Co­ver Sto­ry:

Anto­nia - Su­per­no­va

Beau Monde - - Su­mar Ia­nua­rie - TEXT RO­XA­NA DO­BRIȚĂ FO­TO ȘTE­FAN DANI STY­LING DA­RIA GE­OR­GES­CU

Din ex­te­ri­or, pari o per­soa­nă ca­re știe să se bu­cu­re de viață. Cum faci ca să arăți și să te si­mți întot­de­au­na atât de bi­ne? Ca­re e se­cre­tul tău?

Nu cred că es­te vor­ba des­pre un se­cret, ci des­pre ce­va ce fun­cți­o­nea­ză la mi­ne. Încerc să mă me­nțin po­zi­ti­vă, ori­cât de mul­te pro­ble­me ar apă­rea. Și evi­dent că apar, ca în viața ori­că­ru­ia. Îmi do­resc să mă bu­cur de fi­e­ca­re mo­ment din viața mea de cu­plu cu Ale­xan­dru, de cei trei co­pii ai mei, de reuși­te­le din ca­ri­e­ră, de fa­nii mei. Se întâmplă și să fiu de­za­mă­gi­tă, să su­făr, să plâng, dar mă ri­dic pen­tru că vre­au să fiu pu­ter­ni­că, nu ce­dez. Mă aju­tă ex­trem de mult Ale­xan­dru, es­te un om mi­nu­nat ca­re mă iu­bește și pe ca­re îl iu­besc, es­te ală­turi de mi­ne me­reu. În ce­ea ce pri­vește fe­lul în ca­re arăt, încerc să am gri­jă la ce­ea ce mă­nânc și să nu fac ex­ce­se, deși îmi plac și dul­ci­u­ri­le și mai sunt și alte gu­il­ty ple­a­su­res. Încerc să fac și sport, dar nu reușesc atât de mult pe cât mi-aș dori.

S-au schim­bat mul­te în viața ta în ul­ti­ma pe­ri­oa­dă. Ce te împli­nește acum și pe ce îți con­cen­tre­zi cel mai mult ener­gia?

Cei trei co­pii ai mei, Maya, Do­mi­nic și Akim, Ale­xan­dru, pă­ri­nții mei, fa­nii mei, echi­pa mea, ca­ri­e­ra mea, ei sunt cei ce mă fac să merg înain­te. Îmi con­cen­trez ener­gia pe fa­mi­lia mea și pe ca­ri­e­ra mea.

Ce fel de ma­mă ești? Cum ți-ai des­crie re­lația cu co­pi­ii?

Știu când să fiu au­to­ri­ta­ră, dar și când să mă joc cu ei, să râdem, să ne alin­tăm. Încerc să păs­trez un echi­li­bru. Nu știu cum e bi­ne în te­o­rie, nu vre­au să dau sfa­turi de pa­ren­ting. Con­si­der că fac ce simt și ce înțe­leg eu că es­te bi­ne pen­tru co­pi­ii mei și pen­tru edu­cația lor. Îmi do­resc să fie co­pii buni, iu­bi­tori, mo­dești, ca­re să res­pec­te oa­me­nii.

Cât de di­fe­ri­tă e co­pi­lă­ria lor de co­pi­lă­ria ta? Cum ve­zi lu­cru­ri­le?

Des­tul de di­fe­ri­tă. În pri­mul rând, ei cresc cu bu­ni­cii. Eu nu am cres­cut cu ei, mai ales de când ne-am mu­tat în Ame­ri­ca. Vor­be­am doar la te­le­fon și ne vi­zi­tau rar. Plus că și vre­mu­ri­le erau di­fe­ri­te atunci față de acum. Mai puți­ne cal­cu­la­toa­re, ta­ble­te, mai mul­te jo­curi, mai mult timp pen­tru pe­tre­cut cu pri­e­te­nii. Încer­căm pe cât po­si­bil să le păs­trăm și lor co­pi­lă­ria cât mai ac­ti­vă.

În spo­tu­ri­le TV în ca­re joci faci un per­so­naj plin de umor. Te-ai gândit vre­o­da­tă să-ți încerci mâna în ac­to­rie?

Îmi fa­ce plă­ce­re, deși de fi­e­ca­re da­tă am emoții când încerc să rețin re­pli­ci­le sau mi-e te­a­mă că nu voi pro­nu­nța chiar cum tre­bu­ie și că oa­me­nii mă vor ju­de­ca. Sau că din cau­za mea poa­te nu vor mer­ge lu­cru­ri­le mai re­pe­de. De fi­e­ca­re da­tă am par­te de oa­meni pro­fe­si­o­niști și înțe­le­gă­tori pe set, la fil­mări. Am avut un scurt rol în #Sel­fie69 și sper să ur­me­ze și alte­le, mai mari și mai com­ple­xe. Es­te o zo­nă a vi­eții de ar­tist pe ca­re mi-ar plă­cea să o dez­volt.

Ți-e dor vre­o­da­tă de Ame­ri­ca? Te-ai întoar­ce aco­lo?

Da, bi­neînțe­les. Îmi es­te dor și îmi do­resc să mă întorc și să re­văd lo­cu­ri­le în ca­re am co­pi­lă­rit, să îmi reîntâlnesc unii din­tre pri­e­teni (ce­le mai bu­ne pri­e­te­ne ale me­le au venit și m-au vi­zi­tat în Bu­cu­rești), dar și să merg în Los Ange­les sau New York.

Cum s-a năs­cut pa­si­u­nea ta pen­tru mu­zi­că? Te-ai te­mut vre­o­da­tă că nu o să-ți ia­să? Ave­ai un plan B?

Cântam de când eram mi­că. Am luat și le­cții de pian, dar nu prea mi-a plă­cut, așa că pă­ri­nții mei nu au in­sis­tat, dar m-au dat to­tuși la le­cții de can­to. Îmi do­re­am foar­te mult să cânt, însă, pen­tru că nu prea avan­sam, am înce­put să fac mo­de­ling, ac­ti­vi­ta­te pe ca­re am con­ti­nuat-o și în Ro­mânia, Ita­lia și Tur­cia. Într-o zi, am mers la stu­dio la Tom Bo­xer, am tras voci pen­tru o pi­e­să, lui i-a plă­cut cum su­nă și așa am înce­put. Nu ave­am nea­pă­rat un plan B. Cred că pe un­de­va prin su­flet îmi do­re­am să fiu ar­tis­tă și nu îmi venea să re­nu­nț așa ușor la vi­sul meu.

Ca­re e me­sa­jul pe ca­re speri că-l tran­smiți fa­ni­lor tăi prin mu­zi­ca ta?

Să ai­bă încre­de­re în ei, să iu­be­as­că, să trăias­că viața la ma­xi­mum și să învețe din greșe­li.

Ești o per­soa­nă pu­bli­că. Eviți să ci­tești co­men­ta­rii mai puțin plă­cu­te des­pre ti­ne în re­vis­te­le tip gos­sip sau prin so­cial me­dia? Cum te des­curci cu ha­te­rii (da­că-i ai)?

De ce­le mai mul­te ori da, evit să le ci­tesc. Într-o pe­ri­oa­dă chiar ci­te­am tot și îmi fă­cea rău. Mă du­re­au vor­be­le oa­me­ni­lor, mai ales că nu înțe­le­ge­am de un­de atâta rău­ta­te și de ce ju­de­că atât de dur, când ei chiar nu știu po­ves­tea re­a­lă, nu sunt im­pli­cați în viața mea și, să fim se­ri­oși, ni­ci­u­nul din­tre noi nu are o viață per­fec­tă. Încă nu înțe­leg de ce sunt unii oa­meni atât de in­te­re­sați să co­men­te­ze, să cri­ti­ce, să fie rău­tă­ci­oși. Știu că mi se spu­ne să îmi asum că sunt per­soa­nă pu­bli­că și, da, mi-am asu­mat acest sta­tut, însă nu cred că es­te co­rect să fiu ne­voi­tă să ci­tesc zil­nic co­men­ta­rii rău­tă­ci­oa­se, co­men­ta­rii pe ca­re pot să le ci­te­as­că și pă­ri­nții mei sau, mai târziu, co­pi­ii mei.

Cum e viața ta din spa­te­le ima­gi­nii de ve­de­tă – cum de­cur­ge o zi nor­ma­lă, ba­na­lă, pen­tru ti­ne?

Atunci când nu am de fil­mat sau de fă­cut șe­di­nțe fo­to, emi­si­uni, con­cer­te, încerc să-mi pe­trec tot tim­pul cu Do­mi­nic și Akim, să fiu pre­zen­tă în viața lor. Atunci când avem proi­ec­te, ne aju­tă bu­ni­cii, dar stau și la noi aca­să și ne fa­cem pro­gra­mul în așa fel încât să stăm cu ei. Când stăm doar noi doi, ne ui­tăm la fil­me, mai vin pri­e­teni în vi­zi­tă, ne re­la­xăm, mer­gem la sa­lă.

Cum ara­tă o zi ide­a­lă pen­tru ti­ne și fa­mi­lia ta?

Atunci când sun­tem toți împreu­nă, ne ju­căm, ne dis­trăm, sun­tem noi în li­niște. Din tot acest timp ide­al pe­tre­cut împreu­nă lip­sește Maya, pe ca­re, din pă­ca­te, o pot ve­dea doar în Ita­lia. Sper să vi­nă cu­rând zi­ua în ca­re va pu­tea ve­ni și ea în Ro­mânia, să pe­tre­cem și mai mult timp împreu­nă.

Da­că ar fi să dai un sin­gur sfat fe­mei­lor, ca­re ar fi ace­la?

Aveți încre­de­re în voi, iu­biți și lă­sați-vă iu­bi­te!

Ce ne pre­gă­tești în vi­i­to­rul apro­piat din punct de ve­de­re mu­zi­cal?

Mai am de lan­sat do­uă pi­e­se pen­tru ca­re am fil­mat de­ja vi­de­o­clip (o pi­e­să în en­gle­ză și una în lim­ba ro­mână – co­la­bo­ra­re), plus alte pi­e­se pe ca­re le-am înre­gis­trat de­ja. Sper să fie mul­tă mu­zi­că bu­nă, pe pla­cul fa­ni­lor mei!

Ce-ți do­rești cel mai mult de la 2018?

Li­niște, să­nă­ta­te, echi­li­bru, iu­bi­re, reuși­te în ca­ri­e­ră, pe Maya mai aproa­pe de mi­ne.

Da­că ar fi să schim­bi ce­va la ce­ea ce ți s-a întâmplat în 2017, ca­re ar fi acel lu­cru?

În ge­ne­ral, încerc să nu am re­gre­te. Cel mai ma­re re­gret al meu es­te că nu o am pe Maya mai aproa­pe.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.