LĂU­TARI, FOR­MAȚIE, DJ sau play­list de pe Yo­u­tu­be?

Beau Monde Mirese - - Muzică - TEXT: MIHNEA LAZĂR

„Nun­tă fă­ră lău­tari și ce­ar­tă fă­ră bă­taie n-are haz”, spu­ne o ve­che vor­bă din bă­trâni. De la for­mu­la­rea aces­tei ve­ri­ta­bi­le axi­o­me, pla­ne­ta noas­tră s-a mai învârtit de câte­va ori în ju­rul soa­re­lui, iar lău­ta­rii au fost înlo­cu­iți, trep­tat, cu for­mații mai mult sau mai puțin ta­len­ta­te ori cu di­ver­se play­lis­turi și apli­cații mu­zi­ca­le mai mult sau mai puțin reuși­te.

La înce­put, era sim­plu: mu­zi­ca era o ocu­pație ex­clu­siv ana­lo­gi­că, iar lău­ta­rii deți­neau – cel puțin pe me­le­a­gu­ri­le noas­tre – su­pre­mația în ma­te­rie de so­und de­sign al pe­tre­ce­ri­lor cu mi­re­a­să și mi­re po­ziți­o­nați în ca­pul me­sei. La ca­se­le mai mari, lău­ta­rii pu­te­au fi înlo­cu­iți de tru­ba­duri sau con­cer­te de ca­me­ră cu har­pă și vi­ori – dar aces­tea erau doar ex­ce­pți­i­le. Și cam atât.

Epo­ca mo­der­nă a adus cu si­ne ban­da de mag­ne­to­fon și ca­se­ta au­dio. În ur­mă cu 30 de ani era „ma­re șme­che­rie“să ai

DJ la nun­tă, plă­tit să ale­a­gă mu­zi­ca și să ră­su­ce­as­că ben­zi­le ori să întoar­că fețe­le ca­se­te­lor. Lău­ta­rii erau înve­chiți, iar for­mați­i­le de­ja vin­ta­ge.

Acum, de când ome­ni­rea a stă­pânit elec­tro­nul și oda­tă cu apa­riția Sfântu­lui Yo­u­tu­be, lu­cru­ri­le au de­venit și mai sim­ple. Fi­e­ca­re nun­taș poa­te fi DJ pen­tru câte­va mi­nu­te – avan­taj ca­re nu scu­tește

pe­tre­ce­rea de apa­riția unor ri­va­li­tăți și po­te­nția­le ten­si­uni. Sau, mai sim­plu, pen­tru nu­nți­le te­ma­ti­ce exis­tă de­ja re­per­to­rii ga­ta înre­gis­tra­te pe ace­lași Yo­u­tu­be, ca­re se întin­de pe du­ra­ta unor ore bu­ne: dai „play“și sca­pi de o gri­jă. Ves­tea bu­nă es­te că opți­u­ni­le au de­venit atât de nu­me­roa­se încât e loc pen­tru toa­tă lu­mea.

La fel de ade­vă­rat es­te că, din ce­le mai ve­chi tim­puri, ale­ge­rea mu­zi­cii la nun­tă a fost me­reu o bom­bă cu ce­as, ga­ta să arun­ce, în ori­ce mo­ment, pe­tre­ce­rea în aer. De atunci, se­le­cția re­per­to­ri­u­lui mu­zi­cal tre­bu­ie me­reu fă­cu­tă cu tact și di­plo­mație, pen­tru a te asi­gu­ra că dis­tra­cția și voia bu­nă nu vor de­ge­ne­ra, la fi­nal, într-o bă­taie ca-n „Șap­te pă­ca­te”.

Sfa­tul nr. 1: mu­zi­ca și nun­tașii sunt ca va­se­le co­mu­ni­can­te

Ast­fel, pen­tru ca play­lis­tul ales să nu dea „eroa­re“și nun­tașii să-și me­nți­nă bu­na dis­po­ziție în li­mi­te­le co­te­lor de si­gu­ra­nță, efi­ci­en­te și de bun si­mț întru evi­ta­rea mo­men­te­lor ne­plă­cu­te, e ne­voie să știi câte­va lu­cruri de bun-si­mț în ale­ge­rea re­per­to­ri­u­lui mu­zi­cal.

Im­por­tant es­te ur­mă­to­rul lu­cru: mu­zi­ca tre­bu­ie ale­a­să la fel de bi­ne pre­cum in­vi­tații, li­nia ta că­lău­zi­toa­re fi­ind ace­ea că, indi­fe­rent de câte per­mu­tări, aran­ja­men­te ori com­bi­nații ai încer­ca, la fi­nal, mu­zi­ca nu are cum să fie pe pla­cul tu­tu­ror.

Sfa­tul nr. 2: mu­zi­ca lău­tă­re­as­că e bu­nă, mai ales când e ale­a­să cu mă­su­ră

Aici es­te o ve­ri­ta­bi­lă lo­te­rie, întru­cât lău­ta­rii au­ten­tici sunt tot mai greu de gă­sit și an­ta­mat pen­tru un ast­fel de eveni­ment. Da­că sun­teți si­guri că ați tras lo­zul câști­gă­tor cu o ast­fel de for­mație, pu­teți aran­ja să cânte li­ve în anu­mi­te mo­men­te-cheie ale nu­nții. Spec­ta­co­lul li­ve are far­me­cul lui. Când îți cântă un lău­tar la ure­che, par­că tim­pul cur­ge altfel, iar vi­nul are gust mai bun. Dar nu exa­ge­rați, în sen­sul că, da­că nu vor­bim de o nun­tă tra­diți­o­na­lă, la ța­ră, ci de una or­ga­ni­za­tă într-un sa­lon de nu­nți ori în res­tau­ran­tul unui ho­tel cen­tral, exis­tă ris­cul ca o par­te a pu­bli­cu­lui să se plic­ti­se­as­că du­pă ce­va vre­me (ve­zi sfa­tul nr. 1). Da­că vă per­mi­te bu­ge­tul, an­ta­mați o tru­pă de lău­tari să cânte pen­tru fix un anu­mit mo­ment al pe­tre­ce­rii. Efec­tul-sur­pri­ză e ga­ran­tat.

Sfa­tul nr. 3: în lip­să de lău­tari, păs­trați în re­zer­vă 3-4 me­lo­dii po­pu­la­re

Da­că ați op­tat pen­tru o for­mație spe­cia­li­za­tă în co­ver-uri, asi­gu­rați-vă că re­per­to­ri­ul in­clu­de și câte­va „pe­ri­nițe“ori me­lo­dii și cânte­ce spe­ci­fi­ce zo­ne­lor din ca­re pro­vin anu­miți in­vi­tați spe­cia­li. Mai ales da­că aceștia ocu­pă cel puțin o ma­să la res­tau­rant. La fel tre­bu­ie pro­ce­dat în ca­zul în ca­re, în loc de for­mație, ape­lați la un DJ și la un play­list. În ca­zul ma­ne­le­lor: da­că sun­teți fani ai ge­nu­lui, la fel ca și res­tul in­vi­tați­lor, pu­neți fă­ră nu­măr. În caz con­trar, nu pu­neți. E nun­ta voas­tră, în pri­mul rând.

Sfa­tul nr. 4: indi­fe­rent de mu­zi­ca ale­a­să, dați vo­lu­mul la mi­nim, în tim­pul me­sei

Unii in­vi­tați stau la me­se împi­e­triți, ca niște sta­tui prost fi­ni­sa­te. Mișcă­ri­le, mași­na­le, sunt li­mi­ta­te doar la du­sul pa­ha­ru­lui sau a fur­cu­liței la gu­ră. Nu tre­bu­ie să fii Sher­lock pen­tru a re­a­li­za că ce­va e în ne­re­gu­lă cu acest ta­blou: mu­zi­ca es­te, pur și sim­plu, prea ta­re. Caz în ca­re, da­că nu dan­se­zi, tre­bu­ie să te faci înțe­les cu ve­ci­nul de ma­să doar ape­lând la re­gis­trul preis­to­ric al gla­su­lui. Pen­tru a nu ajun­ge în ast­fel de si­tuații, um­blați la vo­lum și co­bo­râți dras­tic ni­ve­lul de­ci­be­li­lor din sa­lă sau pu­neți pe pau­ză for­mația ca­re se pro­du­ce pe sce­nă. Mai ales în mo­men­te­le-cheie în ca­re mânca­rea de pe pla­to­uri încă mai e cal­dă.

Sfa­tul nr. 5: ate­nție la ver­su­ri­le ex­pli­ci­te

Nu ui­tați că la ast­fel de eveni­men­te sunt și co­pii. Din ex­pe­ri­e­nță per­so­na­lă pot spu­ne că prin­tre ce­le mai gro­tești și, de­o­po­tri­vă, amu­zan­te mo­men­te sunt ce­le în ca­re ve­zi co­pii dan­sând pe ring pe ver­suri li­ce­nți­oa­se. Se întâmplă atunci când dez­mățul ge­ne­ral e brusc frac­tu­rat de de­ci­zia Dj-ului (sau a so­lis­tu­lui for­mați­ei, du­pă caz) de a ale­ge o me­lo­die ca­re o fa­ce pe ma­ma-soa­cră să roșe­as­că, iar rin­gul de dans să fie ra­pid eva­cuat. Exce­pție vor fa­ce co­pi­ii – ei vor dan­sa întot­de­au­na, indi­fe­rent de me­lo­die, mai ales în mo­men­te­le în ca­re adu­lții pă­ră­sesc brusc sce­na. Vor­bim de cu­vi­ne­le li­ce­nți­oa­se din re­per­to­ri­ul tru­pe­lor de hip-hop sau de ver­su­ri­le ex­pli­ci­te din ma­ne­le­le ca­re zic de cum să-ți faci dușma­nul. Sau ga­gi­ca.

Sfa­tul nr. 6: evi­tă nu­me­re­le ief­ti­ne de dans în grup

Es­te cap­ca­na în ca­re cad mu­lți nun­tași. Se întâmplă în mo­men­tul în ca­re câte­va per­soa­ne apa­rent res­pec­ta­bi­le, tre­cu­te de pri­ma (sau chiar a do­ua) ti­ne­rețe, cad în pă­ca­tul da­tu­lui din fund și a ri­di­ca­tu­lui mâi­ni­lor în aer. Se dan­se­a­ză sin­cro­ni­zat, pe acor­du­ri­le unei me­lo­dii „de grup“, din ca­te­go­ria „Dan­sul pin­gu­i­nu­lui“sau „Ma­ca­re­na“. Mo­men­tul se do­rește a fi unul „de voie bu­nă“, dar va sfârși prin a se ală­tu­ra unui lung șir de clișee pe ca­re, da­că vă do­riți o nun­tă cu to­tul de­o­se­bi­tă, ar fi in­di­cat să le evi­tați: nu e ni­mic ele­gant sau so­fis­ti­cat în a ve­dea oa­meni în toa­tă fi­rea chi­nu­in­du-se să mi­me­ze per­so­na­je din de­se­ne­le ani­ma­te.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.