Fe­mei­le fac lu­mea mai bu­nă

Beau Monde Mirese - - Eseu -

Se pa­re că mul­te din­tre ale­ge­ri­le astea se pe­trec la ni­vel in­co­nști­ent. Întâi ce­va îți atra­ge ate­nția la un băr­bat. Poa­te fi ce­va mi­nor, ne­de­fi­nit, ca­re îl scoa­te din mu­lți­mea de băr­bați ca­re ți se pe­rin­dă prin fața ochi­lor. Apoi, cu ges­turi mici, une­ori chiar și pen­tru noi in­co­nști­en­te – știi tu, con­tact vi­zual, ju­ca­tul cu pă­rul, mușcat bu­za, zâmbet și ple­cat pri­vi­rea – sem­na­le­zi băr­ba­tu­lui că te atra­ge. Și că are ca­le li­be­ră să se apro­pie și să se pre­zin­te, să ne cu­noaștem, să ne ta­to­năm. Evi­dent că pes­te mu­lți ani, când veți de­pă­na amin­tiri în fața ne­poți­lor, el va fi în con­ti­nua­re con­vins că el a fost cel ca­re a fă­cut pri­mul pas, te-a in­vi­tat la dans sau la o ca­fea și nu va re­cu­noaște nici în rup­tul ca­pu­lui că prin pri­vi­rea și zâmbe­tul tău i-ai pro­gra­mat sub­co­nști­en­tul. La fel, el nu va ști ni­ci­o­da­tă că ai con­tro­lat ten­si­u­nea din­tre voi o vre­me, tot prin me­to­de ti­pic fe­mi­ni­ne (jo­cul de-a șoa­re­ce­le și pi­si­ca) până când ai fost si­gu­ră că el e ale­sul și ni­meni altul. Și nici că la sfârșit, du­pă ce te-ai con­vins, i-ai in­dus cum­va ide­ea fi­xă, nici tu nu știi prea bi­ne cum, că ace­as­tă „si­tuație“în ca­re vă aflați nu are altă „re­zol­va­re“de­cât o ce­re­re în că­să­to­rie ro­man­ti­că cum nu­mai în fil­me mai ve­zi. Asta ex­pli­că și de ce, de re­gu­lă, nu prea au­zim des­pre ce­reri în că­să­to­rie res­pin­se.

Și tot fe­mei­le sunt ce­le ca­re îi fac pe băr­bați din ce în ce mai buni și mai eli­gi­bi­li. Cum vi­ne asta? Păi, nu ori­ce mas­cul se ca­li­fi­că pen­tru ro­lul de par­te­ner, soț și ta­tă de fa­mi­lie. Doar cei ate­nți și ro­ma­tici, cei pro­tec­tori cu noi și co­pi­ii, cei pu­ter­nici ca­re ne ca­ră pla­se­le și ne des­chid uși­le, doar ei ne atrag și in­tră în dis­cuție pen­tru un par­te­ne­riat pe ter­men lung. Res­tul, cei ca­re nu se ca­li­fi­că, sunt pe ca­le de dis­pa­riție. Sau de ce cre­zi că de­vin tot mai ra­re în zi­le­le noas­tre exem­pla­re­le bru­te, pe ca­re nu le in­te­re­se­a­ză de­cât be­re, fot­bal și ta­ble? Sau ge­nul ace­la de mas­cu­li ca­re sunt co­vi­nși că ei sunt bu­ri­cul pă­mântu­lui și fe­meia tre­bu­ie să gra­vi­te­ze în ju­rul lor? Nu, ge­nul aces­ta e pe ca­le de ex­tin­cție și, la un mo­ment dat, îl vom mai gă­si, sla­vă Ce­ru­lui, doar în mu­zee. Bi­ne doar că gus­tu­ri­le în ce­ea ce pri­vește as­pec­tul băr­bați­lor va­ria­ză mult de la o fe­meie la alta. Noi nu sun­tem ca băr­bații, ca­re se ză­pă­cesc de tot de câte ori dau de un 90-60-90. Si­gur că exis­tă pe lu­me câte-un Ge­or­ge Cloo­ney asu­pra că­ru­ia se pu­ne de acord toa­tă su­fla­rea fe­meias­că: es­te un exem­plar reușit. Dar cum în ca­pul nos­tru nu exis­tă niște nor­me fi­xe în ce­ea ce pri­vește fe­lul în ca­re tre­bu­ie să ara­te ale­sul ini­mii, con­ti­nuăm să ne îndră­gos­tim de tot fe­lul: îna­lți și deși­rați, scun­zi și înde­sați, bad boys și to­ci­lari, sim­pa­tici și ve­se­li, tă­cuți și mis­te­ri­oși. Cer­ce­tă­to­rii spun că gus­tu­ri­le noas­tre va­ria­ză în fun­cție și de ci­clul lu­nar. Ce­ea ce e bi­ne, că avem de un­de ale­ge. Cu cât e ofer­ta mai va­ria­tă, cu atât mai bi­ne!

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.