Fe­no­men:

ano­ni­ma­tu­lui Atra­cția

Beau Monde - - Contents - TEXT RO­XA­NA DO­BRIȚĂ

În era su­pra­ex­pu­ne­rii, a hi­per­co­ne­xi­u­nii și a nar­ci­sis­mu­lui exa­cer­bat, ei aleg să se re­tra­gă în ano­ni­mat. Nu știm ni­mic des­pre de­sig­ne­rul Mar­tin Mar­gi­e­la, des­pre au­toa­rea Ele­na Fer­ran­te... Stră­lu­cesc și se re­mar­că prin ab­se­nță, dar asta nu le afec­te­a­ză în ni­ci­un fel ta­len­tul. Sub­ver­si­u­ne? Ele­ga­nță su­pre­mă?

Nu am vor­bit ni­ci­o­da­tă mai mult des­pre el. Do­uă ex­po­ziții i-au fost con­sa­cra­te anul aces­ta, iar in­flue­nța sa asu­pra mo­dei nu mai tre­bu­ie de­mon­stra­tă, atât de mult es­te ci­tat (une­ori co­piat?) vo­ca­bu­la­rul său sti­lis­tic în toa­te co­le­cți­i­le ac­tua­le. Ti­pa­re su­pra­di­men­si­o­na­te? El e! Tăi­e­turi abrup­te, ab­se­nța cu­să­tu­ri­lor, di­fe­re­nțe­le de di­men­si­u­ne, sta­tu­ra res­trânsă, pi­e­se­le apa­rent ne­ter­mi­na­te... Tot el! La fel și când vi­ne vor­ba de trom­pe-l’oeil, re­ci­cla­re, mi­ni­ma­lism, de­con­stru­cție, tai­lo­ring ra­di­cal – con­cep­te de mo­dă om­ni­pre­zen­te astă­zi, sem­na­te de un... ab­sent. Mar­tin Mar­gi­e­la nu e ni­căi­eri și, to­tuși, e pes­te tot.

De­sig­ne­rul bel­gian ca­re a dis­pă­rut com­plet de mai bi­ne de un de­ce­niu es­te un star in­vi­zi­bil. El e sti­lis­tul fă­ră chip, fă­ră cu­vin­te, ca­re in­flue­nțe­a­ză din um­bră. Cum e po­si­bil asta, când trăim în era tri­um­fu­lui nar­ci­sis­mu­lui, a su­pra­do­zei de ima­gini și a zgo­mo­tu­lui per­ma­nent? Pu­tem astă­zi să de­venim ce­le­bri fă­ră să ne ară­tăm la față sau fă­ră să tra­gem du­pă noi mi­li­oa­ne de fol­lo­weri? De­sig­ne­rii ca­re nu vor să apa­ră au o for­mă de umi­li­nță, dar și o ma­re si­gu­ra­nță în ce­ea ce pri­vește va­loa­rea mun­cii lor. Nu ta­len­te­le mici sau me­dii își per­mit să ab­sen­te­ze din lu­mi­na pu­bli­că. Să luăm exem­plul lui Cris­to­bal Ba­len­cia­ga – era foar­te re­tras și nu dă­dea ni­ci­o­da­tă in­ter­vi­uri. La fel și Gre­ta Gar­bo, Rei Ka­wa­ku­bo, Azze­di­ne Alaia și, de­si­gur, Mar­tin Mar­gi­e­la. Ce­le pa­tru punc­te al­be ca­re unesc fai­moa­sa eti­che­tă Mar­gi­e­la sunt, până la ur­mă, mult mai re­cog­nos­ci­bi­le de­cât un lo­go. Adu­ce in­vi­zi­bi­li­ta­tea mai mul­tă vi­zi­bi­li­ta­te? Într-un fel da, pen­tru că mis­te­rul sus­ci­tă și mai mult in­te­res. Jen­ny Mei­rens, co-fon­da­toa­re a bran­du­lui Mar­tin Mar­gi­e­la, ca­re, la fel ca aces­ta, a fu­git din­tot­de­au­na de lu­mi­na re­flec­toa­re­lor, a de­cla­rat într-unul din puți­ne­le in­ter­vi­uri da­te: „Când oa­me­nii in­tră într-un ma­ga­zin și văd o pi­e­să fă­ră nu­me sau lo­go, lu­crul ăsta îi fa­ce să fie și mai cu­ri­oși în le­gă­tu­ră cu pi­e­sa res­pec­ti­vă.” Să luăm și exem­plul lui Sa­tos­hi Na­ka­mo­to, in­ven­ta­to­rul bit­coin-ului, mo­ne­dă vir­tua­lă ca­re-i pe punc­tul de a bul­ver­sa fi­na­nțe­le in­ter­nați­o­na­le. Ni­meni nu-i cu­noaște iden­ti­ta­tea re-

ală. Na­ka­mo­to es­te o enig­mă, un pa­ra­dox în epo­ca in­ter­ne­tu­lui, unde să ră­mâi ano­nim pa­re aproa­pe im­po­si­bil. Și, to­tuși, aces­ta a reușit să strângă o ave­re im­pre­si­o­nan­tă reușind în ace­lași timp să-și me­nți­nă iden­ti­ta­tea se­cre­tă, un pos­tu­lat ca­re a con­tri­bu­it, în ma­re mă­su­ră, la suc­ce­sul crip­to-mo­ne­dei. În pli­nă pe­ri­oa­dă de sta­ri­fi­ca­re ex­ce­si­vă, să stră­lu­cești prin ab­se­nță es­te o teh­ni­că de co­mu­ni­ca­re ce se do­ve­dește a fi al nai­bii de lu­cra­ti­vă. E vor­ba de ce­ea ce nu­mim în po­li­ti­că stra­te­gia ra­ri­tății, ide­ea fi­ind de a te re­tra­ge pen­tru a-ți am­pli­fi­ca in­flue­nța, pen­tru ca apoi să-ți fo­lo­sești cu­vântul în do­ze mici pen­tru că, într-o vre­me în ca­re se ci­ri­pește încon­ti­nuu, ace­as­tă vo­ce ra­ră va de­ve­ni cea mai so­no­ră.

În con­clu­zie: cre­e­zi o lip­să pen­tru a întreți­ne do­ri­nța. Daft Punk au fă­cut din asta ar­ma lor re­du­ta­bi­lă. Cei doi din spa­te­le mi­ti­cu­lui grup de mu­zi­că elec­tro­ni­că își as­cund din­tot­de­au­na fețe­le sub căști­le de ro­bot, nu dau ni­ci­o­da­tă in­ter­vi­uri și ră­mân, în schimb, unii din­tre cei mai fai­moși ar­tiști din do­me­niu. Au ști­ut să ali­men­te­ze mis­te­rul, mi­ze­a­ză pe fan­te­zie, e cheia suc­ce­su­lui lor. În plus, ano­ni­ma­tul es­te și un re­flex al li­ber­tății, o con­tra-cul­tu­ră in­spi­ra­tă din lu­mea su­pe­re­roi­lor. Daft Punk au cres­cut cu ace­as­tă idee, pen­tru că mu­zi­ca elec­tro­ni­că a ani­lor ’90 su­sți­nea clan­des­ti­ni­ta­tea, DJ-ul întor­cea spa­te­le mu­lți­mii, de exem­plu. Era o mișca­re un­der­gro­und, pi­o­ni­e­ră și sub­ver­si­vă, un fel de sfi­da­re față de roc­ke­rii în pan­ta­lo­nii lor mu­lați de pi­e­le și ves­te din pai­e­te, me­reu în lu­mi­na re­flec­toa­re­lor. E și o sub­ver­si­vi­ta­te în in­vi­zi­bi­li­ta­te ca­re le per­mi­te ce­lor ca­re o fo­lo­sesc să sca­pe de re­gu­li, ge­nuri sau eti­che­te. Și, până la ur­mă, când nu ești ni­meni, ajun­gi la o ma­să mai ma­re de oa­meni. Des­pre Ban­sky, ar­tis­tul ne­cu­nos­cut cău­tat atât de po­liția din lu­mea între­a­gă, cât și de ma­rii co­le­cți­o­nari, nu știm mai ni­mic. Cel mai ce­le­bru din­tre ar­tiștii de stra­dă, ale că­rui ope­re ex­pu­se în mu­zee se vând la prețuri exor­bi­tan­te, își apă­ră cu săl­bă­ti­cie ano­ni­ma­tul. Ci­ne e el? Unii au spus că se as­cun­de în spa­te­le unui co­lec­tiv, alții au cre­zut că e Da­mi­en Hir­st. Nu con­te­a­ză. Mis­te­rul fa­ce ca ope­re­le sa­le să se vândă și mai scump la li­ci­tații. Și da­că Ban­sky, agi­ta­tor so­cial im­pli­cat, afir­mă că ano­ni­ma­tul îl aju­tă să lup­te împo­tri­va ca­pi­ta­lis­mu­lui, asta nu înse­am­nă că nu e unul din­tre cei mai pro­fi­ta­bi­li ar­tiști ai mo­men­tu­lui. Bi­ne ați venit, deci, în lu­mea ce­le­bri­tății con­tem­po­ra­ne unde ab­se­nța sem­nea­ză pre­ze­nța! Cu o sin­gu­ră con­diție: să ai un ta­lent re­al.

Ascun­să pri­vi­rii, dar apro­pia­tă de ini­mi și vene­ra­tă de nu­me­roși ad­mi­ra­tori. E și ca­zul Ele­nei Fer­ran­te. Da­că ci­ti­to­rii ei n-au nici cea mai va­gă idee ci­ne es­te ace­as­tă au­toa­re ca­re fo­lo­sește un pseu­do­nim, lu­crul ăsta nu a împi­e­di­cat-o să-și vândă Te­tra­lo­gia Na­po­li­ta­nă în mi­li­oa­ne de exem­pla­re la ni­vel in­ter­nați­o­nal. Un fe­no­men ca­re poa­te fi ex­pli­cat prin ca­li­ta­tea scri­e­rii, nu prin mo­ne­ti­za­rea unui nu­me fals. Do­va­dă că atunci când o ope­ră es­te de o ca­li­ta­te ex­traor­di­na­ră, au­to­rul nu tre­bu­ie să ia­să la înain­ta­re. Mai mult de­cât atât, nu pu­tem să nu con­sta­tăm că pu­bli­cul înce­pe să obo­se­as­că din ce în ce mai mult din cau­za cul­tu­rii ce­le­bri­tății și a nar­ci­sis­mu­lui ca­re o însoțește. Trăim în vre­muri ale is­te­ri­ză­rii cul­tu­lui si­ne­lui, ale pu­ne­rii în sce­nă obli­ga­to­rii. Re­zul­ta­tul? Ne ur­mă­rim re­ci­proc într-un fel de cur­să ne­bu­neas­că a va­ni­tății. E is­to­vi­tor, iar ches­tia asta a dus la apa­riția ne­voii de di­si­mu­la­re a iden­ti­tății cu aju­to­rul pseu­do­ni­me­lor și ava­ta­ru­ri­lor.

Să fie un semn că înce­pe să se de­mo­de­ze au­to­pro­mo­va­rea ne­ruși­na­tă? E îngri­jo­ră­tor să con­stați că ori­ci­ne se poa­te tran­sfor­ma în mar­că pla­ne­ta­ră – ve­zi cla­nul Kar­das­hian sau chiar Do­nald Trump, ca­re și-a im­pri­mat nu­me­le pes­te tot (zgârie nori, ca­zi­no­uri, par­fu­muri...) înain­te de a de­ve­ni preșe­din­te. Pu­tem să evo­luăm fă­ră să ne ară­tăm chi­pul tot tim­pul. În plus, dis­creția es­te mai ele­gan­tă de­cât ex­hi­biți­o­nis­mul, mai ales în ace­as­tă pe­ri­oa­dă de sa­tu­rație de ima­gini. Să fie ano­ni­ma­tul ul­ti­mul bas­ti­on al ele­ga­nței în era rețe­le­lor so­cia­le și ale ce­le­bri­tății ga­ran­ta­tă de ci­fre? Dis­pa­riția, un act de re­be­li­u­ne în fața do­mi­nați­ei ce­le­bri­tății de plas­tic? Thi­er­ry Fre­maux, de­le­gat ge­ne­ral al Fes­ti­va­lu­lui de Film de la Can­nes, a in­ter­zis anul aces­te sel­fie-uri­le pe co­vo­rul roșu, o prac­ti­că pe ca­re o con­si­de­ră „vul­ga­ră, ri­di­co­lă și gro­tes­că”, dău­nă­toa­re bu­nei de­ru­lări a fes­ti­vi­tăți­lor. Îi dau ul­ti­mul cu­vânt lui Ban­sky: „Cred că Andy War­hol s-a înșe­lat. În vi­i­tor, vor fi atât de mu­lți oa­meni ce­le­bri, că într-o zi toa­tă lu­mea va sfârși prin a se bu­cu­ra de un sfert de oră de... ano­ni­mat.”

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.