My Hap­py Pla­ce:

Cinci po­vești in­ti­me des­pre ce înse­am­nă să fu­gi în lu­me

Beau Monde - - Sumar Iulie - TEXT OANA D. BOTEZATU

Da­ni­e­la lo­cu­i­ește câte­va luni pe an la New York, unde lu­cre­a­ză ca șofer, și câte­va luni pe an în Ro­mânia, unde se bu­cu­ră de viața fru­moa­să și se­ni­nă a unui ar­tist

fo­to­graf ca­re trăi­ește li­ber din eco­no­mi­i­le fă­cu­te în altă ța­ră.

De New York, se spu­ne, nu e greu să te îndră­gos­tești. Iar da­că ți-l po­ves­tește Da­ni­e­la, cu atât mai puțin poți ră­mâne in­di­fe­rent. Ea te poa­te con­vin­ge să adori New York-ul, fi­in­dcă îl ve­de alt­fel de­cât ma­jo­ri­ta­tea. Am ru­gat-o să ni-l po­ves­te­as­că așa cum l-a des­co­pe­rit ea, cu lo­cu­ri­le și oa­me­nii lui. Da­că nu ai fost la New York până acum, cu si­gu­ra­nță vei dori să ajun­gi. Iar da­că vei ajun­ge, si­gur ți-ar plă­cea să te plim­be Da­ni­e­la pe aco­lo.

New York-ul i s-a des­co­pe­rit de do­uă ori, o da­tă când avea 20 de ani, și a venit în vi­zi­tă, și a do­ua oa­ră când s-a mu­tat aco­lo, câți­va ani mai târziu. „Când am venit în vi­zi­tă pri­ma da­tă, eu lo­cu­ind în Ber­ke­ley, Ca­li­for­nia, am stat la so­ra unui cli­ent de la res­tau­ran­tul la ca­re lu­cram. A fost o ex­pe­ri­e­nță rup­tă din fil­me. Ti­pa trăia într-un apar­ta­ment din Upper West Si­de, un car­ti­er re­nu­mit al eli­tei ve­chi ame­ri­ca­ne. Am bă­tut la ușă, mi-a des­chis o fe­meie la vreo 50 de ani, cu pă­rul scurt și gri­zo­nant, ca­re pu­făia pof­ti­ci­os din­tr-o ți­ga­ră. Am in­trat în su­fra­ge­ria gi­gan­ti­că și am ră­mas stu­pe­fia­tă – un pe­re­te ce se ri­di­ca la cinci me­tri înă­lți­me era plin de că­rți și de ma­nus­cri­se ale foști­lor pro­pri­e­tari, doi in­te­lec­tua­li și scri­i­tori ca­re mu­ri­se­ră în ur­mă cu câte­va luni. Gaz­da mea le era ne­poa­tă și avu­se­se gri­jă de ei, iar în mo­men­tul ace­la era un squat­ter, adi­că nu avea drep­tul să stea în apar­ta­ment, dar nu anu­nța­se au­to­ri­tăți­le și stă­tea aco­lo pur și sim­plu. Ca­me­ra mea era a do­ua du­pă bu­că­tă­rie, era imen­să și pli­nă de șarm, cu baie pro­prie de mar­mu­ră nea­gră și in­sta­lații au­rii. Aco­lo am înțe­les, in­stinc­tiv, că New York-ul va fi pen­tru tot­de­au­na orașul ca­re m-a in­tro­dus unei lu­mi cum ve­dem nu­mai în fil­me”, po­ves­tește Da­ni­e­la. La aproa­pe ze­ce ani de la pri­ma îndră­gos­ti­re cu orașul, s-a mu­tat în New York. „M-am mu­tat pe 23 oc­tom­brie 2012, zi­ua în ca­re orașul a fost lo­vit de tor­na­da San­dy. La 7 di­mi­neața in­tram în oraș, cu so­ra mea și cu o pri­e­te­nă, cu o mași­nă pli­nă cu vârf de tot ce strânse­sem de-a lun­gul ani­lor. Am ajuns în apar­ta­ment, ne-am blin­dat bi­ne și am aștep­tat să tre­a­că fur­tu­na.”

A ști­ut me­reu că New York-ul as­cun­de su­te de orașe mai mici și că es­te im­po­si­bil de des­co­pe­rit cu ade­vă­rat în to­ta­li­ta­te. Cu UBER a ajuns să îl cu­noas­că vi­zual mai mult de­cât ori­ci­ne altci­ne­va, a vă­zut zo­ne să­ra­ce, bo­ga­te, zo­ne pli­ne de flori, de oa­meni gră­biți, de tu­riști, fi­e­ca­re car­ti­er având, spu­ne ea, o ener­gie apar­te. În West Vil­la­ge plu­tește încă un aer bo­em, ver­de, tă­cut și ex­clu­si­vist, es­te car­ti­e­rul ei pre­fe­rat. East Vil­la­ge, unde a trăit mul­tă vre­me co­mu­ni­ta­tea de hip­pi­es și ar­tiști, păs­tre­a­ză și acum ae­rul de le­gen­dă. În Chel­sea, dis­tric­tul ga­le­ri­i­lor, tro­tua­re­le sunt cu­ra­te și oa­me­nii vi­zi­bil mai înstă­riți. La fel și în Tri­be­ca, unde zgârie-no­rii au luat lo­cul bo­de­gi­lor. „E in­cre­di­bil să con­duci din­tr-un car­ti­er în altul și să si­mți cum ți se schim­bă mood-ul. De mul­te ori opresc apli­cația și mă îndrept spre un car­ti­er a că­rui ener­gie se ali­nia­ză cu ener­gia mea din zi­ua res­pec­ti­vă. Acum înțe­leg orașul nu nu­mai prin pris­ma ar­hi­tec­tu­rii, ci și a ano­tim­pu­ri­lor și a mo­men­te­lor zi­lei, ni­ci­o­da­tă lu­mi­na nu e ace­e­ași, și deci New York-ul nu es­te ni­ci­o­da­tă ace­lași.” Ce re­co­man­dă Da­ni­e­la să faci în New York? Să ve­zi lo­curi ca­re te in­tro­duc în po­vești, lo­curi în ca­re si­mți că ești și nu ești în New York. „Pri­mul pe lis­tă es­te res­tau­ran­tul Bal­tha­zar, o bras­se­rie ti­pic fra­nțu­ze­as­că, o in­sti­tuție în pei­sa­jul cu­li­nar ne­wyor­kez. Cum pășești înăun­tru, si­mți că ești în Pa­ri­sul Inter­be­lic, os­pă­ta­rii sunt îmbră­cați în uni­for­mă și ma­jo­ri­ta­tea lu­cre­a­ză aco­lo de 10-15 ani. Al doi­lea loc ar fi Lu­dlow Ho­tel, un loc re­la­tiv nou, con­stru­it, din pă­ca­te, pe lo­cul unei ve­chi clă­diri ca­re a găz­du­it The Pink Po­ny. La înce­put, voiam să boi­co­tez Lu­dlow, dar, vi­zi­tându-l, am ră­mas sur­prin­să de at­mos­fe­ra cal­dă și pri­mi­toa­re, cu mul­te ca­na­pe­le și can­de­la­bre și ta­blo­uri im­pre­si­o­nan­te, unde poa­te sta ori­ci­ne la un coc­ktail, o ca­fea sau un de­sert ex­ce­lent. Al trei­lea pe lis­ta mea es­te The Me­tro­po­li­tan Mu­seum, un mu­zeu unde plă­tești cât vrei și în ca­re te poți pi­er­de câte­va ore bu­ne, tre­când din ari­pa de ar­tă egip­te­a­nă, prin ari­pa gre­ce­as­că, cea de fo­to­gra­fie con­tem­po­ra­nă și zo­na co­le­cți­i­lor se­zo­ni­e­re, ca­re pot fi ori­ce, de la mo­dă, la is­to­ria fil­mu­lui, și de la sculp­tu­ră, la pic­tu­ră cla­si­că.”

Cel mai ape­ti­sant po­ves­tit New York de că­tre Da­ni­e­la es­te New York-ul gas­tro­no­mic, lu­mea cu­li­na­ră fi­ind una din­tre ma­ri­le ei ob­se­sii. „Mi-a plă­cut mult The Wa­ver­ly Inn, un res­tau­rant din West Vil­la­ge – e des­tul de greu de fă­cut o re­zer­va­re aco­lo, se­a­ra, dar nu im­po­si­bil. Înăun­tru, pe­reții sunt pic­tați cu sce­ne din ve­chi­ul oraș, cli­en­te­la es­te mai în vârstă și se­lec­tă, în per­fec­tă di­so­na­nță cu fe­lul în ca­re arăt eu – am ta­tua­je și sunt tână­ră. Me­ni­ul es­te se­mi­cla­sic, cu­ra­jos pe alo­curi și exe­cu­tat per­fect de fi­e­ca­re da­tă.”

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.