Culture Mix:

Celebritățile ne spun care sunt cărțile și filmele lor preferate. Merită să ți le treci pe lista anului următor

Gâze, fete, flori, băieți, muzică sau cântăreți – data viitoare. Acum, cărți și filme. Din alea de pus la suflet și de ascuns în sân, sau sub plapumă, de citit

la lumina lanternei, când cel sau cea de lângă tine doarme.

Sunt filme și cărți care îți pot schimba dacă nu viața, măcar ziua, uneori direcția. Alteori te pot face să pui punctul pe i în momente în care încercai să găsești soluții, sau îți deschid ochii asupra unor puncte de vedere complet inedite. Te ajută să crești și îți dau aripi, îți sunt prieteni și te așteaptă să le descoperi, cuminți. Recomandările de mai jos pot fi luate drept un cadou pentru perioada care urmează. Un cadou de la noi pentru voi, și, de fapt, un cadou pe care voi trebuie să vi-l faceți vouă. Enjoy.

Florin Piersic Jr, actor/regizor

FILM: I know this much is true

Îmi era dor de Mark Ruffalo (unul dintre actorii la care m-aș putea uita ore în șir). Așa că mini-seria I know this much is true mi-a hrănit sufletul, dar mi-a și pus la încercare rezistența. Puterea dramei se sprijină pe situații aparent comice. Se poate întâmpla să vezi pe stradă un om care se poartă ciudat, un om care pare să fie imersat în propria lui lume, o lume de neînțeles. Omul vorbește singur, spune lucruri pe care numai el le pricepe. În majoritatea cazurilor, o să râzi de acest om, fără să te gândești la drama pe care el o duce în cârcă. Probabil că așa e sănătos. Probabil că, dacă am participa emoțional la drama oricărui trecător, ne-am „stinge” văzând cu ochii. Într-un astfel de film (mini-serie de șase ore, dar pe care am parcurs-o în două seri), nu-ți poți lua ochii de la omul cel ciudat, cu care – culmea – empatizezi. Îi simți zbuciumul, lupta absurdă pe care o duce cu dușmanii doar de el inventați, care îl atacă din toate părțile. Iar locul în care te regăsești e aparenta normalitate a fratelui său geamăn. Fratele nu e deloc ciudat. E rațional. Și implicat. Încearcă în van să găsească o cale de ieșire pentru cel care e sânge din sângele lui. Și amândoi frații sunt Mark Ruffalo. Un actor uriaș. Un actor care, pentru moment, lasă deoparte costumul de super-erou și îmbracă hainele omului simplu. Un om simplu și totuși atât de complicat. Ca noi toți, de altfel.

CARTE: My struggle, Karl Ove Knausgaard

Lupta lui Knausgaard a fost mai întâi o carte găsită pe noptiera unui student din Londra, acum vreo cinci ani jumate. Fusesem primit într-o casă pe care o împărțeau mai mulți oameni tineri. Acest student tocmai pleca pentru câteva zile, iar eu l-am rugat să-mi dea voie să dorm în camera lui. Pe noptieră, omul lăsase o carte, pe care tocmai o citea. O carte a cărei copertă mă ducea în zona de best-seller polițist (portretul unui bărbat foarte frumos, expresiv). Cred că nici n-am răsfoit-o, atunci. Am regăsit-o în Timișoara, acum vreo doi ani, într-o librărie care are pe rafturi multe cărți în engleză. Am început să citesc din primul volum (My Struggle are cinci volume, dacă nu chiar șase, dar eu n-am pus mâna decât pe primele cinci) și m-a prins. Am zis „hai să-i dau o șansă” și am luat-o cu mine. Citind din primul volum, am început să aștept cu nerăbdare să mă întorc la Timișoara și să cumpăr și celelalte patru volume, pe care le lăsasem pe raftul din librărie. Da, știu, aș fi putut găsi cartea în altă parte, aș fi putut să o comand online, dar, într-un fel, am dezvoltat o mică manie care mă obliga să cumpăr restul de volume din aceeași librărie din care îl luasem pe primul. Ca să nu stric ordinea acestei chinte royale. Și uite. Scriind despre Knausgaard, încep (fără să vreau) să îl imit pe Knausgaard. Adică scriu toate banalitățile care-mi trec prin minte, cu o sinceritate absolută. La el, ăsta e conceptul. Își scrie biografia, cu detalii chirurgical de precise, și te aruncă de colo-colo prin toate perioadele vieții lui. Iar tu nu te poți opri din citit. Cam așa stau lucrurile. Uneori, nici nu mai trebuie să explici lucrurile. Trebuie doar să te bucuri că ești un animal care poate simți cu mintea și raționa cu sufletul. Da, am formulat corect. În cazul lui Knausgaard exact așa se-ntâmplă.

Raluca Aprodu, actriță

FILM: Arrival, regia Denis Villeneuve.

Nu știu să explic exact de ce filmul ăsta a avut un impact așa de mare asupra mea. Poate pentru că, deși e prezentat ca un film SF, el ajunge să fie despre total altceva. Despre destin, timp și alegeri de viață. Pentru mine, acest film răspunde la multe întrebări existențiale în cel mai suav și artistic mod posibil.

CARTE: Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, scrisă de Fredrik Backman, este o carte cu mult umor și multă emoție despre relația dintre trei femei din generații diferite: bunica, mama și nepoata. Relație văzută prin ochii fetiței. E... o carte plină de povești și situații care m-au făcut să-mi amintesc lucruri din copilăria mea pe care acum, adult fiind, le înțeleg cu totul altfel.

Raisa Beicu, PR manager

FILM: Playbook

Neapărat sunt de văzut scurtele capsule video, de 30 de minute fiecare, cu mari antrenori care povestesc cum și-au clădit caracterele și succesele. Playbook (pe Netflix) explică mecanismele de gândire, blocajele și luptele pe care cei mai cunoscuți antrenori ai lumii le-au avut și le au și acum. Sunt episoade extrem de motivaționale, fără a fi însă clișeice, care ne demonstrează cât de puternică e sensibilitatea și cât de sensibilă e, de fapt, puterea. În caz că nu ai timp de toate episoadele, să nu le ratezi pe cele cu Doc Rivers, José Mourinho și Patrick Mouratoglou – adică episoadele 1, 3 și 4. Vor trezi toate energiile amorțite din tine!

CARTE: Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong. Te întrebi câtă suferință poate încăpea într-un singur om, apoi citești despre suferința lui Ocean Vuong, furi din puterea lui de a armoniza durerile și începi să-ți imaginezi vieți alternative. Pe pământ suntem strălucitori o clipă este cel mai bun și intim roman citit anul acesta. Tradus de Miruna Voiculescu și apărut la editura independentă Storia Books, romanul lui Vuong (32) e o lungă scrisoare pentru mama sa care nu știe să citească. Scrie despre pierdere, identitate, frică, iubire. Scrie despre tot soiul de vulnerabilități și sensibilități și o face atât de puternic, încât imediat după ce termini cartea, vrei să atingi tot posibilul din lume pentru a străluci o clipă pe pământ. Apoi, nu îți rămâne decât să multiplici clipa asta la infinit.

Aylin Cadir, cântăreață/actriță

FILM: Une fille facile

Periodic simt nevoia unui film în altă limbă decât engleza și îmi plac foarte mult filmele franțuzești de autor. Une fille facile are o atmosferă superbă, este extrem de senzual și te face să îți revizuiești prejudecățile.

CARTE: Harun și marea de povești, de Salman Rushdie. Se citește ușor, este o poveste atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, care îți antrenează imaginația. E ca o animație făcută de Studio Ghibli, la care stai și te uiți cu toată familia.

Ana Ularu, actriță

FILM: Corpus Christi

Suma a 115 minute perfect alese, înțelept echilibrate și imparțiale în felul în care trebuie să rezoneze - ca un instrument muzical bine construit, pregătit atât pentru virtuozități cât și pentru experiment. E un film compact, simplu și eficient ca un uppercut, cu un subiect atât de accesibil dar atât de neaccesat de ceva vreme încât împrumută ceva din magia și bufonada poveștilor. E povestea simplă a unei farse la suprafață, cu o ancoră grea de înțelesuri și arhetip care o susține din profunzimi. Daniel (jucat impecabil de Bartosz Bielenia care nu alunecă nicio secundă în locurile comune ale ideii de golan sau de fanatic) e un puști de 20 de ani care îsi ispășește pedeapsa într-un centru de detenție. E inteligent, periculos, violent și cât se poate de adaptabil - toate astea sub chipul unui serafim picat în „trening” dintr-o pictura prerafaelită. Ce îl separă de restul borfașilor care există și colcăie în același context e un soi de chemare sublimă și agresivă spre a fi, în modul cel mai pur și dezarmant de lipsit de ironie, preot. Daniel intră într-un fel de transă beatifică de fiecare dată când aude predica sau cântă imnurile, devine un soi de teren perfect pentru aterizarea Sfântului Duh sau îngerilor sau pur și simplu ideii de Divin. Tot ce îl oprește teoretic din a-și urma vocația e cazierul și percepția societății care nu acceptă neapărat ca „fiecare sfânt să aibă un trecut”. Daniel profită însă de câteva întâmplări favorabile în drumul lui de după eliberare și devine pastorul unei mici comunități grav lovite de o dramă colectivă. Și de aici devine fascinantă călătoria de la zeghe la straie preoțești, filmul devenind o parabolă minunată despre ură, diviziune, iertare, credință și bunătate reală, comuniune și comunitate noi împotriva lor și cel mai important, salvare. Întreaga structură capată sens și pierde orice nuanță de clișeu sub farmecul protagonistului care rămâne hieratic și nepământean când ia droguri, dă pumni și dansează isteric și devine un soi de semizeu androgin punk atunci când predică. Acolo unde oamenii sunt murdari, stupizi și greoi, atârnând nefericit de corpurile lor, el plutește.

CARTE: Here I am, Jonathan Safran Foer

Jonathan Safran Foer suferă de alchimia delicioasă care transformă un roman relevant, deștept, improbabil, sensibil și cu umor într-un best seller, ca un soi de antidot anti-coelhian. Fără pretenții Dostoievskiene, contemporan și uman. Here I am - Aici sunt e răspunsul lui Avraam atunci când un Dumnezeu cel puțin chestionabil într-ale cruzimii îl strigă și îi poruncește să își ucidă fiul, pe Isaac. E și răspunsul lui Avraam atunci când fiul său îl strigă: „Tata!”. Dincolo de valențele de credință, demonstrarea acesteia și sadism, e afirmarea actului de prezență, de disponibilitate în a te oferi altuia într-o familie. Jacob și Julia Bloch sunt un cuplu modern, cu trei fii, jonglând cariere și responsabilități, un câine care îmbătrânește și e incontinent și ar cam trebui eutanasiat, libidouri care plonjează înspre limite nefericite, ședințe cu părinții, preferințe culinare, idiosincrazii, socrii care îmbătrânesc și propriile identități și apropieri. Jacob scrie un serial de succes care îi vampirizeaza talentul și inspirația de scriitor, Julia se subestimează ca profesionist și preferă să nu strălucească pe cât de puternic îi propun abilitățile, amândoi se pierd în rutină, se luptă cu obligația de a menține o familie, o căsnicie, măcar o impresie de fericire. Rifturi profunde, minciuni și blazări cască diverse prăpăstii între ei toți, în intimitatea lor atât de minuțios și frumos descrisă - fiecare familie e un tărâm cu reguli proprii până la urmă. În mijlocul evenimentelor ce par chinuitor de cotidiene și simple, Foer face un soi de flic-flac opus istoric lui Phillip K. Dick din Man in the High Castle. Acolo unde cel din urmă oferă varianta unui conflict soldat cu victoria opusă istoriei, cel dintâi explodează niste posibile bombe istorice deja sesizabile și, din păcate, plauzibile, creând un conflict major și expus în Orientul Mijlociu, conflict care din nou, divizează lumea și afilierile statale. Și apar atâtea întrebări despre geopolitică, umanitate, ură, dragoste și controalele periodice care trebuie să i se aplice pentru a fi impiedicat declinul, despre ce înseamna să fii Fiul Poporului Ales versus varianta îmblanzită, cu colți și gheare tocite a suburbiei nemilitante, despre curaj și apartenență. Romanul are o doză uriașă de melancolie, te face sa râzi cu voce tare atunci când nu zâmbești pur și simplu, amar sau nu, să vezi înauntrul casei unor străini și să le înțelegi umanitatea, să te enervezi de greșelile și orgoliile lor și până la urmă să nu vrei nici tu să eutanasiezi amarâtul ăla de câine.

Ilinca Manolache, actriță

FILM: We are who we are

O să recomand un serial facut de Luca Guadagnino (cunoscut pentru filme ca A bigger splash sau Call me by your name) care se poate vedea online pe HBO GO. Este un serial cu un cast senzational. Joaca Chloë Sevigny, Kid Cudi (actor și rapper) dar și actori foarte tineri, niște adolescenți care au contribuit la scenariu cu poveștile și experiențele lor personale și asta a dat plus valoare proiectului. Se vorbește despre teme tabu: descoperirea sexualității, efectele războiului și, la nivel micro, opresiune (totul se întâmplă într-un basecamp american din Italia unde copiii militarilor își descoperă sexualitatea și își trăiesc sau își ratează visele).

Jack Dylan Grazer (Frazen Wilson) și Jordan Kristine Seamón (Caitlin Poythress) sunt personajele principale, doi tineri fermecători care încep să-și desfacă petalele și care se ajută unul pe celălalt să se cunoască. E un serial queer, sexy, curajos, fashion și necesar. Love it.

CARTE: Manual pentru femei de serviciu, de Lucia Berlin Înainte de a citi cartea nu știam nimic despre aceasta scriitoare crunt de fascinantă „a cărei viață suprarealist de efervescentă o poate eclipsa pe cea a Fridei Kahlo” - San Francisco Chronicle. Acest volum de proză scurtă este format din 43 de povestiri autobiografice (multe dintre ele) amestecate cu ficțiune, scrise (la persoana I sau la persoana a III-a) într-un stil foarte frust, fiind totodată amuzantă, tragică, filozofică și de o grație iesită din comun. Lucia Berlin este o femeie care a trăit multe vieți în cei 68 de ani de viață. Până la 32 de ani a fost căsătorită de trei ori, a avut patru fii și s-a luptat toata viața cu o dependență cronică de alcool. Detaliile cu care Lucia Berlin descrie fiecare situație în parte (de la copilul abuzat la experiențele unei femei dependente de alcool, de la femeia care se chinuie să aibă o relație normală cu mama ei la dificultatea de a-și crește copiii, episoade cu iubiri care sunt destinate eșecului, clinici de dezintoxicare pentru viciile sale, etc) sunt absolut fascinante și fiecare povestire dezvăluie o părticică de viață care a meritat să fie trăită. Și scrisă. „Trecutul și viitorul dispar. Problemele și deciziile dispar. Timpul dispare, iar prezentul capătă o savoare aparte și există doar în limitele clipei prezente, în imediat, exact ca-n cadrele pe care le creezi cu mâinile.”

Alexandra Ungureanu, muzician

FILM: Ema

Un film cilian extrem de contemporan, cu un Gael Garcia Bernal îmbătrânit. Este povestea unei tinere dansatoare preocupată de custodia fiului ei, pe care își reproșează că l-a abandonat. Dincolo de anumite aspecte mai superficiale în intriga filmului, realizarea lui este foarte cool și artsy.

CARTE: Apă dulce, de Akwaeke Emezi

Se distinge foarte clar pentru mine în lectura ultimei perioade, pentru că stilul scriitoarei e unul foarte special, cu atât mai mult cu cât se inspiră din mitologia nigeriană pentru acest roman de debut. E o carte stranie, narată din perspectiva mai multor voci, cu multe flashback-uri. Cel mai mult mi-a plăcut acest mix de exotism si senzualitate, spiritualitate si realism magic.