50 de ani de la de­but

Auto Motor Sport - - TEST - Text: Alin-Ale­xan­dru Io­nes­cu Fo­to: Mași­nis­tul

În 20 au­gust 1968, Ni­co­lae Ce­aușes­cu fă­cea o vi­zi­tă de lu­cru la proas­păt con­stru­i­ta Uzi­nă de Au­to­mo­bi­le Pi­tești, pen­tru a inau­gu­ra in­tra­rea în pro­du­cție a Da­ci­ei 1100 – pri­mul au­to­mo­bil con­stru­it la Co­li­bași. Aces­ta era me­nit să asi­gu­re o pe­ri­oa­dă de for­ma­re și tran­ziție a uzi­nei că­tre mo­de­lul ce avea să fie in­tro­dus un an mai târziu, Da­cia 1300.

Pro­pa­gan­da vre­mii anu­nța că pri­mul au­to­mo­bil pro­dus de uzi­na Da­cia i-a fost dă­ru­it lui Ni­co­lae Ce­aușes­cu, iar aces­ta a și ieșit la vo­la­nul său pe po­rți­le uzi­nei. Du­pă cum se știe, „iu­bi­tul fiu al po­po­ru­lui“nu avea car­net de con­du­ce­re, dar... ci­ne i l-ar fi ce­rut vre­o­da­tă.

Da­cia 1100 era o li­ce­nță a mo­de­lu­lui Re­nault 8, toa­te pi­e­se­le fi­ind inițial im­por­ta­te din Fra­nța și doar asam­bla­te în ța­ra noas­tră. Trep­tat, in­dus­tria ori­zon­ta­lă a asi­mi­lat câte­va re­pe­re (ge­a­mu­ri­le, scau­ne­le, an­ve­lo­pe­le și ba­te­ria), însă me­ca­ni­ca a ră­mas me­reu 100% fra­nțu­ze­as­că.

Con­stru­it timp de 4 ani (1968–1971), mo­de­lul 1100 a fost pro­dus în

37.546 de exem­pla­re, ul­ti­me­le 19 fi­ind vându­te în 1972. Du­pă 1970, mași­na a fost ușor res­ti­li­za­tă, ba­ghe­ta la­tă cu in­scri­pția Da­cia 1100 de pe pa­no­ul fron­tal fi­ind înlo­cu­i­tă cu una mai su­bți­re și cu si­gla UAP am­pla­sa­tă în par­tea stângă.

A exis­tat și un mo­del cu per­for­ma­nțe îmbu­nă­tăți­te, de­nu­mit 1100S, ba­zat pe Re­nault 8S, ca­re avea pa­tru fa­ruri, bord cu tu­ro­me­tru și mo­tor de 60 CP. Aces­ta a fost pro­dus într-o se­rie de 100 de exem­pla­re, re­par­ti­za­te în mod egal între mi­liție și echi­pe­le de ra­li­uri. Din pă­ca­te, în pre­zent nu se mai știe de exis­te­nța ni­ci­u­nei Da­cii 1100S din lo­tul ori­gi­nal.

Pen­tru a fa­ce un au­to­mo­bil ve­chi de cinci de­ce­nii să re­zis­te la o uti­li­za­re in­ten­si­vă, unii pro­pri­e­tari aleg să mo­der­ni­ze­ze une­le sis­te­me. Vor­besc des­pre mo­di­fi­cări pre­cum înlo­cu­i­rea pla­ti­nei cu o aprin­de­re elec­tro­ni­că, schim­ba­rea di­na­mu­lui cu un alter­na­tor și a re­leu­lui me­ca­nic cu unul elec­tro­nic, mon­ta­rea unui elec­tro­ven­ti­la­tor și a unei pom­pe de ben­zi­nă elec­tri­ce, înlo­cu­i­rea pom­pe­lor de apă și de ulei cu une­le cu de­bit mă­rit, iar lis­ta poa­te con­ti­nua. De­o­cam­da­tă, m-am fe­rit de aces­te ten­tații ce pot ușu­ra viața, pre­fe­rând să ră­mân adep­tul ori­gi­na­li­tății.

Pe lângă schim­bu­ri­le de ulei și fil­tre, am avut și do­uă in­ter­venții sub ca­po­tă. Ast­fel, la înce­pu­tul ve­rii am de­cis să ve­ri­fic sta­rea căr­bu­ni­lor de la di­nam, cu­rățând și co­lec­to­rul cu ace­as­tă oca­zie. Ave­am să re­gret ul­te­ri­or că n-am pro­fi­tat de oca­zie pen­tru a înlo­cui și rul­men­tul de la ro­tor, pen­tru că, do­uă luni mai târziu, aces­ta avea să se gri­pe­ze. Așa că di­na­mul a fost din nou de­mon­tat, iar rul­men­tul de tip 6203, înlo­cu­it.

Sa­tis­fa­cția de a dă­rui bu­cu­rie

Una din­tre ce­le mai mari plă­ceri atunci când con­duci o mași­nă ve­che es­te să ob­ser­vi ma­ni­fes­tă­ri­le ce­lor din jur. Iar pen­tru că vor­bim de o ve­che Da­cie, ca­re mai are și o cu­loa­re ve­se­lă,

un­de­va între ver­de și tur­coaz (cod Ver­de 57), re­a­cți­i­le sunt din­tre ce­le mai plă­cu­te. Bă­trânii sunt de­se­ori șo­cați să va­dă o Da­cie 1100 într-o sta­re atât de bu­nă mer­gând prin­tre toa­te mași­ni­le noi. Mai ales cei ca­re au deți­nut un ast­fel de au­to­mo­bil sunt cu­pri­nși de nos­tal­gie. Nu o să uit cum un domn mai în vârstă a gră­bit pa­sul prin­tre mași­ni­le din par­ca­rea unui bloc pen­tru a-mi fa­ce un semn să opresc. Și cu o vo­ce tre­mu­rândă și pre­ci­pi­ta­tă, a înce­put să po­ves­te­as­că: „Pa­tru CARuri (n.r.: Ca­sa de Aju­tor Re­ci­proc) și niște bani pe ca­re îi mai ave­am strânși i-am dat pe mași­na asta, în 1970. Era exact așa, cu pi­e­le la in­te­ri­or. Am con­dus-o până în ’90, apoi am dat-o ca pros­tul la fi­er ve­chi“.

Mu­lți au po­vești si­mi­la­re și nu­mai cu­vin­te de lau­dă pen­tru pri­mul mo­del pro­dus de Da­cia. O altă ca­te­go­rie e cea a oa­me­ni­lor ca­re nu știu ce mași­nă es­te, iar când aud că au în față o Da­cie, de­vin ex­trem de im­pre­si­o­nați. La fel de plă­cu­tă e și re­a­cția co­pi­i­lor, ca­re se întorc du­pă Săf­ti­ca mai ce­va de­cât du­pă un su­per­car, iar cei ca­re apu­că să va­dă că pe plă­cuța de pe ca­po­ta mo­to­ru­lui scrie „Da­cia“, tran­smit foar­te vo­cal in­for­mația: „E Da­cia! Era o Da­cie!“

Însă cel mai im­por­tant es­te că, pe ori­un­de merg cu ea, Săf­ti­ca stârnește zâmbe­te pe chi­pu­ri­le oa­me­ni­lor. Iar bu­cu­ria lor ajun­ge toa­tă în su­fle­tul meu, pen­tru că, în acest mo­ment ani­ver­sar, la 50 de ani de când Da­cia a lan­sat mo­de­lul 1100 în pro­du­cție, simt că păs­trez vie o bu­ca­tă ese­nția­lă din is­to­ria au­to a Ro­mâni­ei.

Vi­te­za „de croa­zi­e­ră“a Da­ci­ei 1100 es­te 70–80 km/h, așa că am mai mult timp să ad­mir împre­ju­ri­mi­le.

Sin­gu­rul mo­ment în ca­re am ră­mas în pa­nă cu Săf­ti­ca. Mo­ti­vul: rul­men­tul de la di­nam s-a gri­pat, blo­când cu­re­aua ca­re acți­o­nea­ză și pom­pa de apă.

Săf­ti­ca are în pal­ma­res unul din­tre ce­le mai râvni­te tro­fee din lu­mea mași­ni­lor cla­si­ce: cu­pa Con­cur­su­lui de Ele­ga­nță Si­naia.

Deși sunt un ve­chi „cli­ent“al întâlni­ri­lor de Da­cii cla­si­ce, anul aces­ta am par­ti­ci­pat din pos­tu­ra de „da­ci­ot“.

Săf­ti­ca de­mon­stre­a­ză că pi­lo­ta­jul pe cir­cu­it poa­te fi plă­cut chiar și cu 46 de cai-pu­te­re.

Prin­tre su­ro­ri­le sa­le mai ti­ne­re, la întâlni­rea Da­cia Cla­sic de la Si­ghișoa­ra

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.