri­ma da­tă când l-am întâlnit pe pri­nțul Albert, ave­am 7 ani. Era în pri­mii mei ani de kar­ting. Pri­nțul Albert a cre­zut întot­de­au­na în mi­ne și m-a spri­ji­nit. La înce­pu­tul săp­tă­mânii, am fost pri­mit la pa­lat, un­de am dis­cu­tat des­pre dru­mul par­curs și ne-am amin­tit mul­te lu­cruri. Es­te foar­te fe­ri­cit că am ajuns un­de sunt astă­zi, dar e per­fect co­nști­ent că greul de-acum înce­pe. Mi-a spus că es­te foar­te mândru de fap­tul că re­pre­zint cu­lo­ri­le Prin­ci­pa­tu­lui.

Fap­tul că ești mo­ne­gasc nu înse­am­nă că ești și puțin fran­cez, și puțin ita­lian?

A fi mo­ne­gasc înse­am­nă pur și sim­plu să fii mo­ne­gasc, chiar da­că Mo­na­co are le­gă­turi de­o­se­bi­te cu am­be­le sta­te. Fra­nța es­te de jur împre­ju­rul Prin­ci­pa­tu­lui, iar 90% din pri­e­te­nii mei sunt fran­ce­zi. Ita­lia e ța­ra în ca­re mi-am pe­tre­cut cea mai ma­re par­te a co­pi­lă­ri­ei, aler­gând pen­tru echi­pe de kar­ting ita­li­e­nești.

Apro­po de Ita­lia, mu­lți spun că, în 2018, vei fi ti­tu­lar la Fer­rari, în lo­cul lui Räik­könen…

La fel ca ori­ca­re pi­lot, și eu îmi do­resc ca, într-o zi, să de­vin pi­lo­tul Scu­de­ri­ei. De­o­cam­da­tă, sunt pi­lot Sau­ber și încerc să fac tot ce pot pen­tru a fi cât mai util echi­pei. Nu mă gândesc de­cât să-mi fac tre­a­ba cât mai bi­ne cu pu­ti­nță și să învăț cât mai mult și mai re­pe­de me­se­ria de pi­lot de For­mu­la 1. Du­pă cum spu­neam mai de­vre­me, ni­ci­o­da­tă nu mă pre­sez sin­gur. Nu știu ce-mi re­zer­vă vi­i­to­rul…

Fra­te­le tău Arthur es­te me­reu cu ti­ne. Își do­rește și el să ur­me­ze ace­lași drum ca ti­ne?

Tre­bu­ri­le merg bi­ne și pen­tru el. Du­pă ce a fost ne­voit să re­nu­nțe la kar­ting din cau­za ba­ni­lor, a reușit să in­tre în F4. În acest an, am iz­bu­tit să gă­sim un bu­get pen­tru el, dar es­te di­fi­cil. Încerc să fiu ală­turi de el când ale­ar­gă. Sunt foar­te fe­ri­cit să îl știu ală­turi de mi­ne.

Le­clerc de­ja es­te con­si­de­rat ma­rea re­ve­lație a se­zo­nu­lui 2018 de For­mu­la 1.

Re­gre­ta­tul Ju­les Bian­chi a fost pri­e­te­nul și men­to­rul lui Char­les Le­clerc în spor­tul cu mo­tor.

Char­les Le­clerc la Mel­bo­ur­ne, cu oca­zia de­bu­tu­lui său în For­mu­la 1

Echi­pa Alfa Ro­meo Sau­ber es­te încânta­tă de pres­tația lui Char­les Le­clerc.

În lun­gi­me de 3,337 km, Cir­cu­it de Mo­na­co es­te ame­na­jat pe stră­zi­le din car­ti­e­re­le Mon­te Car­lo și La Con­da­mi­ne, în ju­rul por­tu­lui prin­ci­pa­tu­lui Mo­na­co.

Încă de la pri­me­le teste ofi­cia­le, de la Bar­ce­lo­na, Char­les Le­clerc a im­pre­si­o­nat pe toa­tă lu­mea.

Char­les Le­clec, pro­ta­go­nist la Mo­na­co, sce­na co­pi­lă­ri­ei sa­le

Pri­nțe­sa Char­le­ne și pri­nțul Albert de Mo­na­co îi acor­dă toa­tă su­sți­ne­rea lui Char­les Le­clerc.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.