Despre izolare
Stăm acasă şi încercăm să înţelegem noua rutină în care ne-am trezit cu toţii, într-un mod cu totul neaşteptat. Psihoterapeuta Adela Dragomir ne spune unde putem căuta soluţiile.
Ce activităţi sunt indicate cât stăm izolaţi acasă?
Izolarea provocată de COVID-19 poate fi o ocazie, un respiro care întârzia să se ivească, de a ne reordona gândurile. Poate și de a ne rearanja casa? Sigur că nu îl așteptam să apară în forma aceasta stranie, dar dacă tot a venit, să profităm de el. Mi se par potrivite activități mentale și practice de genul: recalibrarea gândurilor, reorganizarea capitolelor vieții noastre, noi prioritizări – putem reconsidera ce contează cu adevărat, în ce ar fi bine să investim ca timp și energie de acum încolo, respectiv tot ce ține de reorganizarea casei. Selecția hainelor, pe care o tot amânam din lipsă de timp, mici mutări ale mobilierului în alte combinații, investiții pentru a ne face casa un loc cât mai prietenos și cald pot fi unele din aceste activități.
În ce mod sunt utile discursurile motivaţionale în această perioadă? Te ajută să îţi propui să devii o versiune mai bună a ta, să te reinventezi stând izolat în casă?
Eu nu cred că putem fi ajutați decât atunci când ne deschidem pentru acest proces. Dacă îngăduim această deschidere, sunt utile discursurile care ne vorbesc despre reîntoarcerea la noi înșine și promovează o reașezare a valorilor personale. Pe de altă parte, oamenii sunt speriați acum. Și, da, sub frică, permeabilitatea unor idei din afară poate fi mai mare, dar nu neapărat de durată.
Cum trebuie să privim igiena, dar să nu devenim obsesiv-compulsivi?
Igiena e importantă în orice condiții și poate acum e momentul să conștientizăm asta mai abitir. E vital să luăm în seamă măsurile de
igienă care ne asigură protecția, dar la fel de important este să facem ca organismul nostru să nu devină o gazdă bună pentru virus. Acest lucru se realizează din interior, printr-o imunizare corespunzătoare și printr-o igienă mentală riguroasă. Realitatea psihologică este că cele două aspecte menționate sunt legate indestructibil toată viața noastră și se influențează reciproc.
Șansa să devenim obsesiv-compulsivi peste noapte este mică, aproape de zero. E nevoie de existența unui teren „prielnic” pentru asta. În schimb, cei care au deja tulburarea obsesiv-compulsivă sau orice altă formă de tulburare anxioasă nu trăiesc deloc cu ușurință în această perioadă și prezintă un risc mare de depresie.
Dacă nu îţi permiţi să stai acasă şi trebuie să ieşi zilnic ca să munceşti, ce mecanisme mentale te pot ajuta?
La nivelul simțului comun, ne ajută conștientizări simple: dacă un vecin care are virusul tușește pe geam cu un minut înainte ca tu să aerisești, șansa să contractezi virusul e mai mare decât dacă ieși afară imunizat, fără complicații medicale și păstrând distanța față de alți participanți la viața publică.
La nivel mai profund, e recomandat să ne păstrăm pe cât putem de departe de erori cognitive și de gânduri mai puțin flexibile. De pildă, dacă mergem la lucru zilnic cu gândul că „e groaznic că trebuie să ieșim din casă” sau cu convingerea că „sigur mă voi contamina pentru că am ieșit din casă” creăm un fundal mental favorabil auto-sabotării. Prea preocupați de aceste gânduri chinuitoare, vom avea o capacitate diminuată de adaptare la condițiile prezente, vom avea blocaje și vom acționa mai puțin în acord cu ce e nevoie pentru a ne proteja corect. Înlocuirea acestor gânduri cu credințe mai laxe, de pildă „e rău că sunt nevoit să merg la lucru, dar nu e cel mai grav lucru care mi s-ar putea întâmpla” sau „există șanse mari să mă contaminez, dar voi face tot ce ține de mine să mă protejez” ne face mai apți în a reacționa adecvat, în a ne apăra eficient.
Care sunt traumele care pot apărea şi ce soluţii există ca să le depăşim?
Mă bucur că aduci în discuție termenul
de traumă. Am fi tentați să credem că traumele țin doar de trecut, ca un răspuns la un număr mare și intens de evenimente stresante de viață. Însă trauma își poate face loc și în cadrul unui singur eveniment disconfortant de viață care depășește resursele noastre de coping din acel moment. Din nou este un aspect care ține de o vulnerabilizare anterioară și trauma poate fi greu de evitat în acest caz.
În cazul în care resursele noastre sunt în limite bune, soluțiile pe care le văd viabile sunt: lectura, dialogul cu un duhovnic, apelarea la un specialist în sănătate mentală, relaxarea, meditația, sportul. Toate combinate sau măcar câteva.
Copiii stau acum acasă cu părinţii, dar fiind vorba de săptămâni la rând, există o evoluţie previzibilă de la începutul la sfârşitul perioadei, pentru copii? La ce să fie atenţi adulţii din preajma lor? După părerea mea, există două posibilități și ambele țin de nivelul de implicare a părinților în educația copiilor. Copiii care nu beneficiau de mult timp cu părinții lor și au părinți implicați sunt și vor fi în continuare în al nouălea cer. Cei care aveau aceeași problemă, dar au părinți mai puțin atenți la nevoile copiilor, mai puțin prezenți și disponibili emoțional, vor avea parte de o perioadă delicată. Părinții vor obosi ușor și acest lucru se va citi în note clare în comportamentul inadecvat al părinților cu copiii lor însetați de atenție și de interes real.
„Selecţia hainelor, pe care o tot amânam din lipsă de timp, mici mutări ale mobilierului în alte combinaţii, investiţii pentru a ne face casa un loc cât mai prietenos şi cald pot fi activităţi practice pentru această perioadă.”