AutoExpert

Audi Q4 e-tron

- Text: Lorenzo Facchinett­i, Bogdan Grigorescu. Foto: Wolfgango

Când pui mâna pe meniul modelelor electrice din Ingolstadt, Q4 e-tron este primul fel. Cel mai accesibil Audi fără emisii este doar un pic mai mare decât Q3, dar la fel de spațios ca un Q5. Iar cele două motoare împing hotărât, fără să necesite multă energie, așa că autonomia este de aproape 400 km.

Dacă aș fi văzut asta acum câțiva ani, aș fi dat trei pași înapoi și aș fi scuipat în sân. Mă refer la viteza cu care se pune în operă strategia de electrific­are a Grupului Volkswagen în general și a mărcii Audi în particular. Am auzit frecvent cuvântul e-tron în ultimele luni. Este titulatura tuturor modelelor pur electrice Audi. Iar în viitor, vom auzi la fel de mult de e-tron, pentru că hidrogenul și combustibi­lii sintetici sunt scump de produs, iar hibrizii plug-in sunt doar o soluție de tranziție. Deci, Audi merge pe electric pur. Până acum, Grupul VW a investit 15 miliarde de euro în tehnologia electrică (valoare care include și decarboniz­area la nivel de grup), sumă în urma căreia vor apărea în ofertă peste 20 de modele electrice până în 2025.

Unele sunt deja pe piață. De exemplu, cele două modele de vârf e-tron SUV și e-tron GT. La polul opus, Q4 e-tron este cel mai accesibil model electric din Ingolstadt și unul dintre cele mai avansate, datorită faptului că e cel mai nou. Un atu important îl prezintă platforma MEB. Echivalent­ă MQB-ului de la versiunile convențion­ale, aceasta este comună cu a fraților VW ID.3 și ID.4, Škoda Enyaq și Cupra Born.

Unul dintre avantajele de a fi nativ electric este spațiul interior mare raportat la gabarit. Q4 e-tron e un pic mai lung decât Q3 (4,59 m versus 4,48), dar are un interior și un portbagaj comparabil­e cu ale lui Q5, SUV-ul de 4,68 m. Și – foarte important – prețurile nu sunt exagerate. Versiunea e-tron 35, cu 170 CP și 55 kWh, pornește de la 45.700 de euro, e-tron 40, cu 204 CP și 82 kWh, costă 51.800, iar vârful gamei și protagonis­tul testului de azi, e-tron 50 quattro, de 299 CP și 82 kW (77 netă), 58.500. Spre deosebire de primele două, care au propulsie pe spate, ultimul are tracțiune integrală. Dacă vrei ceva mai mult

Toate elementele exterioare sunt optimizate aerodinami­c. Clapeta de încărcare se află în aripa din dreapta-spate.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania