Emil RENGLE

1. Care e amintirea din copilărie pe care n-ai povestit-o nimănui?

O voi alege pe cea care mi-a adus cel mai mare noroc în viață. Sau așa vreau eu să cred, că, altfel, nu e nimic plăcut în această întâmplare. Clasa a cincea, ora de cor, eu cântând în fața clasei, cu doamna profesoară în spatele meu. La un moment dat, scap partiturile pe jos, mă aplec după ele și cred că vă puteți imagina ce a urmat când m-am aplecat. A fost de scurtă durată, dar de efect! Nimic mai jenant în viața mea. Îmi ridic privirea și observ că toți colegii mei erau roșii la față din cauza crizei de râs care tocmai se declanșa. :)) Mi-aș fi dorit să mă pot teleporta undeva.

2. Care e lucrul pe care ți-a fost cel mai teamă să-l recunoști?

Mmm, nu mi-a fost niciodată teamă că nu sunt îndeajuns. Mereu mi-a fost teamă că sunt mult prea mult pentru lumea aceasta.

3. Când ți-a fost ultima dată rușine pentru ceva?

Ultima situație cu adevărat jenantă a fost vara aceasta, la plajă, când am comunicat cel puțin un minut prin semnale disperate și dat din mâini cu un necunoscut care îi făcea semne unui alt om din spatele meu, nu mie. M-am gândit să mă prefac că dansez, probabil aș fi părut mai mult un artist inspirat de moment decât un ciudat entuziasmat care comunică de unul singur.

4. Care e cel mai romantic film pe care l-ai văzut?

Call me by your Name, regizat de Luca Guadagnino. E sinonim cu romantismul.

5. Ce faci când ești singur?

Ce nu face un om când e singur? Face și el ce poate. În orice caz, cred că mai bine singur decât singur în doi. Există tot felul de activități cu care îmi umplu timpul, care mă relaxează și-mi dau o stare bună, chiar dacă se întâmplă să fiu singur. Mă simt bine eu cu mine și niciodată nu am timp să mă plictisesc.

6. Cine e omul căruia îi poți spune orice?

Terapeutul. În afara lucrurilor pe care le știe doar el, știe toată lumea totul despre mine.

7. Ce te făcea să plângi când erai copil?

Când Dumnezeu nu îmi asculta rugăciunile. De exemplu, când era zi de mers la ștrand și ploua, mereu mă rugam să oprească ploaia, dar când nu o făcea, puteam să plâng și ore în șir întrebându-mă oare cât mai rezistă să mă vadă în suferință.

8. Ce te face să plângi acum?

Pfff, plâng destul de repede. Cred că treaba asta cu plânsul este foarte OK, terapeutică chiar, și mai cred că în timp mi-am dat voie să plâng atunci când simt că trebuie. Este așa o mare prostie că nu suntem învățați să plângem, doar este un proces la fel de natural precum râsul. De obicei, plâng când ascult muzică și mă conectez puternic cu mesajul piesei.

9. În ce situație te-ai simțit neputincios?

Mă simțeam neputincios când încă nu înțelegeam că moartea este un proces absolut natural și minunat și voiam cu orice preț să salvez viețile bunicilor mei și ale oamenilor dragi din viața mea, chiar dacă acest lucru era imposibil în unele cazuri.

10. Când ți-a fost ultima dată frică?

În lockdown, când au început mașinile de poliție să circule cu imnul României în boxe. Eram deja închis de 10 zile în casă și efectiv creștea în mine un sentiment de frică, prin faptul că în loc să ascultăm mesaje pozitive și de susținere, parcă inoculam frica aceea din perioada comunismului. Nu i-am înțeles rostul. Am o vecină mai în vârstă care credea că e război.

11. Un lucru pe care ai fi vrut să-l spui unui prieten apropiat, dar n-ai avut curaj?

CRED CĂ PLÂNSUL E TERAPEUTIC.

E O MARE PROSTIE CĂ NU SUNTEM ÎNVĂȚAȚI SĂ PLÂNGEM. E UN PROCES LA FEL DE NATURAL PRECUM RÂSUL.

Spune ce crede, fără să se teamă. Compozitorul, coregraful și dansatorul care ne-a cucerit la Românii au talent răspunde sincer întrebărilor noastre incomode.

„Ivan, dacă citești acest interviu, să știi că nu mă așteptam să renunți atât de repede și atât de ușor la prietenia noastră.”