Lu­cia­na & Cris­ti: Ne-am do­rit o întâlni­re de su­flet

Beau Monde Mirese - - Sumar - TEXT: CRIS­TI­NA NICOLAE

Iar­na es­te unul din­tre ce­le mai ro­man­ti­ce ano­tim­puri ale anu­lui, nu­mai bun pen­tru o nun­tă pli­nă de far­mec. Iar da­că adău­găm şi ale­ge­rea unei lo­ca­ţii altfel pen­tru pe­tre­ce­re, to­tal di­fe­ri­tă de stan­dar­de­le să­li­lor de bal, ne înde­păr­tăm cu to­tul de ti­pa­rul unei nun­ţi cla­si­ce ro­mâneş­ti. Lu­cia­na şi Cris­ti au avut o nun­tă spe­cia­lă, pe ca­re in­vi­ta­ţii lor şi-o vor amin­ti mul­tă vre­me!

CCând Lu­cia­na a înce­put să îmi răs­pun­dă la între­bă­ri­le le­ga­te de nun­tă și cum l-a cu­nos­cut pe Cris­ti, pri­me­le sa­le vor­be au fost: „Po­ves­tea mea – de fapt, a noas­tră, nu es­te chiar una fe­ri­ci­tă”. Și asta pen­tru că o se­rie de întâmplări ne­fe­ri­ci­te avea să le um­bre­as­că pre­gă­ti­ri­le pen­tru nun­tă… Dar să o luăm cu înce­pu­tul!

Ini­ţial, nici n-am vrut să aud de el

S-au cu­nos­cut în tim­pul fa­cul­tății. „Nu aș pu­tea să sta­bi­lesc, cu pre­ci­zie, mo­men­tul din tre­cut în ca­re ne-am cu­nos­cut. Pur și sim­plu, în tim­pul fa­cul­tă­ţii, am avut câţi­va pri­e­teni co­muni. Ce pot spu­ne cu cer­ti­tu­di­ne es­te că el s-a ţi­nut de ca­pul meu, iar eu, ini­ţial, nici n-am vrut să aud de el. To­tuși, cu tim­pul, am avut ma­re ne­voie de sfa­tu­ri­le unui in­gi­ner – și m-am gândit că îmi es­te cel mai co­mod să îl rog pe el să mă aju­te; în ace­le tim­puri, de înce­put, achi­zi­ţi­o­na­sem un spa­ţiu (de la un dez­vol­ta­tor imo­bi­liar) a că­rui par­te de fi­ni­sa­je in­te­ri­oa­re, dar și ex­te­ri­oa­re, elec­tri­ce, dar și sa­ni­ta­re, a cam lă­sat de do­rit – și atunci a fost mo­men­tul ca dum­nea­lui să se ba­ge în se­a­mă cu mi­ne. De-abia aștep­ta așa o oca­zie! Și în zi­ua de astă­zi mai spu­ne că, atunci când are să-l întâlneas­că, o să-i dea o be­re ace­lui dez­vol­ta­tor imo­bi­liar ca­re ne-a fa­ci­li­tat apro­pi­e­rea”, po­ves­tește Lu­cia­na.

A tre­bu­it să amânăm nun­ta

Când au de­cis să se că­să­to­re­as­că, erau împreu­nă de opt ani. „Cred că nici până în zi­ua de astă­zi nu am fi fă­cut lu­crul aces­ta, dar ne-a de­ter­mi­nat o ves­te des­pre o boa­lă cum­pli­tă de ca­re su­fe­rea ta­tăl meu. Atunci am spus că, până nu i se întâmplă ce­va, ar fi in­di­cat să ne că­să­to­rim. Ori­cum, aces­ta a fost fac­to­rul de­cla­nșa­tor. Nici vi­i­toa­rea mea soa­cră nu se sim­ţea de­loc bi­ne (do­va­dă că s-au stins amândoi du­pă câte­va luni de la nun­ta noas­tră). Am sta­bi­lit da­ta – era la ju­mă­ta­tea lu­nii ia­nua­rie. Ine­lul de lo­god­nă îl ave­am de­ja de doi ani. La înce­pu­tul lu­nii de­cem­brie, din se­nin, m-am po­me­nit că mi s-a rupt (de fapt, cu­vântul co­rect es­te de­za­sam­blat) ine­lul de lo­god­nă. Aproa­pe inex­pli­ca­bil, fi­in­dcă era de ca­li­ta­te foar­te bu­nă. Nu am dat im­por­tan­ţă aces­tui lu­cru, însă pe 22 de­cem­brie a mu­rit bu­ni­ca mea (per­soa­nă la ca­re eu ţi­neam foar­te mult), tot din se­nin, de­oa­re­ce nu su­fe­rea de ni­cio afec­ţi­u­ne. A tre­bu­it să amânăm nun­ta până la fi­na­lul lui fe­brua­rie (nu pu­te­am mai mult, din cau­za stă­rii de să­nă­ta­te din ce în ce mai re­le a ta­tă­lui meu). Așa am ajuns să schim­băm, într-o lună și un pic, ra­di­cal, aproa­pe to­tul – de la orașul în ca­re am fă­cut nun­ta, până la com­po­nen­ţa lis­tei in­vi­ta­ţi­lor. Ro­chia pe ca­re mi-am ales-o a fost însă o con­stan­tă – mi-am do­rit o ro­chie scur­tă, pe ca­re aș fi do­rit să o com­bin și cu un acce­so­riu

– o tre­nă de­tașa­bi­lă – până la pă­mânt. Nu ave­am timp pen­tru o ro­chie la co­man­dă, așa că am cum­pă­rat una din on­li­ne. Și a venit. Ţa­ra de ori­gi­ne: Ru­sia. Pen­tru dum­nea­lui, am luat cos­tu­mul de la APACA… tot din lip­să de timp. Ne-am ocu­pat per­so­nal de or­ga­ni­za­re, în we­e­ken­duri și în (pu­ţi­nul) timp li­ber.”

Un înce­put „pro­mi­ţă­tor”

În zi­ua de dinaintea cu­nu­ni­ei ci­vi­le (ca­re a avut loc vi­neri, iar cea re­li­gi­oa­să – du­mi­ni­că), joi se­a­ra, când Lu­cia­na con­du­cea din orașul na­tal spre Bu­cu­rești, cu mași­na pli­nă de obi­ec­te de ma­riaj, in­clu­siv ro­chia și tre­na de­tașa­bi­lă, ca­re erau întin­se pe ban­che­ta din spa­te, dis­cu­tând la te­le­fon tot dru­mul (dar prin Blue­tooth) cu vi­i­to­rii in­vi­ta­ţi, nu a se­si­zat aten­ţi­o­nă­ri­le apli­ca­ţi­ei Wa­ze, așa că a fost opri­tă de un echi­paj de po­li­ţie la in­tra­rea într-o co­mu­nă, cu 102 km/h. „Nu s-au sen­si­bi­li­zat când le-am spus că mă duc la nun­ta mea a do­ua zi și mi-au sus­pen­dat per­mi­sul de con­du­ce­re (pen­tru trei luni, ca­re, ori­cum, ul­te­ri­or s-au tran­sfor­mat într-o lună, fi­in­dcă am dat acel exa­men pen­tru re­du­ce­rea pe­ri­oa­dei de sus­pen­da­re a per­mi­su­lui). A fost un înce­put pro­mi­ţă­tor, nu-i așa?!”

Lu­na fe­brua­rie ne-a avan­ta­jat

Pen­tru cu­nu­nia re­li­gi­oa­să, Lu­cia­na și Cris­ti au ales Bi­se­ri­ca Po­go­rârea Sfântu­lui Duh din Ti­tan. „Asis­ta­sem la câte­va sluj­be de Învi­e­re la ace­as­tă bi­se­ri­că, ca­re ne-au mers la su­flet și, în plus, avea un iz de Bu­co­vi­na, iar Pă­rin­te­le Ga­bri­el, cel ca­re ne-a cu­nu­nat, dar și Pă­rin­te­le Adrian, ca­re es­te un pic mai în vârstă, sunt amândoi do­uă per­soa­ne ex­traor­di­na­re – văd din­co­lo de apa­ren­ţe, încu­ra­je­a­ză atunci când es­te ne­voie și au, cu ade­vă­rat, har di­vin. Într-un fel, am fost avan­ta­ja­ţi să ale­gem o pe­ri­oa­dă de iar­nă târzie, pen­tru că am gă­sit dis­po­ni­bil res­tau­ran­tul Ca­ru’ cu Be­re, în con­di­ţi­i­le în ca­re am fă­cut re­zer­va­rea doar cu o lună înain­tea nun­ţii. Sin­cer, chiar nu ne aștep­tam să îl gă­sim dis­po­ni­bil așa din scurt, dar am avut no­roc! De ce Ca­ru’ cu Be­re? Ne adu­cea amin­te de vre­mu­ri­le când eram mai ti­neri și ne du­ce­am sâmbă­ta se­a­ra la Te­a­trul de Co­me­die, iar când te­a­trul se ter­mi­na și voiam și noi să ne oprim la Ca­ru’ cu Be­re… in­va­ria­bil, întot­de­au­na, me­reu și veșnic era, emi­na­men­te, full, ocu­pat și in­dis­po­ni­bil!”

O întâlni­re de su­flet

Lu­cia­na și Cris­ti nu și-au do­rit un eveni­ment de am­ploa­re. „Am de­cis să fa­cem nun­ta du­mi­ni­ca, o nun­tă de zi, pe mo­del nem­ţesc, cu du­ra­tă cel mult până la ora 02-03:00 di­mi­nea­ţa. Asta mai mult din punct de ve­de­re re­li­gi­os, de­oa­re­ce mul­ţi pre­o­ţi re­co­man­dă zi­ua de du­mi­ni­că pen­tru închei­e­rea că­să­to­ri­ei; zi­ua de sâmbă­tă, du­pă cum se știe, e re­zer­va­tă po­me­ni­lor și pa­ras­ta­se­lor, dar din mo­ti­ve co­mer­cia­le

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.