Beau Monde Style

ANA MORODAN

-

Ce ți-a plăcut cel mai mult din experiența Masked Singer?

Mi-a plăcut la nebunie tot show-ul în sine și nebunia asta de petrecere efervescen­tă unde am dansat, ne-am distrat și ne-am minunat de celebrităț­ile de sub măști timp de opt episoade. Ador misterul și secretoman­ia, așa că rolul de detectiv m-a onorat și m-a provocat în același timp. A fost magic!

Care a fost cea mai mare surpriză din cadrul show-ului?

Cred că fiecare personaj din show-ul ăsta a fost o surpriză în momentul demascării, pentru că toți și-au jucat excelent rolul. Pe mine m-a fascinat Corbul încă de la început și, deși recunosc că habar nu aveam cine se află sub mască, toată energia și alonja lui m-au făcut să mizez pe el până în finală. Corbul a fost o surpriză autentică.

Câtă muncă a însemnat pentru tine Masked Singer?

Să știi că a fost enorm de multă muncă: crezi că buclele alea blonde superbe se realizează în timp puțin? Sau înveșmânta­tul, paietatul și tot împodobitu­l lui Miss Marple s-au făcut cât ai bate din palme? Lăsând gluma la o parte, a fost un efort considerab­il, dar foarte plăcut. Mie îmi plac provocăril­e, iar Masked Singer a fost pentru mine încă o provocare spectaculo­asă.

Ce ți s-a părut cel mai greu?

Cel mai greu este să deslușești indiciile. E atât de bine pus în scenă totul, iar indiciile măștilor sunt construite atât de minuțios, încât oricât de mult te-ai chinui să le deslușești, la un moment dat tot te trezești deznădăjdu­it. Nu vrei să știi câte scheme, presupuner­i, strategii sau schimbări de direcție am făcut, doar-doar reușesc să deconspir Vulpoiul. Cred că asta a fost partea care ne-a dat cele mai multe bătăi de cap, în rest pot să spun că petrecerea a fost un succes și asta e tot ce contează.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania