Casa si Gradina

Covoare țărănești

- PRODUCȚIE: Mihaela Radu FOTO: www.madewithlo­veromania.ro

Elemente ale portului popular românesc au făcut înconjurul lumii, ia românească apărând pe cele mai renumite podiumuri de modă, de la Milano la Paris până la New York. Alina Mitrică ne spune că acum e timpul covorului oltenesc să defileze prin lume. Unul dintre covoarele ei a ajuns deja în Australia, dar hai să vedem cum a început totul.

Cum a început acest proiect, Made with Love Romania?

Totul a început mai mult ca o dorință de a le face dreptate scoarțelor și covoarelor oltenești. În ianuarie am fost la Paris și, într-un magazin-concept din zona Rue de Rivoli, erau o mulțime de covoare chilim lucrate în Turcia și Asia, foarte frumoase, la prețuri nu foarte mici. O parte dintre ele se asemănau cu scoarțele vechi pe care eu le văzusem în copilărie, cele cu motive geometrice. Însă la noi acasă, în sudul Olteniei, am văzut modele și mai spectaculo­ase, mai elaborate ca modele și culori. Acesta a fost un declic. Eu aveam în apartament­ul din București, de mulți ani, covorul lucrat de bunica din partea mamei, integrat într-un decor modern, funcțional. Simțeam că dă autenticit­ate, îmi personaliz­ează spațiul. În plus, de câte ori îl priveam, îmi aminteam de iernile petrecute la bunici cu războiul de țesut în mijlocul casei, mirosul de lână vopsită și bunica țesând superbe velințe oltenești, macate cum sunt ele cunoscute în alte regiuni ale țării. Practic, așa a început totul, de la experiența mea personală cu integrarea elementelo­r tradiționa­le românești în spațiul modern, de la reacția oamenilor care îmi treceau pragul sau au văzut în poze covorul și mă întrebau de unde l-am cumpărat, la sentimentu­l că ale noastre-s mai frumoase, văzând covoare lucrate manual în alte părți ale lumii, frumos expuse în vitrinele magazinelo­r din Paris.

Unde găsești atâtea covoare frumoase și cum te percep cei de la care le achizițion­ezi? Majoritate­a sunt din Amărăștii de Jos, localitate­a în care m-am născut și am copilărit. Familia mea încă locuiește în această comunitate, lucru care m-a ajutat foarte mult. Mama a găsit majoritate­a covoarelor și velințelor pe care le avem în acest moment, vorbind cu femeile din localitate și explicându-le ce vom face cu ele. S-a țesut mult în această localitate, sunt familii care au peste 30-40 de velințe, și-au păstrat o parte dintre ele pentru a le transmite mai departe copiilor și nepoților, dar având multe, au fost dispuși să ne dea

o parte dintre ele. Este interesant că, deși la început nu înțelegeau de ce vrem să le cumpărăm, după câteva luni, au început să ne caute ei, să ne recomande și alte persoane despre care știau că au țesut și ar avea mai multe. O parte dintre ei urmăresc conturile din social media Made with Love Romania și sunt printre cei mai înfocați fani ai proiectulu­i. Mă bucură mult acest lucru și simt în același timp că le sunt datoare. Le-am promis că munca lor va ajunge la expoziție la București, ceea ce se va și întâmpla în luna octombrie, în primul eveniment Made with Love Romania ce va marca în același timp și lansarea proiectulu­i Ziua covorului tradiționa­l românesc, zi pe care o vom organiza an de an în parteneria­t cu La Blouse Roumaine.

Ce au special aceste covoare?

Sunt magice! Fiecare este o poveste! Culorile, felul în care este combinată lâna, modelele, când foarte elaborate ca o pictură, când simple și discrete sau cu motive tradiționa­le. Toate acestea spun atât de multe despre femeile care le țeseau, frumusețea din sufletul lor, nostalgia grădinilor cu flori transpusă în lână în zilele posomorâte de iarnă. E uimitor simțul estetic și răbdarea cu care au fost lucrate. Iar cele vechi, care pot atinge chiar și peste o sută de ani, sunt și o lecție de istorie. Fiecare perioadă are anumite influențe ce se regăsesc și pe covoare. Avem chilimuril­e cu motive geometrice asemănătoa­re celor turcești, majoritate­a din prima parte a secolului trecut, apoi modelele cu flori elaborate, așa-numitele velințe alese, cu modele asemănătoa­re covoarelor basarabene - bunica mea povestește despre femeile din Basarabia care s-au refugiat la noi în zonă în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, așadar, este posibilă o fuziune a stilului oltenesc cu cel basarabean.

Cum vezi integrate covoarele tradiționa­le într-un decor contempora­n?

Decorul contempora­n este foarte practic, relaxat, dar și ușor uniformiza­t. Același tip de mobilier îl poți găsi cu ușurință atât în România, cât și în restul Europei, Asia sau America. Consider că elementele autentice, specifice zonei, sunt cele care pot diferenția și da personalit­ate unei case, iar covoarele, prin culorile lor puternice și modelele unice, cu acele imperfecți­uni sublime specifice obiectelor lucrate manual, pot schimba total aspectul unei încăperi, conferindu-i unicitate. Încercăm să venim cu cât mai multe sugestii de integrare a lor atât în spații mari, cât și în apartament­e normale de bloc. Am reușit să creștem o comunitate foarte receptivă atât pe Facebook, cât și pe Instagram, iar de câteva luni și pe www.madewithlo­veromania.ro.

Cine cumpără aceste covoare și cum au fost primite în piață?

Majoritate­a clienților sunt din afara țării, români care locuiesc de mulți ani peste hotare, dar și străini care apreciază obiectele lucrate manual și își doresc un spațiu eclectic, multicultu­ral. Însă eu cred și în puterea pieței din România, deși momentan activitate­a pe care o desfășor aici este mai mult de conștienti­zare a unor valori naționale pe cale de dispariție și de exemplific­are a modului în care aceste covoare pot fi integrate în contempora­n. Mulți poate mai au asemenea macate sau covoare de la bunici și, dacă găsesc idei despre cum să le integreze la ei acasă, eu sunt foarte fericită. Cine nu are și își dorește un asemenea covor, poate achizițion­a de la noi unul care să se integreze și să-i aducă multă bucurie.

Covoarele tradiționa­le românești au fost primite cu surprinder­e. Oamenii nu se așteptau să le vadă într-un decor contempora­n, ci mai degrabă la muzeu. La puțin timp de la lansare, un covor Made with Love Romania a fost recomandat de către un site din Franța specializa­t în design interior pentru amenajarea unui apartament din Milano. A fost iarăși subiect de surpriză cu reacții de tot felul, dar cel mai important este că oamenii au început să se gândească la asta și să le vadă într-o altă perspectiv­ă. În afara României sunt deja foarte apreciate covoarele lucrate manual, atât cele românești, cât și cele din alte țări ale Europei. Mulți creatori le includ în concept store-urile și showroom-urile lor. Acest tip floral, bogat, îl putem găsi la Gucci décor, iar modelul în zig-zag în culori puternice este specific textilelor Missoni.

 ??  ?? ALINA MITRICĂ Pasionată de frumusețea covoarelor oltenești, Alina a înființat brandul Made with Love Romania.
ALINA MITRICĂ Pasionată de frumusețea covoarelor oltenești, Alina a înființat brandul Made with Love Romania.
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania