Cover Story:

Ana Ularu

E singura din România care a reușit, cu adevărat, în cinematografia de afară. Și dacă nu te-ai îndrăgostit încă de ea pe marele ecran sau în sălile de teatru, cu siguranță o să te obsedeze ascuțimea minții ei și spiritul liber.

Nu cunosc nicio altă persoană care să semene măcar un pic cu ea. Nu știu pe nimeni cu o energie ca a ei – ca un uragan care te ia pe sus fără să mai ai timp să-ți dai acordul. Ca un vulcan care fierbe. Când o-ntâlnești, s-a terminat. Ca bărbat, pot doar să intuiesc ce se întâmplă. Dar chiar și ca femeie, o întâlnire cu ea te poate copleși și te va copleși. În primul rând, atunci când o vezi față în față, te pierzi în ochii ei, de-a binelea. Dar ochii sunt doar o păcăleală în comparație cu ce e dincolo de ei. Ochii sunt doar o portiță prin care poți să intuiești înăuntru o lume fascinantă (despre care vrei să afli mai multe) – o minte rafinată și o ardere permanentă, un preaplin efervescent din care se tot revarsă pe dinafară, ca dintr-o sticlă de șampanie pe care o agiți înainte s-o torni în pahare, de dragul spectacolului. Dar Ana este spectacolul. E hiperactivă și hiperprofesionistă, incredibil de modestă și de discretă cu viața ei personală. Muncește enorm, citește enorm, este într-o permanentă stare de autodepășire. După o întâlnire cu ea te întrebi când are timp să le facă pe toate, să le gândească pe toate, să le citească pe toate. E vie, e una dintre cele mai vii și mai autentice persoane pe care le știu.

Am stat de multe ori față în față, dar acum am vorbit la telefon și prin intermediul mailului, din motive ușor de intuit. Sper să vă motiveze și pe voi, într-o direcție sau alta, sau să vă facă bine la suflete, așa cum îmi face mie, după orice discuție pe care o avem.

„SUNT ÎNTR-UN MOMENT DE ACUMULARE, DE ÎNVĂȚAT TOT FELUL DE LUCRURI, DE LA MUZICĂ ȘI CE FEL DE NOI CONEXIUNI MENTALE ȘI MUSCULARE ÎȚI POATE ISCA SĂ MÂNUIEȘTI UN ARCUȘ, LA A-MI TESTA PROPRIA ADAPTABILITATE, LA A AVEA UN SOI DE GRIJĂ FOARTE APLICATĂ DE TRUPUL MEU PRIN CE REUȘESC LA NIVEL SPORTIV.”

Ce faci acum, Ana? Cum a decurs ziua ta până în acest moment?

Am avut o zi destul de relaxată – diverse treburi administrative de dimineață, o plimbare lungă cât să mă bucur de soarele de azi și în cele din urmă am terminat cartea lui T.C. Boyle – The Relive Box and other stories. O recomand cu căldură! Abia așteptam însă să mă apuc de parte din prăduiala zilei de ieri – plimbarea care a adus patru cărți noi în casă. David Byrne, Mario Benedetti, Simone de Beauvoir și Neil Gaiman. Și, cel mai important, astăzi am votat pentru alegerile de pe 6 decembrie, iar mâine voi merge victorioasă cu plicul meu la Ambasadă. Pentru că e de neiertat să nu încerci măcar să dărâmi zidul ăsta viermănos din lumea politică, să nu le arăți că tu și alții ca tine le decid lor pozițiile. Așa că, da, am zis o zi relaxată, dar mereu cu trăgaciul de știri aproape, mai ales după tragedia de la Piatra Neamț.

Cum ești astăzi diferită față de cum ai fost săptămâna trecută?

Săptămânile mele sunt, cel puțin în perioada asta, pline de surprize frumoase și de călătorii lucide în interior. Poate că sunt într-un moment al naibii de propice introspecției, epic aș zice. Apoi aș râde un pic, pentru că hai să nu ne luăm foarte în serios, dar da. Sunt într-un moment de acumulare, de învățat tot felul de lucruri, de la muzică și ce fel de noi conexiuni mentale și musculare îți poate isca să mânuiești un arcuș, la a-mi testa propria adaptabilitate, la a avea un soi de grijă foarte aplicată de trupul meu prin ce reușesc la nivel sportiv.

Acum ești în Berlin. Te-ai mutat acolo sau ești doar în vacanță sau într-o perioadă de tranziție?

Sunt și la Berlin. E una dintre cele cinci adrese ale mele din lume. Berlinul îmi e casa de suflet, dar locuiesc și în București, și parte din an trebuie să o dedic Americii. Fug unde mă și ne duce munca, apoi vine refluxul care trage înspre prietenii dragi și locurile cunoscute.

Cum este Berlinul pentru tine? Ce-ți place cel mai mult și cel mai puțin la el?

Sunt dintotdeauna îndrăgostită de Berlin. De parcurile și liniștile și colțurile magice de aici, de faptul că se zâmbește mult și se stă afară și se aleargă și e plin de biciclete și zeci de cafele bune și tot felul de muzee și expoziții și minunății și cinematografe cu filme bune și ocazii de făcut sport și de tras cu arcul – toate acum inaccesibile, evident. Ce nu îmi place e când se revarsă cultura de club un pic pe străzi, când egoismul altora îți calcă pe confort. Mă rog, asta e valabil oriunde în lume.

Ce-ai făcut în perioada izolării, ce faci acum?

În perioada izolării am făcut sport. Mult. Yoga. Am văzut zeci de filme și am citit câte și mai câte cărți. Și am scris și am cântat. Au ieșit la suprafață toate cele care hibernau sub tirania actoriei. Glumesc. M-am și lamentat mult de dorul teatrului, de dorul prietenilor, de dorul Bucureștiului și zborurilor spontane sau nu, către peste tot în lume. Am văzut cum îmi dispar proiecte, am stat zilnic în fața știrilor din toată lumea, am gătit pentru prieteni și am râs cu ei cât să uităm de frică. Și am mers în multe, multe păduri la plimbări îndelungi, la campat peste noapte, la făcut cafea la primus.

Ce se întâmplă în lumea cinemaului acum?

Depinde unde în lume. Se stagnează sau se lucrează cu teamă. Se încep producții și se opresc când apare câte un caz. Ceva din bucuria lucrului dispare sub testele și măștile și paranoia constantă. E ne-la fel.

Care este cel mai recent proiect la care ai filmat?

Am filmat ceva despre care o să povestesc când va fi gata. Așa îmi e mie soiul, nu prea arunc cu informații sau poze de pe platou până nu e copt un proiect.

Cum a fost să joci un personaj în totalitate negativ, în Alex Rider?

Foarte mișto. :-) E interesant să deslușești și să inventezi psihologia unui scelerat fără scuze, fără să încerci să îl îneci în șarm sau să îl salvezi cu circumstanțe atenuante. Să creezi un acolit fanatic, sociopat și periculos cum e Eva Stellenbosch, ascunzând mai mult decât să arăți, încercând să îi dozezi veninul care păcălește și paralizează.

Care a fost provocarea cea mare a acestui proiect?

Provocarea oricărui proiect e actul în sine, e felul în care te modelezi ca să spui povestea, fără ego și cu atitudinea unui element de arhitectură, atunci când nu ești pilonul principal. Îmi place enorm să lucrez, să am scene de luptă de coregrafiat, să îmi dozez energia în orele alea lungi de așteptare și tot așa.

Ce nu-ți place deloc să faci, sau să joci, într-un film?

Îmi place să fac orice și să joc orice câtă vreme servește unei povești scrise inteligent și unei scene puternice care să spună adevărul. Nu îmi place să fiu pusă în pericol și nu îmi place lipsa de pregătire sau profesionalism care omoară farmecul unei filmări.

Poți să-mi vorbești măcar puțin despre proiectul care va apărea anul viitor?

Tribes of Europa e o poveste a unui continent post-apocaliptic, divizat în diverse facțiuni care se războiesc sau nu, care încearcă să supraviețuiască într-o lume cu totul nouă. Personajul meu e un soldat din cel mai periculos trib. Și în rest, să așteptăm magia.

Ce părere ai despre acest moment în care toată lumea a trebuit să încetinească ritmul sau chiar să nu mai profeseze deloc ?

Părerea mea și, de fapt, a absolut oricui contează prea puțin în fața faptelor și în fața științei. Asta chiar dacă părerea mea ar fi

că „nu e corect” – de altfel, o idee infantilă. E esențial să nu mai gândim pe termen scurt acum, să ne dăm seama câtă cruzime e în egoul nostru și cât de stupid e să te agăți de un stil de viață pe care e clar că acum nu îl poți avea. Live with it. Suntem generații răsfățate care nu înțeleg ce înseamnă să trăiești pe timp de război și cât de capabil ești să te restrângi și să oferi altora din spațiul și grija ta. Ne plângem că sunt cluburile închise? Serios? Că trebuie să purtăm măști, când e atât de simplu și de puțin costisitor, evitabil să faci și să îți faci rău? Se moare în masă, sisteme medicale din întreaga lume clachează, se înghesuie cadavre în camioane de măcelărie…Și, de fapt, adaptabilitatea care ni se cere acum are cel mai puțin sacrificiu inclus, dacă te uiți un pic în istorie. Sau na, în contemporan în alte contexte.

Cum arată zilele tale în Berlin? Mergi la fel de mult pe jos cum o făceai în România?

Ha-ha, încerc. Nu cred că pot face o sumă descriptivă a zilelor. Trăiesc, asta implică mult.

Ce faci acolo diferit de aici?

Hmm. Nu știu. Ce îmi lipsește când nu sunt în București e teatrul și prietenii. În rest, lumea e fascinantă prin identitatea ei din fiecare dintre colțurile astea pe care le explorăm.

În ce moment al vieții te-ai simțit cea mai liberă?

Nu m-am simțit niciodată altfel decât liberă. Iar dacă au fost greșeli care m-au privat de plenitudine, ale mele au fost, deci iaca liber arbitru, deci tot libertate.

Ce prețuiești acum foarte mult ?

Familia. Și viața interioară și construcția internă a celor pe care îi iubesc.

Cum te-ai schimbat, în acest an? Ce transformări s-au produs în tine?

Cred că am devenit mult mai calmă, mai gata să văd puncte de vedere cu mai multă blândețe. Căci de fumat m-am lăsat anul trecut, deci cred că deja am niște plămânași mult mai roz. Revoluția însă nu a pierit și punkerul furios din mine e mereu gata să sară argumentat la Atac.

La ce ți-ai dori să poți renunța și nu ai putut încă?

Ba am renunțat, ha-ha!

Sunt mulți actori care au depresii, dar pe tine te văd hiperactivă și parcă nu reușesc să te văd în depresie. Ți se-ntâmplă să ai momente lungi în care să nu mai vezi lumina? Și dacă da, cum ieși din ele?

Cred că folosim prea mult cuvântul „depresie” golindu-l de gravitatea lui. Depresia e un monstru care ți se așază pe suflet și minte și îți curge prin vene și îți inundă plămânii cu cenușă. E un inamic împotriva căruia trebuie să ne raliem ca societate, cu blândețe și empatie și răbdare și fără oprire. Sper că nu am colegi în depresie și aș vrea să putem destigmatiza ideea de afecțiune mentală, să o dezamorsăm și să o disecăm, să îi ajutăm pe cei care nu mai văd lumina. Sunt mulți actori triști, poate. Triști că nu lucrează, că nu sunt înțeleși, apreciați, valorizați. Toți trecem prin asta. Ce m-a mobilizat mereu pe mine e faptul că iubesc viața și meseria și că mereu e ceva care să te facă să râzi pe lume.

Ce te fascinează cel mai mult la industria cinemaului de afară?

Mă fascinează industria cinemaului de oriunde. Iubesc acest mediu. Acasă sau aiurea.

Ce faci în pauzele lungi dintre filmări, până se pregătește cadrul?

Fac miștouri. Sau inventez jocuri cretine – ultimele au fost tenis la perete cu mâna și mingi de ping-pong sau celebrul „te uiți la semnul ăsta, primești un pumn în umăr” sau „răspunzi cu da sau nu la o întrebare, faci 5 flotări”. Sau citesc. Citesc mult.

Cum te privesc bărbații, cel mai frecvent? Există prejudecăți în rândul lor din cauza profesiei pe care o ai?

Habar nu am cum mă privesc bărbații sau femeile. Ce prejudecăți ar putea avea și de ce? Sper ca cele două sexe și toate variantele intermediare să se bucure de mine ca actor, să aibă o părere bună despre mine ca om.

Care este cea mai tainică plăcere pe care o ai, legat de actorie?

Nimic tainic, totul expus. Ador faptul că suntem o lume extraterestră, care funcționeaza într-un limbaj și cod anume, ador să nu am program fix, să mă plimb miercuri la ora 14 pe stradă și să văd un film, să chiulesc din ce cere societatea ca ore, ador să inventez oameni, să am mereu foamea de lup care trebuie să vâneze, nu de câine domesticit, îmi plac pana și tristețile unei cronici proaste sau ale unei perioade aride.

Care este sacrificiul constant pe care trebuie să-l faci, de dragul meseriei?

Somn, somn, somn.

Când ai început să te iubești și cum îți manifești iubirea față de tine?

Recent. Având grijă de mine, protejându-mă.

Ce înseamnă pentru tine luxul suprem ?

Scenarii venind cu oferte, fără să mai dau zeci de probe.

Cum îți imaginezi că va arăta anul viitor pentru tine? Dacă ar fi să alegi un singur lucru care să se întâmple cu siguranță pentru tine, care ar fi acela?

Ei bine, nici nu îmi pot permite să îmi imaginez cum va arata anul. :-) Aștept cuminte.

„ADOR FAPTUL CĂ SUNTEM O LUME EXTRATERESTRĂ, CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎNTR-UN LIMBAJ ȘI COD ANUME, ADOR SĂ NU AM PROGRAM FIX, SĂ MĂ PLIMB MIERCURI LA ORA 14 PE STRADĂ ȘI SĂ VĂD UN FILM, SĂ CHIULESC DIN CE CERE SOCIETATEA CA ORE, ADOR SĂ INVENTEZ OAMENI.”