Lau­ra & Ro­bert: Știam doar că vrem să fa­cem ce­va ine­dit

Beau Monde Mirese - - Sumar -

Când iu­bești iar­na, mi­ro­sul ză­pe­zii, fru­mu­sețea nin­so­rii și a co­pa­ci­lor încăr­cați de omăt, atunci o nun­tă or­ga­ni­za­tă în acest ano­timp poa­te de­ve­ni pur și sim­plu un basm fe­e­ric. Lau­ra și Ro­bert au avut o nun­tă mi­nu­na­tă, în ca­re dul­ci­u­ri­le de se­zon, de­co­rul cu flori de ghe­ață, bră­duți împo­do­biți și oa­meni de ză­pa­dă au între­git at­mos­fe­ra de bu­cu­rie și săr­bă­toa­re.

OOa­me­nii sunt mai buni în de­cem­brie

Po­ves­tea lor a înce­put în ur­mă cu 16 ani, când s-au întâlnit la ve­rișo­rul Lau­rei, ca­re era co­leg de cla­să cu Ro­bert. „Ne-am plă­cut in­stan­ta­neu, însă a du­rat o pe­ri­oa­dă până ce unul din­tre noi a îndrăz­nit să fa­că pri­mul pas. Cert es­te că amândoi cău­tam me­reu mo­ti­ve să pe­tre­cem cât mai mult timp împreu­nă și-l vi­zi­tam sur­prin­ză­tor de des pe ve­rișo­rul Mi­hai”, își amin­tește amu­za­tă Lau­ra. „Au tre­cut luni bu­ne până să ne de­cla­răm un cu­plu, dar asta nu e ni­mic com­pa­ra­tiv cu cei 14 ani până a venit mo­men­tul sur­prin­ză­tor când Ro­bert m-a ce­rut de soție. S-a întâmplat într-un loc foar­te drag mie, la mun­te, în Pa­râng. Era lu­na mar­tie, Ro­bert mi-a pro­pus să mer­gem să cu­le­gem brândușe și ghi­o­cei. Nu am bă­nu­it ni­cio se­cun­dă ce va ur­ma, deși Ro­bert era vi­zi­bil agi­tat. Du­pă o plim­ba­re plă­cu­tă, am de­cis să ne oprim puțin în Po­e­niță, de un­de se văd foar­te fru­mos mu­nții, cres­te­le și văi­le. Eram doar noi, brândușe­le, soa­re­le cu di­nți și câte­va pe­ti­ce de ză­pa­dă. În acel mo­ment, Ro­bert a înce­put să de­se­ne­ze li­te­re ale­a­to­rii prin ză­pa­dă. Am cre­zut inițial că pre­gă­tește un fel de puz­zle și, neînțe­le­gând ce are de gând, mi-am luat pri­vi­rea pen­tru câte­va se­cun­de ca să ad­mir pei­sa­jul, iar când m-am întors, pe ză­pa­dă scria „Will you mar­ry me?”. Sur­prin­de­rea a fost atât de ma­re încât, chiar și vă­zându-l în ge­nun­chi, cu ine­lul în mână, răs­pun­sul meu a fost „Pe bu­ne­e­ee?!” și abia câte­va se­cun­de mai târziu am zis „Daaaa!”. De altfel, „Pe bu­ne­ee?!” a fost și re­a­cția ma­jo­ri­tății mem­bri­lor fa­mi­li­ei și pri­e­te­ni­lor la afla­rea veștii. Pla­nu­ri­le pen­tru pre­gă­ti­rea nu­nții au mers mai re­pe­de de­cât ori­ce eta­pă a re­lați­ei noas­tre. Știam doar că vrem să fa­cem ce­va ine­dit, așa că am ales să fa­cem nun­ta în ul­ti­ma lună a anu­lui, pen­tru că avem con­vin­ge­rea că oa­me­nii sunt mai buni în de­cem­brie.”

De­co­rați­uni de iar­nă și dul­ci­uri de se­zon

Fi­in­dcă Lau­ra es­te cre­a­toa­re de obi­ec­te han­dma­de, iar Ro­bert es­te grap­hic de­sig­ner, cei doi au de­cis să fa­că sin­guri ma­jo­ri­ta­tea or­na­men­te­lor pen­tru nun­tă, re­a­li­zând împreu­nă de­co­rați­u­ni­le pen­tru me­se, me­ni­u­ri­le, lis­te­le de in­vi­tați, bu­che­tul mi­re­sei etc. Un atu al nu­nții în de­cem­brie a fost și fap­tul că sa­la era de­ja mi­nu­nat de­co­ra­tă pen­tru Săr­bă­tori. „Noi nu am do­rit o te­mă anu­me, dar am in­te­grat oa­meni de ză­pa­dă în de­cor și mul­te, mul­te lu­mi­nițe. De altfel, res­tau­ran­tul La Bel­le Épo­que era ori­cum mi­nu­nat! Chiar de când s-a des­chis în orașul nos­tru, îi spu­neam în glu­mă lui Ro­bert: „Ce­re-mă re­pe­de de soție, că vre­au să ne că­să­to­rim aici!“Nu mă gânde­am însă că glu­ma va de­ve­ni re­a­li­ta­te. În lu­ni­le dinaintea nu­nții, am si­mțit mai mult ca ni­ci­o­da­tă cât de iu­biți sun­tem de pă­ri­nți și de fa­mi­lie, ca­re ne-au fost me­reu ală­turi pen­tru toa­te pre­gă­ti­ri­le, ne-au su­sți­nut din toa­te punc­te­le de ve­de­re și le mu­lțu­mim din toa­tă ini­ma. Am pri­mit foar­te mul­te sur­pri­ze plă­cu­te din par­tea pri­e­te­ni­lor. Cu aju­to­rul lor, am gă­sit-o pe Iza­be­la, de la Dul­ce­gă­ri­i­le Iza­be­lei, ca­re ne-a fă­cut can­dy bar-ul și un tort de­li­ci­os, bi­neînțe­les cu fi­gu­ri­ne oa­meni de ză­pa­dă, com­ple­tat de un aran­ja­ment de bri­oșe, pe ca­re le-am așe­zat pe un sta­tiv fă­cut de mi­ne și Ro­bert din plăci de vi­nyl. O altă sur­pri­ză plă­cu­tă a venit din par­tea sa­lo­nu­lui Jen­ny­fer. Având pă­rul on­du­lat na­tu­ral, Ro­bert îmi spu­ne me­reu că am coa­fu­ră de nun­tă în fi­e­ca­re di­mi­neață, iar în acea zi, pri­e­te­na mea

Jen­ny a reușit să-mi scoa­tă fi­e­ca­re bu­clă în evi­de­nță, iar Si­mo­na mi-a fă­cut un ma­chiaj pe gus­tul meu: sim­plu, dar de efect.”

Cu zâmbe­te pe bu­ze și bu­cu­rie în su­flet nu si­mți fri­gul la -19oc

Emoții, trăiri in­ten­se, nos­tal­gie, fe­ri­ci­re și mul­tă dra­gos­te – toa­te se re­gă­sesc în ima­gi­ni­le sur­prin­se de ta­len­ta­tul fo­to­graf Ci­prian Du­mi­tres­cu, fost co­leg de școa­lă pri­ma­ră cu mi­re­a­sa. Lau­ra re­cu­noaște că nu es­te ge­nul de per­soa­nă ca­re se gândește încă din co­pi­lă­rie la că­să­to­rie și nici nu și-a pla­ni­fi­cat din timp fi­e­ca­re amă­nunt al nu­nții: „Nu am ști­ut în ce da­tă vom avea nun­ta, nici cum o vom or­ga­ni­za, dar am spe­rat de la înce­put că în agen­da lui Ci­prian va fi li­ber pen­tru a pu­tea ve­ni să ne fo­to­gra­fi­e­ze. Așa că una din­tre ce­le mai fru­moa­se sur­pri­ze a venit chiar din par­tea lui, când s-a ofe­rit să ne fa­că fo­to­gra­fi­i­le la nun­tă! Cred că și el a fost atras de ide­ea unei nu­nți de iar­nă! De altfel, tot Ci­prian (cu ca­re împă­rțe­am su­pli­men­tul și te­me­le chiar din cla­sa I) a venit și cu ide­ea ale­ge­rii lo­cați­ei pen­tru se­si­u­nea fo­to Trash the Dress. Ci­prian es­te un fo­to­graf ex­traor­di­nar, ne-a fă­cut să ne si­mțim în lar­gul nos­tru, deși era frig, iar eu sunt ori­cum ti­mi­dă în fața apa­ra­tu­lui fo­to. Am avut oca­zia să ne dis­trăm, să râdem și să ne si­mțim bi­ne în ză­pa­dă. Ro­bert spu­ne că par­tea lui pre­fe­ra­tă a fost la să­ni­uș, în cos­tu­me de miri, și re­trăi­ește mo­men­tul în fi­e­ca­re zi ad­mi­rând po­za pe ca­re o avem pe fri­gi­der.”

Lam­pi­oa­ne co­lo­ra­te, vin fi­ert și ci­o­co­la­tă cal­dă

Au fost foar­te mul­te de­ta­lii ca­re au fă­cut at­mos­fe­ra de la nun­tă me­mo­ra­bi­lă. „Țin min­te și acum emoți­i­le pe ca­re le-am avut când fra­te­le meu Bog­dan m-a con­dus la altar. So­rin, un pri­e­ten al pă­ri­nți­lor mei, a fost atât de ama­bil încât s-a ofe­rit să cânte la pian în des­chi­de­rea pe­tre­ce­rii, în timp ce întâmpi­nam mu­sa­fi­rii cu o ca­nă de vin fi­ert sau ci­o­co­la­tă cal­dă, po­tri­vi­te se­zo­nu­lui. Am avut oca­zia să re­trăi­esc mo­men­te din co­pi­lă­rie, când am co­lin­dat ală­turi de so­ra mea Ra­mo­na și toa­tă fa­mi­lia, iar du­pă lă­sa­rea întu­ne­ri­cu­lui, am înlo­cu­it fo­cul de ar­ti­fi­cii cu ce­va mai per­so­nal, fi­e­ca­re in­vi­tat având oca­zia să lan­se­ze un lam­pi­on co­lo­rat; am vă­zut în ace­le mo­men­te o su­me­de­nie de oa­meni bu­cu­rându-se ca niște co­pii. A fost, cu si­gu­ra­nță, cea mai me­mo­ra­bi­lă zi din viața noas­tră, des­pre ca­re ne­poțe­lul meu Tu­dor (cinci ani), fi­ind între­bat Ce es­te dra­gos­tea?, răs­pun­de: „Dra­gos­tea es­te atunci când Ro­bert îi dă lui La­li un inel și ea se ui­tă fru­mos la el.” Hair sty­ling & ma­ke-up: Sa­lon Jen­ny­fer;

Res­tau­rant: La Bel­le Épo­que;

Fotografii: Ci­prian Du­mi­tres­cu;

Tort & can­dy bar: Dul­ce­gă­ri­i­le Iza­be­lei;

Ro­chie de mi­re­a­să: Fas­hi­on Prin­cess;

Cos­tum mi­re: Mo­da Aliss;

Ac­ce­so­rii mi­re­a­să: Han­dma­de by Lau­ra

TEXT: CRIS­TI­NA NICOLAE

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.