Fiat 500

Auto Motor Sport - - EDITORIAL - Text: Se­bas­tian Renz Tra­du­ce­re: Mar­cus Klei­nin­ger Foto: Hans-Di­e­ter Seu­fert

Des­pre sim­pa­ti­cul au­to­mo­bil, dar mai ales des­pre fru­moa­sa ța­ră în ca­re ia naște­re

Fiat 500C par­că ru­le­a­ză prin­tr-o va­ră fă­ră sfârșit. Cu toa­te aces­tea, a tre­cut de a ze­cea pri­mă­va­ră. Ni­cio altă mași­nă nu ne-a adus așa de aproa­pe de Ita­lia pre­cum Cin­que. Și anu­me, chiar din fața ca­sei. Des­chi­deți tra­pa, căci vom porni împreu­nă prin „ciz­mă“.

Ca toa­te ma­ri­le aven­tu­ri­le, pri­ma pe ca­re am avut-o cu Fiat 500C, în va­ra anu­lui 2009, a înce­put prost: pe ae­ro­por­tul din To­ri­no, ne-au pi­er­dut ba­ga­je­le. Mai de­vre­me, avi­o­nul de­co­la­se cu o întârzi­e­re de câte­va ore. Ast­fel, abia la mi­e­zul no­pții am ajuns la ho­te­lul un­de ur­ma să ai­bă loc pre­zen­ta­rea. De fapt, un­de avu­se­se de­ja loc – doar sti­mații co­le­gi de la alte do­uă pu­bli­cații mai erau tre­ji.

Pe de o par­te, pen­tru a ne fe­li­ci­ta că am ajuns la des­ti­nație, fapt pe ca­re nici unul din­tre noi nu mai îndrăz­ni­se să-l spe­re. Pe de altă par­te, de­oa­re­ce tre­bu­ia cla­ri­fi­cat cum ne vom împă­rți ce­le trei mașini de test în di­mi­neața ur­mă­toa­re: una gri, alta al­bă, una roșie. Fi­in­dcă toți am fi vrut un 500C roșu pen­tru po­ze, De­par­ta­men­tul de pre­să de la Fiat pre­gă­ti­se o pro­ce­du­ră com­pli­ca­tă pen­tru a de­ci­de ci­ne ce mași­nă pri­mea – tra­ge­rea la so­rți cu chi­bri­turi de di­fe­ri­te lun­gi­mi.

În fi­ne, într-un mo­ment în ca­re nu știi cu ce te vei îmbră­ca a do­ua zi, pri­vești cu oa­re­ca­re de­tașa­re ase­me­nea de­ci­zii „ma­jo­re“. În ori­ce caz, noi am obți­nut mași­na al­bă. Du­pă ce l-am aștep­tat pe co­le­gul nos­tru S. să-și ter­mi­ne dan­sul fe­ri­ci­rii – el a tras mași­na roșie –, ne-am pu­tut re­tra­ge în ca­me­re.

Urmă­toa­rea zi a înce­put foar­te de­vre­me, fi­er­bin­te și fă­ră mic de­jun, cum nu se poa­te întâmpla de­cât în ho­te­luri ita­li­e­ne. Am încăr­cat puți­ne­le noas­tre ba­ga­je în Cin­que, am înde­păr­tat aco­pe­rișul și am ple- cat prin ța­ră fă­ră har­tă, fă­ră țin­tă și – dat fi­ind că zbo­rul de întoar­ce­re fu­se­se anu­lat – fă­ră a fi pre­o­cu­pați de ca­len­dar. Și astă­zi, eu și Hans-Di­e­ter ne amin­tim de acea mi­nu­na­tă zi de va­ră lip­si­tă de gri­ji – de exem­plu, în fe­brua­rie, când sun­tem bă­tuți de la­po­viță pe A 28, în apro­pi­e­re de Del­men­hor­st.

Croa­zi­e­ră re­la­xa­tă

Au tre­cut ze­ce veri, dar 500C nu a îmbă­trânit și abia da­că s-a schim­bat. Pa­re că, de atunci, ingi­ne­rii de la Fiat nu au fă­cut de­cât să gă­se­as­că mo­ti­ve pen­tru a lă­sa to­tul așa cum era – un prin­ci­piu fo­lo­sit odi­ni­oa­ră și la alte mo­de­le foar­te dra­gi no­uă, pre­cum Land Ro­ver De­fen­der și Mor­gan 4-4, ca­re le-a fă­cut să fie con­si­de­ra­te du­ra­bi­le și atem­po­ra­le. Așa­dar, Cin­que ar tre­bui să mai re­zis­te vreo trei, pa­tru de­ce­nii.

Dar chiar și acum, o întâlni­re cu el îți stârnește ace­lași sen­ti­ment – că ești la fel de tânăr ca atunci când ave­ai des­tul păr pe ca­re să ți-l ci­u­fu­le­as­că vântul în mers.

Așa s-a întâmplat de fi­e­ca­re da­tă când un

Cin­que de­ca­po­ta­bil a ajuns la noi. De da­ta ace­as­ta, am pri­mit un Col­le­zi­o­ne, un mo­del

de­di­cat săr­bă­to­ri­rii a 10 ani. Cum tre­ce tim­pul când te dis­tre­zi!

To­tul se ter­mi­nă cu bi­ne

Tot stre­sul acu­mu­lat într-o zi nor­ma­lă es­te alun­gat de vânt ime­diat ce pli­e­zi pa­vi­li­o­nul lui 500C – „bur­du­ful“for­mat es­te așa de înalt, încât nu poți ve­dea în spa­te, ci nu­mai înain­te. Ro­tești cheia și n-ai de­cât să te îndre­pți că­tre ce se află în fața ta.

Mai ales că sub ca­po­ta sa scur­tă se află cel mai reușit din­tre mo­toa­re­le lui – cel de ba­ză, cu pa­tru ci­lin­dri, de 1,2 li­tri și 69 CP. În loc să-l tot mo­di­fi­ce, l-au lă­sat și pe el în pa­ce, de la de­bu­tul său. Așa se fa­ce că nu es­te nici tur­bo, nici nu are in­je­cție di­rec­tă, însă, cu toa­te aces­tea, res­pec­tă ce­le mai stric­te nor­me de po­lua­re. Dar mai ales pro­pul­se­a­ză Cin­que-ul cu o de­tașa­re ca­re nu se poa­te da­to­ra de­cât cer­ti­tu­di­nii că, de obi­cei, gra­ba nu fa­ce de­cât te ba­ge în be­le­le. Așa­dar, soa­re­le es­te de­ja sus pe cer, ro­ua de pe pre­la­tă s-a us­cat, iar noi ne așter­nem la drum par­că aca­să la el, în Ita­lia.

Pen­tru că Ita­lia nu es­te doar o ța­ră, ci mai de­gra­bă un sen­ti­ment, o ati­tu­di­ne față de viață, poa­te chiar un eveni­ment. Înce­pe ime­diat du­pă co­lț, în mi­cul bar al lui Da­ni­e­le, ca­re se pri­ce­pe să fa­că din apă și boa­be de ca­fea un espres­so cum nu mai întâlnești de­cât din­co­lo de Ri­mini. Plus un cor­net­to, un fel de croa­sant um­plut cu ci­o­co­la­tă, de te lin­gi pe de­ge­te. Pro­ba­bil că ase­me­nea mic de­ju­nuri, în loc de ames­te­cat iaurt cu se­mi­nțe de in, au in­flue­nțat sta­rea de spi­rit a între­gii țări.

De­oa­re­ce es­te un Cin­que, are voie să par­che­ze chiar lângă ușa su­per­mar­ke­tu­lui înve­ci­nat. Nu cum­pă­răm de­cât pas­te, ca­fea, sos de to­ma­te și un pe­pe­ne, dar por­tba­ga­jul mic con­fe­ră cum­pă­ră­tu­ri­lor noas­tre o opu­le­nță ele­gan­tă. Apoi, por­nim cu ve­se­lul C mai de­par­te prin oraș, stră­ba­tem îngus­te­le stră­duțe până în ce­le mai înde­păr­ta­te lo­curi, aco­lo un­de ca­se­le înal­te sunt înghe­su­i­te lângă ca­nal și le­ga­te între ele cu frânghii de ru­fe

Tot stre­sul acu­mu­lat într-o zi nor­ma­lă es­te alun­gat de vânt ime­diat ce pli­e­zi pa­vi­li­o­nul lui 500C.

întin­se pes­te apă. Fie, să spu­nem că sun­tem la Ve­neția.

O îngheța­tă? În timp ce mâncăm un cor­net de strac­cia­tel­la, având în ve­de­re înțe­le­ge­rea între po­poa­re se­tăm lim­ba sis­te­mu­lui de na­vi­gație pe ita­lia­nă – de mul­tă min­te ce avem. Ră­mâne de vă­zut un­de ne va du­ce asta. Poa­te, chiar în toi­ul dis­tra­cți­ei. Ma­gia Ita­li­ei o re­pre­zin­tă și fap­tul că es­te cam opu­sul Elveți­ei. În Ita­lia, es­te po­si­bil să faci din dra­me lu­cruri mă­run­te, pes­te ca­re poți tre­ce cu ușu­ri­nță pen­tru că, la ur­ma ur­mei, to­tul se ter­mi­nă cu bi­ne me­reu. Ne amin­tim cu plă­ce­re de tra­ver­sa­rea noas­tră cu ba­cul din Si­ci­lia, de acum câți­va ani, când am aștep­tat și am tot aștep­tat în port. În ce­le din ur­mă, întârzi­e­rea fe­ri­bo­tu­lui a fost ex­pli­ca­tă du­pă cum ur­me­a­ză: „Pri­e­teni, veți pu­tea ple­ca ime­diat. Fe­ri­bo­tul vos­tru a venit ce­va mai târziu pen­tru că fost im­pli­cat într-un mic ac­ci­dent“.

O mași­nă la fel de des­chi­să pre­cum ța­ra

500C es­te cea mai ita­li­e­neas­că mași­nă. O mași­nă pre­cum ța­ra, așa de fer­me­că­toa­re, încât îi ie­rți ori­ce mic nea­juns – și chiar și pe ce­le mari. Hai­deți să ne lă­săm pur­tați mai de­par­te, în bă­taia vântu­lui de croa­zi­e­ră. În lip­sa pa­vi­li­o­nu­lui, aces­ta ne mângâie cu de­li­ca­tețe, adie prin coc­kpit, tre­ce val­vârtej pes­te mar­gi­nea pre­la­tei strânse și fa­ce să se un­du­ias­că puțin floa­rea-soa­re­lui afla­tă la mar­gi­nea dru­mu­lui. Tre­cem prin orășe­le în ale că­rei piațe­te viața es­te efer­ves­cen­tă. Chiar așa, nu adu­ce a Tos­ca­na pei­sa­jul cu co­li­ne­le sa­le scăl­da­te în soa­re?

În ce­le din ur­mă, soa­re­le se as­cun­de du­pă dealuri, pu­nând ca­păt zi­lei în ca­re nu am fă­cut altce­va de­cât să mâncăm, să bem ca­fea, să ne plim­băm cu ace­as­tă mi­nu­na­tă mași­nuță de­ca­po­ta­bi­lă și să ne si­mțim bi­ne. Ca și alte dăți din tre­cut și din vi­i­tor. Cu Cin­que, Ita­lia es­te pre­tu­tin­deni și întot­de­au­na.

Fiat 500C es­te o mași­nă pre­cum ța­ra, așa de fer­me­că­toa­re, încât îi ie­rți ori­ce mic nea­juns – și chiar și pe ce­le mari.

Espres­so și cor­net­to, apoi se­tăm sis­te­mul de na­vi­gație pe lim­ba ita­lia­nă. Cu ce ne aju­tă asta? Să fa­cem o es­ca­pa­dă un­de­va.

Au fost foar­te bu­ne ca­fe­aua și pe­pe­ne­le lua­te de la su­per­mar­ke­tul în fața că­ru­ia nu poa­te par­ca de­cât un Cin­que.

Pei­sa­jul și orășe­lul cu stră­duțe îngus­te par­că ar fi din Tos­ca­na.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.